Respirația pe gură

 

Respirația pe gură (orală) ne afectează corpul și căile respiratoria, sănătatea.

Inhalarea aerului pe gură scade presiunea, ceea ce face ca țesuturile moi din spatele cavității bucale să se atrofieze și să se lase în jos, îngustând spațiul și îngreunând respirația:

-corpul pierde cu 40 % mai multă apă,

- subminează procesul de gândire,

-produce o perturbare a fluxului de Oxigen în cortexul prefrontal, zona creierului asociată afecțiunii ADHD,

-deformează fața, provoacă disconfort și boli,

- contribuie la apariția unor afecțiuni parodontale și a halenei, a deformării danturii,

- este cauza și declanșatorul sforăitului și apneei nocturne.

-este cauza principală a formării cariilor, fiind chiar mai dăunătoare decât consumul de zahăr, o alimentație necorespunzătoare sau igiena precară. Această convingere este împărtășită, de aproape un secol, de  numeroși dentiști.

- amigdala, cele două formațiuni ovale situate în părțile laterale ale craniului nostru, guvernează nu doar frica și emoțiile, ci și anumite aspecte ale respirației. Când unor pacienți cu epilepsie li s-au stimulat cu electrozi aceste zone cerebrale, ei au încetat subit să mai respire. Pacienții nu și-au dat seama de acest lucru și nu păreau să sesizeze creșterea nivelului de dioxid de carbon nici la mult timp după ce au încetat să mai respire.

- „Respirația orală este nocivă. După doar 240 de ore de respirație pe gură, nivelurile catecolaminei și hormonilor de stres au crescut, ceea ce sugerează că organismul se afla într-o stare de presiune fizică și mentală.

Tensiunea arterială a atins cote îngrijorătoare, iar variabilitatea ritmului cardiac a scăzut.

Noaptea, fluxul constant de aer nepresurizat, nefiltrat, care intra și ieșea prin gurile noastre deschise a atrofiat atât de sever țesuturile moi ale gâtului încât ai senzații de sufocare nocturnă persistentă. Sforăiam. Câteva zile mai târziu, începi să te sufoci, suferind episoade de apnee.

 Dacă continui să respiri pe gură,  riști să dezvolți sforăit cronic și apnee obstructivă în somn, pe lângă hipertensiune sau alte probleme asociate de ordin metabolic și cognitiv.

Au fost și parametri biologici care nu au suferit modificări. Nivelul glicemiei nu a fost afectat. Nivelul hemocitelor și calciului ionic, precum și majoritatea markerilor sangvini nu s-au modificat” Respirația, noua știință a unei arte pierdute – James Nestor

S-ar putea să nu vă daţi seama că respiraţi pe gură, mai ales dacă faceţi asta în somn.

Simptomele respirației pe gură: sforăit, gură uscată, respiraţie urât mirositoare, răguşeală, oboseală şi iritabilitate la trezire, oboseală cronică, confuzie,  cearcăne sub ochi.

În cazul copiilor, pe lângă sforăit în timpul nopții, părinții pot observa și alte simptome: încetineală,   iritabilitate, episoade de plâns nocturn, amigdale mărite, buze uscate şi crăpate, probleme de concentrare la şcoală.

Stresul şi anxietatea pot să determine o persoană sa respire pe gură, plus anumite afecțiuni: alergii, febra fânului, infecţie recurentă a sinusurilor, astm, stres cronic şi anxietate.

Respiratul pe gură usucă mucoasele. Iar asta înseamnă că saliva nu poate curăţa gura de bacterii. Asta poate conduce la:

• Respiraţie urât mirositoare
• Boală parodontală, cum ar fi gingivita sau cariile dentare
• Infecţii în gât sau urechi

Respiraţia pe gură se asociază cu oxigenare scăzută la sângelui, tensiune mare şi probleme cardiace. Studiile arată că nici funcţia plămânilor nu este strălucită şi că simptomele de astm se exacerbează.

La copiii mici, respiraţia pe gură duce la deficit de dezvoltare fizică. În timp, efectele pot următoarele: alungirea feței, gura devine îngustă, li se dezvelesc gingiile când zâmbesc, au ocluzie dentară, o muscătură prea proeminentă şi dinţi strâmbi, postură defectuoasă.

S-a constatat că la copiii la care se reuşeşte înlocuirea acestui tip de respiraţie cu cel normal, pe nas, se îmbunătăţeşte starea de sănătate, cresc performanţele şcoalare, iar ei încep să se dezvolte tot mai bine.

Respirația bucală afectează negativ zâmbetul, dinții, fața și căile respiratorii ale copiilor

Sugarii și copiii respiră în mod natural pe nas. Cu toate acestea, factorii de stres interni și externi îi pot determina adesea să înceapă să respire pe gură.

Concluzia la care au ajuns mulți alți stomatologi și ortodonți este că felul în care respirăm și înghițim, precum și postura, ne pot afecta dezvoltarea maxilarelor, a dinților și a feței.

 Cei mai importanți cinci factori pentru dezvoltarea sănătoasă a feței, dinților și căilor respiratorii sunt:

• 1. Respirația ar trebui să fie făcută pe nas.
• 2. În repaus, gura trebuie închisă cu buzele împreună.
• 3. Limba trebuie să se sprijine pe cerul gurii.
• 4. Doar limba ar trebui să fie activă la înghițire.
• 5. Postura trebuie să fie dreaptă.

Cu cât respirația nazală este stabilită mai devreme, cu atât mai bine.

Un articol de Yosh Jefferson în publicația General Dentist relatează:

– Copiii care nu sunt tratați pentru respirație bucală pot dezvolta fețe lungi, subțiri, guri subțiri, palat înalt, dinți strâmbi, expunerea gingiilor atunci când zâmbesc etc. Acești copii dorm mai rău noaptea din cauza căilor respiratorii blocate și a lipsei de somn. le pot afecta negativ creșterea și performanța academică. Mulți dintre acești copii sunt diagnosticați incorect cu ADD și hiperactivitate.

Maxilarul superior este un os mare care se află în mijlocul feței și merge de la dinți până la ochi și, prin urmare, determină în mare măsură aspectul facial.

O consecință obișnuită a respirației bucale este că osul maxilarului superior crește în jos și înapoi în loc de înainte și în lateral, rezultând o față îngustă.

Deoarece maxilarul cuprinde 85% din căile nazale, un maxilar superior subdezvoltat are ca rezultat căile nazale mai înguste. Acest lucru creează un cerc vicios, în care devine din ce în ce mai greu să respiri pe nas.

Limba afectează forma maxilarului

Un maxilar superior bine dezvoltat are un palat larg și o arcada joasă. Locul natural de odihnă al limbii se află lângă palat, unde vârful limbii se sprijină în spatele dinților din față. Dinții se dezvoltă în jurul limbii, iar maxilarul superior se dezvoltă în față și în lateral, stimulat de poziția limbii în spatele dinților și față de palatul superior.

În respirația bucală, limba este plasată în mijlocul gurii sau în jos în cavitatea bucală pentru a permite aerului să intre și să iasă prin gură, ceea ce are un efect negativ asupra dezvoltării osului din maxilarul superior.

În loc să fie în formă de U, palatul devine mai mult în formă de V, ceea ce face dificilă potrivirea dinților. Acest lucru determină ca dinții să nu se închidă strâns unul împotriva celuilalt atunci când mușcă.

Limba și buzele afectează poziția dinților

Limba este unul dintre cei mai puternici mușchi ai corpului nostru. Chiar și obrajii și buzele sunt mușchi puternici. În fiecare zi, o persoană înghite de aproximativ două mii de ori. Când înghițim în mod normal, doar limba este activă. Se sprijină deja pe cerul gurii, iar când înghițim se apasă pe el, stimulând maxilarul superior.

Având in vedere că limba puternică împinge în sus spre palat de fiecare dată când înghițim cu o forță de până la jumătate de kilogram, putem observa că maxilarul superior este stimulat de presiunea  multor kilograme pe parcursul unei zile.

Mușchii limbii, obrajilor și buzelor determină poziționarea dinților atât în ​​maxilarul superior, cât și în cel inferior. Acești mușchi funcționează într-un mod similar cu aparatul dentar – presiunea ușoară aplicată pe perioade mai lungi are capacitatea de a mișca un dinte.

Când înghițim incorect, folosim mai mulți mușchi decât doar limba, iar forța limbii este îndreptată în altă parte, mai degrabă decât în ​​sus.

Acest lucru nu numai că duce la o substimulare a palatului ci poate afecta și poziționarea tuturor dinților într-un mod negativ, ceea ce duce la dinți strâmbi.

Dr Raymond Silkman afirmă:

– Cel mai important aparat dentar pe care îl avem cu toții la noi, 24 de ore pe zi, este limba.

https://www.youtube.com/watch?v=BYRgfHRRP4A&t=6s

https://www.consciousbreathing.com/blogs/articles/mouth-breathing-negatively-affects-childrens-smile-teeth-face-and-airways

Respirația pe gură la copii duce la:

-calitate slabă a somnului  și treziri frecvente în timpul nopții, poate duce la oboseala cronică sau la probleme de comportament,cum ar fi hiperactivitate, iritabilitate și dificultăți de concentrare, probleme de comportament.

-creștere și dezvoltare întârziate atât fizic, cât și mental,

-poate duce la uscăciune a gurii, respirație urât mirositoare,

-poate, în timp, să deformeze maxilarul micșorându-l, formând arcade dentare înguste care duc la strâmbarea, înghesuirea dinților și pot provoca  creșterea  incorectă a dinților permanenți.

 Cei mai mulți copii care vorbesc peltic o fac din cauza deficienței de respirație. Pot avea dificultăți în a vorbi clar sau a pronunța anumite litere, cuvinte.

-Anomalii de dezvoltare a feței, deformări faciale, cum ar fi o bărbie mică sau o retragere a maxilarului.

Înainte, când le dădeau dințișorii, copii morfoleau un morcov. Acum sunt alte metode care forțează foarte puțin maxilarele, mușchii feței și limba. Nu e nimeni de învinovățit, cu toate că asta e tendința din cauza lipsei de informare. Chiar și între medici sunt discuții (disensiuni, grave uneori).

Antropologii au observant că dantura oamenilor de acum sute de ani, era perfectă. Maxilarele erau puternice, ceea ce implică o musculatură adecvată. Hrana lor, nu era atât de procesată, de moale ca hrana de acum.

                                                                  ***

Există o excepție în ceea ce privește respirația pe gură și care este o tehnică de vindecare: respirația circulară – respirație de conectare conștientă, dezvoltată de Jon Paul Crimi.

„ Eliberezi ani întregi de durere, suferință...din copilărie, adolescență, maturitate...plângi, suspini... treci dincolo de zona de confort. Partea de început e incontrolabilă, iar creierul nu vrea să faci nimic inconfortabil. Ca efect, își oprește o parte a sa (hipofrontalitate tranzitorie).

 Blochează criticul interior. Respirația blochează acest critic și așa, poți realiza orice vrei.

Detaliile vieții nu vor dispărea niciodată, dar tu le vei primi calm, destins, fără să te sufoce.

Credem că la baza oricărei boli se află multe rădăcini emoționale. Apoi apar și probleme fizice.

Respirația conștientă ne eliberează de toxine, dureri. Traumele se transmit prin ADN de la mulți strămoși. Deci, o parte din probleme nici nu sunt ale noastre.

Ele ies atunci când facem respirația circulară, pe gură, care este respirația sistemului simpatic, luptă sau fugi, ( respirația pe nas este a sistemului parasimpatic).

 Traumele se stochează prin modul „luptă sau fugi”, când începi să respiri pe gură”. Jon Paul Crimi

Este o tehnică de vindecare foarte puternică care e bine să fie practică sub o îndrumare competentă. Reacțiile corpului pot fi destul de dramatice:  mâinile se pot contracta (tetanie), maxilarul se poate încleșta. Unii oameni, când respiră conștient, prelungesc prea mult expirația și se produce un dezechilibrul între dioxidul de carbon și oxigen. Deci, când începi să te forțezi, tinzi să te încordezi. Mintea va încerca să te determine să te oprești prin senzații de spaimă, neîncredere, etc.

Concluzii: 1.respirația pe gură ne-a adus transformări nedorite: fizice, emoționale, mentale.

                   2. poate fi o tehnică de vindecare atunci când e clar controlată.

Discernământul este necesar. A încerca o tehnică de respirație cu speranța că vom scăpa rapid de dureri, traume, poate deveni o amăgire... amară.

E necesar să fim atenți la noi înșine, să ne observăm și să respirăm pe nas nu pe gură.

 

Recomand cartea: Respirația, noua știință a unei arte pierdute – James Nestor și deschiderea link-urilor din articol.

    

Urmăriți: https://www.youtube.com/watch?v=BEHeigyRPbI&t=74s    

Cartea Vieții -3 -

Conceptul de putere proprie înseamnă că nimeni nu-l poate elibera pe un om în afară de el însuși.

Mintea umană are multe etape/trepte de inițiere, mai ales în timpurile de acum la un nivel social mult extins: imprimată oarecum haotic în prima copilărie (ceea ce constituie karma de neam, de grup), apoi dezvoltarea printr-un intelect direcționat de învățături aproape în totalitate materialiste; gândim automat și corespunzător obișnuințelor formate din propriile amintiri.

Atenție la ce  informație introduci în univers pentru că o vei primi înapoi!

S-a estimat că a durat 1500 de ani până la prima dublare a cunoașterii umane iar până la 1900 s-a dublat la fiecare sută de ani. De prin anii 1940 s-a dublat la trecerea a câte 25 de ani, și în 2013 s-a estimat că se dublează la fiecare 13 luni. Acest interval continuă să se scurteze. Cunoașterea ca atare nu înseamnă înțelepciune.  Are loc o mare schimbare a nivelului de conștiință a lumii.

Creierul este organizat în reflectarea tuturor celor știute din mediu.

Când ne concentrăm cu adevărat pe o singură idee, creierul nu face diferența dintre universul interior al minții și ceea ce trăim ca experiență în mediul exterior.

Datorită lobului cerebral frontal extins al omului și a capacității noastre de a conferi gândului o realitate similară celei exterioare (prin meditație), lobul frontal poate să „reducă volumul” mediului exterior astfel încât să nu mai prelucreze nimic din afară, ci doar un unic gând concentrat.

Imaginați-vă un triunghi incolor, o linie între tâmple iar vârful în spatele capului. Fiecare are punctul lui, nu vă stresați să îl căutați. E ca și cum ați observa Infinitul și Eternitatea împreună. Starea nu este neutră ci e plină cu gândul cel mai puternic al Observatorului. Inițial veți avea o stare de liniște, atât de bruscă încât poate părea un șoc. Abandonați-vă acestei stări! Trăiți-o, pentru că ea este clipa prezentă.

Acum mulți ani am practicat o meditație din cartea lui Osho. Mergeți fără cap-era îndemnul. Îmi plăcea atât de mult starea pe care o aveam când „îmi imaginam că merg fără cap” încât din când în când apelam la ea. Nu am încercat să caut validări științifice ale stării respective așa cum am făcut cu multe alte învățături venite din Orient. Nu una, ci mai multe persoane mi-au spus că le este frică să meargă așa, să renunțe la „cap”, atunci când vorbeau, când priveau ceva…

Până de curând când tot căutând „ceva” care să liniștească RAPID gândirea, am „asamblat”  informațiile (referitoare la partea anterioară ale nucleelor amigdaliene, la tehnica surâsului interior, mai ales cele referitoare la ridicarea cozii sprâncenelor și a colțurilor externe ale ochilor),

http://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.ro/2017/06/tiparele-vietii-emotiile.html

http://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.ro/2014/10/surasul-interior-si-amygdala-o-alta.html

http://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.ro/2014/09/zambetul-si-amygdala-nucleul-amygdalian.html

Practica constantă a Triunghiului incolor liniștește partea frontală a creierului. Neurologii au constatat că pot discuta cu persoanele respective chiar dacă aparent nu aveau o activitate intensă a creierului care apare atunci când gândim, vorbim. Știu că sunt și alte practici care duc la această stare. Una din ele este descrisă în cărțile lui Mantak Chia. La yoghinii avansați s-au obținut scanări ale creierului care arătau aceeași liniște a zonei frontale și a celei temporale. Stare de calm-este puțin spus. In câteva săptămâni de practică se schimbă perspectiva asupra mediului înconjurător și implicit a celui interior.

Durează doar o milisecundă această nouă percepție, obținută în zeci de ore de meditație. O putem practica ORIUNDE, ORICÂND. De mii de ori în fiecare zi.

„Simt cum mi se ridică o ceață de pe ochi” – „ sunt detașată, calmă și „înțeleg” altfel tot ceea ce este în jurul meu”, „ parcă văd prima data cât de frumoase sunt culorile, cât de minunat este totul”- sunt câteva din percepțiile pe care le-au avut cei care au practicat această tehnică.

Poate nu aș fi reluat postarea acestei tehnici dacă nu aveam zilele trecute o discuție, în tren, cu două persoane care practicau diferite meditații de ani buni. Erau siguri că practic și eu. Fiecare ne-am dezvăluit secretele. Și DA, au remarcat cât de simplă dar și puternică este această tehnică. 

Important este încă un aspect: ce notă dai, de la 1-10, stării inițiale. Asta te determină să fii atent la percepția interiorului tău, înainte și după ce creezi triunghiul. „1” este starea în care te simți bine. 5-6, consideri că problema este dureroasă, 7-8-…10 starea te copleșește.

1.     CUM este ÎN tine?! Care este STAREA din interiorul tău?! Ce notă dai stării tale de acum?!

2.     Apoi creezi un triunghi incolor în zona prefrontală.

3.     Cum este ACUM în tine?! Ce notă ai da stării tale acum?!

Și fiecare va sesiza că s-a schimbat ceva în interiorul lui. Dacă nota era 7 acum scade la 5 sau chiar mai puțin. Observarea stărilor înainte și după este importantă. Pentru că doar așa devii conștient că „se întâmplă ceva” și prin observare stabilizezi noua stare, schimbând și configurația hărții creierului.

Se repetă de sute de ori în fiecare zi „verificarea” triunghiului, a stării Zen, cum a spus cineva. Nu se suspendă gândirea, cu toate că prima senzație așa pare.

Când te obișnuiești să ai sub propriul control această atitudine, vei observa că gândurile sunt mult mai clare. Apare o anumită detașare față de exterior. Și în definitiv, asta ne dorim cu toții, să nu mai fim afectați de părerile altora, de privirile lor, să nu mai fim nemulțumiți de tot și toate. Pentru că starea noastră reală este cea a Înțelepciunii.  

A înțelegerii că tot ceea ce percep în exterior este în conformitate cu starea mea din interior. Dacă sunt trist, supărat nu voi vedea culori strălucitoare sau oameni zâmbitori. Ci mă voi racorda la lungimea de undă din ei care reprezintă starea respectivă. Chiar dacă persoana nu este tristă în acel moment. Însă aici apare Jocul uman: îi lansez o mică rachetă, îi activez starea și peste o perioadă persoana poate acumula suficient de multă încărcătură energetică, și să se trezească dintr-o data tristă, supărată. Datorită celui mai banal motiv. Bine, acum să nu spuneți că stările vi se datorează celor din jur-știu, tentația de a face asta e mare. IMPORTANT este să fim atenți la noi, dacă tot ne dorim să schimbăm lumea! Armonia, calmul se vor face simțite în jur și datorită nouă. 

Asta este responsabilitatea personală. Dacă este cineva supărat nu trebuie imediat să intru în structura lui și să încep și eu cu supărarea. Ne amplificăm unul altuia stările. Dimpotrivă, în acest caz, este util triunghiul incolor care se poate realiza instantaneu, așa cum respirăm. În acea clipă ne deconectăm voit de la supărare, tristețe, nemulțumire. Și până când „starea Zen” va fi stabilă în noi, până va deveni automatism este necesară practica repetitivă.

 Asta este adevărata beneficitate a acestei mici dar puternice tehnici.

Suntem obișnuiți să ieșim „în afara  noastră” și apoi revenim la vechile obiceiuri (tipare) ale interiorului. Așa că evităm cât putem această întâlnire și tot privim în afară. Sigur că în timp se schimbă și ceva în noi, dar nu suficient de repede, ori ați văzut că reacția de schimbare a mentalului omenirii deja a ajuns la 10 luni, acum în 2017. La unii chiar mai repede de nu mai știm ce este cu noi. Suntem debusolați, obosiți, depresivi, stresați. Pentru că nu stabilizăm starea de liniște, de calm, armonie în interiorul nostru. Dacă nu o CONȘTIENTIZĂM e ca și cum nu ar exista, așa că nu o avem.

ORICE COMPORTAMENT UMAN ESTE REZULTATUL STĂRII ÎN CARE SUNTEM!!!

Când „ne luăm inima în dinți” și acționăm fie că ne ducem la șef să-i spunem că ne-a nedreptățit, fie orice altceva în care credem, ne schimbăm starea, ni se schimbă și postura corpului. Reprezentările anterioare de îndoială, de nesiguranță, dispar. În interiorul nostru apare siguranța, încrederea de neclintit și atunci sistemul nervos semnalizează corpului să își schimbe ținuta, tiparul respirației, tonusul muscular. Câți observăm asta?! Câți ne gândim că putem constant să fim așa?! Prin practică se poate. Făcând și efortul de a înțelege mecanismele care duc la asemenea realizare.

Până acum 100 de ani eram preponderant vizuali și auditivi. Acum foarte mulți au devenit și kinestezici. Percepția exteriorului este mai vastă datorită tehnicilor care ne-au dezvoltat acest simț: reflexoterapia, masajul, ReiKi, Qi gongul, bowen, sau atingerile cuantice. Din ce în ce mai subtile.

Dacă sunteți supărați, dacă plângeți priviți în sus! Trageți și umerii înapoi, așa întrați într-o stare de detașare față de problemă. Aproape instantaneu percepția asupra problemei vi se va modifica. Creierul recepționează un mesaj nou pe care îl transmite și corpului, acesta nemaiavând timp să „gândească” după vechile tipare. Ați observat că o simplă întindere a brațelor, a spatelui ne schimbă, devenim mai vioi, chiar mai bine dispuși?! Sigur că da, cine nu știe asta?! Dar, atunci când ȘTIM și de ce o facem începem să CONTROLĂM noi stările, ceea ce poate părea un lucru uimitor.

Multora li se pare prea mult să știe, să înțeleagă CE se întâmplă în interiorul lor. Șă știe ce mecanisme uluitoare avem la îndemână și, mai ales, CUM funcționează ele. Nu vei schimba un bec dacă stai și te uiți la el, dacă nu știi că trebuie înșurubat… a apela mereu la serviciile altora nu e dovadă că ai înțeles ceva din sutele de pagini citite.

Corpul ȘTIE să ne vindece dar până la pragul de avarie. Dacă vrem mai mult, avem Profesorul-MAESTRUL la îndemână, avem lecțiile deja predate, noi trebuie să le învățăm și apoi să le amplificăm prin punerea lor în practică nu numai să vorbim la superlativ și apoi să cădem în depresii.

Cartea Vieții este înscrisă în celulele noastre, este la purtător. Efortul de o citi și aplica ne aparține în totalitate. Adevăratul secret pentru transformarea vieții tale este să devii conștient de tiparele pe care le ai în prezent în stare de inconștiență și apoi modelarea modului în care vrei să te simți.

Calitatea vieții noastre este determinată de calitatea emoțiilor noastre.

Conștiința umana și corpul sunt doua entități diferite și independente.

Între ele se află creierul ca organ în care sunt Înregistrări dar el nu poate ține conștient CORPUL sub control decât dacă este învățat cum. Iar corpul de abia așteaptă să îi cerem asta. Asemeni unui adevărat și real Maestru ne învață să căscăm, să folosim de mișcările oculare, să zâmbim, să mergem… Toate devin TEHNICI explorate de neurologi, psihologi, de oamenii de știință implicați în Știința Vieții.

Oamenii pot auzi sunete și pot vedea lucruri chiar dacă sunt în moarte cerebrală. Si asta pentru că trunchiul cerebral, poate funcționa independent de restul creierului, cel puțin pentru o perioadă. Dacă o parte din creier este nefuncțională, în trunchiul cerebral pot apărea tulburări ale somnului REM. S-a răspuns în parte la întrebarea “Cum” se întâmpla, dar întrebarea “De ce” a rămas încă fără răspuns. Când se vor găsi și aceste explicații oamenii de știință vor deschide ușa către lumea metafizicii.

Gândirea singură nu poate schimba starea interioară. Ea mereu va face corelații cu ceva ce deja știe.

Repetiția mentală este un INSTRUMENT de a depăși vechile obiceiuri, deprinderi. Pășim într-un fel, gesticulăm, privim.... etc. Putem schimba ȘI aceste automatisme deprinse. Controlul ne aparține dacă devenim conștienți de asta.

Gândurile ne gândesc pe noi. In starea blanc putem statornici un UNIC gând, care va deveni coordonatorul principal până se va transforma în experiență. Va deveni experiența însăși. 
In clipa prezentă nu există NIMIC; doar Eternitatea! 

Beneficiile mersului pe jos

Știința zilelor noastre devine o adevărată Magie! Aparatura creată în ultimii ani dezvăluie imensitatea corpului, structura lui complexă și atât de fin acordată. Faptul că folosim 5-10% din creier e acceptat de toți. Că putem folosi mai mult (că tot e al nostru, adică la purtător) te înalță la rangul de geniu. Ceva nu pare a fi înțeles. CINE folosește 90-95% din creier și apoi ne pune la dispoziție (când binevoim să întrebăm) informații care ni se par uluitoare ?! cineva care ne cunoaște mai bine: corpul nostru!

Este deja cunoscut termenul de Inteligență Emoțională care dezvăluie secrete vechi de mii de ani. Din 1960 apar tot mai multe științe legate de acest aspect. Așa că mi se pare validă informația că 95% din creier are treburi bine structurate: de a avea grijă de sănătatea, bucuria noastră, starea noastră de bine(atât de dorită). Învățăm să facem cunoștiință cu Marele Vindecător care este corpul nostru.

 Informațiile ajută să înțelegem mecanismele pe care le putem pune conștient în practică. Și uite așa devenim mai înțelepți și apare un IQ mai mare, de fapt lărgindu-se scala informațională pe care o folosim.Necunoașterea devine cunoaștere, necunoscutul devine necunoscut! 

Conștientizarea pare a fi o nouă știință! Conștientizezi ceea ce corpul face dintotdeauna și aplici voit.

Emoțiile sunt înregistrate în creier iar structura fizică le exprimă.  Înregistrarea emoțiilor se face prin concursul celor cinci exploratori: simțurile. În concordanță numai cu ceea ce am fost învățați în primii 6-7 ani. Ajungem să trăim în funcție de condițiile și circumstanțele exterioare care sunt modelate în conformitate cu ceea ce avem înregistrat în creierul reptilian, cerebel și cel limbic. Neocortexul mai ales lobul prefrontal,  nici nu ne interesează. Privirea lui imparțială, de ansamblu, o dăm deoparte pentru că ar însemna să experimentăm lucruri noi, să punem în practică altfel și altceva decât până acum. Apare vocea creierului emoțional: frică!!! Trebuie să-ți fie frică. Nu poți renunța la ciocolată, la nemulțumiri, la bârfă. Cât de bun ești când faci toate astea!

Când primim noi informații, ele sunt corelate, asociate cu date deja înregistrate. Se caută în folderele computerului aspecte similare cu care să fie asociate. Altfel o ,,noutate” trebuie repetată de multe ori pentru a-și face loc ca adevăr, dacă nu, ea va fi înlăturată din procesul gândirii.

Ca să înțelegi ceva, trebuie să susții acea dorință de a afla. Asta mi s-a întâmplat acum. Am scris despre „piciorul stâng”. Informațiile despre „călcâi” erau atât de vagi încât le-am lăsat „pe mai târziu”. Cum reușesc călușarii acel zbor care a uimit mapamondul?! Doar chinezii, japonezii mai arată în filmele lor cum „zboară” cu o grație desăvârșită. Nu m-am îndoit niciodată că se poate. Poate tocmai datorită moștenirii străbune care se găsește în genomul fiecăruia născut în acest neam.

Acum se știe că structura oaselor este corelată/influențată de partea emoțională înregistrată în creier și care prin „liniile de comunicație” reprezentate de elementele care ne alcătuiesc comunică, comunică corpului ce are de făcut, având ca rezultat starea sănătății fiecăruia. Cuprul de exemplu, care se știe că este un metal excelent conductor de electricitate și căldură. Asta în exterior. De ce nu ar fi și ca element din corpul nostru la fel?! Se știe acum că este.

Kundalini! Minunata energie care cutremură ființa umană dar și provoacă inspirații de tot felul. Activarea ei prin dans a fost demonstrată de mult timp așa cum am scris în articol.

http://danaela-foculsacru.blogspot.ro/p/kundalini-si-nadisurile.html

Toate răspunsurile SUNT încriptate în noi. Toată cunoașterea este LA  și ÎN purtător. E necesar un efort calm și consecvent ceea ce unii nu au priceput că e necesar. Vechiul refren: vreau o rețetă!

http://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.ro/2016/08/puterea-energiei-din-noi.html

Creierul făcând corelații pare că „gândește”. Asta nu este MINTEA, e o confuzie care a derutat pe mulți. Sunt căutate situații similare înregistrate în primii ani și în conformitate cu ele ne facem o părere. Adică : „las că știu io”.

 Aplicarea „gândirii” este executată apoi de corp. Emoțiile sunt vocea lui. Dacă sunt ok atunci suntem fericiți dacă nu… Prin emoții ne putem deteriora „gândirea”? Da! Și atunci intervine Mintea. Căutând soluții, asocieri pe care nu le avem înregistrate care vin să ne „ilumineze”.  Și așa apar noi științe care dezleagă misterul numit OM.

Cel mai simplu și comod este doar să reducem o durere. Însă asta nu rezolvă decât temporar starea sănătății. Suntem acordați prin fiecare celulă la un sunet, culoare, formă geometrică, toate personale. (Celebra Valentina Gârlea spune că fiecare avem și o floare personală. Imi place asta! Ea este floarea ta de leac! Oricât de atrasă am fost de alte flori, a fost o bucurie rară, plină de gingășie să-mi descopăr floarea mea de leac. Să nu vă așteptați să facă parte din cele deja îndrăgite! Oricum, se va crea ceva indestructibil atunci când veți conștientiza care este).

Fiecare celulă este legată de o emoție. Avem fiecare frecvențe unice (de asta nu ne putem înțelege mereu!). Vibrațiile cele mai dense, mai joase, compacte sunt ale oaselor. Suferința lor devine artrită, reumatism … deci „se strică”, se defazează vibrația sistemului osos. Recomandarea de a merge pe jos li se pare multora aflați în această situație o glumă bună dar nu e!  dacă s-ar explica că apăsând călcâiul cu putere se pot vindeca oare ar părea o trăznaie?!

Oasele vor vibra iar absorbția Ca. atât de necesar va fi îmbunătățită. El ar trece cu ușurință să hrănească și măduva osoasă. Și chiar mai mult de atât, s-ar întări și sistemul imunitar. Se știe că TOT ceea ce există are și emite un CÂMP care conține informații despre structura respectivă. Se poate activa Câmpul care va deveni tot  mai puternic încât informațiile vor reintra în sistem dacă au fost „pierdute”. Asta activăm prin pășire începând cu călcâiele. Va vibra întregul os care își va recâștiga treptat frecvența inițială. Calciul va face ce știe el cel mai bine, va hrăni și întări structura din care face parte. Câmpurile informaționale al Ca, al Mg, al Zn există în fiecare.

Când calci pe călcâie desfunzi orice obstrucție, astupare, a circulațiilor elementelor care alcătuiesc masa osoasă, mușchii și nu numai.

 Ele se deschid, încep să funcționeze și absorb  elementele pentru a hrăni măduva osului. Creezi așa un aminoacid mult mai puternic care este benefic și sistemului imunitar.

Această apăsare pe călcâi dă putere. Structura osului este ca strunele unei chitare și vibrațiile pe care aceasta le produce crează câmpurile gravitaționale și magnetice care atrag limfa în os. Dacă una din strune este dezacordată ea crează o frecvență diferită care intră în disonanță cu restul corzilor și sigur crează dizarmonie. Vor fi trimise elemente care s-o înlăture (atunci apare durerea pe care o anesteziem prin medicație). Când Ca ajunge la os el nu poate intra, deci se depune într-o zonă pe care o slăbește sau afectează articulațiile.

VIBRAȚIA apăsării constant pe călcâi va acorda frecvența Ca. 

Recomandarea plimbării e o terapie pe care o putem realiza iar cu cât înțelegem ȘI de ce e necesară, cu atât ne va fi mai bine.

 Atunci când apăsăm călcâiul pe pământ facem să vibreze totul în noi ca și cum am fi cel mai fin acordat instrument musical din univers. Mai mult de atât: DACĂ dorim, extragem din Pământ ceea ce avem nevoie. ASTA ESTE PUTEREA MINȚII atât de vehiculată dar … nefolosită. Pentru că nu spunem ce VREM. Clar, concis și „la obiect”. Fără autolimitări sau neîncredere.

Se pot corela multe aspecte care duc toate la o cunoaștere din ce în ce mai vastă.

Un sistem osos sănătos, cu oase puternice este esențial pentru o viață fără dureri.

 Oasele puternice sprijină organismul, protejează inima, plămânii si creierul de diverse neplăceri și susțin mușchii care permit mișcarea. Oasele sunt și un depozit de minerale necesar unei vieți normale.

Așa vom fi feriți de artrită, osteoporoză, boala Paget, fibromialgii, guta etc.

Mersul descult este benefic pentru ca diminueaza sensibilitatea pielii picioarelor, promoveaza densitatea osoasa si limiteaza osteoporoza.

Sfat: nu începeți o o terapie drastică de apăsat pe călcâi, o bătută pe loc. Vă puteți procopsi cu  Fasciita plantară, Bursita la călcâi , Sindromul de tunel tarsian, Tendinita achiliană etc. ceea ce nu e de dorit.

Măcar amintiți-vă să mergeți călcând apăsat începând cu călcâiul și rulând talpa până la degete. Conștientizarea acestei mișcări este foarte importantă. Unde este atenția se activează și energia corespunzătoare. Așa vă creați ceea ce doriți! Folosind informația PRACTIC nu lăsată doar ca posibilitate.

Apare și surpriza: a fi CONȘTIENT de apăsarea călcâiului pe Pământ ia mult timp. Observați-vă: după două-trei apăsări …o luați la goană! Adică apare tendința de a reintra în ritmul propriu – că tot l-am folosit până acum. O deprindere, ca multe altele, care NE DOMINĂ! E necesar ceva timp să ne auto-disciplinăm, să creem o nouă deprindere conștientă care să fie memorată și apoi să devină obișnuință. Atât de necesară și benefică. Și iar vom observa că nu suntem consecvenți, că ne domină vechile deprinderi.

Vă doresc  plimbare plăcută!!!