Consacrarea

Un principiu general spune: „tămăduirea nu înseamnă lupta cu patimile ci preschimbarea lor”. Patimile sunt considerate „mişcarea energiilor sufletului împotriva firii” ele trebuind să se mişte conform firii noastre iniţial create, adică la dragostea de Dumnezeu, la dorirea şi vederea Lui în toată creaţia. Numai aşa nu vom fi subjugaţi de patimi care devin ele stăpâne. Dar Dumnezeu nu e în depărtate ceruri, nu ne trebuie nave sofisticate sau alte cele. Unirea cu această imensă Forţă, pe care am fost obişnuiţi să o considerăm de neatins, se petrece ceva mai aproape: în noi.

Depăşim praguri fizice, mentale până ajungem la cele psihice unde sunt cele mai subtile bariere, multe inoculate. Ne este chiar teamă de ele. Între fizic cu a lui ,,raţiune”bazată pe simţuri, şi psihic în care sunt marile averi, avem de trecut de mentalul propriu - dependent şi de cel colectiv, care ne pune în faţa simţămintelor noastre. Cum trecem cu bine această probă?!
Începând cu a ne observa. Cu Sinceritate.

Citeam în una din cărţile lui Lazarev, cum şi-a lecuit copila de ,,patima” (pofta) de ciocolată. A îndemnat-o să stea o secundă cu ciocolata în mână şi să spună: „Mulţumesc Doamne, pentru ceea ce mi-ai dat”. Sufletul unui copil este pur,sinceritate deplină între gând şi cuvânt, ceea ce duce la ,,detonarea” unui simţământ care leagă perfect cele două. 

Mulţumirea adresată lui Doamne, este făcută cu credinţă/încredere totală. Nu a mai mâncat cu poftă ciocolata, nu a mai dorit-o cu poftă, ci moderat, i-a fost suficientă mult mai puţină decât de obicei, aşa cum a remarcat chiar copila.
Ce s-a întâmplat atunci?!

După mulţi ani, am întâlnit în scrierile din yoga „Consacrarea” fructelor acţiunilor noastre, care ne poate ajuta să atingem starea de eliberare de orice acţiune pe careo facem, de „roadele”ei.

Noi aşteptăm să fim recompensaţi, măcar lăudaţi pentru ceea ce întreprindem. 

Uneori pentru că ne şi îndoim că am făcut bine şi vrem o confirmare. Consacrând fructele acţiunilor noastre lui Dumnezeu, alta va fi starea sufletului nostru, alta legătura care se va crea cu El.

„Doamne, Dumnezeul meu, Creatoarea mea divină, îţi dăruiesc Ţie fructele acţiunii pe care o fac acum.
Te rog cu smerenie, cu suflet curat, să mă faci să înţeleg, să realizez, dacă Tu le accepţi, dacă accepţi acest lucru sau nu”

Acum, când trecem prin reechilibrarea energiilor pe planetă, să începem să regăsim şi partea divină feminină, de care atât de mult timp am fost separaţi. Nu o negăm, dar acordând întâietate numai unei forţe, cred că nu este folositor nici aici nici în ceruri. 
Sunt cele două forţe ale unui imens întreg care este de nenumit. Să ne tot raportăm doar la una din forţe, vom crea dezechilibre, ceea ce se vede bine, cu puţină bunăvoinţă. ,,Doamne”, dacă suntem conştienţi de acest lucru, poate fi denumirea celor două forţe, împreună. Important este să nu mai rupem universul în două.

Acţiunile pot fi cele ale zilei care tocmai începe, sau de a face cele mai bune şi necesare cumpărături, sau când ne ducem la slujbă, la medic, etc. Toate împrejurările vieţii noastre sunt acţiuni, iar ceva mai de sus se percepe mai bine rezolvarea lor. Se văd panoramic. Aceasta seamănă cu „abandonarea”, „tăierea” voii proprii din ortodoxie. Dar nu numai.

Noi revenim, în nenumărate vieţi, pentru a „culege” roadele acţiunilor noastre.

Unele mai bune sau altele care ne fac să credem că am nimerit în iad. Celebra Karmă. Dar, dacă le Consacrăm , aceste roade, fructe, nu vor mai fi nici ca o recompensă ulterioară dar nici ca plată pentru cele mai neortodoxe acţiuni ale noastre, pentru care să revenim, uneori în nenumărate, repetate încarnări. Subiectul este vast, fiecare poate medita asupra acestor aspecte.

Pentru că nu revenim numai pentru a ne ,,plăti” / învăţa din greşeli, ci şi pentru a ne   bucura de rodul faptelor bune. Şi.... ne bucurăm atât de mult încât considerându-ne aleşi ai sorţii, că merităm totul ( că doar şi avem deja), vrem mai mult. Şi uite aşa,ne luăm bilet pentru ...următoarea revenire, care va fi ceva mai neplăcută.  Când ştim să mulţumim pentru cât avem, chiar şi dacă numai viaţa ne-a rămas, ni se va mai da. Celui care are i se mai dă! Dar nu oricum, nu avarului. Ci  IUBIRII!!! Scânteia de viaţă din mine mi se pare uluitoare, minunată! Ea e totul este: ,,iubirea coborâtă pe pământ”.

Dacă atrag cu gândul, voi vrea tot mai mult şi mai mult şi s-ar putea ca intr-o bună zi, gândul să obosească. Saaau... să mi-l ia altcineva. Dar propria viaţă eu mi-o trăiesc. Viaţa în care sunt conştientă de Forţa din mine, care sigur mă vrea fericită, însă doar să o las să mă îndrume. 

Corpul meu simte, sufletul trăieşte aventura pământeană. Dacă le lăsăm de capul lor o să spunem că ... unde nimerirăm?! că parcă se vedea altminteri de sus?! Bucuria! Sincera bucurie că avem o haină frumoasă (corpul) care s-ar putea să fie cam peticit acum, că putem să trimitem gânduri care să lumineze... Ştiţi de aripa de fluture care va aduce o tornadă dacă ... Dacă este dizarmonioasă. Dacă acel fluture se sperie de ceva, în acea clipă creează o turbulenţă care se va amplifica şi va face ravagii altundeva. Atunci când sunt în pericol suntem uimiţi de forţele care sunt în noi şi înlăturăm chiar şi un camion. Alt fel de manifestare a energiei totale din noi. Şi exemplele pot continua , pe paliere diferite, dar toate înseamnă Forţa care este in tot ceea ce e viu.

Atunci când facem această consacrare nu numai o spunem şi gata!

Aşteptăm să primim şi răspuns, care vine printr-o senzaţie de bine sau pur şi simplu ştim. AŞTEPTĂM câteva minute. 

Sunt cele mai preţioase. Pentru că atunci se creează „legătura” cu Satelitul Doamne. Atunci Dumnezeu ne vorbeşte, ne comunică. 99% din oameni nu o fac, nu aşteaptă, se grăbesc. Nu vor auzi, atâta tot.

„Doamne, nu pot face aceasta decât dacă TU mă ajuţi”, înseamnă a ne face un obicei din a dialoga cu Dumnezeu dar şi a relaţiona cu El continuu.
Mai târziu vom percepe şi alte faţete ale acestei relaţionări, dar cu răbdare, le vom avea.

Nu eu sunt legată de ceea ce fac, bucuria este a primitorului fructelor acţiunilor mele, prin mine doar primeşte un impuls, un răspuns la ceea ce îi este necesar. Am fost un intermediar, atâta tot. Dacă reuşim performanţa asta ... multe se vor lumina şi pentru noi.

Aceasta ar semăna cu o stăpânire de sine extraordinară, care ar cere un imens efort din partea noastră. Vreau să înţelegeţi că lucrurile sunt mai simple. Numai să „vrem”să-i dăruim Lui fructele – adică POSIBILITATEA DE A SE MANIFESTA.

DUMNEZEU SE MANIFESTĂ doar când noi acceptăm şi cerem acest lucru. Este extraordinar şi înfricoşător de minunat în acelaşi timp. EL aşteaptă şi iar aşteaptă ca noi să devenim „vasul” Lui de manifestare. Nu ne cere nimic, doar să -L lăsăm să existe. Dar starea pe care o vom trăi va fi de deplină împlinire. Cuvintele sunt sărace.

În timp ce scriu aceste rânduri, vin spre mine acei oameni care au nevoie tocmai de această informaţie. Explicam acum unei viitoare reikiste, că ar trebui să aprindă lumânări pentru cei cărora a putut să le facă un bine când funcţia socială i-a permis. Mă asigura că nu aştepta „nimic” material de la ei, că nu a făcut-o pentru asta. O cred. Dar, un zâmbet, un sărut-mâna… tot voia. Aceasta este forma cea mai perfidă, aş numi-o, prin care pierdem fructele acţiunilor noastre.

Pierdem, în sensul că dacă pretindem chiar şi acel zâmbet, însemnă că tot cerem răsplată şi, evident că ni se va da. Dar „aici”. Şi uite aşa lanţul cauzalităţilor, sau karmic, continuă. Or noi ne dorim eliberarea de el, fie + fie - . Şi, nu este cazul să aşteptăm mulţumiri, de orice natură ar fi ele, de la cei cărora le-am făcut un serviciu.

Dacă noi am putut să facem acest lucru, înseamnă că din orice punct de vedere am privi, uman sau energetic, ei nu au cum să ne mulţumească fiind pe o treaptă mai jos decât noi, doar în acele momente. Dar, vom primi răsplata de la cineva care este „el” pe o treaptă mai sus decât noi, aceea persoană având disponibilitatea necesară, umană şi energetică de a ne ajuta, când vom avea nevoie. 

Oare noi, am spus întotdeauna mulţumesc? Da, ştiu, retorică întrebare şi în ceea ce mă priveşte. Uneori, nici nu ne dăm seama că trebuie să spunem: mulţumesc!

Mai există un aspect: contul propriu din ceruri. E şi nu e metaforă. Nimic nu se pierde. Dumnezeu – Forţa Totală Supremă, ca orice părinte iubitor, ne deschide un cont sus, în care sunt trecute energiile faptelor bune, la care nu am solicitat nimic în schimb. Ele rămân ca energii pure care ne vor fi puse la dispoziţie „atunci când parcă nimic nu mai părea că ne poate salva”. Şi, tot i-am explicat doamnei, că mai este un aspect şi mai subtil: dorinţa de a face fapte bune pentru a aduna bani cereşti în cont. Subtilă formă de… manipulare a LUI. Adică… EL nu vede gândul nostru?! Poate, nu trebuie să fiu prea intransigentă cu acest aspect. Este bine să conştientizăm că ne trebuie fapte bune, iar dacă facem Consacrarea fructelor acţiunilor noastre  şi aşteptăm răspuns şi acţionăm în consecinţă,atunci sigur contul se formează, creşte. 
Dacă facem Consacrarea fructelor acţiunilor noastre, aşteptăm să percepem răspunsul şi simţind că nu vine sau că ne cam strânge în spate, cum se spune, atunci, e de la sine înţeles: renunţăm. Nu este momentul, nu este benefic pentru noi sau pentru cei implicaţi, etc. Asta nu înseamnă neapărat că acţiunea în sine este „rea”, ci că nu este timpul şi cazul.

A trebuit să trec prin numeroase ,încercări”, a trebuit să privesc la cei din jur şi apoi în mine însămi. Mărturisesc că mi-am asumat, de multe ori, lecţia predată de mine - mie. . Aşa cum spune, cu umor, Dr. Len „Nu-i nimic în neregulă cu erorile de judecată. Te pot omorî, asta-i tot”.

Dar nu am încetat niciodată să CAUT, Să-L caut, chiar când nu avea un nume bine definit pentru mine, chiar când era doar o noţiune, chiar când doar vedeam că acţionează asupra altora. Vedem aceasta tocmai pentru a deveni conştienţi şi noi de EL. Dacă nu-L vedem în noi, măcar să-L vedem în ceilalţi. Este tot o îndurare de a LUI.

Aşa am înţeles mai bine ce dar imens este Reiki pentru oameni. Că lucrând cu corpurile lor energetice îndeosebi cu cel vital, se eliberează ceea ce era încătuşat: sufletul.
Ulterior am găsit această consacrare, în toate credinţele lumii.

,,Pentru a junge la starea de renunţare sau abandon, necesară comuniunii cu Dumnezeu, ar trebui să analizâm cu atenţie tot ceea ce percepem, simţim sau gândim, atât in ceea ce priveşte fenomenele de natură superioară, spiritual,cât şi cele de natură mai grosieră, iar EL va oferi lumina discernământului spiritual între ceea ce este bine şi ceea ce este rău pentru cei care doresc sincer să îL urmeze”(,,Taina comuniunii intime cu Dumnezeu” - Fratele Lawrence,Editura Sophia, pag. 13)

Am scris aceste informaţii pentru că şi în Reiki, cu cât ajungi mai aproape de împlinire, lucrurile se întâmplă la fel. Iar mulţi, deja au simţit/trăit acest lucru.

Fragment din cartea: