Copii – universul părinților

   Copilul este ca lutul în mâinile tale, ai responsabilitatea de a-l modela frumos.

Suntem pregătiți să ne educăm copii?! Suntem dispuși să ne educăm pe noi înșine?! După câte informații absoarbe fiecare s-ar spune că da. Numai faptul că ne dorim și conștientizăm asta este un uriaș pas. Dar încă tot marionete suntem. Știu, nu realizăm asta pentru că AȘA trăim. Din sânul familiei, apoi a școlii, a serviciului primim anumite coordonate comportamentale pe care doar le aplicăm.

Nu ne regăsim încă nemurirea din noi. Dar o căutăm mereu: ochii copiilor noștri, ai celor dragi ne-o oglindesc atunci când avem nevoie de ea.

Viața e făcută dintr-o multitudine de clipe magice iar tot ce avem noi de făcut este să vedem magia, doar așa  suntem deschiși să învățăm ceva, în fiecare clipa.

“Poți să faci absolut orice îți dorești. Am încredere în tine. Știi tot ce ai nevoie să știi. Ești atent la tot ce se întâmplă în jurul tău. Știi ce e mai bine pentru tine. Meriți tot ce e mai bun.”

„ Am încredere în tine. Te descurci foarte bine întotdeauna, în orice împrejurare.

Sunt foarte mândră de tine. Am încredere în tine. Mă faci să mă simt fericită.

Îți mulțumesc că m-ai ales să fiu mama ta (că ai ales să fim părinții tăi). Imi (ne) faci viața foarte frumoasă.

5 minute în fiecare noapte vorbește în șoaptă atunci când copilul este în somn profund.

De fiecare dată, începe prin a-i spune cât de mult îl iubești, ceea ce înseamnă că ești mereu acolo pentru el indiferent de ceea ce ar putea veni.

 Repetă una sau două afirmații pozitive pentru a sugera subconștientului copilului ceea ce dorești să fie transformat, adăugând numele lor, astfel încât știe că sunt îndreptate către el.

Alege cea mai bună afirmația care crezi că abordează problemele exacte legate de situația pe care ai dori să o corecteze copilul si repetă în fiecare zi, timp de cel puțin 4 săptămâni , până când devine încorporată în procesul lui de gândire și este acceptată.

Vei fi uimit de rezultate rapide, dar nu renunta la 5 minute de afirmații după ce ai văzut rezultatele în prima săptămână. Sau dacă nu apar cât de repede vrei tu după 2-3 nopți. Pentru a vă asigura că modelul de comportament pozitiv devine încorporat în sistemul lui de reprezentare timpul necesar este de patru săptămâni. Împreună cu multă, multă răbdare și încredere.

Utilizați numai exemple pozitive și evitați cuvinte negative. De exemplu, dacă doriți să opriți copilul la a bate alți copii sau de a vorbi cu voce tare.

• Afirmare corect: „ (numele)…. vorbește mereu încet, calm și degajat."
•                              „(numele)….. este un băiat prietenos."
• Afirmare incorectă: „............ nu vorbește cu voce tare." 
•                                    „……… nu bate alți copii."

Atenție: se vorbește în șoaptă sau în gând atunci când copilul este în somn adânc, profund, când mama sau tata îi spun cât de special este si cât de mult înseamnă pentru ei; atunci este acceptată informația, iar modificările de comportament încep să se întâmple .

-         Nume…….Cât de mândru suntem tatăl tău și cu mine pentru că tu te pregătești pentru grădi, școală cu bucurie, cu încredere

-        Nume…….. Cât de  bucuroși suntem că te joci frumos cu copii, că vorbești calm cu ei.

Exemplifică-i tot timpul prin ceva din jur. ,,Dacă ai vedea că ursulețu-l tău e trist ai încerca să îl înveselești?! Ai vorbi frumos cu el, l-ai apropia de tine, l-ai îmbrățișa sau l-ai lăsa să facă nani”. Copii până la 5-6 ani nu au noțiunea cuvintelor ci doar a stărilor. Determină-l să înțeleagă stările, să fie atent la ele. Nu predai un curs de Fizică moleculară (tu ai înțeles acum la ce mă refer eu acum?!). Br. Bruce Lipton scrie în cartea „Biologia credinței” că părinții sunt inginerii genetici ai copiilor.

Fă-l să înțeleagă că alții pot avea dureri dar că nu este din cauza lui. „Pe buni o doare piciorul, de asta e tristă. Hai să o lăsăm să se odihnească. Să vorbim încet ca să poată dormi un pic ca să vadă cât avem grijă de ea, cât o iubim”. Explicați tot timpul ceea ce se întâmplă în jur. Doar așa va descoperi că lumea nu are nimic cu el și va deveni atent la comportamentul lui. Va percepe treptat că și reacțiile lui afectează pe alții.

-        Nume …..Te iubesc. Ești în siguranță.

Atunci când persoana pe care o iubești cel mai mult îți spune că vei fi în siguranță, aceast declarație se transformă într-o afirmație puternică. Adu-ți aminte că anxietatea îi face pe copii să simtă că mintea și corpul lor este în pericol. Repetându-le că sunt în siguranță le poți calma sistemul nervos.

-        Nume…..Nu ești singur atunci când te simți așa.

Arătându-i că temerile, nesiguranța, anxietatea sunt cunoscute de toți-inclusiv de tine, îl vei ajuta să înțeleagă că este  posibilă depășirea acestui sentiment împreună. Altfel el va crede  că este ceva în neregulă numai cu el. Și nici nu va ști să dea un nume.

-        Nume….Suntem o echipă de neoprit.

Separarea este un declanșator puternic al anxietății pentru copiii mici. Trebuie să-I reasiguri că veți fi, veți lucra împreună, chiar dacă nu te poate vedea, dacă fizic nu ești lângă el.

-        Nume……Sunt deja mândră de tine că te strădui, că începi… că faci…

Când cel mic va ști că ești mulțumită de eforturile lor, indiferent de rezultat, se va elimina necesitatea de a face perfect un anumit lucru, aceasta fiind o sursă a stresului pentru mulți copii.

-        Nume….Ești atât de curajos/oasă! că te joci cu alți copii, că dormi singur…

Confirmă capacitatea copilului tău de a face față situației, în acest fel dându-le puterea să reușească (și) de această dată.

Și în „conversațiile” zilnice spune-I copilului cât mai des:

Am încredere în tine. Te descurci foarte bine întotdeauna, în orice împrejurare.

Ceea ce îmi spui este important pentru mine.

Este foarte interesant punctul tău de vedere.

Îmi place să fiu părintele tău. Formăm o echipă grozavă.

Sunt foarte mândră de tine. Am încredere în tine. Mă faci să mă simt fericită.

Îți mulțumesc că m-ai ales să fiu mama ta (că ai ales să fim părinții tăi). Imi (ne) faci viața foarte frumoasă.

Folosiți cât mai des aceste afirmații față de copil, de cei dragi:

Ai avut dreptate.

Imi ești de mare ajutor.

De abia aștept să îmi povestești.

Imi place ca ești creativ / curios / pasionat / atent....

Este extraordinar ce ai făcut!

Ai făcut o alegere foarte bună.

Imi place modul în care povestești / îți faci prieteni / faci pe toată lumea să fie fericită în preajma ta,

Mă înveți lucruri noi în fiecare zi și îți mulțumesc pentru asta.

Te înțeleg.

Te iert.

Da, și eu cred / simt / gândesc la fel.

Nu toată lumea te place, și este țn regulă să fie așa.

Se poate întâmpla să mai faci greșeli.

• Spune-i copilului tău : AM INCREDERE IN TINE, POȚI SĂ FACI … ( ceea ce el își dorește, ce vede la ații dar nu are suficientă determinare de a acționa)

• Evită să-i spui, atunci când greșește : TI-AM SPUS EU, NU MĂ ASCULȚI NICIODATĂ, NU POȚI, NU MERIȚI, NU EȘTI BUN DE NIMIC

• Evită să folosești ETICHETE de genul : ești neatent, ești obraznic, ești agitat, ești prost…

SAU: ești frumos, ești deștept.

Nici una dintre etichete nu îi face bine copilului tău, indiferent dacă este o etichetă „rea” sau una „bună”.

• Scoate-l pe NU din vocabularul tău. Atunci când ne gândim la ceea ce nu vrem

să ni se întâmple, subconștientul taie negațiile și ajută să obținem exact ceea ce nu ne dorim.

• Evită să îi spui ceea ce crezi TU că nu poate face. Dacă el vrea să meargă cu

bicicleta și ție îți este frică să nu cadă, te rog nu îi spune : Nu știi să mergi destul de bine. Vezi, fii atent să nu cazi. Astfel de cuvinte îi vor scădea încrederea în el și într-un fel îl vor pregăti pentru căzătură. Iar dacă e însoțit de buni sau de altcineva deja ai creat și o altă dizarmonie ÎN sufletul persoanei însoțitoare.  Iar aspectul cel mai puțin vizibil este că va ajunge să se gândeasca la faptul că ar putea cădea, și, astfel, va cădea! Și nu numai de pe bicicletă. Ci mult mai târziu în viață, când va dori să facă ceva, acest PROGRAM INDUS DE TINE, îl va bloca. Va dori să facă ceva dar va amâna și nu va ști de ce.

 Il vei ajuta dacă îți vei controla frica și îi vei spune : POȚI. AM ÎNCREDERE CĂ TE VEI DESCURCA FOARTE BINE.

• Invață-l pe copilul tău să folosească VERBE DE ACȚIUNE LA TIMPUL PREZENT, atunci când exprimă ceea ce își dorește.
• De exemplu: Mami/tati, JOC baschet în echipa natională, 
• Mami/tati, CÂȘTIG cursa de înnot, 
• mami/tati GĂSESC soluția la problema asta de matematică, 
• mami/tati FAC un eseu foarte bun la română,
• mami/tati, MERG la mare în vacanță.

Dacă spune VREAU sau ÎMI DORESC, energia și dedicarea pe care le va avea pentru a obține ceea ce își dorește vor fi mult mai mici, decât în cazul verbelor de acțiune la timpul prezent.

• Invață-l pe copilul tău să spună CE VREA să se întâmple în viața lui, nu ceea CE

NU VREA să se întâmple. Cum poti să îl înveți asta? Spunându-i tu, foarte clar CEEA CE REALIZEZI, nu ceea ce NU VREI, în viața ta. Atenție, dacă tu nu ești mulțumit de tine mai bine taci. Copilul sigur va percepe și chiar dacă nu va ȘTI să verbalizeze i-ai introdus un program negativ.

• Ai grijă ce vorbești cu partenerul de viață sau cu prietenii atunci când copilul este

în preajma ta. NU TE VĂICĂRI, NU ÎNVINOVĂȚI PE ALȚII, NU ACUZA PE ALȚII pentru ceea ce se întâmplă în viața ta. Asumă-ți răspunderea pentru tot ce trăiești, fii încrezătoare și optimistă și acesta este darul pe care îl faci copilului pentru toată viața.

• Scoate definitiv din vocabular etichetele, atât cele negative cât și cele pozitive, adică toate afirmațiile care încep cu „EȘTI”.

• Laudă-ți copilul făcând referire la eforturile lui și la ceea ce face, concret, nu la caracterul și personalitatea lui. 

„Imi place cum ai desenat soarele”, în loc de „Ești un pictor talentat”

• Laudă efortul, ajutorul, munca, atenția, creația și înfăptuirile copilului tau NU calități (ele așa se vor dezvolta). Astfel ii dai dovezi care îl ajută să SIMPTĂ, în sinea lui : „Sunt minunat”, „Sunt puternic”, „Sunt talentat”, „Sunt isteț”, „Sunt bun”. Este cu totul altceva. Aceste STĂRI interioare, având dovezi clare și palpabile în exterior, duc la adevărata încredere în sine. Copii întâi SIMPT apoi învață să dea un nume.

Gândește-te ACUM la cuvintele de laudă pe care i le adresezi, de obicei, copilului tău.

 “Ești foarte frumoasă”, “Ești deșteaptă”, “Ești puternică”, “Ești isteț”, “Ești simpatic”, “Ești grozav” etc.

De câte ori spui astfel de lucruri amintește-ți  să adaugi o explicație mult mai specifică despre ceea ce ai vrut să îi spui copilului.

De ce? Pentru ca toate aceste „etichete pozitive” sunt la fel de nocive ca și „etichetele negative”: “Ești prost”, “Esti urât”, “Ești nesimțit” pe care le avem ,,primite” din copilăria noastră de la alții. E un adevăr și nu e cazul să învinovățim dar nici să le perpetuăm.

Etichetele, de orice fel ar fi ele sunt o foarte mare agresiune pentru sufletul copilului tău.

Tu îi spui că este frumoasă dar tocmai i-a apărut un coș. In acea clipă nu numai că nu te va crede, dar vei forma un program: de câte ori va avea un coș va fi și neîncrezătoare TOATĂ viața. ,,Ești frumoasă cum zâmbești, cum te-ai îmbrăcat, cum mergi”. Clar și direct.

Sau: ești deștept dar el tocmai s-a împotmolit acum o oră la rezolvarea problemei de mate. Obții pe termen lung tocmai contrariul.  

Știu, avem bucuria aprecierii dar trebuie să spunem/să COMUNICĂM CLAR la ce ne referim. Și ,,da” nimeni nu ne-a explicat până acum, cel puțin celor care avem deja copii mari. Vă puteți spune aprecierile de acum înainte nepoților, îi puteți învăța pe copii voștri să știe ei cum să se comporte. Părerile de rău nu ajută decât dacă sunt aplicate învățăturile noi. Altfel devin traume. Apreciați pe cei deja mari pentru ce realizează.

Sau: relaxați-vă și faceți un remember a copilăriei lor. Apreciați acum toate capacitățile lor pe care LE-AU MANIFESTAT iar voi ați spus doar: ești deștept/ă! Ești talentat/ă!  

Încrederea nu poate veni din exterior. Ea se sădește ÎN interior. Și nu doar prin noțiuni ci prin exprimare directă asupra a CEVA clar, vizibil.

Increderea vine doar în urma unui proces de dezvoltare interioară clar exprimată care va forma treptat propria autoevaluare a copilului. Această autoevaluare este încurcată de etichetele pozitive mai mult decât realizăm noi. Stările devin și crează realitatea. Că le dăm o numire-e necesar. Dar vorbirea numește CEVA clar, direct. Când nu spunem la CE ne referim, mai ales în fața copiilor, ei nu înțeleg „contextul” nostru. Pretindem că îi învățăm să „vorbească” dar explicațiile nostre sunt aluzive, trunchiate. Nu este târziu să începem ACUM!

…………………….

Etapele somnului   

Medicii recomandă unui adult sănătos să doarmă aproximativ 8 ore pe noapte.  Calculul ideal este: avem nevoie de o oră de somn la fiecare două ore în care suntem treji. 16 ore suntem treji-8 ore dormim.

Nevoia de somn diferă de la o specie la altă. Dacă oamenii au nevoie de 8 ore, leii dorm câte 13 ore, iar veveriţele şi tigrii chiar şi 14 ore. În schimb, pentru un elefant sunt suficiente 3 ore şi jumătate de somn, iar pentru o girafă doar o oră şi jumătate.

Somnul este structurat în mai multe etape, care au fost identificate abia în anii 1950. Creierul nostru organizează somnul în 5 etape diferite, care se repetă ciclic la fiecare 90 de minute.

Prima etapă este cea de somn uşor, din care, dacă ne trezim brusc, este posibil să nu ne dăm seama că am dormit.

În a doua etapă pot fi detectate undele cerebrale specifice somnului. Bătăile inimii şi respiraţia sunt regulate, iar temperatura corpului scade.

Etapele trei şi patru sunt considerate somn profund. Dacă vom fi treziţi în etapa a patra de somn, ne vom simţi dezorientaţi, apărând aşa numita stare de „beţie a somnului.”  În aceaste etape tensiunea arterială scade, respiraţia este mai lentă, muşchii se relaxează şi este perioada în care trupul se reface, se încarcă de energie şi ţesuturile se vindecă. Sunt eliberaţi hormonii, inclusiv hormonul de creştere, care este esenţial pentru dezvoltarea copiilor.

Ultima etapă, cea de a cincea, este cea a somnului REM, în care apar mişcări rapide ale ochilor sub pleoapele închise. În acest moment creierul este la fel de activ ca atunci cânt suntem în stare de veghe şi acum se formează visele.

Articolul anterior despre cum vă puteți ajuta copii în somn: 

 http://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.ro/2016/09/vindecarea-pentru-copii-copii.html

Vindecarea traumelor din trecut

Căutăm rezolvarea problemelor personale atunci când suntem atenționați uneori dureros de corpul nostru, de stările, de relațiile noastre. Atunci când nu mai rezistăm presiunii exteriorului căutăm o soluție. Și apar tot mai multe descoperiri științifice care validează posibilitățile uluitoare ale OMULUI.


Vă recomand să citiți câteva pagini din cartea  ,, Vindecarea traumelor din trecut” de dr. Francine Shapiro

 ,,Asa a inceput ...

Initialele EMDR provin de la cuvintele: Desensibilizarea si Reprocesarea prin Miscari Oculare. Totul a inceput cu o descoperire pe care am facut-o referitoare la mişcarile oculare. 
Intr-o zi din anul 1987 ma plimbam printr-un parc, cand mi-am dat seama subit ca niste ganduri negative care imi treceau prin minte au disparut pe neasteptate. Nu imi mai amintesc acum la ce ma gandeam atunci, dar erau cu siguranta ganduri sacaitoare, care ma agasau, referitoare la o problema curenta, genul de ganduri care nu dispar de la sine, daca nu faci nimic in aceasta directie. Cand am inceput sa evoc din nou acele ganduri, am constatat ca acestea nu mai aveau incarcatura neplacuta de dinainte. Cu alte cuvinte, nu ma mai deranjau deloc.

Am ramas extrem de surprinsa si m-am intrebat ce anume a putut cauza acea reactie. De aceea, am devenit atenta la ceea ce se intampla, continuand in acelasi timp sa ma plimb. Am observat astfel ca ori de câte ori gandurile negative imi reveneau in minte, ochii mei incepeau sa se miste intr-un anumit fel, in diagonala. In acest fel, gandurile imi dispareau din constiinta. Daca le evocam din nou, ele nu ma mai deranjau. Procesul mi s-a parut fascinant, asa ca am inceput sa il practic in mod deliberat. M-am gandit in mod intentionat la ceva care mă deranja si am inceput sa practic acele miscari oculare. S-a intamplat acelasi lucru. Starea mea emotionala s-a schimbat.

In cautarea informatiilor

De-a lungul anilor, multa lume s-a intrebat cum de am observat atunci schimbarea gandurilor mele dupa practicarea miscarilor oculare. Probabil ca a fost o descoperire intamplatoare, dar asta nu inseamna ca nu m-am pregatit ani la rand pentru ea. 
Din fericire pentru mine, imi folosisem mintea si corpul ca un „laborator” in timpul celor zece ani anteriori datorita unei lupte cu cancerul. Medicii mi-au spus dupa tratament: „A disparut, dar in cazul unora poate recidiva. Nu stim de ce si nici in ce cazuri se poate intampla acest lucru. De aceea, noroc.” In acel moment mi s-a parut o ironie faptul ca trimiteam oameni pe luna, dar nu stiam cum sa ne controlam propriul corp si propria minte. 
Stiinta psiho-neuroimunologiei – care studiaza efectele stresului asupra sistemului imunitar – abia incepuse sa fie cercetata, de catre Norman Cousins si alti savanti eminenti. Prin urmare, m-am decis sa caut singura toate informatiile practice disponibile si sa le ofer publicului larg.

In anii care au urmat am investigat zeci de metode, am studiat cu numerosi profesori si am intrat intr-un program formal de doctorat in psihologie. De aceea, cand gandurile mi s-au schimbat pe neasteptate, acest proces mi-a atras atentia. Eram convinsa ca am descoperit procesul natural de vindecare al creierului. Acest lucru corespundea cu ceea ce explorasem in ultimii zece ani: felul in care erau conectate mintea si corpul.

M-am intrebat daca observatia mea referitoare la miscarile oculare era legata in vreun fel de procesele care se petrec in timpul somnului REM. Dat fiind ca miscarile oculare se petrec spontan in timpul acestei perioade care corespunde viselor, dupa care ne trezim de regula simtindu-ne mai bine in privinta situatilor din viata noastră, poate ca aceste miscari pot avea același efect inclusiv in starea de veghe.

Incercare si eroare

Dupa ce am descoperit ca imi pot schimba sentimentele asociate cu gandurile prin folosirea deliberata a miscarilor oculare, m-am intrebat daca acest proces poate functiona inclusiv pentru ceilalti oameni. De aceea, l-am incercat cu orice persoana din jurul meu dispusa sa il aplice.

 I-am rugat pe apropiatii mei sa se gandeasca la ceva neplacut, care ii deranja. Deloc surprinzator, nu a fost niciunul care sa imi spuna ca nu stia la ce sa se gandeasca: ba s-au certat cu un membru de familie, ba aveau o problema la locul de munca, ba luasera o decizie gresita.

Le-am cerut tuturor sa se concentreze asupra amintirii care ii deranja, iar apoi sa imi urmareasca cu privirea miscarile mainii timp de 30 de secunde, recreand astfel miscarile oculare pe care le experimentasem eu. Dupa acest „set” de miscari oculare (dupa cum l-am numit eu), i-am intrebat cum se simteau.

Multi dintre cei cu care am lucrat incepeau sa se simta mai bine, dar apoi sentimentele lor isi incetau procesul de transformare.

 Cand se intampla acest lucru, le spuneam sa se focalizeze asupra unui alt aspect al amintirii lor, sau schimbam directia si viteza miscarilor oculare.

Feedbackul pe care l-am primit m-a ajutat sa progresez prin incercare si eroare, lucrand cu aproximativ 70 de persoane, pana cand am obtinut rezultate consistente.

Dat fiind ca schimbarile se petreceau foarte rapid, daca cineva cadea din nou in starea initiala, puteam explora cu usurinta diferite alternative, pana cand efectele pozitive reapareau.

La sfarsitul programului meu de doctorat, m-am decis sa fac un studiu controlat referitor la procedura pe care o descoperisem, pentru dizertatia mea. Mi s-a parut de la bun inceput ca aspectul cel mai relevant cu care puteam lucra erau amintirile vechi.

M-am intrebat ce categorie de oameni ar putea avea cele mai mari probleme de acest fel. Raspunsul mi s-a parut evident: victimele abuzurilor sexuale si veteranii de razboi. De aceea, am inceput sa lucrez cu persoane diagnosticate cu sindromul stresului post-traumatic (SSPT).

In anul 1987, SSPT era acceptat ca diagnostic de doar 11 ani. La acea vreme nu existau studii stiintifice riguroase care sa valideze vreo terapie pentru acest sindrom, care era considerat foarte greu de tratat. De aceea, m-am decis sa testez eficacitatea procedurii mele lucrand cu subiecti care sufereau de aceasta afectiune. Rezultatele studiului meu aleatoriu si controlat au fost publicate in revista Journal of Traumatic Stress, in anul 1989. 
Dupa cum iti poţi imagina, dat fiind ca articolul meu descria o forma de terapie nemaiauzita pana atunci, care includea folosirea miscarilor oculare si descria beneficii foarte rapide pentru victimele traumelor, el a creat o mare controversa in randul specialistilor. La fel ca in orice domeniu stiintific, daca o metoda nu se incadreaza in actualul mod de a intelege lucrurile, ea genereaza multa neincredere si mari indoieli.

EMDR - tratament eficient pentru traume.

Cum se facea ca miscarile oculare aveau astfel de efecte? Cum era posibil ca o terapie sa genereze rezultate dupa o singura sedinta? Unul din „parintii” terapiei behavioriste a numit descoperirea mea o „revelatie” la o conferinta importanta, dar altii s-au intrebat cum era posibil ca un procedeu atat de simplu sa genereze beneficii atat de dramatice. Multi specialisti si-au dorit sa fie initiati imediat in noua metoda, caci nimic din ceea ce cunosteau ei nu functiona cu pacientii lor care sufereau de SSPT. Altii au insistat sa nu se faca astfel de cursuri.

Unul din membrii comitetului consultativ al revistei Journal of Traumatic Stress, in care a fost publicat pentru prima data articolul meu, l-a contactat pe editor si i-a declarat ca era convins ca eram o sarlatana. Totusi, fiind seful unui program SSPT al Departamentului pentru Problemele Veteranilor, s-a inscris la un curs de EMDR. Aici, el a experimentat personal tehnica si i-a constatat efectele pe pielea lui. A incercat-o apoi cu pacientii sai si s-a convins definitiv ca functiona. Astfel a progresat recunoasterea EMDR după 1990. Marea majoritate a celor care au investigat personal efectele tehnicii au devenit suporterii ei. Ceilalti, care au continuat sa fie influentati de controversa initiala, au ramas sceptici. La ora actuala, mai mult de 20 de studii controlate stiintific au dovedit eficacitatea EMDR in tratamentul traumelor si al altor experiente neplacute de viata. Intre timp, un numar mare de organizatii din intreaga lume, inclusiv Asociatia Psihiatrilor Americani si Departamentul pentru Aparare al guvernului, au recunoscut EMDR ca tratament eficient pentru traume.

Dat fiind ca initial am crezut ca principalul efect al miscarilor oculare era reducerea tulburarilor emotionale ale persoanei – adica ceea ce se numeste „desensibilizare” in terapia behaviorista – mi-am numit noua terapie „Desensibilizarea prin Miscari Oculare.”

Abia dupa prima publicare a articolului meu, din anul 1989, mi-am dat seama ca tehnica permite obtinerea unor efecte mult mai variate, nu doar reducerea anxietatii.

Modificarea procedurii ar putea oferi informatii si ar putea produce schimbari automate ale tuturor emotiilor, reactiilor corporale si comportamentelor.

Convingerile legate de sine, de ceilalţi si de lume in ansamblul ei ar putea fi schimbate, deschizand astfel noi posibilitati pentru viitor. Mi-a devenit astfel evident ca prin ajustarea metodei mele as putea genera reprocesarea totala a amintirilor vizate, prin reconectarea lor cu alte amintiri, reorganizarea si stocarea lor intr-o maniera mai benefica. Prin urmare, dupa ce am continuat sa imi dezvolt tratamentul, l-am numit EMDR, adaugand si cuvantul „reprocesare.”

Am descoperit de asemenea ca alte forme de miscari laterale pot fi utile, nu doar cele oculare. Mai mult decat atat, terapeutii pot folosi ciocanituri alternative pe o parte si pe cealalta sau tonalitati muzicale alternate de la o ureche la cealalta.

 Unii oameni de stiinta cred ca aceste strategii genereaza o refocalizare constanta a atentiei (inainte si inapoi), numita „reactie de orientare”, care are o legatură directa cu functiile cerebrale ce se activeaza in timpul somnului REM. 

Altii cred ca focalizarea simultana a atentiei asupra traumei si asupra stimularii exterioare (miscarile ochilor, ciocaniturile sau tonalitatile) perturba „memoria activa.” Cercetarile care exista la ora actuala ma fac sa cred ca ambele explicatii sunt valide. De aceea, daca as mai avea de ales, mi-as numi astazi procedeul: „Terapia de Reprocesare.” Este prea tarziu insa pentru a-i schimba numele, caci este deja cunoscut in întreaga lume ca „Desensibilizarea si Reprocesarea prin Miscari Oculare”, sau EMDR."

Dr. Francine Shapiro

Îndreaptă-te către iubire

Tot mai mulți oameni conștientizează neîmplinirile din viața lor, oricâte cărți sau cursuri au făcut. Mă refer numai la acest segment nu și la căutările religioase. Nu are sens să le amestecăm.

Neîmplinirea naște re-sentimente profunde. Iar când tu le ai împlinirea nu este parte din Soarta ta, pentru că ții locul ocupat.

Am început anul cu o bucurie: anunțarea unei căsătorii. După trei ani petrecuți împreună fusese ,,abandonată” pentru altcineva. ,,Nu pot să-l iert pentru că m-a înșelat, m-a mințit. Dar am să-l iubesc numai pe el, nu pot să îl uit.... ”. ,,Nu, nu-l iubești! Te simți umilită, abandonată, înșelată, dar nu-l iubești. Nu confunda atracția (care în cazul vostru s-a spulberat) cu iubirea. Atracția există ca să apropie oamenii apoi ea trebuie susținută și echilibrată”.

,,Îl iubești?! Bucură-te că e fericit!” Prima dată când a auzit asta s-a uitat atât de ciudat la mine încât gândurile că eu am o problemă i se citeau pe chip.

Între timp a început să aibă și probleme cu o colegă la serviciu. Starea de sănătate i se deteriora treptat.

Resentimente față de ,,trădător”, resentimente față de colegă... Pur și simplu : resentimente care se revărsau într-o gamă colorată, nuanțată: nemulțumiri, bârfe, morocăneală...

Până am auzit : ,,Eu nu știu să iubesc”. ,,Întâi iartă și dorește binele și atunci te vei elibera. Și ... Doamne ajută!”

Și a început: ,,Iți doresc să-ți fie bine!”. Și pentru ,,trădător” și pentru ,,afurisita de colegă”.  A trecut ceva timp dar a reușit să spună repetând mereu: ,,Iți doresc tot binele pentru că meriți să fii fericit, să fii iubit”. ,,Mulțumesc că ai făcut parte din viața mea”, până când i-au apărut lacrimi de recunoștință în suflet. Ceva invizibil imens s-a strecurat în inima ei.

Când trimiți Binecuvântări trimiți de fapt Iubire. Și vei primi Iubire!

Este ceea ce am primit ca învățătură venită din orient: Salut divinitatea din tine! 

Recunoști divinitatea din ceilalți pentru că deja ai descoperit-o în tine! Privește orice persoană ca și cum ar privi Dumnezeu prin ochii tăi. Privește-te pe tine ca și cum ai fi privit (nu supravegheat) de Dumnezeu. Bucuria că există dumnezeirea se învață, se simte, se trăiește și este personală întotdeauna.

Și da, cere un efort și o atenție sporită, constantă. Aici e dificil.

Să înveți a iubi dorindu-i celuilalt tot binele din lume, indiferent dacă binele te include și pe tine. Este o învățătură pe care treptat o înțelegem, dar știu că așa eliberăm și ne recăpătăm noi înșine libertatea.

Așa că acum două suflete frumoase s-au regăsit. A sunat-o înainte de sărbători să-i spună ,,La mulți ani !” și ...Colega de serviciu le va fi nașă.

Se bucură că acele persoane există, că sunt reale. Suferințele prin care a trecut: ura, nemulțumirile, tristețile are grijă să nu le mai primească în suflet. Nu mai este tulburată de atitudinile celor din jur fiind atentă la ale ei. Ea să nu creeze bariere.

Iubirea se învață. I se face loc în viață.

Prin re-sentimente consumăm din energia noastră. Sau a celor dragi. Care se protejează plecând, îndepărtându-se.

Zâmbiți, se poate și altfel: prin iubire, recunoștință și binecuvântare consumăm din energia universului, divină (dacă vreți să o numiți așa).

Universul devine atunci, VIU! Și fiecare din noi odată cu el !

Un an binecuvântat cu iubire!

La mulți și iubiți ani!!! 2016

Secunda în care Veacurile stau de vorbă să aducă tuturor nădejdea, încrederea că Viața este marea minune a fiecăruia și că vom izbândi fericiți și sănătoși , având spor în toate cele dorite.

 Să reușim a lăsa trecutul să fie trecut iar clipa de magie să ne farmece încât să devină veșnică.

Inima este dar de iubit în sufletul fiecăruia!
La mulți și Binecuvântați ani!!!

Mulţumesc din suflet tuturor prietenilor pentru că mi-ați dăruit din timpul și gândurile voastre bune și fermecătoare. Să la primiți înmiit în anul care începe!

Simplu: despre creier

Vocea corpului în creier este cea a primului creier format, cel căruia (impropiu) îi spunem ,,creier reptilian”.

-Reglează funcțiile vitale: frecvența cardiacă, presiunea arterială, ritmicitatea respiratorie, funcția digestivă, temperatura internă, reglează funcționarea glandelor endocrine( funcții asigurate de către trunchiul cerebral).

- Automatismele înnăscute: foamea, setea, instinctul de supraviețuire, activitatea sexuală, fecunditatea, lactația etc( funcții asigurate de trunchiul cerebral).

-Coordonează întreaga activitate musculară: echilibrul și simțul poziției, controlul tonusului muscular (funcții asigurate de cerebel).

- Sediul presupus al unui număr de comportamente genetice dobândite: imitarea, căutarea unui habitat, simțul teritoriului, vânătoarea, împerecherea, stabilirea unei ierarhii sociale, ritualuri și comportamente repetitive ( ce cunoscut sună !!! uite de cînd le avem în memorie, la purtător).

-Aici are loc convergența informațiilor senzoriale și senzitive. Ele sunt regrupate și triate după ariile cortexului specializate în analiza fiecărui tip de informație ( aria auditivă, aria vizuală). –funcții asigurate de talamus.

Acest minunat ,,creier reptilian” este un computer central, la curent clipă de clipă cu starea organismului. Dacă este necesar transmite informațiile și celorlalte părți ale creierului. Este cu adevărat ,,vocea corpului în creier”.

Cred cu toată tăria că avem nevoie de informații clare, validate de știință. Și faptul că are loc această validare a unor informații ocultate dar prezentate metaforic în ultimii zeci de ani ne ajută în stabilitatea emoțională. 

Fără cunoaștere devenim diletanți și chiar habotnici. Creindu-se sisteme spirituale, noi religii etc, poate deveni trauma actuală a omenirii, dacă ele nu au o bază concretă, susținută de informații care să fie și verificabile, măcar printr-o cunoaștere cât mai cuprinzătoare. Știți de ce?! Pentru că ,,ideile prea noi” sau năstrușnice, vin în coliziune cu adevărul pe care corpul îl știe de atîta timp. Inteligența emoțională a corpului ! sper să vă sune cunoscut, dacă nu, citiți cărțile scrise da Daniel Goleman și traduse(unele)și la noi.

Despre sistemul limbic – mamalian se știe că ,,îmbracă” creierul reptilian. Este legat de hipotalamus și cortex, branșat în derivație la toate informațiile senzitive și senzoriale percepute prin cele cinci simțuri care ne ,,colorează” viața.

Are două funcții capitale: este un selector- responsabil de selecția dar și de arhivarea emoțiilor care sunt trăite datorită interacțiunii cu mediul din jurul nostru. Deci este și o memorie. Capacitatea sa de înregistrare este în funcție de emoția sau senzația resimțită în momentul unei experiențe.

Criteriile de selecție și memorizare sunt diferite pentru emisfera stângă și pentru cea dreaptă. Pentru că cea stângă este puternic motivată de emoții iar cea dreaptă de senzații.

Insă acest creier (uneori asemuit cu o oaie) începe să fie tributar neocortexului. Rolul de călăreț sau șofer nu prea i se potrivește. Interpretarea unui eveniment făcută de neocortex după ce primește toate datele este un privilegiu la care e din ce în ce mai bine să fim atenți.

Neocortexul = 10 miliarde de neuroni( alții spun că mai puțin). Importantă este funcționarea lui ceea ce se vede prin crearea a cât mai multe sinapse (legăturile electrice dintre neuroni). Aceste legături se formează numai când gândim, când învățăm și așa stabilim corelații voite. E un subiect extrem de amplu dar și de minunat.

Memorizarea, reflecția și rațiunea sunt funcții ale neocortexului, repartizate în cele două emisfere cerebrale. La mamifere ele funcționează împreună(cu mici excepții totuși).

La om ele au dobândit pe parcursul ultimei sute de mii de ani funcții diferite dar totodată și complementare. Fiecare emisferă funcționează ca un creier singular având propriul limbaj, propria memorie, propriul colorit senzorial dar și emoțional. Insă există o punte între ele (corpul calos) prin care circulă informațiile dintr-o parte în alta.

Emisfera stângă este analitică: funcții specifice: citit, vorbit, numărat, analizarea detaliilor, stabilirea relațiilor cauză-efect etc. Controlează patea dreaptă a corpului.

Emisfera dreaptă este sistemică. Guvernează gândirea concretă și reprezentarea reală a faptelor, recunoaște situația globală, de ansamblu. Ceea ce em. stângă analizează fragmentar.

Sunt date de ansamblu dar necesare pentru că ne privesc. Așa funcționăm, fie că știm sau nu.

Cei care și-au dezvoltat preponderent emisfera stângă trebuie să învețe să se sprijine în a lua decizii, în a se comporta pe datele din emisfera dreaptă. Valabil și pentru cei care au mai activă emisfera dreaptă de a învăța(și accepta) să se ajute de analiza oferită de emisfera stângă.

Despre aceste aspecte voi mai scrie. Pentru că inițial omenirea a fost divizată în auditivi și vizuali. Două prototipuri umane cu trăsături clare, distincte. Avalanșa de transformări umane din ultima sută de ani (mai ales) a dus la apariția persoanelor kinestezice și, recent, a celor digital/auditive( a dialogului intern).

A ști, a înțelege aceste transformări ne duce la a fi stăpânii vieții noastre și nu a funcționa pe pilot automat. Doar din când în când mai ridicăm capul spre Dumnezeu și...oftăm. Așa cum spune părintele Rafael Noica: ,,Dumnezeu nu învârte la mămăliga ta!”. Pentru că suntem creați perfecți și e bine să ne cunoaștem ca să folosim corect și responsabil toate cele daruri, care sunt în noi.

Un exemplu: dacă tu ești vizual(și ~65% sunt), atunci sigur că vorbești mult în gând încărcând emisfera dreaptă. Ce poți face ca să nu ....explodezi?! Îți imaginezi că spui (vorbești-deci emisfera stângă) cu cineva. Imaginar dacă nu și chiar real(uneori ... e de evitat). Rolul ,,mărturisirii păcatelor”, mai nou cel al psihologilor ăsta e (printre altele ca să nu limitez).

Ca ideile să fie și punctuale nu numai de ansamblu, privești în partea stângă sus.

Au fost necesare sute de studii științifice dar s-a obținut harta comportamentelor și implicit a înțelegerii și coordonăriilor. Cred că este un salt uriaș în a reuși să nu mai trăim prin automatisme sau gen turmă.

Este adevărat că se cere un efort de învățare , de gândire. Dar fără asta nu se poate realiza nimic.

,,Dumnezeu îți dă dar nu îți vâră în traistă”. Unii ar vrea ca să le fie și cărată.

Cred că fiecare are tăria, puterea de a deveni fericit învățând cum.