Se afișează postările cu eticheta satelitul Doamne. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta satelitul Doamne. Afișați toate postările

duminică, 12 februarie 2017

Protecția energetică



Din când în când mai primesc mesaje, întrebări directe: care este cea mai bună formă de protecție?!

Singurul răspuns pe care îl dau este: „UNICA și cea mai puternică, reală este să accesezi SATELITUL DOAMNE !!!”


Dacă nu crezi că Doamne te poate apăra atunci orice altă formă de protecție, a oricui altcuiva este mult prea mică. Am scris, am spus de multe ori asta. Ai protecția unui înger sau a unui grup de îngeri ?! peste această protecție se poate trece. Și peste cea a arhanghelilor etc... Au și ei treburile lor, menirea lor, de îndeplinit. Au și ei luptele lor.
Ceri ceva?! -va trebui să faci o plată! 
Vocea fiecăruia este auzită în ceruri direct de către Dumnezeu! Bineînțeles că ȘI de alții!

Valoarea unui lucru este direct proporțională de prețul pe ești dispus să îl dai. Mereu avem de făcut această alegere. Când cumpărăm ceva, când plătim serviciile altora față de noi. Știu, aici pe pământ sunt stabilite prețuri clare și cu cât unul este mai mare cu atât pare a fi mai bun. Dar și mai orbitor. ,,La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!”. A respecta Legile și Poruncile divine este ceea ce avem nevoie. Așa vom păstra curățenie în afara și înlăuntrul nostru. O amuletă, de exemplu, ne aduce mereu aminte de asta, nu ne ferește ea singură, așa cum se mai spune sau crede. Un subiect vast, pe care fiecare îl poate aborda cu sinceritate.

Știu, circulă butada că ,,nimic nu mișcă, nici un fir de păr fără voia LUI”. Interpretată într-o multitudine de variante conform cărora plătim mereu pentru greșelile făcute cu voie sau de voie. 

Când se iartă toate?! Când ne PREDĂM lui DUMNEZEU! 
Pilda tâlharului de pe cruce, care în ultimile clipe a făcut această predare. Asta nu înseamnă că : aha! Acu mai fac ce mă taie capul și văd iiiooo când mă predau ... In cazul acesta te minți singur.

Protecția supremă este dată de DUMNEZEU !!! și peste ea nimeni nu poate trece! Nimeni, decât TU, Omule!



luni, 28 noiembrie 2016

Doamne, pune Puterea TA, aici!



Pot dori cuiva să aibă gânduri bune, pozitive?! Sigur că da! Din toată inima mea!
Insă pentru ca el însuși să fie împlinit, fericit, îi pot dori să-L aibă pe Dumnezeu în gândul și inima lui. Atunci nu va mai fi nevoie de lupta cu gândurile. În prezența Lui ești și devii armonie, înțelegere.
Trăiește-L pe Dumnezeu în memoria fiecărei celule! SIMTE asta! Predă-te acestei forțe fără reticențe, fără întrebări „ cum să fac”. Nu știu! Dar tu vei ști întotdeauna!

Privind în exterior poți vedea Creația Lui sau propria ta creație. Creația ta și a celor din jur. De multe ori ea este boală, nemulțumiri, neîmpăcări, neîmpliniri! Până-ți schimbi gândirea căutând „tehnici” ai tot timpul să și renunți.
Nu este nevoie de spații, de podoabe cu sensuri speciale, de atitudini corporale… Doar de TINE! Ești la semafor, la o coadă, faci mâncare, spune: Doamne!!! Și fii atent/ă ce se întâmplă în tine! Este…. Fizică cuantică pură (ca să glumesc un pic). Adică: tu ești Observatorul care crează realitatea! Și de ce să nu îți creezi o asemenea realitate numită Dumnezeu?! Doar să nu treci peste „a observa” ceea ce ai numit, adică DOAMNE!!!  Observă Doamne și EL devine real! Atât de simplu este. Dar … observă-L în tine, nu numai în afara ta!

Am fost obișnuiți să credem că Dumnezeu este în afara noastră. ESTE! Dar nu numai. Suntem formați din aceleași energii pe care le percepem în exterior. Aici sunt două aspecte: percepția învățată dar și cea originară. De obicei ne lăsăm conduși de cea învățată, cum vrem-credem noi. Avem la dispoziție o cantitate activată dar limitată de energie pe care să o folosim după L.A. Marele rezervor este energia inițială, care trebuie conștientizată pentru a putea fi folosită. 

Spunând DOAMNE învățăm să rostuim alfabetul iubirii, al iertării în sufletul nostru !!!

Personalitatea dumnezeirii este parte din fiecare-asta este asemănarea dintre noi și însăși legătura pe care o simțim cu Dumnezeu.
Dumnezeu nu ne uită! Noi da! Simți prezența dumnezeirii și apoi … te iei cu altele! Nu El te uită.

 Revin-o cu aceeași încredere la El nu cu reproșuri, chiar dacă nu sunt rostite. Simți, trăiești prezența Lui și sigur că atunci crezi în veșnicie. Numai că prezența este ȘI veșnică dacă, numai dacă tu o conștientizezi mereu și mereu. Dacă Îl conștientizezi pe Dumnezeu El există dacă nu, EL tot există dar nevăzut. Dumnezeu este atât de iubitor încât dacă Îl accepți stă lângă tine, dacă nu, nu! CONȘTIENTIZAREA care va deveni CONȘTIENȚĂ.

După orice uitare, uneori chiar și dezicere regăsești aceeași Iubire. Ba încă o simți mai intensă, totală! Credința e o stare de prezenţă continuă în care eu sunt în Doamne şi Doamne este în mine, într-o comuniune dincolo de cuvinte.

 Ruga e o cale, meditația alta. Sunt multe modalități de căutare. Avem nevoie uneori de ele. Pentru că ne considerăm păcătoși, nevrednici, ne e teamă că greșeala nu ne va fi iertată și atunci mai bine ne dezicem sau, mai așteptăm un pic. 
Curaj! Înălțați ochii sufletului spre ÎNALT( Ridicați brusc privirea în sus. Se produce o schimbare instantanee a percepției. Neurologii au descoperit schimbările care se produc atunci în creier). Spuneți DOAMNE!!! Și simțiți prezența energiei LUI în voi! Atât!

,,Doamne întoarce la bunătate și rugăciune pe toți vrăjmașii mei!”


,,Doamne, pune Puterea TA, aici!” 

joi, 26 mai 2016

Marea trecere


Am primit un email de la persoană dragă care mă ruga să ajut pe cineva care e gata de plecare dar încă nu știe. Insă cei apropiați trec deja prin durerea despărțirii. Sigur, poți ajuta persoana respectivă ca trecerea să fie calmă, lină dar mai trebuie conștientizat un aspect care îi privește pe cei din jur.

Vine inevitabil clipa când cei dragi pleacă în Eternitate. Sunt convinsă că fiecare ȘTIE când se apropie acea clipă: și cel care pleacă și cei care (încă) mai rămân.
Unii află brusc când va avea loc trecerea. Și depinde ce/cât știe despre ,,trecere”. Însă sunt persoane care chiar dacă ,,nu află” tot ȘTIU și acceptă în interiorul lor că ,,a avenit vremea”. Și simt că se ,,eliberează” în curând. Pentru că ei ,,știu” ceea ce partea rațională din fiecare încă nu știe sau chiar nu acceptă.
Ei bine, în asemenea momente, cei din jur duc o luptă teribilă, pe mai multe planuri.
-       Să nu îi spună persoanei dragi că trecerea pe aici se apropie de final. Repet: la nivel de Suflet, subliminal, inconștient, cum vreți să îi spuneți, cu toate că există diferențe conceptuale între toate acestea, persoana respectivă știe.
-        Și, ce e mai greu, frica, teama sau chiar groaza de acea clipă a despărțirii. Însă aceaste ,,unelte” interne sunt ale celor care rămân. Care le trăiesc intens. E firesc, e normal, e omenește. Însă ... e necesar să fie depășite aceste stări. Pentru că  LE TRANSMITEM persoanei care e gata de plecare. Nu le spunem, le ,,ascundem” dar SIGUR le transmitem. Și așa, o influiențăm.
Îi provocăm răni, răni sufletești, chiar chinuri trupești. Cred că ați auzit că ,,dacă nu știi că există ceva, acel,,ceva” sigur că nu va exista pentru tine”, nu se va manifesta în realitatea vieții. Așa mulți duc o ,,boală” (o dizarmonie energetică) pe picioare ani buni. Și dintr-o dată ... pleacă brusc! Aici pot fi multe abordări, dar nu despre asta vreau să scriu acum. Ci despre atitudinea celor din jur.
-        Încercați să vă gândiți cu adevărat la cealaltă persoană. Și numai la ea. Dacă este ,,timpul”, vrerea LUI să plece, oricum așa se va întâmpla. Dar.... aici e un lucru dificil de acceptat, de trăit real,  atunci când ești în asemenea situație. Sufletul persoanei VEDE chinul celor din jur și ,,alege” să mai rămână. Și atunci ,,plătește” prin durere pentru încă câteva clipe. Pentru că îi iubește pe cei dragi. Și atunci apare SUFERINȚA la toți cei implicați. Știu, sunt momente dificile dar putem să facem un efort și să ne pregătim înțelegând și acceptând câteva înțelesuri. Așa vom traversa mai ușor această perioadă. De care e dificil și de discutat, dar-mi-te de trecut.
-        Putem să fim recunoscători că nu suferă, că pleacă fără suferință fizică. Această recunoștiință ne ajută să conștientizăm că persoana respectivă nesuferind, e o binecuvântare. Iar clipele trăite împreună pot fi minunate cu cât știm că deja sunt mai puține. Să lăsăm durerea noastră, personală deoparte. Să nu lăsăm spaimele de necunoscut să ne macine. Astea sunt stările noastre. Amestecate cu ,,uluirea” că nu îi vom mai privi niciodată pe cei dragi. Ba da ! dincolo de corpul lor, prezența lor va fi de-a pururi. Corpul se întoarce în pământ, lutul la lut. Ce rămâne în suflete, fără a provoca și a ne  provoca dureri, trebuie celebrat.
-        Să încercăm de a nu provoca dureri în plus celor care trebuie să plece. Gândurile, sentimentele noastre se transmit și afectează persoana respectivă. De asta era și este obiceiul, ca familia să nu fie prezentă în camera respectivă. Durerea celor dragi, poate întoarce pentru un timp pe cel care e gata de plecare. Chiar putem provoca asemenea durere a revenirii?! Se știe că da !!! avem dreptul să o facem?! Pentru că apar în noi acele dureri care nu pot fi explicate în cuvinte și nici nu se cuvine a le face?! Dar dacă ne gândim O CLIPĂ că e spre binele persoanei și după Voia LUI să plece și să nu mai sufere, trecem peste simțămintele noastre. În care este și propria frică de ,,dincolo”. Întrebarea ,, putem provoca asemenea durere a revenirii” să ne-o punem nouă și atunci, nu că găsim răspunsul, ci găsim resursa de moment să eliberăm și, să fim eliberați.
-        Nu putem cere încă o clipă de durere fizică sau sufletească celui care pleacă. Această conștientizare poate bloca din când în când tot ceea ce simțim noi înșine în acele clipe. Și sunt multe în noi: spaima de necunoscut, de propriul necunoscut, pierderea unei obișnuițe de a avea ,,real” în viața pământeană pe celălalt... se țes multe în noi. Dar acel moment trebuie lăsat să curgă....
-        Iar atunci când veți găsi resurse să păstrați vie, caldă și tandră amintirea celor dragi, veți găsi în voi o putere de iubire unică ! A propriei vieți! Și o să vedeți că dizarmoniile, micile supărări....toate trec și rămâne doar o stare caldă și blândă că a fost cineva lângă noi. Iar în acele clipe, acea prezență există. Să nu chemăm cu durere-durerea. Să fim conștienți că Lumina se întoarce în Lumină!


sâmbătă, 26 septembrie 2015

Sfaturile unui calugar





“In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai.L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.

 ”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu mă deschid și las Sfântul Duh să curgă prin mine. Nu întreb niciodată omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac - ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi.
Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu în om pătrunzând în chilie. La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.

Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. 
Si miracolul pentru mine nu îl numesc vindecare, îl numesc trezirea omului în Dumnezeu..”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :

“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. 

Dacă ai credința nestrămutată că El este în tine, realizezi că nimeni nu poate sta între tine și Dumnezeu. Ca să te rogi cobori în tine, închizi ochii și în inima ta o să găsești liniștea. Acolo te așteaptă Dumnezeu.

Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. 
Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. 

Dacă lași iubirea din inima ta să îți scalde mintea, o să vezi cum gândurile tale își găsesc singure drumul către Cer.”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:

”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala în ceea ce privește relația ta cu Dumnezeu. 

Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. 

Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. 

Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie.

 Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. 
Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.

 “Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

Si m-a intrebat:
”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?

Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosești când cauți cu mintea, inima nu te obosește vreodată. 

Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea..

 Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:

Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie.

 Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. 

Nu fugi după Dumnezeu, stai liniștit și lasă-L să se exprime prin tine”.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca 

s-a rugat catre Dumnezeu să îl lumineze ca să poataă dărui la cei din jur, dintr-o credință fermă că cererea sa este auzită și îndeplinită, și apoi s-a lăsat purtat de valurile vieții, s-a deschis și i-au venit rugăciunile pe care le simțea cu sufletul.

Nu s-a indoit nici un moment si rugămintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. 
Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvântare, bogăția inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legatura, si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze. 

“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni.. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama. 
Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate, din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

Ce poti face tu ca om este să studiezi Cuvântul Intemeietorului, să îl simți, să citești și să alegi acele rugăciuni pe care le simți cu Sufletul, pentru că dacă doar le rostești fără suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugăciune omul se înalță prin Cuvânt care este fapta, prin gând și prin trăire.  

Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.

Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne găsim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea. 
Caută tăcerea, nu urmări șirul cuvintelor mele, ascultă-l pe Dumnezeu în tăcerea mea.”

Si de  cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:

 “Eu când vorbesc cu un om, îl privesc pe Sfântul Duh în el. 

Să fii lipsit de respect la adresa unui om este ca și cum ai fi lipsit de respect în fața tronului lui Dumnezeu. 

Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descoperă-L aici.

Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grăbi să vorbești. 

Cuvintele sunt alcătuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. 

Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. 

Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. 

Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:

”când faci ceva cu toata inima lași puterea celesta a Sfântului Duh să coboare prin tine, omul nu binecuvântează cu puterea omului ci cu cea a Duhului, și în fața Sa toți suntem egali.”

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra. 
Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai.”

Nu stiu ce ati simtit voi citind aceste randuri insa eu L-am simtit pe Dumnezeu.

 Ascult tăcerea și inima mea este plină de Lumină.

January 8, 2012 / Ortodoxia Romana
---------------------------


Un articol citit demult, primit acum pe email. 
Ascultați Tăcerea din inimă apoi veți găsi și Lumina - însoțitoarea dintotdeauna.Schimbări profunde se petrec în ființa umană când  trăiește gândindu-L pe Dumnezeu și nu prăvălindu-se în abisurile lumii. 

 Căutați_L ca să deveniți Tăcerea LUI !!!


miercuri, 19 august 2015

Trăiește-te pe tine însuți



O povestire a însingurării de oriunde, de oricând. A întrebărilor, a căutărilor și ….finalitatea o alege fiecare.

 Oare mai există vreo speranţă pentru mine?” ,,Din mine nu mai poate ieşi nimic"- sună cunoscut ?! ,,nu găsea sprijin nicăieri” ……..Cu toate acestea, avea succes, putere şi işi putea permite orice. 

Dar ce insemnau bunurile materiale fără armonie interioară, fără conştinţă spirituală, fără dezvoltarea personalităţii şi, inainte de toate, fără prieteni adevăraţi şi fără un partener care să-l iubească din suflet?

,, Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld” – un nume care cuprinde în el ,,aparițiile editoriale” ale învățământului cules și ,,interpretat” de prin toate zonele lumii. Un amestec de din toate! Prototipul ,,terapeutului” este magistral creionat. Dar… e necesar și el. Aceeași ,,acumulare”de informații vandabile dar și o întoarcere bruscă spre Cel care a făcut Totul. Măcar de spaimă – uite la ce duce.
 ,,Iluminarea” din templele construite de mâinile omenești se poate stinge oricând.

Noi spunem mai simplu și direct: ,,La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Dar e important să cauți – ce găsești poate te face să te accepți. Poate…! Dar și înveți să ai discernământul necesar în alegerea informațiilor, a persoanelor cu care rezonezi spre îndrumare. Pentru că până la urmă tu le vei suporta consecințele și:,, avea cumva sentimentul că-şi va putea rezolva problemele singur”.
 Căutăm ,,deasupra” iadului propriu. Dar dacă e acolo un alt iad?! (până la ceruri ne mănâncă sfinții). Există însă o Unică Putere, o Unică Forță Creatoare, un Unic Nume – Dumnezeu, oricum I-am spune. Spre El să ne îndreptăm ființa, gândul. Legătura cu El este indestructibilă  dincolo de religii, școli, sisteme spirituale .

Nu e bine-nu e rău! Înveți din toate. Atitudinea ta contează. Karma?!- a trecut. Ce faci tu acum cu viața interioară ?! știi că o ai și e a ta, numai a ta?! Și părinții, și stră-bunicii au avut-o pe a lor. Ți-au predat-o și ție. Alege ! o trăiești pe a lor sau Tu te trăiești pe tine cum dorești?! Avem ,,memoria” lor în noi. Nu e nevoie să o ,,citim” în fiecare zi și să nu vedem că e soare, că adie vântul, să nu simțim mângâierea pe care o putem dărui, gustul unui fruct care să ne înmiresmeze clipele. Mare ,,minune”: trăim și interpretăm rolurile altora, fie că sunt genetice fie că vin din Egiptul antic. Ne place nouă să jucăm asemenea roluri (cică avem …karma sau farmece, blesteme). Jos măștile și trăiește propria ta viață Acum. Conștient. Fără trecut-fără viitor. Acum !!!

Conștientizăm mereu și mereu ,,iadul fierbinte” din jur și din noi. E bine. Odată și odată, vom începe să căutăm, vom fi dezamăgiți poate, dar dacă nu te oprești …. Te vei cunoaște pe tine, Om Minunat! ,,E ziua ta azi” poți deveni conștient de asta în fiecare clipă! Ce faci cu ea?!
E doar Ziua ta. Unică !!! pentru că mâine va fi la fel, aceeași zi de Azi.


* * *
  Fragmentul este din : ...” –,,Manualul NPL-ului spiritual” de Walter Lubeck, ed.MIX.
(Sublinierile din text îmi aparțin)


,,Intr-una dintre puţinele mele zile libere, după un mic dejun prelungit, stăteam aplecat asupra ziarului şi nu după mult timp, a inceput să-mi pară rău că mă ocup de aceste ştiri noi, dar, in acelaşi timp, vechi, intotdeauna deprimante. Aşa că l-am pus deoparte şi am incercat să caut din nou in revista Cronicile Akasha 37 un articol scurt care să-mi echilibreze starea de spirit.
După un timp, pe o pagină care-mi scăpase pană atunci, am găsit o povestire care mi-a captat imediat atenţia. Sub titlul banal de „noutăţi din dimensiunile inferioare" se găsea următoarea relatare:
,,În casa diavolului, undeva jos, intr-al şaptelea iad, cu toate că era tarziu, pe masă mai ardea incă o veioză. Obosit, dar fascinat de o carte pe care o primise chiar in acea zi de la un distribuitor, incornoratul stătea culcat in patul său şi citea. Langă el erau inşirate lucrările standard ale literaturii New-Age şi ale psihoterapiei modeme. Într-o armonie perfectă, aici stăteau una lângă cealaltă „De la Yeti la Yoghin in 90 de zile", „Vindecarea bătăturilor după metoda frăţiei galactice" şi „Creşte spre lumină - eliberează-te şi tu de cătuşele căruciorului pentru copii".

 După incă o jumătate de oră, domnul Satan a lăsat la o parte cartea şi a inceput să privească visător in lava fierbinte care aburea in faţa ferestrei sale.

 „Oare mai există vreo speranţă pentru mine?" se gandea el şi işi proiectă in faţa ochilor minţii situaţia familială şi evenimentele care l-au marcat in prima copilărie, care-i deveniseră conştiente prin lectura acestei cărţi.

„Din mine nu mai poate ieşi nimic", medita el in continuare. „Deja bunica a fost cumva psihotică, părinţii mei au fost egoişti şi narcisişti şi nu le păsa de mine, fiindcă erau tot timpul obligaţi să lupte pe Pămant impotriva concurenţei cereşti. Ori de cate ori tata se intorcea acasă stresat, incepea să spună aceleaşi poveşti: „Ha, anul acesta am ţinut cu 50% mai multe liturghii negre şi am realizat cu 20% mai multe abandonuri ale bisericii decat in perioada de bilanţ trecută. Nu mai am probleme decat cu caţiva şefi de departamente. Aceştia au ipotecat din nou un şir intreg de suflete deja amanetate. Cum pot să-mi verific socotelile in asemenea condiţii?!"
Lucrurile au continuat in acelaşi fel şi trist, micul diavol care nu găsea sprijin nicăieri, lăsă să-i atarne coada. Dar nici aşa nimeni nu-i dădea atenţie.
Nimeni nu-l putea suferi. Nici in iad nu era foarte agreat. Oamenii fugeau de el şi blestemau folosindu-i numele. Cu toate acestea, avea succes, putere şi işi putea permite orice. Dar ce insemnau bunurile materiale fără armonie interioară, fără conştiinţă spirituală, fără dezvoltarea personalităţii şi, inaintede toate, fără prieteni adevăraţi şi fără un partener care să-l iubească din suflet?

Diavolul suspină adanc. Privirea ii alunecă peste cărţi şi i se părea că nimic nu mai are sens. Nici acestea nu-l puteau ajuta cu adevărat. Nu erau altceva decat hârtie moartă.

„Stai " inviorat brusc, el işi indreptă spatele. „Bineinţeles! Este totuşi cineva care ţi-a scris!" Se apucă să răscolească prin bibliotecă şi in curand găsi ceea ce căuta.
 Lucrările care au trezit in el cele mai multe procese de conştientizare au fost scrise, fără excepţie, de Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld. Entuziasmat, trecu in revistă o anexă. Da, acolo scria: "Dacă ai probleme pe care nu le poţi rezolva imediat, prin tehnicile de autoajutorare pe care le-am descris in această carte, poţi să mi te adresezi pentru a stabili o intalnire de lucru şi o şedinţă in vederea demarării unui proces de rezolvare a acestora, prin transformare energetică." Cu ochii strălucindu-i şi mai tare, cel care-i duce la pierzanie pe cei drepţi, işi ridică privirile şi inchise cartea. 

„Da", spuse el cu un glas scăzut, dar plin de speranţă, „trebuie s-o fac". „Numai el mă poate vindeca. Procesul de rezolvare prin transformare energetică mă va conduce şi pe mine spre lumină şi dragoste!". in dimineaţa următoare, chiar in timpul pauzei pentru micul dejun, s-a indepărtat de colaboratorii care nu trebuiau să-i cunoască toate problemele personale şi a telefonat la cabinetul doctorului Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld. După două semnale sonore, i s-a făcut legătura. 

Se auzea o muzică minunată şi o voce bărbătească plăcută i-a spus: „Alo, ai ales numărul potrivit. Aici este centrul cristalelor luminoase al lui Devadip Anand Satarasch. Sunt intr-o şedinţă şi din păcate nu pot vorbi cu tine personal. Mă poţi găsi la ora..." Diavolul şi-a notat orele de consultanţă şi a inceput să se simtă gelos. Acest om mai avea şi alţi clienţi. Totuşi, in curand, a inlăturat gandurile acestea nedemne şi şi-a continuat munca. Mai tarziu, după-amiaza, a avut, in sfarşit, succes.

 „Da, aici Anand, ce pot face pentru dumneavoastră?!" a răsunat o voce stresată in receptor. „Vreau să stabilim o intalnire. Am cateva probleme, poate că mai puţin obişnuite - nu ştiu. Mă puteţi ajuta?" spuse diavolul nervos. „Nu vă faceţi griji, găsim noi o soluţie. Nu există nicio problemă pe care să nu o cunosc şi pe care să nu o pot rezolva", răspunse sigur pe el, Dr. Devadip Anand Satarasch. „Am studiat terapia psiholingvistică Chakra la Enlightment-Pyramid-Center din New York şi Muller-Work cu insuşi Mtiller, cu care colaborez. Noi doi am scris şi o carte impreună."

Diavolul ştia acest lucru de la Agenţia de distribuţie a razelor de lumină şi inlemni datorită sentimentalul de respect interior, căci ceea ce citise in această carte deschizătoare de drumuri suna bine, işi amintea cu precizie, chiar dacă n-a inţeles foarte bine despre ce este vorba

„În afară de aceasta", continuă terapeutul, „cu ajutorul puterii mele directe de a vedea aurele pot găsi toate blocajele cat ai zice peşte. După aceea, le dizolv cu blandeţe, cu ajutorul forţei universale de transformare prin dizolvare vibraţională. In acel moment, va ieşi la suprafaţă adevăratul tău eu dumnezeiesc, care se găseşte deasupra energiilor inferioare ale armurii tale emoţionale şi, odată cu aceasta, se va armoniza şi karma ta negativă."

Între timp, diavolul era nerăbdător să fixeze o intalnire şi, din intamplare, Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld avea vinerea următoare timpul necesar pentru o şedinţă intensivă. 
Diavolul trebuia să-şi ia concediu şi şedinţa costa aşa de mult incat chiar şi el trebui să inghită de cateva ori in sec dar, in ultimă instanţă, era vorba despre armonia sa interioară şi despre curăţarea Karmei!

Pană in momentul sosirii zilei stabilite, Scaraoţchi a avut parte de o perioadă plină de sentimente contradictorii. De mai multe ori a fost aproape de a anula intalnirea, fiindcă avea cumva sentimental că-şi va putea rezolva problemele singur. Dar, de fiecare dată, a invins senzaţia că aceasta este foarte importantă pentru el şi cărţile sale de tarot ii arătau acelaşi lucru. 

Desigur că n-a intrat total nepregătit in centrul cristalelor luminoase. S-a imbrăcat cu un trenci lung, care-i ascundea statura şi - inainte de toate, coada - şi-a pus pe cap o pălărie, ca să nu i se vadă coarnele, şi-a infăşurat in jurul gatului un şal, şi-a pus mănuşi, ochelari de soare şi cizme. Grijuliu, şi-a turnat o jumătate de litru de parfum franţuzesc scump pe pielea scorţoasă pentru ca nimeni să nu-l poată recunoaşte imediat după miros. Înarmat astfel, ieşi din casă şi porni spre locul primei şedinţe terapeutice.

Intrarea in centrul cristalelor luminoase era impresionantă şi diavolului i s-a părut că percepe şi faptul că acea clădire iradia ceva extrem de luminos şi limpede. Pe uşă, pe un panou din alamă, scria cu litere violete: „Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld - terapie psiholingvistică pentru armonia Chakra - Miiller-Work Maşter Enlighter - supervizarea de procese de transformare prin dizolvare universală - sunaţi pentru a stabili o programare."
Pentru moment, stăpanul tuturor iadurilor inferioare, mijlocii şi superioare, devenit nehotărat, a ezitat din nou. După aceea insă, şi-a făcut curaj şi a sunat la uşă.
Reuşise. Reuşise să ajungă la cel care-l putea vindeca prin propriile forţe. În sfarşit, acum, după mii de ani de blocaje sentimentale şi acumulări de Karme negative, işi va sfărama cătuşele şi-şi va putea descoperi şinele divin.

Se simţea cumva fericit. Uşa s-a deschis şi in faţa sa se găsea Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld. Un bărbat puternic, de varstă mijlocie, imbrăcat in alb, puţin supraponderal - dar şi Buddha a fost aşa -omul care, cu mult timp in urmă, ii dăduse atata de furcă. 
Omul  acesta ii zambea prietenos. „Intră, imi pare bine că ai venit", ii spuse el. Stăpanul fiinţelor intunericului intră. „Să mergem direct in sala de transformare. Simt dorinţa ta de a te transforma şi trebuie să folosim ocazia".
În sinea sa, diavolul sări in sus de bucurie şi uşurare. Terapeutul său...a simţit... dorinţa sa de schimbare!!! Cat de sensibil era acest om, cat de sigur de sine, ce minte clară, cat de puternic şi de spiritual. Michiduţă s-a felicitate pentru alegerea pe care o făcuse. N-ar fi trebuit să-i fie frică de şedinţa de terapie. A mai simţit şi o uşoară dizlocare a blocajelor. Era sigur că, intr-unanumit fel, Dr. Anand Satarasch lucra deja cu el mental-energetic sau karmic.
Era aşa de cufundat in ganduri, incat terapeutul a trebuit să repete de trei ori aceeaşi intrebare inainte ca diavolul să fie conştient de acest lucru.
„Cum? Da, am inţeles. Vreţi să-mi scot hainele şi ochelarii de soare. Cu plăcere dar, ca să fiu onest, sunt puţin inhibat. Ştiţi, nu arăt la fel ca ceilalţi oameni. Mă simt penibil şi, in afară de aceasta, nu vreau să vă sperii".
Terapeutul l-a privit cu un zambet profesional amabil şi i-a replicat: "Am vindecat mii de oameni. Mulţi dintre ei credeau ca şi tine că ar fi altfel şi că nu merită să fie iubiţi, dar nu este aşa. Ai să vezi. Vom parcurge impreună procesul de transformare prin dizolvare şi ai să-ţi descoperi sinele divin pe care il percep de pe acum, ca la toţi oamenii care se găsesc in apropierea mea. Dezbracă-te! Peste patruzeci de minute are să mai vină cineva pentru o iluminare intensivă şi vreau să avem timp suficient."
Diavolul şi-a adunat tot curajul, a respirat profund abdominal( pentru a se centra aşa cum a invăţat dintr-o carte despre aură scrisă de un domn Kiel sau Hamburg sau ceva asemănător şi şi-a scos ochelarii. A urmat pălăria şi in momentul in care şi-a dezbrăcat mantaua şi s-a intors, a auzit zgomotul unei somiere terapeutice care se răsturna, in spatele căreia se baricadase Dr. Anand Satarasch Erwin Kleinfeld. „Isuse, Cristoase! Tatăl nostru care eşti in ceruri. Binecuvantată fie impărăţia ta şi iarta-ne nouă astăzi păcatele noastre zilnice!"

Terapeutul a continuat să spună toate rugăciunile şi invocaţiile care-i veneau in minte, ţipand cu o voce sugrumată, in timp ce-şi făcea cruce: „Pleacă Satană! Pleacă! O cerule, ajută-mă! De maine am să mă duc iar la biserică şi am să mă spovedesc de două ori pe zi. Pleacă Satană!" Un moment, diavolul s-a uitat la terapeut fără să inţeleagă nimic inainte de a pricepe ce s-a intamplat cu adevărat. Obosit, a făcut un gest de renunţare şi a spus: „Scoală-te, nu sunt in timpul serviciului până mâine."

S-a intors şi a ieşit puţin mai aplecat decat la venire. S-a oprit cateva clipe in faţa firmei de la intrare, a smuls-o de pe perete fără mare efort şi a aruncat-o cat mai departe. În faţa uşii mai mirosea incă a pucioasă atunci cand Erwin Kleinfeld, palid şi inarmat cu o ramă masivă in care se găsea unul dintre cele mai importante certificate de terapeut pe care le avea, a ieşit şi el să vadă cum stau lucrurile.


Astfel, diavolul mai duce şi acum povara unei karme negative şi este şi acum limitat in capacităţile sale de socializare şi in alegerea meseriei din cauza influenţelor care i-au marcat copilăria. Dar această poveste continuă să fie rescrisă şi poate, candva, va exista cineva care să aibă inimă suficient de mare şi pentru diavol. Este posibil ca atunci să se poată deschide un capitol cu totul nou”. 


......................
Picturi_ Alex.Grey 

luni, 7 iulie 2014

Cuvântul devenind Verb Viu

Se spune ,,Credința o ai sau nu”. Cred că ea se învață, se deprinde încetul cu încetul, încercare cu încercare. Nu este o simplă înțelegere de moment a lui Dumnezeu.
Îl recunoaștem cu ușurință pe Dumnezeu?! Oricât am spune dintr-un prim impuls că da, nu este o constantă a vieții noastre . Pentru că aceasta cere  multe eforturi de a-L descoperi.
Prin știință din ce în ce mai mult vezi măreția, perfecțiunea Creației la care au participat  multe ierarhii cerești, divine. Unii fiind considerați Creatorul direct. Sunt Creatori, însă  nu însuși Dumnezeu. Există UNICUL CREATOR al tuturor. Înfăptuitori sunt mai mulți. Care ne-au plămădit, care au pus în noi Suflul pe care îl primiseră la rândul lor.

Legătura cu Dumnezeu nu a fost și nu poate fi distrusă, pentru că este esența noastră, esența din tot ce este în jur. Ne poate fi adormită de alte trăiri?! Asta da.

Suntem supărați, necăjiți, bolnavi?! ,,Doamne ajută-mi! ” Dar Doamne să fie direct, alături de tine, lângă tine. El poate fi Cel care Își odihnește capul pe perna ta și în inima ta. Doamne să fie aici, înaintea ta, la un pas de tine. Și așa cum cerem o pâine și dăm bani, vânzătoarea fiind în fața noastră așa și cu Doamne. Dar o să vedem că El ne ia grijile drept plată a încrederii în El. De câte ori am făcut asta fără să avem undeva, în adâncul minții, neîncrederea, nesiguranța, chiar spaima că nu ne va ajuta?!

Când spunem: ,, Doamne ajută-mi” să vedeți ce zâmbet frumos ne luminează ființa.  Este Binecuvântarea pe care o primim ca răsplată ( adică peste, mai mult decât am cerut) și învățăm treptat , treptat să o păstrăm. Pentru că …uităm tare repede. Mintea născocește altele și altele. Cu cine să ne sfătuim pentru a scăpa din neajunsuri când unii în alții nu mai avem încredere?! În mare parte mintea nu poate face planuri decât de răzbunare și ură, de subjugare a celorlați. Veșnic nemulțumită pentru că așa a fost obișnuită să vadă prin ai nostri înaintași care au trăit marea majoritate la fel. Preluăm programele lor.
          Avem nemulțumirile, supărările  în noi. Funcționăm zilnic, văzând viața prin prisma lor. Ba culoarea roșie, ba pe cea gri. Puțini au fost cei care au lăsat alte învățături. Dar, toate au fost necesare. Ca să învățăm acum stăpânirea firii noastre. Singuri și avem noian de învățături. Dar, cine le citește cu inima?! Cu mintea da, le scotocim poate, poate se va lumina brusc.

      Când îți dorești ceva cu adevărat, spune-I întâi direct Lui. Ok. În ultima vreme se spune că: ,,universul conspiră să ne ajute, să ne împlinească orice dorință”. Dar …CINE și CE este acest Univers?! Recunoaștem că are atâta inteligență ca să ne ajute sau…are numai materialul de care avem nevoie?! Mi-e că aici ne-am încurcat în vorbe și lipsă de gândire, urmând orbește câteva fraze luate de prin cărți și care ne dau, așa, din când în când o stare de bine. Ba ne și vedem mari înțelepți și ne emoționăm pentru asta până la lacrimi. Vaaai, cât de minunați suntem atunci. Trece însă repede și ne apucăm iar de căutări…

        Nu sunt pentru habotnicie. Nu răspund celor care ÎL apără cu cuvinte grele, aruncate oricând. Această ,,ieșire” împotriva fratelui și surorii tale înseamnă că în interior sunt numai pietre cu care lovești. Dacă ai iubire tot ceea ce vei spune va ajunge înlăuntrul sufletelor. Așa da, se trimite direct, de la suflet la suflet și atunci auzi îngerescul tău cântec cum străbate tăriile.

        Doamne nu are nevoie să fie apărat! Doar iubit! Cu încredere. De câte ori nu i-am spus:,,Doamne, nu am înlăuntrul meu, acum, prea multă forță ca să am încredere în Tine. Dar….tot Te iubesc!” Știți ce minunată este această mărturisire?! Pe loc primești Binecuvântare. Și te schimbi.  În aceeași secundă.

        Noi nu avem conștiința mărturisirii directe. Unii chiar se simt stângaci. Să vorbească cu …. ???!!! cu cine?! Și vrem rețete, și punem fel de fel de întrebări. CUM să cred? – e una din ele.  Acum am să spun ceva care unora li se va părea departe de ,,subiect”. Aveți răbdare și o să vedeți că nu este așa. Cei care practică ReiKI sau alte terapii ÎL descoperă mai repede pe Dumnezeu, ÎL înțeleg în profunzimea fiiniței lor. Pentru că în acele clipe când îți faci autotratament începi să simți, să trăiești vastitatea energiei din care ești creat. Toți, TOȚI au trecut prin asta. Explicații nu sunt privind transformările din sufletul tău și care uneori și vindecă instantaneu o dizarmonie instalată în fizic. E adevărat că noutatea stărilor a fost deajuns până acum.  OF! Să stai la TV și să-ți faci autotratament ! asta chiar a fost o mare eroare. ,,Adăugăm ” rapid și alte traume în noi. S-a separat spiritualitatea de credință. 

     Spiritualitatea e o cale de a-L înțelege și ne dă tehnici prin care să ne armonizăm pe noi înșine, să ne descoperin și să învățăm să stăpânim pornirile propriei firi. DACĂ înțelegem asta, nu ne mai zboară gîndul la ,,mamăăă, ce aș levita și eu” ! mi-e că vei merge pe ,,cărbuni c-am prea încinși ” și te vei carboniza un pic. Proprii neuroni, în primul rînd se vor aprinde și va ieși nițel fum. Iertă-ți-mă, încerc să prezint imagini, decît prea multe cuvinte.

      Mentalul nostru, al marii majorități, este din ce în ce mai puternic. Astea sunt timpurile. Însă cum ,, folosim înțelesurile”, depinde numai de noi. Creierul doar va recepta și va înmagazina ceea ce noi îi vom da și va căuta singur dacă are, dacă găsește și alte aspecte în memorie, ca să ne facă o întreagă poveste. Ce-ar fi să ,,îi spunem” noi tot timpul CUM vrem ?! Nu avem această conștiință că putem face asta și funcționăm pe pilot automat.                 Gândim ceva minunat și apoi …uităm.  Și cum avem implementări datorate și înaintașilor și nouă care am luat totul de bună, mergem ca niște roboței prin viață. Ne mai trezim dar ….adormim la loc. Și rămâne doar să ne văităm.

DOAMNE ! și totul se luminează atunci când ne strădium să ÎI simțim ȘI prezența. Nu numai …depărtarea. Și treptat această PREZENȚĂ se pogoară în noi. Nu ne mai părăsește decât când…suntem ,,ocupați”.  ÎL putem chema oricând și cât mai des cu putință. Aceasta este LUPTA de acum. S-au ca să fiu precisă, câteva din aspectele luptelor de acum.

,,Ceea ce la om este cu neputință la Dumnezeu totul este cu putință” -  părintele Rafail Noica. Cu mintea vom scotoci mereu. E bine. Pentru că vom descoperi vastitatea uneori înfricoșătoare. Dar avem Cine ne ocroti. LUI toate ÎI sunt cunoscute.
,,Ține mintea ta în iad dar nu deznădăjdui !” Sf. Siluan Athonitul. Cu inima să Îl chemi și atunci neînțelesurile vor deveni înțelesuri. Asta e știință: lasă mintea să fie iscoditoare asupra creației, dar nu iscodi cu inima, mai ales pe semeni. Pentru că vei culege ceea ce ai ….semănat. Cuvântul devine verb. Minunat este când Cuvântul divin devine Verb Viu, al Iubirii Lui în noi. 

,,Doamne ajută tuturor !!!