duminică, 9 decembrie 2018

Ințelepciunea iubirii de Sine




Atunci când ne conștientizăm în mod profund trupul și senzațiile asociate cu acesta, intrăm în subconștient . Cerebelul joacă un rol important în propriocepție (conștientizarea poziției propriului corp în spațiul ACUM).

Senzațiile constituie limbajul trupului (a subconștientului). Creem un nou nivel de conștiință, în care corpul primește noi semnale neurochimice, care sunt diferite de conștiința (noastră) care le-a creat.

Miile de cazuri studiate de neurologi au dus la concluzia certă, că fiecare își vindecase singur propriul trup! Învățaseră CUM să-l abordeze, înțeleseseră de ce și cum să facă vindecarea posibilă. Se iubiseră atât de mult încât au reușit.

Recunoașterea unei forțe superioare, a unei ordini sau unei inteligențe superioare în noi înșine.
Ea știe să regleze toate funcțiile corpului. ACUM, în această secundă, în fiecare celulă din corp, au loc peste 100.000 de reacții chimice. Nu vă speriați, avem doar vre-o 70-100 trilioane de celule. Iar fiecare, în fiecare secundă, are aceste 100.000 de reacții chimice. Rezultatul înmulțirii este amețitor?! Sigur că da! Însă CINEVA știe să orchestreze buna funcționare. În aceeași secundă mor 10 milioane de celule iar alte 10 milioane le iau locul (mitoză). Calcule recente, estimează că transferul de date, informații dintre celule, are loc cu o viteză mai mare decât cea a luminii.  Merită o reverență, nu?! Merită mai mult: ÎNCREDEREA noastră totală!

Această Inteligență știe cum să păstreze ordinea în toate celulele, țesuturile, organele, și sistemele corpului, pentru că EA l-a creat (din două celule separate). Forța care a alcătuit corpul este Forța care îl întreține și îl vindecă.

Propria rațiune, personală, a fiecăruia, poate canaliza această inteligență către boală? Se pare că da. Avem această putere pentru că înseamnă evoluție personală: ajungi să cauți înțelepciunea care va duce la propria vindecare, punerea în acord direct cu inteligența inițială, re- cunoașterea ei.

Gândirea este REALĂ! Ne influențează direct corpul. Fiecare gând produce o reacție biochimică la nivelul creierului. Acesta eliberează semnale chimice transmise corpului, ÎN care acționează ca mesageri ai gândului. UN gând – un semnal chimic- o substanță chimică!

Gândurile ajung să fie substanțe chimice în corp, așa el simte cum gândim. Fiecare gând= o senzație în corp. Realizați de unde vine propria boală de care vă și temeți atât de mult?!

Întreținerea unor tipare rigide de gândire, credință, simțire și trăire, devine un complex de atitudini nocive pe care organismul dacă nu-l mai poate suporta, le izolează ÎN corp (boală).

Celule nervoase care nu se mai activează împreună, nu mai fac parte din același circuit. Celule nervoase activate împreună se interconectează ( conceptul se numește: învățare de tip Hebbian). Stimularea repetată a unui grup de neuroni conduce la construirea de raporturi mai complexe, mai puternice și de durată.
  știi ce ai de făcut nu este suficient. Trebuie să regândești, să aduci alte concepte pe care creierul să le învețe.

Prin lobul frontal, creierul uman are capacitatea de a reduce la tăcere, stimulii transmiși de mediu sau de propriul corp. Dar și senzația scurgerii timpului. In condiții de reală concentrare, circuitele cerebrale asociate cu timpul, spațiul, și senzațiile/mișcările/percepțiile senzoriale ale corpului, se domolesc la propriu.

Avem puterea de a ne face gândurile reale!!! Dintotdeauna. Schimbarea celor care ne cauzează neajunsuri depinde numai de noi.

Când aflăm lucruri noi, lobul frontal își reactivează tiparele și rețelele existente, cartografiate, stabilite în combinații, modele și secvențe diferite. Se crează o combinație infinită de posibilități.

Exersarea mentală duce la evoluția minții. Se bazează pe acumularea de noi cunoștințe și pe aplicarea constantă a informației respective. 

Implicit se va modifica comportamentul și vom avea noi experiențe, pe care le stabilizăm.
Ca să ne reinventăm, corectăm, și reconceptualizăm, începem cu folosirea procesului de EXERSARE MENTALĂ, pentru a ne activa zilnic, noile circuite. Exersată cu fiecare ocazie din zi. Și sunt cu zecile, dacă nu cu sutele. Numai să vrem, să devenim conștienți că „gândurile ne gândesc ele pe noi”.

Minim 12 minute se trei ori pe zi este mult?! Zi de zi e și mai mult?! Atunci..........
Schimbarea înseamnă debarasarea de obișnuința de a mai fi cel de până acum a secundă !!! Atunci când e necesar, desigur!


Folosirea minte-corp

Viața este terenul de joc pe care noi exersăm! Trebuie să trăim efectiv cele exersate mental pentru a deveni o experiență adevărată, reală, palpabilă.

Memoria este alcătuită din gândurile care rămân în creier (avem mai multe tipuri de memorie).
Gândurile conștiente sunt actualizate cel mai des, repetitiv: amintiri de lungă sau scurtă durată, amintiri semantice sau episodice.

 Amintirile de lungă durată sunt configurate în creier de organism și de simțuri. Ele sprijină intelectul să-și amintească și mai bine. Ele se păstrează un timp îndelungat deoarece corpul participă la transmiterea unor serioase semnale electrochimice către creier, ca să creeze ... emoții!

Avem amintiri pe care le putem evoca în mod conștient, voit. Ele sunt amintiri declarative (explicite): știu date de naștere, numere de telefon, cum îi cheamă pe cei mai mulți cunoscuți, cum să plantez o floare, să fac mâncare etc. Toate acestea sunt cunoaștere și experiență.

Neocortexul este sediul conștientului, deci centrul de stocare a memoriei explicite, el prelucrează și stochează diferit, variatele tipuri de amintiri care aparțin acestei memorii. Este o informație neurologică foarte importantă, pe care vă rog să o rețineți.

Memoria de scurtă durată este localizată în lobul frontal. Citim un număr de telefon, apoi îl repetăm, apoi formăm numărul respectiv. Am terminat cu el. Lobul frontal păstrează numărul până când noi îl formăm (există și posibilitatea de a recupera numărul ulterior. El nu dispare).
Memoria de lungă durată e mai complexă. Mijlocul prin care stocăm informațiile pe termen lung e fascinant.

La prelucrarea de noi informații de către organele de simț dintr-o nouă experiență, hipocampul (parte a creierului limbic/mijlociu, care transformă „necunoscutul în cunoscut”), preia informația de la organele de simț și o transmite către neocortex prin lobul temporal și centrii săi asociativi. Apoi este distribuită pe tot cuprinsul neocortexului, formând o multitudine de rețele nervoase.
Amintirile nu sunt implicite sau automate de la început. Repetarea lor duce la păstrarea timp mai îndelungat.

Când mintea instruiește în mod repetat corpul să întreprindă o acțiune, acesta începe să și-o amintească mai bine decât creierul care gândește. 

Gândul la DOAMNE, constant, repetitiv, formează ceea ce neurologii numesc „neuronul lui Dumnezeu!”. Iar memoria corpului va stabiliza această gândire care devine stare și emoție. 

Mintea și corpul, din punct de vedere neurologic și chimic, trec în mod natural spre o stare de existență. Finalizat procesul de de formare a unei (noi) amintiri implicite, corpul a memorat la nivel neurologic intenția creierului.

Experiențele repetate se înregistrează în corp, iar semnalul neurologic și chimic către celule este conectat automat și complet la același nivel de conștiință. Cunoștințele acumulate strict pe cale intelectuală nu ajung niciodată la acest nivel în corp, pentru că nu au fost trăite ca experiență (consecventă, repetitivă).

Folosim cunoștințele ca să declanșăm o nouă experiență. Repetarea o va stabiliza! Va deveni automatism, adică va ajunge în CEREBEL! Nu numai mersul, sau funcționarea inimii, adică: cerebelul ne reglează mișcările corpului, ne coordonează acțiunile (aici avem de lucru-cu unele), și ne coordonează mecanismele subconștiente (ale corpului). Ele pot deveni amintiri genetice și transmise generațiilor viitoare. Că se pot „întâmpla” și alte minuni, e la fel de adevărat.

Cerebelul nu dispune de centri conștienți, dar are un depozit de memorie!!! 

Rolul său de bază este să demonstreze  ce gândește creierul (adică TU): să memoreze planul elaborat de neocortex (ai grijă) și să-l pună în aplicare, în acțiune, fără prea mare implicare activă a neocortexului în sine. Adică nici nu știi, nu realizezi de ce ai făcut ceea ce ai făcut, considerând că alții te-au influențat. Nop. E doar o amintire reluată datorită unui impuls ajuns la cerebel care s-a conformat. Controlul asupra acestor impulsuri poate avea loc. 
Neocortexul servește doar ca un mesager, care îi semnalează cerebelului, prin intermediul unui gând, să înceapă activitatea pe care acesta deja o cunoaște și și-o amintește.

Neocortexul se implică în memorarea inițială, dar cu timpul, prin repetare, și sub coordonarea cerebelului, corpul preia comanda. Primitivul cerebel nu adăpostește nici un pic de conștient, el doar face. Intrăm într-o stare de transă atunci când cerebelul dispune de timpul și spațiul necesar să-și aducă aminte ceea ce a fost condiționat să facă, fără amestecul neocortexului. Memoria cerebelară este magică dacă învățăm să îi dăm locul cuvenit

Cerebelul fiind răspunzător de mișcările corpului (automatismele), el este partea creierului care preia acțiunea și conduce spectacolul. Subconștientul este cel care realizează acțiunea acum, întotdeauna în prezent. De asta corpul își amintește mai bine decât mintea- corpul devine mintea, datorită cerebelului.

Cerebelul funcționează ca păstrător a ceea ce învață corpul de la minte! In neocortex se stochează amintirile conștientului.

Prin cunoaștere, informare, se pregătește drumul către o nouă experiență prin care să devii conștient de tine însuți! Aplicarea cunoștințelor ne va modifica treptat harta creierului și va deveni automatism al cerebelului care nu ne va pune prea multe întrebări, nu va avea ezitări, ci va FACE!. Corpul va trăi din plin schimbarea pe care VOIT o programăm. Sufletul va fi plin de încântare. Devenim exemplul viu a teoriei, ceea ce ne dorim acum, dar cu realizarea e mai dificil. Credem noi asta! E doar o veche și susținută „învățătură”,ca nu avem încredere în noi. Să ne îndoim de Puterea dată Omului.

Trupul își amintește cel mai bine o acțiune repetată și observată. Mi s-a întâmplat să mă trezesc în jurul orei 3. Multora li se întâmplă. Există motive! Când îmi observam starea interioară, am descoperit că și în noaptea următoare mă trezeam tot la ora 3. Dacă nu făceam asta, nu mă mai trezeam la acea oră. Așa este mereu cu orice acțiune din viață. Când o observi ea devine prezentă (prezență).
Observă-l constant pe Dumnezeu! Observă-ți constant legătura cu Maica! EA este planeta însăși. Te vei îndrăgosti iremediabil de oameni, de planetă cu toate ale ei. Fără atașamente, egoisme. Pe care, oricum, vei fi nevoit, în timp, să înveți a renunța la ele. Va fi dureros. Merită?!

Nici nu avem CE ierta, ci doar a înțelege că e un joc pe care mintea îl pune în scenă magistral! Crează povești în care ne pierdem, căutând mereu „amănunte”. Hrănim așa doar văzutul din noi, nu nevăzutul, care e măreț. Un amănunt, apoi altul...
CE ai cu tine însuți de tot te chinui cu asemenea amintiri, stări?! Alții le au? Alții te influențează?! Da ce ești tu? Alcătuit din filme pe care alții ți le proiectează?! Iar tu le și consideri personale.
Minte- Trup-Suflet! Mintea și sufletul depind de vindecarea trupului, care are stocate învățăturile/învățămintele, în cerebel. Le putem schimba, putem să formăm noi deprinderi. Învățăm, exersăm și nu mai depindem de nimeni. Boala este o eroare de gândire, de atitudine și, îndepărtarea de dumnezeirea din noi. Nu afirmațiile ne vindecă ci practicarea lor, a INTENȚIEI din ele. De asta e necesar să fim atenți la ce/cum vorbim. La nuanțarea vocii, la atitudinile corporale.

 Totul este o Carte Vie a vieții noastre.
O STARE se învață.
 Prezența lui DUMNEZEU, a FORȚEI și INTELIGENȚEI CREATOARE se învață,
se experimentează continuu până devine STAREA TA PERSONALĂ!

N.B. Informațiile despre creier sunt din cărțile dr Joe Dispenza: „Antrenează-ți creierul” și „Distruge-ți obiceiurile nocive”
 Pasiunea doctorului este  la intersecția celor mai recente descoperiri din domeniile neuroștiinței, epigeneticii și fizicii cuantice pentru a explora știința din spatele remisiilor spontane. 
Formarea sa postuniversitară a acoperit neurologia, neuroștiința, funcția creierului și chimia, biologia celulară, formarea memoriei, îmbătrânirea și longevitatea. 

*** Este necesar să completez cu minunile descoperite de Giuseppe Calligaris, un neurolog Italian.  După moartea sa în 1944, scrierile, cărțile publicate, au fost luate de o diviziune secretă a guvernului american și a ambasadei sovietice din Berna. Cel puțin două universități majore din Uniunea Sovietică au centre Calligaris și cercetarea lor este păstrată ca un secret de stat.  Singurul lucru care poate fi cunoscut în mod fiabil este faptul că în Uniunea Sovietică se lucrează intensiv la experimentele lui Calligaris.

 Calligaris a descoperit că anumite linii și puncte pe piele sunt legate de porțiunile conștiente și subconștiente ale minții și chiar de creșterea abilităților paranormale. Calligaris a numit această cercetare nouă, "lanțuri liniare ale corpului-minte". El a descoperit, experimental, o rețea de linii - o rețea de meridiane longitudinale și paralele de latitudine pe piele - care au rezistență electrică mai mică, sunt hiperstezice și formează modele geometrice. De exemplu, el a descoperit pătrate, pe care le numește "ferestre către cosmos". 

Calligaris a descoperit puncte de intersecții ale energiilor cosmice care au acționat ca oglinzi, colectori și acumulatori. El a descoperit că aceste puncte pot fi încărcate ( o forță aplicată împotriva punctului), de exemplu, prin cilindri metalici, și stimulată pentru a reflecta mai bine inteligența superioară și pentru a produce un ecou al vibrațiilor vitale ale universului.

Grila pe corp pe care a găsit-o Calligaris corespunde gradei de longitudine sau latitudine a pământului. 

Calligaris spune că întregul univers este reflectat pe piele. 

El credea că creierul nostru poate fi o oglindă concavă pentru Conștiința Universală. Desigur, au existat mulți oameni care nu au vrut să audă toate astea, și de mai multe ori Calligaris a fost "aruncat" de comunitatea academică, precum și de Biserică.
 Dr. Calligaris a constatat că o imagine mentală, forma de gândire însăși, va stimula corpul. Acest lucru duce la ideea de bază a tezei sale de doctorat, "Gândurile ne vindecă". Există un efect mental-dermic care se înregistrează fizic pe corp și arată radiația formelor de gândire sau a undelor gândirii

Cercetările au arătat că gândurile pot fi privite ca obiecte cu existența fizică. 
Diverse locații Calligaris sunt legate de anumite organe, iar aceste spoturi răspund și corespund emoțiilor. Deci, gândurile pot provoca emoții și atinge organe, care la rândul lor se reflectă în punctele de pe piele.

O INTELIGENȚĂ SUPERIOARĂ CURGE PRIN ÎNTREGUL UNIVERS.  Calligaris vorbește în cărțile sale de o „ inteligență superioară “ , care curge prin tot ceea ce este și  „ echo “ –ul este asigurat prin plăcile de pe piele.  Inteligența superioară , se reflectă în subconștientul individual. 

Presupunând că omul preistoric poseda acele forțe care astăzi sunt ascunse sub piele, ca abilități aplicabile în mod normal, se poate presupune și că legendele culturilor îndelungate (Atlantis, Lemuria etc.) au fost bazate pe concepte complet diferite de cele pe care se bazează astăzi cunoștințele noastre. (n.b. Poate și credințele).
                                                                 ***

Cred că sunt două exemplificări suficiente, care să vă determine să gândiți la cât de minunați sunteți alcătuiți. Avem totul la purtător. Multitudinea informațiilor nu trebuie să ne sperie, dar nici să le ignorăm. CINEVA ni le dăruie, dar efortul ne aparține, de a le integra în viața noastră. Cunoașterea ajunge să simplifice totul, atunci când ai eliberarea de a începe să o înțelegi. 





marți, 6 noiembrie 2018

Deochiul


DEÓCHI s. n. 1. (Și în forma regională diochi) Putere magică, pe care superstițioșii o atribuie unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu mirare, cu admirație sau cu intenția de a face rău). 
Abie zis-au, și pe loc, Ca un fulger viu de foc, Crunt diochiul au ajuns Pe copii și i-au străpuns! ALECSANDRI, P. II 184.
 2. Efectul privirii care deoache, boala, răul pricinuit de ea. 
Tușa Uța o scuipă, ca s-o apere de deochi. SADOVEANU, M. C. 78. 
De diochi, de soarte rele Și de șerpi te-oi descînta. ALECSANDRI, P. A. 38.
Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă pe care o rostește cel superstițios pentru a feri de efectul rău al privirii sale pe cel pe care îl admiră. 
Ia uitați-vă la dînsa ce ochi are, să nu fie de deochi! IBRĂILEANU, A. 148. 
Dulci-s ochii umbrei tale – nu le fie de diochi! EMINESCU, O. I 80.

deóchĭ n., pl. -chĭurĭ (de și ochĭ). Fărmăcare, îmbolnăvire, regres produs de privirea cuĭva. – Poporu, cînd aĭ vre-o boală a căruĭ cauză n’o pricepe, zice că te-a deocheat cineva, că eștĭ bolnav de deochĭ. În general, că să fiĭ deocheat, trebuĭe să fiĭ frumos, robust, înalt, bogat, norocos, că să se mire lumea.
O vită frumoasă și admirată se poate deochea, și de aceĭa i se împletește o panglică roșie în coamă orĭ coadă.
Tot așa cu copiiĭSă nu fie de deochĭ! N’ar fi de deochĭ! Nu fie de deochĭ! Îs expresiunĭ ca să nu se îmbolnăvească orĭ să nu se urîțească.  sursa: Scriban (1939)

DEOCHEÁ, deóchi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea (sau bunăstarea) cuiva printr-o privire rea, invidioasă, mirată (de frumusețea, calitățile, succesul cuiva).  [Baba] lă purcelul, îl scaldă... îl strînge de nas și-l sumuță, ca să nu se deoache, odorul! CREANGĂ, P. 76. 
2. Refl. Fig. (Despre vreme) A se strica. Deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită... – Așa-i că s-a deocheat vremea? zise unul dintre plăieși. CREANGĂ, A. 30.      sursa: DLRLC (1955-1957)



Crezi sau nu, lucrurile tot se întâmplă! Cât avem control asupra noastră? Cât ne străduim, e un posibil răspuns. Definițiile deochiului denotă nu numai încercarea de a înțelege ci faptul că el există. Despre natura acestui rău se cunoaște prea puțin. Dușmanul, nevăzut și neștiut este întotdeauna mai periculos!

Deochiul este considerat de multă lume fiind o superstiție, sau un furt de energie, o vorbă de a face rău omului, „o fărmăcare” sau chiar vrăjitorie. Sau toate la un loc.
Se știe că poți scăpa de deochi prin descântat sau prin rugăciuni (ceea ce înseamnă că este acceptat și de religia actuală, care are rugăciuni speciale, lucru de menționat).
Adevărul este că nimeni nu știe ce este cu adevărat deochiul, dar efectele sunt clare, vizibile.

Manifestări:

Privirea intensă a cuiva, îţi poate provoca valuri de căldură în tot corpul.
Transpiraţie bruscă, de cele mai multe ori urmată de frisoane.
Dureri puternice de cap şi de stomac, urmate (uneori) de căscat, deși persoana nu este obosită.
 Senzații bruște de leșin, totul e ca o ceață.
Stări de nervozitate şi de anxietate pe care nu le aveai înainte, te acaparează treptat și devii obosit, sau cazi brusc la pat.
Țiuit in urechi urmat de febră puternică, stări de vomă, transpirații sau hemoragii nazale.

Se pot deochia si plantele, animalele, vitele, culturile sau recoltele. Chiar și vremea! Intenționat sau nu. Intenția a devenit practică cunoscută din cele mai vechi timpuri.

Dacă nu se tratează prin descântece, repetate până dispar simptomele, omul sau animalul, se îmbolnăvește și moare; pământul, se crapă, plantele se ofilesc.
Sunt cazuri când sticla, plesnește în apropierea celui deochiat, sau în casa celui în care a fost o persoană care deoache. E semn că a „trecut”, că a „plesnit” energia rea. Brusc un pahar se sparge, deși de-abia l-ai atins, sau o cană, o farfurie îți „alunecă” din mână. Nu te supăra, ci mulțumește ocrotitorilor tăi, ai casei.
Certurile dese şi neînțelegerile din senin în casă sau la serviciu sunt, de asemenea, „semn rău”, de deochi sau auto-deochi.

Există obiceiul de a-i cere persoanei care ne face complimente să ne „scuipe de deochi”. Asta dacă nu purtăm o haină sau un obiect de culoare roşie, sau un obiect de îmbrăcăminte intimă, luat pe dos, care ne-ar proteja de farmece.
În credinţa populară, culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii.
 „Deochetorii” de profesie, pot fi persoanele care sunt „întoarse de la țâță”.
Ca deochiul să aibă leac trebuie să îi zici de deochi unuia mai mic decât tine. Dacă descânți cuiva mai în etate decât tine, îi zici degeaba, că nu se prinde.  Doar așa ai leac. Nu poți să spui la cineva mai mare decât tine, asta e tradiția. Și e bine să fim ascultători. Vom înțelege și de ce, nu e atât de complicat.
Mai este o regulă: să învețe copiii de la părinți și așa să ducă mai departe tradiția. 


„Simți că se învârte ceva la burtă, ca și cum merge o roată în burtă și se învârtește. Amețești, te doare capul, caști, nu știi ce-i cu tine, nu ai poftă de mâncare.
 „Deci ori te deochi tu singur, ori te deoache persoana de lângă tine sau aproape de tine, dar deochiul mai poate ajunge și prin vânt, de la distanță mare. Când cineva se gândește la tine, poate trimite prin vânt deochiul”.
„Cu deochiul nu-i de joacă !”
 „Mai mult de o zi cu deochiul nu poți rezista. Trebuie să te duci neapărat la cineva să îți spună sau să îți zici tu singur, că altfel poți muri.
Dacă e deja pătruns la burtă, nu reziști mult. Sau dacă ești deochiat și ai adormit cu deochiul, poți muri în somn. Nici nu știi când îți iese sufletul. Și apoi toată lumea se întreabă ce s-a întâmplat și de ce a murit. Uite că de la deochi. Dacă o persoana e deochiată și nu îi spui de deochi, moare.
Se pune la inimă și de la aia se învârtește ca un cărbune la burtă și imediat mori. Poate să îți facă sute de injecții, degeaba. Trebuie să spui vorbele astea de deochi, că ele te ajută. Până la urmă, tot Dumnezeu le-a lăsat și pe astea”.  (Descantece-pentru-deochi-de-la-bunica-vetuta-de-la-dumitresti).

Cuvinte simple, dar care exprimă o întreagă știință a zilelor noastre. Se știe, se cercetează creierul abdominal-enteric, format din același tip de neuroni ca și creierul de sus, proveniți din aceeași structură embriologică. Se știe că aici este una din ramificațiile celui de al X-lea nerv, cel vag, celălalt capăt fiind în creierul superior. Pe parcurs, are numeroase ramificații.

Nervul vag începe în trunchiul cerebral, în spatele urechilor. Se deplasează în jos, de-o parte și de alta a gâtului, peste piept și apoi se extinde în jos prin abdomen. „Vagus” este un termen latin pentru „rătăcire”. Acest fascicul de fibre nervoase străbate corpul, formând o rețea care leagă creierul cu stomacul și tractul digestiv, plămânii, inima, splina, intestinele, ficatul și rinichii, precum și alți nervi implicați în vorbire, contact vizual, expresii faciale și chiar capacitatea de a regla organismul pentru perceperea vocilor altor persoane.

Tonusul vagal poate fi determinat printr-o electrocardiogramă care măsoară ritmul cardiac. Cercetătorii au descoperit că tonusul vagal ridicat ajută corpul la reglarea nivelului de glucoză din sânge, reducând riscul de diabet zaharat, accident vascular cerebral și boli cardiovasculare. Tonusul vagal scăzut, dimpotrivă, a fost asociat cu inflamația cronică.
Acest uluitor „medic interior”, cum mai este denumit, poate fi blocat datorită diafragmei ( care este și singurul meridian orizontal). Deblocarea diafragmei se face prin căscat.


Ceea ce înseamnă că diafragma este cea care se blochează. Când căscăm – se rupe deochiul, răul este depășit. Este semn sigur de însănătoșire. Să nu uităm că diafragma ventilează corpul în cruce, blocarea ei ducând la întreruperea circulației energiei, la colapsarea organelor de deasupra, la apăsarea celor de dedesupt etc.

Cum ne ferim de deochi ?
Pentru a feri pe cineva de deochi este să-l scuipam de trei ori, zicând: "Ptiu, ptiu să nu-i fie de deochi."
Copii mici (in special nou-născuții) sunt cei mai expuși deochiului, de aceea există mai multe reguli pe care părinții e bine să le respecte:

Copiii nu trebuie lăsați să se uite in oglindă până la vârsta de un an, fiindcă se pot deochea singuri.

Pentru a fi ferit de deochi, nou născutul trebuie cântărit înainte de a face prima baie. Insă nimeni nu trebuie să știe acest lucru și nici să afle greutatea.

Se mai poate face pe fruntea copilului un semn cu cenușa de vatră, cu praful de pe talpa amestecat cu puțin scuipat, ori cu funinginea de la horn. Acest semn, făcut în mijlocul frunții, sau la încheietura sprâncenelor, îl poate face doar mama biologică sau nașa (mama spirituală), a copilului.

Aurul este un bun apărător contra deochiului, de aceea orice obiect de aur purtat la gât, la ureche ori la mână poate atrage energia rea din privirea vătămătoare.

Un sfat din popor spune că pentru a nu fi deochiați este bine să purtăm ceva roșu sau ceva pe dos.


UNELTE:

O bucată de jar obţinută prin arderea unei esenţe lemnoase, în momentul în care i s-a oprit alimentarea cu aer va deveni un cărbune activ. (Cărbunele activ pus în frigider va reţine toate mirosurile). Totodată, acest cărbune reţine toxinele bacteriene şi substanţele toxice înghiţite sau rezultate din întreg metabolismul uman. Ideal este să aveți tot timpul în geantă câteva pastile de cărbune medicinal.
Cărbunele activ, dat prin râşniţa de cafea sau pisat pur şi simplu, va deveni un praf cu eficacitate mai mare cu cât este mai fin. Se ia o cantitate care ar fi bine să fie determinată radiestezic, deoarece poate constipa, se poate ține sub limbă și apoi înghiți, se poate face un produs homeopatic (oarecum). Adică agităm de 40 sau 108 ori recipientul, pentru a avea o soluție care va avea „memoria” activă a preparatului- când e vorba de copii mici.

-         Un pahar cu apă neîncepută sau magnetizată
-        O cutie de chibrituri
-        Un cuțit
-        O lumânare aprinsă către Impărăteasa cerurilor și a pământului-Maica Domnului. Ideal, să fie din ceară curată.

Puteți să vă descântați singuri sau să cereți ajutorul cuiva:

– se ia un pahar cu apă neîncepută sau magnetizată, și dacă aveți cărbuni încinși se pun 7-9 cărbuni în apa respectivă.
Dacă nu aveți cărbuni încinși atunci luati 3 sau 5 sau 7 chibrite (să fie fără soț) pe care le aprindeți rând pe rând. Lăsați bățul să ardă aproape până la capăt și apoi îi dați drumul în paharul cu apă.

Bețele de chibrite trebuie aprinse deasupra paharului cu apă și, cât timp ard, faceți semnul Crucii cu ele, spunând: „În numele Tatălui, al Fiului și a Sfântului Duh! Amin!”  Faceti asta cu fiecare chibrit în parte.
Dacă se lasă la fund cărbunii atunci sunteti deochiați.

Dacă bețele arse stau pe veriticală va deochiat un bărbat, daca stau orizontal, coborând un pic, va deochiat o femeie.

– apoi luați un cuțit si cu lama lui faceți semnul Sfintei Cruci în paharul cu apă și cărbuni/chibrituri,  de 3 ori. In timp ce faceti semnul Crucii spuneti: „În numele Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin”. Spuneți de trei ori „Tatăl Nostru”.

– beți trei înghițituri din apa respectivă. Sau puteți bea din patru locuri, asemeni unei cruci, cum se practică în unele locuri.

– vă înmuiați degetul în paharul cu apă și (vă) faceți semnul Crucii pe frunte, obraji, bărbie, piept, mâini și picioare, colțurile de la pat și tocul ușii.

– aruncați apa la rădăcina unei flori sau afară pe iarbă

– dacă vă face cineva descântecul să vă „scuipe” (la mod simbolic) și să zică ” ptiu, ptiu, ptiu să nu te deochi” de 3 ori.
Normal ar fi să furați descântecele de la bunici, mame, etc, dar puteți să vi le scrieți pe o foaie de hârtie (cu creionul cu mina neagră e cel mai bine), să o aveți mereu la îndemână, mai citind descântecul din când în când. Veți forma o undă energetică de legătură care va deveni tot mai puternică. Descântecul la fel.

Sper sa va fie de folos, să vă ajute, atunci cand aveti nevoie.

Din practica mea, am învățat că e bine să energizăm apa din pahar. Să o ținem între palme (cine a făcut ReiKi Tibetan, poate aplica metoda învățată), și să ne interiorizăm senzația de iubire, de lumină și armonie interioară. Apoi începem Ritualul care se repetă ori de câte ori simțim că e nevoie. Niciodată nu va fi prea mult, dimpotrivă.

   «Tatăl nostru/ Care ești în ceruri/ Sfințească-se numele Tău/ Vie împărăția Ta/ Facă-se voia Ta/ Precum în cer așa și pre Pământ/ Pâinea noastră cea de toate zilele/ Dă-ne-o nouă astăzi/ Și ne iartă nouă greșalele noastre/ Precum și noi iertăm greșiților noștri/ Și nu ne duce pre noi în ispită/ Ci ne izbăvește de cel rău/ Că a Ta este împărăția/ Slava și puterea/ În numele Tatălui/ Al Fiului/ Al Sfântului Duh/ Amin/Să rămână ( persoana deochiată ) curată și luminată». 

De cele mai multe ori, un singur descântat nu e suficient. Se repetă.
INSĂ: atunci când simptomele fizice au fost puternice, corpul deja are memoria lor și devin boală. Fiind o „uitătură urâtă” care transmite o undă de ură, sau de ciudă, de nemulțumire, ea poate deveni un simptom personal. Devenim treptat nemulțumiți, irascibili (nu că nu am ști deja cum e), din ce în ce mai lipsiți de putere, puși pe harță, nemulțumiți sau neliniștiți, ca și cum am aștepta mereu să se întâmple ceva neplăcut.

Se ajunge la ideea că ne face, constant, cineva vrăji. Așa cum ați citit în text, există credința că deochiul (gândul rău), ajunge ȘI pe calea aerului. Când am supărat pe cineva (se întâmplă fie că vrem sau nu), supărarea lui constantă va veni mereu și mereu asupra noastră. Sunt oameni care țin mânii, supărări ani și ani. Imaginați-vă ce meteoriți primim zilnic. De aici încolo, cred că fiecare, înțelege că Iertarea este cea mai bună pavază, pentru toată viața.

Cel care rămâne în propria lui supărare, are șanse să se AUTO-DEOACHE dacă persoana pe care o are în vizor și-a schimbat atitudinea, implicit starea energetică. Vine peste ea/el, tsunamiul trimis de el. Intreb de multe ori: pe cine urăști, de cine ești nemulțumit, atunci când spune că „are vrăji”. Merităm să trăim în asemenea stări?!

Util, util, util: învățați să căscați! Incepem cu remedierea simptomelor corpului fizic, cum e firesc. Și depinde doar de fiecare. Un mic efort ne poate salva de multe nemulțumiri, chiar viața!

 „ Cine ai fi TU, ACUM, fără aceaste stări, fără aceaste gânduri?!”. Intrebarea pusă de Byron Katie a salvat o mulțime de oameni de la depresii, le-a schimbat viața.
CINE SUNT EU_ACUM, fără gândurile care mă macină?! Ascultă propriul răspuns și, sigur, vei zâmbi!

Să fie de folos !!!



Vechi descântece 

1. Sting toate strigările,
Toate pociturile
Cum se sting tăciunii
Să se stingă deochiul
Toate căscăturile,
Toate uităturile
Sting ochii cei răi din cale
Şi gurile cele rele
Să n-aibă la ce se uita
Să n-aibă la ce striga
Sa treacă de grija lui.... (se rosteşte numele de botez al persoanei deocheate)

2. Fugi ochi de deochi
Ieşi şi fugi din calea lui...( numele de botez al celui deocheat)
Pe pămînt pustiu
Unde vîntul nu bate
Unde cîinii nu latră
Si cocoşii nu cîntă.
Amin! 

3. Fugi, deochi, de la N
Si du-te-n pustii locuri
Unde popa nu toaca,
Cocos nu canta,
Mese-ntinse,
Si rogojini asternute nu-s
C-acolo-i locul vostru
Si sa-l lasati pe N.
Treaz, luminat
Cum ii de la Maica Precista lasat.

Se repeta de mai multe ori.

4. Fugi, deochi, dintre ochi,
Fugi, deochetura,
Ca te-ajunge vant din gura.
Fugi, deochiat,
Ca te-ajunge vant turbat.
Fugi, deochi, dintre ochi,
Ca te-ajunge soarele,
Si-ti taie picioarele,
Fugi, deochi, din fata obrazului,
Din zgarciul nasului,
Din grumazii gatului,
Din crierii capului,
Din splina, din inima,
Si sa iesi si sa te duci,
Ca eu cu gura te-am descantat,
Cu mana te-am luat,
Si-n vant te-am aruncat,
Sa ramaie N.
Curat, luminat,
Ca floarea campului,
Ca roua diminetii.

Să fie de ajutor !!!



DE-OCHI-UL = uitătura rea 
                      = se manifestă prin ochii fizici dar și prin cei ai sufletului 
                      


miercuri, 9 mai 2018

Kundalini- Corpul fizic




Kundalini ne-a vrăjit! Informațiile venite din Orient, în ultimii zeci de ani, ne-au făcut să întrezărim, o putere ce doarme adânc în noi. O putere energetică care face parte din structura noastră dintotdeauna. Faptul că am devenit conștienți de ea, e un real câștig. Credibilitatea acordată informațiilor venite prin tot mai multe „surse” ne-a zăpăcit de-a binelea. „Mi s-a trezit/activat, Kundalini”, „a urcat Kundalini”... am auzit destul de des. Se poate! Impulsurile dizarmonioase există și impactul lor poate fi devastator. Am mai scris despre Frumoasa adormită (avem și noi, occidentalii, basmele noastre) pare că rămâne încă intangibilă pentru cei mai mulți.

Avem un corp fizic, în care freamătă multe energii. Avem un computer (creier) care încearcă să le ordoneze. Așa cum dacă noi doar învățăm 10 clase, vom ști anumite lucruri, dar dacă facem și o facultate ne vom mări aria de cunoaștere având o perspectivă mult mai vastă asupra unui domeniu(cel puțin, deocamdată), la fel și cu informațiile din ceea ce numim „lumea spirituală”. Creierul le ordonează numai în funcție de cât știm. Le mai și amestecă, dând senzația de „gândire”, asupra percepțiilor noi care apar.

Câți ani practică cei despre care auzim că levitează, că stau în ger, că mișcă obiecte etc?! mulți ani, foarte mulți, chiar dacă de mici au active unele talente de acest gen. Pentru că ele trebuie ținute sub control, altminteri persoana se poate prăbuși, cel puțin psihic.
Informațiile despre Kundalini, oricâte au „venit”, sunt doar primele pagini ale unui vast Manual. Noțiuni elementare pe care mulți le-au considerat ca fiind informații totale, mulțumindu-se cu atât.

Totul, TOTUL trebuie căutat și cunoscut ÎN corpul fizic. Altfel doar visăm frumos! Armonizarea celor două sisteme ale Cunoașterii, cea spirituală și cea științifică, ne este de mare ajutor și, necesară. Altfel devenim diletanți, ne facem singuri rău, nouă, ca oameni.
Ascultăm sau citim vrăjiți, despre imensele posibilități ale ființei umane pe care Marii Inițiați le și demonstrează. Sunt puțini. Cunoașterea lor nu este doar informație ci manifestarea energiilor corpului fizic pe care le știu coordona.

Un GÂND dacă nu este susținut de energia corpului fizic, nu are putere. Fiecare persoană va avea puterea personală DATĂ de elementele corpului fizic pe care le mobilizează, dacă le are, și dacă le cunoaște. Nu poți folosi ceva când nu știi că ai și la ce poate folosi!!! ( nu mănânci ciorbă cu furculița).

Increderea discipolului în maestru este (la orientali) totală, în perioada când învață de la acesta. Pentru autoperfecționare însă, retragerea în solitudine era obligatorie. Nu se acorda acceptul ușor pentru că erau mari pericole ce-l pândeau pe adeptul nepregătit.
Acum, în zilele noastre, noi, occidentalii nici gând de asemenea retrageri solitare.Eventual participarea la tabere de 10-12 zile măcar o dată în viață. Nu e bine, nu e rău.

Stiința ne este de un real ajutor și folos. Suprapunând informațiile (câte sunt) din zona orientală cu datele științifice din zona occidentală, ele se suprapun. Iar complexitatea lor nu mai este insurmontabilă. Cartea din care citim ESTE corpul nostru. Kundalini ESTE în corp. Ca să o cunoaștem, refacem drumul invers, fără a sări etapele: de la corpul fizic spre cel energetic. Așa vom găsi soliditate în manifestare, în realizare. Nu e dificil. Doar un pic de bună-voință!
Se poate Kundalini fără coloana vertebrală?!  Este calea prin care Esența ei va urca. Cândva. E doar un exemplu.

Dar noi, ca oameni, am venit aici, în întrupare fizică, ca să învățăm SINGURI, să fim fericiți. Să ne bazăm pe noi înșine în a folosi ceea ce avem, descoperind (efortul e necesar), cine suntem. Corpul fizic este TEMPLUL, STUPA, HARTA după care ne ghidăm în autocunoaștere.


Vă puteți imagina că blocarea unei vertebre poate fi cauza lipsei de bani sau a gândurilor negre etc?! pentru că FIECARE ORGAN este legat prin nervi de coloana vertebrală. Sunt 33 de nervi perechi, fiecare pereche mergând către un organ pentru a-l inerva si pentru a-i controla funcționarea. Iar fiecare organ „stochează” anumite tipuri de energii. Dacă ele sunt dizarmonioase, vom avea parte de dizarmonii. Trupul și sufletul comunică. Coordonatorul suntem, sau învățăm să fim, fiecare în parte.

Să presupunem că dintr-un motiv sau altul, coloana vertebrală iese din aliniamentul corect și vertebrele încep să exercite presiune pe unul dintre acești nervi. Ce credeți că se întâmplă?

Există un studiu realizat la Universitatea Colorado. Cercetătorii au aplicat o foarte mică presiune pe unul dintre nervii spinali,10 mm coloană de mercur, cât ar fi presiunea exercitata de cea mai ușoara atingere a unui deget, pe o pleoapă. Ei au descoperit că această presiune de 10 mm coloană de mercur aplicată pe un nerv spinal, reduce numărul impulsurilor și activitatea electrică a acelui nerv cu 60%.

Hai să spunem că acel nerv ar merge către inimă, și că ar fi supus unei ușoare presiuni datorită unei tasări de vertebre toracale, ceea ce nouă ni se poate părea o ușoară jenă apărută la anumite mișcări ale trunchiului, ar fi în realitate, o reducere cu 60% a cantității de informație, energie și impuls electric, ce vine de la creier și merge la inima, sau invers (mai este și creierul enteric în acțiune, dar ne complicăm). Este ușor de înțeles că această reducere a funcționalității nervului ar avea drept corespondent o afectare a funcționării inimii, ceea ce se va resimți în timp în starea de sănătate a inimii și a întregului organism. Și, implicit, a stărilor noastre.

  Vreau să arăt că „grija” față de Kundalini este grija față de structura corpului. Pentru noi, oamenii de-abia ne „trezim”.

Și (retoric) cum se va ridica Kundalini, dacă avem coloana (fizic) distrusă?! O poate lua pe alte căi, dacă insistați,  și rezultatele SUNT, cel puțin, imprevizibile.

Sunt suficiente metode, certificate și de Știință, care să ne ajute în autocunoaștere și autorealizare! Sună a slogan la modă, PRACTICA însă poate valida ceea ce ne dorim. Exercițiile fizice sunt la fel de necesare ca și o gândire pozitivă. Nu poți vindeca trupul fără să vindeci sufletul. Și invers. Il poți „ajuta” să iasă din impas, omul crede că s-a vindecat, dar gândirea lui nu se schimbă. Va reveni la ea după o lună, cinci. Atunci apare altă stare dizarmoniasă emoțională sau chiar fizică. Terapeutul este un mediator între trup și suflet. Câtă voință are omul de a se vindeca, se va vedea ulterior. Practica îi aparține.

Platon ne-a dăruit, peste veacuri, esența vindecărilor cunoscute de înaintașii noștri. GENETIC avem această informație. Activarea ei depinde de fiecare.

Tot așa stau lucrurile, Carmide, și cu acest descântec. Eu [Socrate] l-am învățat acolo în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care se zice că îi fac pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta că [medicii] greci aveau dreptate să cuvânteze așa cum v-au arătat adineauri. Dar Zalmoxis, adăuga el, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seamă de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: [anume] pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit. 
Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune și rele – pentru corp și pentru om în întregul său – vin de la suflet și de acolo curg [ca dintr-un izvor] ca de la cap la ochi. Trebuie deci – mai ales și în primul rând – să tămăduim izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului.

 Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflet înțelepciunea. Odată ivită aceasta și dacă stăruie, este ușor să se bucure de sănătate și capul și trupul.

Când mă învăța leacul și descântecele, spunea: Să nu te înduplece nimeni să-I tămăduiești capul cu acest leac, dacă nu-ți încredințează mai întâi sufletul, ca să i-l tămăduiești cu ajutorul descântecului.
Iar acum – zicea el – aceasta e cea mai mare greșeală a oamenilor: ca unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă [a sufletului și trupului].

Și mă povățuia foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni – oricât de bogat, dintr-un neam ales sau oricât de frumos ar fi – să fac altfel.

Deci eu, pentru că i-am jurat și sunt nevoit să-I dau ascultare, îi voi da într-adevăr ascultare. Și dacă vrei – potrivit povețelor străinului – să-mi încredințezi mai întâi sufletul tău, pentru a-l vrăji cu descântecele tracului, îți voi da și leacul pentru cap. Dacă nu, nu-ți pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide.” - Platon