Hristos a înviat !

,,De ce l-a dat Dumnezeu pe Fiul Său, Iisus, spre jertfă ,,și încă jertă pe cruce”?

-        Pentru că singurul grai care m-ai poate răzbi până la inima oamenilor, s-a dovedit că nu mai rămâne altul, decât Jertfa Cuiva pentru ei.

Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poți uita niciodată”-,, Cuvinte Vii” – părintele Arsenie Boca

Atât de profund, de total ne iubește Dumnezeu încât ne-a arătat  direct Minunile sale înfăptuindu-le aici, pe Pământ.  Încă le descoperim rostul, încă înfricoșarea este teamă sau frică care acoperă Adevăratele Taine. Durerea pogorârii din Slavă sau răstignirea pe cruce  - dovezi zguduitoare ale Iubirii. Ale Dăruirii de Sine, una mai dureroasă decât alta.

Nu te poți apropia de ele cu gând de izbândă pentru trebile lumești. Suntem în lume dar ca Fii – Fiice nu ca salahori pe ogoarele altora.  Cerem mântuire și vrem salarii mari, cerem înălțare și vrem să conducem omenirea, cerem binecuvântare pentru îndreptări după voia noastră.

Este în noi o amintire unică, un foc care nicicând nu se stinge, o sete neostoită de nimic curgător a lumii acesteia, o foame care doar ea știe cu ce să hrănească sufletul astâmpărându-i toate: dorul de Dumnezeu! Unica răcoare de adiere și de rotund a bobului de rouă. Seceta ogoarelor este seceta din suflete care nici hrană nu vor primi.

Înviază suflete al meu întru Domnul ca să depun mărturie a Adevărurilor Sale.

 Intrarea lui Iisus în suflete se face numai prin chemare și dorire.  El este chezășia, este Începătorul Vieții pe care oricând putem păși. Veșnicia e alături mereu, ne este dată dintotdeauna doar ne-om hotărî să vrem asta.

Rămâneți întru dragostea și slava învierii  lui IISUS care să fie și a voastră.

                       HRISTOS a înviat !!!

Puterea din Creație = Omul

             

             Metodele practice prin care descoperim că avem un Corp cu care putem comunica, că el  ,,transmite”, sunt o  primă ,,întâlnire” răvășitoare de cele mai multe ori. Incredibil de simplă dar  puternică, o Realitate a Firii pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Singurul care deține Adevărul despre noi  și nu minte. Prin  care nu ne putem minți. Cel care ne –a protejat de un impact dur a fost partea rațională, Conștientul,  care a ,,citit” treptat informațiile acumulate în Hartă sau în folderele unde tot am adunat ,,materiale” aflate în Subconștient.

               Intr-un folder sunt fișe ordonate: când a avut loc un eveniment, cine a participat, starea noastră dar și a celorlalți de care în mod obișnuit nu mai suntem conștienți.  Însă ea există, nimic nu se pierde cu atât mai mult informațiile care sunt energii pure folosite de noi prin  implicarea în acel eveniment.

             De ce femeile suferă ?! pentru că nu au puterea rațională a determinării, exprimării sentimentelor. De fapt nici nu și-au pus problema că asta e o realitate, numai a lor. Izbucnește totul din ele ca un Vulcan, sau un vânt, ca o ploaie sau un îngheț.

 Un bărbat, prin structura lui energo-informațională nu pricepe ,,sentimentalismele” lor, coloratura sonoră prin care sunt emise nemulțumirile. Cumva femeia dispare după o perdea și el observă gesturi dezordonate, atitudini desprinse din desene animate.

               Sunt femei care vor să ,,înțeleagă” sentimentele ,,rational”. Sentimentele, emoțiile au o istorie a lor. Ea poate fi refăcută și ajuns în punctul de plecare, de formare a folderului când ai imprimat prima dată: folder furie, sau folder frică, sau folder teamă etc. Și ai tot adunat  informația/energie  a evenimentor  asemănătoare. Jurnale cu întâmplări asemănătoare.

               Prin exercițiile kinestezice ( într-o măsură mai mare sau mai mica toți suntem și kinestezici) participanții descoperă o lumea uitată: a lor înșile. Bucuria, freamătul sunt uluitoare de fiecare data. Și pentru ei dar și pentru mine. Fiecare are un fel unic de uimire/surpriză atunci când ,,vorbește” cu partea cea mai profundă a sa. Repetivitatea evenimentelor/stărilor din viață sunt ele însele hipnotice. Ne dorim din când în când să ne ,,trezim” dar neștiind cum, începe o nouă suferință.

                Cei care au practicat ReiKi au trecut prin asemenea stări de autocunoaștere, dar mai puțin conștientizate. Pentru că ….nu ni s-a spus că există și așa ceva. Chiar când descoperi, tot ai dubii, nelămuriri. Iar ReiKi se practică și  la noi ca sistem de vindecare / energetică nu de ,,comuniune”. Așa am ajuns în căutările mele și la această formă de cunoaștere. Etapele parcurse acum își relevă necesitatea – în primul rând. Pentru a nu deveni diletantă. Pragmatismul de care am dat dovadă de multe ori, a fost de un real ajutor. Și practic pe mine, cu mine mai întîi. Apoi după o perioadă spun, arăt și altora. Teorie aș putea să predau zile în șir, nu aplic o falsă modestie.  Practic și dacă eu știu în mine, se va transmite instantaneu. De asta nu mă mir că unii știu atunci, pe loc. Alții ( mai ales cei auditivi) vor percepe un pic mai târziu. Dar îndoiala nu apare în nimeni.

                  In-conștientul este și,, în” conștient și ,,în” sub-conștient. El are privirea de ansamblu asupra a tot. Nu va interveni dacă tu îl nu  recunoști, nu accepți existența lui. Existența lui REALĂ, nu o simplă noțiune. Tepapiile eriksoniene pe asta se bazează. Pe arhetipurile existente ca informație, dintotdeauna. Noi le-am mai deturnat de la sensul lor.  De asta Erikson este unic: relaționează ca el însuși cu inconștientul celorlalți. Nu poți imita inconștientul unui om. Nu-l poți imita pe Erikson. Doar să ,,înțelegi” mecanismul și să acționezi. Citeam că persoane din preajma lui înțelegeau după o lună, un an ce le-a transmis Erikson. Și asta fiind în apropierea lui, când empatia este directă. Mă rog, se poate și acum dar trebuie învățat cum și avut răbdare –un capitol mai neconcludent pentru unii, care îl sar. Nu-i nimic, vor reveni.

              Când citim, când ascultăm muzică, sau pictăm, când ne lăsăm în voia senzațiilor din jur noi intrăm în autohipnoză. Și o facem de multe ori pe zi sau  pe săptămână. Și toți știm cum să o facem, numai că nu am fost atenți. Iar e vorba că nimeni nu ne dă un manual asupra vieții când aterizăm aici. Cred că omul întrupat este admirat de forțe care nu au curajul să vină aici. Hai să vedem și acest aspect – că este necesar.  Frica există și prin alte părți, nu numai pe Terra. De asta ne ajută cu drag - sau nu ( din anumite necesități);  aici sunt mulți factori de abordat.  A privi doar într-o direcție te face să pierzi vederea de ansamblu.

               ,,Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții” – e o înțelepciune necesar a fi înțeleasă în realitatea ei transmisă prin fiecare cuvânt/stare din propoziție. Nu e o metaforă urbană.  Atunci vom fi ceva mai atenți și nu vom lua totul cum ni se ,,spune”.

                Cred că există o unică dumnezeire din care suntem parte totală. Cred că avem și Creatori.  Iar curajul de care dăm dovadă, ajunși  la ,,marginea Creației” cum se spune, este fantastic. Unii ne încăpățânăm să ne ducem treaba începută până la capăt. Vom reuși ! sunt din ce în ce mai mulți care deja simt, trăiesc asta.

               Nu voi descrie acum tehnicile  destul de simple pe care le predau sau prin care și ajut pe cei care au nevoie și încredere. Timpul de vindecare depinde întotdeauna de ei. Dar se conving că este posibil și asta e cel mai important. Așa am avut cele mai mari bucurii.

               Tehnicile care se găsesc pe internet.  Deci nu e oligatoriu să înveți prin mine.  Nu am scris ,,cu” ci prin mine, ,,prin” empatia creată. Aspect de care fiecare ar trebui să țină cont: se crează  o rezonanță profundă, pe  baza ei se produce și un transfer de date în ambele sensuri.  Altfel nu are loc comunicarea-comuniunea. Atenție !

                De multe ori s-a întâmplat să văd un film și apoi să îmi fie recomandat de mulți dintre elevii mei. Sau ei să-mi trimită exact cartea, articolul de care am nevoie. La un anumit nivel comunicarea există, neviciată de impresii, păreri.

              Atunci când cineva înțelege un aspect al vieții, el creează o breșa prin care mulți vor ajunge la acel tip de cunoaștere, înțelegere. Pentru că avem și facem parte dintr-o aceeași unică Conștiință.

Pictura: Vladimir Kush

Sufletul și emoțiile

Gândurile ne creează realitatea. Uneori pe termen lung. Cuvintele fie că sunt doar gândite, spuse sau scrise o clădesc treptat.

Gândurile sunt asemeni unui penel care colorează tapițeria vieții tale. Emitem în permanță gânduri care devin stări datorită emoțiilor noastre. Ele sunt acuarele de diferite culori și nuanțe cu care ne înfrumusețăm viața. Sau nu.

Această creație este un proces permanent. De câte ori emitem gânduri asemănătoare se creează un tipar energetic care alunecă în subconștient. Treptat vor atrage alte confirmări și ne vom trezi într-o realitate care le confirmă chiar și atunci când nu mai suntem conștienți de ele. De fapt: mai ales atunci.

Gândurile conștiente le putem controla prin afirmații pozitive, repetitive dar cum ajungem la cele subconștiente?! Pentru că mintea subconștientă joacă un rol determinant în realitatea pe care ne-o creem permanent prin gândire.

Stările noastre sunt un cumul de gânduri pe care nu le mai conștientizăm clar. Așa au devenit parte din noi. Deci și corpul nostru începe să fie influiențat de ele.

Avem gânduri care ne influiențează psihic – atunci atragem ,,întâmplări” conforme lor în viața noastră și suferim drame sufletești. Depresiile sunt acum pe primul loc. Nesiguranța, tristețea, mânia, frustrarea, neîmpliniri, lipsa de vitalitate....

Avem gânduri care se manifestă la nivel fizic provocându-ne disconfort sau boli.

Dacă te gândești mereu la un lucru el va atrage împlinirea-manifestarea lui. Te nemulțumește cineva. Ți se ivește ocazia și pleci de lângă persoană fără a elimina nemulțumirea. Noua persoană din viață te va face să treci prin aceeași situație. Uneori chiar mai intens.

Dacă te gândești prea mult la faptul că nu îți găsești partenerul ideal, sigur nu îl vei găsi = pentru că de fapt aceasta este comanda ta. Cu cât ai fost mai ,,plângăreață” că nu îl ai cu atât forța va crește și sigur nu îl vei avea. Sau foarte greu. Tu emiți cu putere teama că nu găsești. Chiar îndoiala este un aspect al ei. Și încă unul puternic. E ca și cum ți-ai pune piedică singur/ă, cazi și stai să vezi ,,cine” te-a doborât. Poți analiza așa o viață întreagă.

Bineînțeles că sunt multe ,,nuanțe” prin care colorăm emisia emoțiilor noastre. Chiar dacă întrerupem prin afirmații pozitive, conștiente, până ele devin realitate uneori le întrerupem și pe acestea.

La fel și cu banii. Ne plângem că nu îi avem, că nu sunt sufiecienți. În loc să mulțumim plini de Iubire și Recunoștiință pentru cât ave. Ni se va mai da.

Bolile de piele înseamnă otrava proprie care iese la suprafață. Putem fi cei mai buni oameni, să îi ajutăm pe alții dar să ne otrăvim singuri. Tratăm simptomul. Uneori reușim, alteori nu – atunci este spre binele nostru. Dar ele se poate acutiza și atunci se manifestă ÎN interior. Unde e veriga/organul mai slab. Stomac, intestine, inimă, plămâni. Important să ajungi la conștientizarea sentimentului care a dus la creearea unei asemenea dizarmonii.

Un gând se manifestă prin emoții repetate care devin boli sufletești, psihice sau trupești.

Asta încearcă să rezolve religiile, psihiatrii, terapeuții.

Gândurile care au același tipar vor deveni realitatea vieții tale, oriunde ai fugi. Nemulțumirea - de orice fel, față  de viață o vei duce cu tine oriunde.

Sunt multe, multe metode de eliminare a emoțiilor care stau într-un folder în subconștientul nostru. Important să vrei să faci asta. Și nu cu jumătăți de măsură. Simți că nu ai încheiat etapa, (de obicei e repetitivă), continuă până când tu vei fi mulțumit, nu terapeutul. Cere tu ajutor atunci când e nevoie. E o recunoaștere care deschide larg ușa vindecării, nu numai pe jumătate.

Mai devreme sau mai târziu temerile, dizarmoniile își pot ,,reveni”. A avea grijă de starea ta energetică este un prim pas extrem de important.

Emoția existentă în subconștient va atrage alte emoții asemănătoare și va deveni stare. Vei emite acea vibrație mereu și mereu. Chiar dacă nu ești conștient. Oamenii pleacă de lângă tine, sau se ceartă în prezența ta. E un prim semnal. Starea de bine se schimbă treptat, tot mai des. Alt semnal. Apare o boală fizică, întîi mai ușoară apoi.... Acesta ar fi ultimul semnal.

Câteva tehnici care au dat întotdeauna rezultate:

-        Recuperarea sufletului- pun pe primul loc. Poate dura câteva zile chiar dacă te simți bine din prima zi. Continuă pentru a crea o legătură stabilă cu el. El este forța imensă din noi. Sufletul este curat și pur. Noi îl ,,învelim” cu voaluri colorate. Atunci apare ,,negru”. Dar nu esența lui e neagră ci multitudinea de voaluri. Sufletul ne vorbește prin emoții. 

Însă ... noi ,,gândim”, trăim conform cu anumite tipare.

-        Eliminarea emoțiilor din subconștient prin conștientizarea lor, aducerea lor la suprafață. Faptul că recunoști această necesitate e un pas important. Tehnici sunt multe de a acorda energia dintr-o dizarmonie cu o frecvență care s-o ajute să revină la o stare de bine.

De fapt emoțiile sunt salvatoarele noastre. 

Voi continua

Foto. pictură Vladimir Kush

Karma și dreptul divin. Între sacru și profan

,, "Karma" înseamnă acțiune. Pentru a înțelege mai bine conceptul de karma, Swami Vivekananda în cartea sa, "Raja Yoga", folosește exemplul unei pietre aruncată în vid (unde forța gravitațională a planetelor nu există ). Orice piatră arunci în acest mediu se va întoarce în cele din urmă la tine, cu un moment (masă x viteză) egal cu cel care l-ai folosit pentru a o arunca. 

În același fel, orice acțiune se întoarce în cele din urmă, egal și in aceeași formă, la cel care a inițiat-o.

De ce nu este acest concept evident pentru noi toți? Explicația yoginilor himalaieni este: "pentru că uităm".
 Uneori, efectul acțiunilor din trecut se manifestă la un moment ulterior în aceeași viață, alteori se actualizează doar într-o viață viitoare, când condițiile sunt propice. Chiar când se manifestă în viața actuală, noi am uitat de mult acțiunea respectivă. Și nici nu putem vedea întotdeauna legătura, pentru ca ea nu este doar la nivelul fizic, material. Căile "Domnului" nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. Este nevoie de o adâncă profunzime spirituală.

Chiar mai dificil este să poți vedea conexiunea cu o faptă dintr-o viață anterioară, mai ales când cei mai mulți dintre noi ne întrebam încă dacă așa ceva chiar există.

Karma nu înseamna neapărat ceva rău, și nu are decât o legătură extrem de vagă cu ideea creștină de "păcat". Nu este o pedeapsă. Este pur și simplu legea firii, unde ceea ce semeni, aceea culegi. 

Faptele bune se vor întoarce cândva la tine, la fel ca și cele negative. Depinde ceea ce proiectezi în viață, în fiecare moment.

Karma este un concept religios și filozofic prin care fiecare activitate, decizie fizica sau spirituala are o urmare obligatorie, pozitiva sau negativă”.

Astrologia, numerologia, tarotul etc …. sunt legate de întruparea noastră aici, pe planetă. Ele relevă anumite aspecte pregnante din multe vieți, care pot fi activate în cea actuală. De asta ne alegem o linie genealogică – anumiți părinți. Venim din spații siderale. Acolo, ce făcurăm?! Doar tot noi am fost chiar dacă având o altă conștiință. ȘI în viețile trecute de aici am avut mereu o altă ființare.

Știința citirii /cunoașterii vieților anterioare țintuiește persoana într-un plan mental creat aici, pe pământ și care se tot repetă dacă ne raportăm numai la asta ca fiind litera de lege a existenței noastre. Înțeleg de ce religia noastră vrea să ne determine să renunțăm la asemenea ,,lucruri” însă nu prin amenințarea cu ….satana.

Karma reprezintă fructul acțiunilor noastre din care mușcăm mereu. Obișnuința.  Dacă acțiunea a fost  neplăcută sigur că va trebui să remediem disarmonia creată. Credem că nu stă în puterea noastră să hotărâm momentul?! Eroare. Pentru că apar mici (insignifiante) atenționări dar pe care nu le luăm în seamă. Ulterior ne amintim de ele. Și regretăm că nu ne-am ascultat ...instinctul.

Ajungem într-un loc unde avem un accident, ne întâlnim cu persoane pe care parcă le-am cunoaște de când lumea. Avem uneori acele impulsuri de a spune o vorbă bună cuiva, de a face un banal gest de ajutorare față de altcineva. Toate fac parte din ,,întâlnirile karmice”. Pe unele le trecem simplu.

 Dar, dacă nu am spune acea vorbă?! Va apare altădată, altcineva – mai vizibil- care ne va determina să o rostim. Și poate nu ne va fi la fel de ușor pentru că încărcătura emoțională implicată poate fi mai mare. Când rostim o vorbă bună așa brusc, fără nici o implicare emoțională, fără a cunoaște pe cineva, eliberăm multe din cele care au durut cândva. E o șansă enormă. Care ni se dă mereu, dar suntem ,,ocupați” cu supărările noastre și nu rostim dezlegarea.

Ne reîntoarcem și pentru a ne bucura de fructul acțiunilor noastre bune. Vom fi bogați, vom avea o viață de succes, un anumit talent... Și vom deveni orgolioși, neatenți cu cei din jur, avari ...Vom cădea. Așa cum vedem că se întâmplă în jurul nostru chiar acum. Prin grele încercări trecem. Cei care au bogății dar le lipsește partea spirituală, de credință, se trezesc că pierd totul în câteva zile: bani, poziție socială. Partea lor divină care li s-a pus la dispoziție pentru a se bucura și a o înmulți au crezut că le aparține. Mașina, casa, contul bancar, le aparțin. Ba le și merită pentru că alții au fost fraieri. Dar sunt marile lor încercări pe care nu le iau în seamă. 

Nu judecați pe nimeni pentru că...le ușurați din karmă luând o parte asupra voastră. Și nu numai atât: au dreptul de a deveni stăpânii (energetici) ai voștri pentru că le-am luat din posibilitatea de a învăța să se descurce singuri. De a-și rezolva singuri întreaga situație.

Iar ceea ce fac mijloacele de informare....fie la ei! Ne determină tocmai asta să trăim. Informații cât mai terifiante, înspăimântătoare, apocaliptice. Numai să te determine să fii implicat într-un anumit fel pe care se pricep să  ți-l ,,arate”.  E bine! Așa învățăm să fim atenți la propriile reacții. Dacă vrei să fii câștigător – poți ! Să nu vedem doar o parte a monedei, ea are două fețe mereu.

O bucurie prea mare, când crezi că tu ești mai grozav decât alții pentru că  ai bunuri materiale, sau succes, te va prăbuși. Inevitabil. Cu cât ți se dă mai mult, cu atât ,,înfricoșarea” ar trebui să fie mai mare. Cu atât ridicarea mulțumirii lor către Dumnezeu ar trebui să fie totală. Dar fără să se considere preferați ar soartei, unicii demni de a avea ,,bunuri”.

Iar cei care nu au, CAUTĂ! Evoluția este a lor. Vor căuta să învețe. Dar dacă vor urmări numai scopul material vor fi dezamăgiți. Nu că nu ar fi acum suficiente tehnici de ,,atracție”. Dimpotrivă. Au apărut (frânturi !!! să țineți cont de asta: nu veți găsi un ritual, o tehnică total redată 100%), foarte multe, mantre, cristale, pene, culori, sunete, poziții etc. Fiecare le învață după cât este el de pregătit să înțeleagă planurile superioare. Fiecare va percepe doar ceea ce îi lipsește lui. Și asta crede că este totul. Dar nu decriptează și ceea ce el știa deja, dinainte. Așa apar multe și complicate confuzii.

Karma ... spirituală!

Am suficient umor ca să înțeleg multe. Însă m-a cam luat cu fiori de câte persoane au venit să îmi spună că sunt din cerul cinci sau șapte, opt. Că au nu știu câte mii, milioane de ani, că sunt spirite ,,bătrâne”.

Situația lor nu era chiar cea mai fericită dar am descoperit că aveau ,,pretenții”. Deh: veneau din cerul opt! Cerule înalt și înstelat!!! Ce e cu sufletele astea?! Voiau să mă ,,minunez” că am parte de întâlnirea cu ei?!  Oricât încercau să pară nepăsători, faptul că le-a spus careva că sunt de la etajul opt, îi orbea. Am să spun o mică poveste.

 Sf. Siluan Athonitul, la șase luni de când era pe Muntele Athos, a primit Darul Duhului Sfânt. Starostele lui a înțeles asta și i-a spus: uite că tu ai primit Harul numai după șase luni de nevoință, iar altora le trebuie patruzeci de ani. Din acea clipă, sfântul Siluan a luptat toată viață cu acea patimă (orgoliul) care a apărut (ca o sclipire fugară) în clipa când starostele i-a spus acele cuvinte. 

Orgoliul se disimulează în suflet  având multiple aspecte. A fi atent la ceea ce este în tine, chiar dacă numai o clipă, e nevoie. Și nu numai o dată. Ci mereu, constant. Se numește ,,paza gândurilor, a simțirilor”. Și trebuie să fie permanentă altfel te vei ,,mira” că nu a trecut.

Suntem sau nu cu toții creați de Dumnezeu?! Cred că da. Ce ajungi să faci, să gândești ACUM, în viața asta, acesta este lucrul cel mai important. Evit cât pot ,,incursiunile” în viețile trecute ale altora. Rar, foarte rar fac asta și atunci motivele sunt bine întemeiate. Tocmai pentru a nu sminti.

Cum ar fi fost să îi spun unui maseor care avea o gravă boală de ochi că a ucis, plăcerea lui fiind a a-și privi victimele în ochi până la ultima suflare?! Acum îngrijea bolnavii. A avut parte de un moment divin: a văzut clar ca niciodată înainte și nici după aceea, o icoană a Maicii Domnului. A văzut textura, vopseaua de pe icoană. Totul. A fost cutremurat. Deci speranță de însănătoșire  avea și a înțeles asta. Dar alte motive erau multe. Efortul pe care ar fi trebuit să îl facă în viața asta pentru a se dedica divinității i s-a părut prea mare și simțea că nu este pregătit. Și altele.

Suntem alcătuiți din aceeași esență divină. ACEEAȘI ! Dar suntem pe diferite trepte de evoluție personală care depinde de fiecare. Evoluție către divinitate, pe verticala firii și nu pe orizontala ei care este... karmică. Da: astrologia, numerologie te pot ajuta să știi ce mai ai făcut pe aici, cândva. Dar planul mental al omenirii nu e cel care trebuie să te determine în ați cunoaște și face noi îngrijorări.

Venim cu un anumit tipar comportamental înscris în noi. Care poate fi descifrat. Dar până la a înțelege subtilitatea ,,datelor” e încă mult. Și recunosc că subiectul e foarte vast.

 ,,Stelele” PRE-dispun, omul dispune. Hai să ne uităm pe o configurație astrală. Cu un pic de umor de data asta. Marte în opoziție, în careu, în cuadratură cu... Venus, Mercur sau mai știu eu cine. Mă rog: se bat, se luptă, se supără și ei între ei. Și: DE CE să mă afecteze asta pe mine?! Da! Energia lor este foarte puternică, emanațiile energetice ale luptelor lor perturbă. Dar...
nu pe mine!!! Încercați DETAȘAREA de luptele altora, fie că sunt prin ceruri, fie că sunt pe aici. Nu sunt luptele pământenilor.

 O să învățăm greluț asta, pentru că sunt multe lucruri pe care nu le-am știut până acum. Și tot apar fenomene cosmice. Mai sunt și planete care își vor face ,,apariția”. Noi suntem încă fragili. Dar și pe noi și toate universurile ne-a creat același unic Dumnezeu. Din aceeași substanță / suflu, cum vreți să spuneți. Unii mai evoluați alții mai puțin. Dar care vor învăța. 
Avem imprimată pe retină harta stelară din prima secundă când deschidem ochii aici pe planetă-desigur. Iar până a deveni luptătorii în cine știe care trupă îngerească...

Numerele ne pre-determină și ele. Dar sunt numai atenționări. O emoție puternică umană (faptul că te-ai îndrăgostit de cineva) te face să nu iei în seamă ceea ce ți-au spus doi astrologi, numerologul și radiestezistul. Să nu faci pasul acum, să mai aștepți. Și totuși tu decizi: plec! Ok. După două-trei luni marea iubire s-a dus. Orice hotărâre a noastră pe orizontala firii,  e mai puternică decât toate configurațiile astrale. Și dacă și noi le influiențăm pe ele, atunci... e mare bal prin universuri.

Cred în frumusețea omului pentru că am credința că există dumnezeirea dintru Început.
 Orice nume i-am da, orice imagine am avea despre ea. Așa că dacă ești din cerul opt –îngrijoreză-te că picași taman de acolo. Glumesc. Dar este o altă modalitate de a privi, nu?! DIN DUMNEZEU suntem toți! Tot ceea ce privim este parte din EL și implicit din noi. Când omul se trezește spiritual, uneori uită de Credință.

 Speră că va învăța CUM să (se) manipuleze pentru a ,,avea” : o slujbă, o casă, o pereche. Implicit, că nu le are, este nemulțumit ( ascuns și în adâncurile lui) de Dumnezeu. Și speră că va reuși să Îi demonstreze că poate avea ce își dorește, și singur. 
Când ,,te rogi” spunând să îți dea , dacă sufletul tău nu se golește de orice urmă de îndoială, de orgoliu, tocmai asta va fi piedica care te va face să nu vezi răspunsul Lui atunci când apare. Aștepți o auroră boreală și trece doar un suflu blând, suav/suav. Care crezi că este iluzie. Descriu în mare ceea ce percep în multe suflete – fiecare fiind unic.

Vremurile de acum sunt cu o intensă și mare încărcătură energetică. Și nu numai aici pe frumoasa Planetă. Ci și printre stele.  Dar tot și toate suntem formați dintr-o Unică Sursă. Noi suntem cel mai departe de ea?! Se pare că da. Singuri va trebui să refacem drumul către dumnezeire. Este Unica Cale a Vieții!

 Pe verticală și nu pe orizontală. Suntem o civilizație bazată pe carbon. Dar sunt și cele bazate pe siliciu, amoniac. Astrobiologia de câțiva zeci le ani studiază aceste ,,aspecte”.

Avem karmă?! Dacă vrem da. Dacă privim numai orizontala desfășurării vieții pământene, atunci vom dansa karmic până vom ameți. 

Dacă nu, vom ridica ochii sufletului, și gândului, și  trupului către ceruri, către Dumnezeu și ...vom zâmbi precum copii când își văd Părinții. 

Atunci am renunțat la karmă și intrăm în dreptul divin al existentei Vieții. Oriunde am fi.

Așa să fie!!!

Corpul de Lumină

Gândirea noastră este cea care ne crează realitatea. TOT este o uriașă CONȘTIINȚĂ din care facem parte dar ȘI pe care o reprezentăm. ,,Suflul Vieții” este în fiecare atom.

Emoțiile la oameni devin sentimente foarte colorate – cu/în frecvențe diferite. Corpul vital le reprezintă cel mai compact și tot el este cel prin care comunicăm direct.

Avem un corp vital perceput ca o emanație gri deschis spre nuanțe de albastru. Acesta este rezervorul nostru din care este alcătuit corpul fizic. Gândurile/judecățile afectează întâi acest corp vital care va colora celelelte corpuri/câmpuri din jurul nostru.  De asta se spune că întâi apar dizarmoniile aici apoi boala fizică. ,,Hrana cea de toate zilele” aici este. Această hrană este după cum gândim apoi simțim fiecare.

Puterea omului de a-și forma un ideal !!! Există?! Avem dorințe asupra lumii materiale pe care le ,,susținem” cu percepte spirituale care sunt ,,zise” însă noi înșine nu le credem LITERĂ de LEGE. Doar voroave prin care ne entuziasmăm.

Gândirea constantă alimentează corpul vital. Cum? În primul rând constanta gândirii face să se activeze uriașul potențial din care este format Corpul Vital. Așa devenim treptat conștienți de Dumnezeu. Descoperind Forța enormă din care suntem formați ÎL descoperim pe EL. Ne punem în legătură directă, personală cu EL: Pentru că EL este Lumină. Vom păstra legătura permanentă cu această Unică Sursă descoperind-o personal. Din cărți nu se poate decât a ,,lua la cunoștiință” că există. Manifestarea ne aparține. Păstrarea legăturii permanente între corpul spiritual și divinitate va fi permanentă. Chiar dacă se va mai întrerupe oricând putem reveni la ea.

Fluidele corpului vital sunt cele prin care percem cel mai clar realitatea.

Atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu în gând ne îndepărtăm de El și în manifestare. Dacă punem în contact gîndirea noastră cu cea divină EA se va revărsa deplin în noi. Corpul Vital va vibra primind energia pură a divinului iar ea ne va aparține. Acesta este Liberul Arbitrul omului: de a întrebuința energia din care este alcătuit Totul – văzut sau nevăzut.

A folosi energia din Corpul Vital gândind dizarmonii ne va îmbolnăvi pe noi, pe cei dragi dar și Întregul. Stările noastre sunt ,,gânduri/gândiri, condensate” – și ele formează emoții care pot deveni sentimente. Nu ne place ceva, apoi altceva și așa se formează O nemulțumire. Care și ea devine magnet pentru alte nemulțumiri .... O ținem tot așa până apare Furia și....nu știm ce ne-a ,,apucat”. Întrebuințăm energia corpului vital pentru a ne crea O realitate?! Sigur că da. Că devine și boală poate fi o salvare de moment pentru o grozăvie și mai mare.

Dumnezeu este Libertatea fiecăruia și vedem că EL însuși depinde de noi CUM ÎL manifestăm. EL este și în răsuflarea rostirilor nostre, în adierea vântului, în piatră și în apă. Energia dumnezeiască este în forme diferite în tot. Energia este Dumnezeu dar folosită de om prin Liber Arbitru. Noi, fiecare ÎL manifestăm. 

Armonia Gândului

În fiecare secundă trec pe lângă noi milioane de gânduri. Unul dintre acestea te poate ,,atinge”. Depinde el?! Nu!!! Depinde de fiecare în parte dacă este ,,atins” de un anume gând sau nu. Depinde de starea ta din acel moment sau de cea mai puternică, copleșitoare avută recent. Dacă ai avut  asemenea stare și este o dizarmonie, roagă-te pentru Iertare, conștientizeaz-o cu sinceritate și, mai ales, nu te supăra nici pe tine, nici pe alții, nici pe viață.

 Atenție mereu ce gândești. Gândurile pot crea senzații și apoi sentimente. Cu cât vei fi mai atent la ele cu atât vei învăța mai mult despre tine. Și vei învăța așa  ASCULTAREA, a ta însăși. Nu putem exprima ceva daca nu cunoaștem. 

Gândurile creiază legături mentale puternice. Ele sună asemeni harpei, lirei sau ... nu. Armonia există, depinde doar să o auzim având timp să o ascultăm.

Puterea Mentala este o putere imensă, ai posibiliatea să creezi pentru tine fără a lua de la ceilalți. Uită-te în jur. Iarba cosită crește din nou. Fiecare poate să lase un nou ogor verde să apară nu trebuie să plângă pe cel care a fost cules, să fie mereu cu gândul la el.

,,Ce, cum să fac ca să nu mă las copleșită de stările pe care le am dar.... ” sunt cele mai frecvente întrebări. ,,Nu te lupta cu ele. Dacă reușești să conștientizezi, începe să spui ,,Doamne întoarce la Bunătate și Rugăciune pe toți vrăjmașii mei” (ai tăi, din tine nu de alături). Iar în timpurile de acum suntem supuși multor ,,atacuri”. Decât să ne îngrijorăm, hai să vedem partea bună, plină a paharului: ne ajută să devenim mai puternici, ne ajută să devenim așa cum ne dorim. Și depinde de fiecare. Decât să stai și să plângi, spune ceva,  fă ceva tu însuți. Va fi din ce în ce mai bine.

http://dor-danaela.blogspot.ro/2015/12/rugati-va-pentru-dusmanii-vostri.html

Vrei să ÎNVEȚI cum să ai ÎNCREDERE în TINE ?! Să depășești cu sinceritate : supărările, depresiile, mâniile ?! Oricând se poate îndrăzni de a lua totul de la capăt, oricând poate fi un nou început. Lasă lumii, lasă trecutului ( chiar dacă e cel de dimineață) toate cele și spune: ,,Doamne uită-Te Tu ce este în mine. Privirea Ta mă Luminează!”. Nu te lăsa ,,legat” de spiritele joase ci ridică ochii și creează o legătură cu Unica Forță care te poate îmbogăți cu de toate. Știu că ,,spunem” mereu asta dar undeva în abisul sufletului suntem torturați de îndoială, de neîndemânarea că noi nu știm rosti ,,cuvântul” care să ne transforme. Nu este un cuvânt ci o ÎNFĂPTUIRE pe care I-o adresăm : ,,Doamne!!!” Forța aceasta este nelimitată. Și nu trebuie să bați pământul în lung și lat pentru asta: acasă este în sufletul tău. Tu ești ACASĂ! Tu poți ridica oriunde ai fi într-un moment gândul către Har pentru ca El să se manifeste.

http://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.ro/2013/03/satelitul-doamne-parintele-rafael-noica.html

,,Nu am mai fost la biserică și am parte de necazuri” și ,, am observat că dacă nu fac simboluri nu e bine în ziua respectivă”. Credința că doar dacă te duci la biserică ți-e bine, că dacă dai din mânuțe și faci un simbol ți-e bine înseamnă DEPENDENȚĂ de ceva exterior ție. Biserica are un rol uriaș în viața fiecăruia, este păstrătoarea credinței în sufletul oamenilor. Altele nu am a judeca. Învățătura însă este imensă, necesară.   Te duci la biserică și te încarci energetic, te ,,curățești” datorită energiei imense care este creată prin Puterea  ritualurilor, obiectelor, construcției însăși ( o mare artă este folosită pentru a ridica aceste lăcașe în toate părțile lumii, în toate religiile). Sigur că devii ,,dependent” și avem pentru ce mulțumi. Insă însigurarea din lumea modernă își spune cuvântul și ai nevoie acasă la tine de ceva/cineva care să fie cu tine. Și acela ești tu. Așa au apărut multe căi spirituale care sunt necesare în înțelegerea individuală. Dar fără habotnicie, fără acaparare. 

Există o UNICĂ PUTERE CREATOARE din care, chiar dacă fac parte mai mulți creatori, mari sau mici, undeva....există o unică Forță. Pentru ce/cine ne batem, ne jignim,omorîm între noi?! Pentru puteri care ele vor puterea din noi. Pentru Dumnezeu nici într-un caz. Nu are nevoie să fie apărat cu pumnul sau cu fel de fel de săgeți otrăvite care sunt acele gânduri devenite energie și circulă prin spațiul din jurul nostru sau prin noi dacă rezonăm cu ele.

Acum luăm din sistemele spirituale ceea ce este facil: simboluri, mantre și devenim dependenți de ele fără a înțelege că ele reprezintă ceva din noi care prin repetarea lor, devine activ. Este o șansă enormă dar pe care o transformăm în altceva. Treptat nu mai avem de ce să le  ,,facem” pentru că energia lor devine reală din noi. Așa cum un scaun ne este necesar la fel de bine ne poate și incomoda. Câți se gândesc la asta?!

 Un simbol este construit pentru a reprezenta energia pe care o va genera, deoarece simbolurile sunt o manifestare fizică a gândurilor celor care le creează.  Te ajută să rezonezi energetic la frecvența de vibrație pe care o reprezintă. Iar acest lucru afectează gândurile și sentimentele tuturor care le vor folosi. Crucea Sfântului Petru este asemănătoare cu crucea satanistă. Depinde care informație a ajuns la tine. Iar metaforele prin care au fost ocultate marile învățături sunt peste tot dar nu sunt îngăduite a le cunoaște decât după ce ai puterea de ați stăpâni impulsurile datorate materiei.

Avem nevoie de toate acestea?! Fiecare își poate răspunde numai pentru el fără a-și pierde sufletul judecând pe alții.

Energia dintr-un symbol este imensă. Cu cât ea va fi înțeleasă prin practică constantă ea va deveni reală în tine. Metaforic: tu devii acel simbol. Acea energie este informație care va atrage ceea ce îți este necesar pentru a înțelege. Asta va fi însă munca personală, asiduă a fiecăruia. Inflorim treptat sub Soarele Cunoașterii. 

De ce toate acestea?! Pentru a ajunge  să conștientizăm imensa Putere din noi apropiindu-ne așa de ceea ce este Harul nostru Divin, de care tare ne-am îndepărtat și/ sau evoluția de acum cere și alt fel de înțelegere iar pașii  trebuie făcuți cu răbdare. 

Și într-un moment al vieții vom asculta vechiul îndemn:

Aruncă-te în brațele lui Dumnezeu cu toată forța. Nu te gândi: aruncă-te pur, curat și simplu oricând, oriunde te-ai afla.

Hăruiește-mă și luminează-mă Doamne. Dă-mi izbânda rânduielii Tale.

Puterea lui Iisis – Roza lui Paracelsus

-A străbătut întreg Egiptul căutând cele 12 părți ale trupului lui Osiris

-Pentru a-l readuce la viață (nici o zeitate nu a fost de acord să o ajute) a apelat la un ,,șiretlic”: a alcătuit din saliva Zeului Soare –Ra- și din lut un șarpe care l-a mușcat pe acesta ,,otrăvindu-l”. Nimeni nu a reușit să îl ajute. Iisis însă i-a spus că îl ajută dacă îi va spune numele lui secret. Aflând acest nume ea căpăta puteri depline asupra tuturor din cer și de pe pământ ( mai există un personaj feminin celebru care însă știa numele conducătorului din Paradis). Iisis a aflat acest nume căpătând Puteri depline. Și-a înviat soțul iubit, a rămas însărcinată, l-a născut pe Horus. Divinitatea a continuat să existe pe Pământ prin Puterea Iubirii !

,,Adoratotul devine asemeni celui adorat” tocmai prin crearea unei frecvențe care devine tot mai puternică cu cât statornicia celui care o crează este mai mare. Pe asta se bazează toate religiile. Asta poate face fiecare pentru el însuși: în a fi statornic de a-și construi propria ,,autostradă” ( a Soarelui de exemplu). Nu te poți apropia de o Forță Cosmică dintr-o dată, brusc. Puterea ei te va arde. Dar prin creșterea  treptată a frecvenței tale, sigur vei reuși. Iar aceasta nu se face de pe azi pe mâine. Sigur, putem apela la alții să ne ajute. O vor face dar limitativ. Te vor scoate din Groapa Marianelor dar tu singur vei învăța să înoți până la suprafața oceanului ca să iei o gură de aer.

Iisis este un prototip a cărui Putere este din ce în ce mai vizibilă pe Pământ. Nu în contradicție cu alte Puteri ( nu te bați cu părți din Tine însăți sau cu părți din care Tu însăși ești creat/ă așa cum noi încă facem).

Creșterea exponențială a puterii de manifestare (și prin simboluri) se face întâi prin transmiterea energo-informațională a Inițierii. Fiecare maestru va transmite apoi informațiile pe care le are, și aici apar diferențele (aparente ?!). Ca și la celelelte sisteme dealtminteri. La nivel subliminal Informația este transmisă întotdeauna. Ori elevul va trebui să decripteze treptat singur –prin practică și învățătură personală ca să manifeste prin el însuși.

 Iar –uneori- a spune prea mult derută. Am auzit ,,nu înțeleg” sau după o perioadă ,,nu mă mai interesează, parcă se întâmplă ceva și mă înfricoșează”. Când auzi ,,nu înțeleg” e cazul să oprești transmiterea de informații. Celălalt are un prag pe care nu îl poate depăși atunci –informația este energie și se protejează ea singură, apropierea prea bruscă poate crea dizarmonii ceea ce nu este de dorit. Iar cel care , aparent, renunță poate trece prin transformări și ele trebuie să se așeze, să fie asimilate. E o veche deprindere aceea de a ,,fugi”, aparent facilă, dar nu este așa. Omului –organismului, sufletului și psihicului său îi trebuie timp și răbdare pentru a învăța să se descurce. Și poate fi etapa când ești pus la ,,încercare” : renunți sau continui ?!  ești lăsat să hotărăști singur. Alegerea îți aparține. Frica de schimbare mereu va fi prezentă în noi. O depășești sau nu.

,,Roza lui Paracelsus” este un bun exemplu:

                           Roza lui Paracelsus – Jorge Luis Borges

Din atelierul sau, aflat în două încăperi scobite în stâncă, sub nivelul pământului, Paracelsus îi ceru Dumnezeului său, vagului său Dumnezeu, oricărui Dumnezeu, să-i trimită un discipol. În  sobă, un palid foc proiecta pe ziduri umbre neregulate. Să se ridice pentru a aprinde lampa de fier ar fi fost un efort prea mare. Paracelsus, toropit de oboseala, uită de rugăciunea făcută. Întunericul nopţii înghiţise athanorul şi prăfuitele alambice, când cineva bătu la uşă. Pe jumătate adormit, el se ridică, urcă cele câteva trepte ale scării în formă de melc şi deschise unul dintre canaturile uşii.

Un necunoscut trecu pragul. Părea  şi el, din cale-afară de ostenit. Învăţatul  îi arată o laviţă;  celalalt se aşeză în tăcere. La început nu rosti nici un cuvânt, iar mai apoi magistrul curmă, primul, tăcerea.

-Ţin minte chipurile dinspre Apus ca şi pe acelea dinspre Răsărit, spuse el nu fără o anume emfază. Dar nu ţin minte chipul tău. Cine eşti şi ce voieşti de la mine?

- Numele meu nu are însemnătate, răspunse celălalt. Am colindat trei zile şi trei nopti ca să ajung până aici. Vreau să fiu ucenicul tău. Ţi-am adus, iată, întregul meu avut. Scoase la iveala un săcuşor de piele şi, cu mâna dreaptă, îl răsturnă pe masă: se prelinse un suvoi de galbeni. Paracelsus, pentru a-şi aprinde lampa, fusese nevoit să-i întoarcă spatele. Când se întoarse iar către noul venit, observă ca acesta ţinea în mâna stângă o roza. Roza îl nelinişti. Se aplecă, îşi împreună vârfurile degetelor şi spuse:

-Mă crezi în stare să făuresc piatra care să preschimbe toate elementele în aur şi tot aur îmi oferi. Dar eu nu aurul îl caut, şi dacă aurul te preocupa, nu-mi vei fi niciodată ucenic.

-Aurul nu mă preocupă defel, răspunse celălalt. Galbenii aceştia nu sunt altceva decât o mărturie a dorinţei mele de a învăţa. Aş dori să-mi arăţi Piatra Filosofală. Vreau să te însoţesc pe drumul care duce la Piatră.

Paracelsus rosti rar:

- Drumul este Piatra. Piatra este punctul de pornire. Dacă nu înţelegi acest lucru, n-ai început încă să înţelegi. Căci ţelul este în fiecare dintre paşii tăi.

Celalalt îl privi neîncrezator. Îl întrebă cu glas schimbat:

- Dar exista oare un ţel?

Învăţatul  izbucni în râs.

-Detractorii mei, care nu sunt atât de numeroşi pe cât sunt de stupizi, susţin contrariul şi mă învinuiesc de impostură. Eu nu le dau dreptate, însă n-ar fi cu neputinţă ca totul să fie o iluzie. Ceea ce ştiu e că există un drum.

-Urma o tăcere şi apoi celălalt spuse:

-Sunt gata să-l străbat împreună cu tine, chiar dacă ar fi să cutreierăm vreme multă.

Îngăduie-mi să trec deşertul. Îngăduie-mi să întrezăresc, fie şi de departe, pământul făgăduit, chiar dacă astrele mi-ar interzice apoi să-l ating. Dar, înainte de a începe această călătorie, voiesc o dovadă.
-Când? intreba învăţatul, cu nelinişte.

-În clipa aceasta, răspunse discipolul, arătând dintr-o dată o brusca obstinaţie.

Începuseră să vorbească  în latină, acum vorbeau în germană. Tînărul ridică roza deasupra capului.
-Se spune, rosti el, că tu poţi arde un trandafir în flăcari, pentru a-l face să renască apoi din propria-i cenuşă, cu ajutorul artei şi al priceperii tale. Îngăduie-mi, aşadar, să fiu martorul acestei minuni. Iată ce-ţi cer şi îţi ofer, apoi, întreaga viaţă.

-Eşti foarte credul, spuse magistrul. Şi n-am ce face cu credulitatea; eu am nevoie de credinţă.

Celalalt insistă:

-Tocmai pentru că nu sunt credul vreau să vad cu proprii mei ochi pieirea şi renaşterea acestei roze.

Paracelsus o luase în mână şi se juca, vorbind, cu petalele ei.

- Eşti credul, continuă. Spui că aş fi în stare s-o nimicesc?

-Oricine ar fi în stare s-o nimicească, spuse discipolul.

-Te înşeli. Crezi, oare, că este cu putinţă să trimiţi ceva în neant? Crezi că întăiul Adam a izbutit, în Paradis, să distrugă măcar o singură floare, măcar un singur fir de iarbă?
-Nu ne aflăm în Paradis, răspunse tânărul cu încăpăţânare; aici, sub razele lunii, totul e pieritor.
Învăţatul se ridicase.

- Şi în care alt loc ne aflăm atunci? Crezi, oare, că divinitatea ar putea să creeze un spaţiu care să nu fie Paradisul? Crezi, oare, că prăbusirea constă în altceva decât în a ignora tocmai faptul că ne aflăm în Paradis?

-O roză poate să ardă, spuse provocator discipolul.

-Mai este foc în vatră, răspunse Paracelsus. Dacă ai azvârli această roză în jăratec, ai putea crede că flăcările au mistuit-o şi că cenuşa este cea care-i reală. Îţi spun că roza este eternă şi că doar aparenţa poate să se schimbe. Mi-ar fi de ajuns o vorba pentru ca tu, apoi, s-o ai din nou în faţa ochilor.

-O vorba? spuse discipolul, surprins. Athanorul e stins, alambicele sunt acoperite de colb. Ce-ai putea face pentru ca ea să renască? Paracelsus îl privi cu tristeţe.

-Athanorul e stins, repetă el, iar alambicele sunt acoperite de colb. În această etapă a lungii mele călătorii folosesc, însă, cu totul alte instrumente.

-Nu îndrăznesc să te întreb care anume, spuse celălalt, cu maliţie şi umilinţă.
-Vorbesc de acela pe care l-a folosit divinitatea pentru a creea cerul şi pământul  şi Paradisul invizibil în care acum ne aflam şi pe care păcatul originar ni-l ascunde. Vorbesc de Cuvântul dezvăluit de Kabala.

Discipolul spuse atunci pe un ton rece:

-Te rog cu umilinţă să te învoieşti a-mi arăta pieirea şi întoarcerea rozei. Puţin îmi pasă dacă operezi cu Verbul ori cu athanorul.

Maestrul  rămase pe gânduri. În cele din urmă spuse:

-Dacă aş face-o, ai spune că e vorba despre o aparenţă impusă de iluzia ochilor tăi.

-Miracolul nu ţi-ar da încrederea pe care o cauţi. Aşadar, lasă roza.

Mereu neîncrezător, suspicios, tânărul îl privi. Magistrul ridica vocea şi-i spuse:
-La urma urmelor, cine eşti tu, pentru a năvăli astfel în casa unui magistru şi a cere de la el un miracol? Ce-ai făcut tu pentru a merita un asemenea dar?

Celalalt răspunse, tremurând:

-Ştiu bine că n-am făcut nimic. Îţi cer, în numele tuturor anilor pe care-i voi petrece trudind în umbra ta, să-mi îngădui să văd cenuşa, apoi roza. Nu îţi voi cere nimic altceva. Voi crede în mărturia ochilor mei.

Cu o mişcare bruscă, luă trandafirul roşu pe care Paracelsus îl lăsase pe pupitru şi-l azvârli în flăcări. Trandafirul îşi schimbă culoarea şi, după câteva clipe, din el nu mai rămase decât o mână de cenuşă. Clipe în şir, discipolul aşteptă cuvântul şi miracolul. Paracelsus rămase de gheaţă. Spuse cu o ciudată simplitate:

-Toţi medicii şi toţi spiterii din Basilea afirmă ca aş fi un impostor. Poate ca au dreptate. Aici odihneste cenuşa care a fost cândva roza şi nu va mai fi niciodată.

Tânarul se simţi cuprins de ruşine. Paracelsus era un şarlatan sau un simplu vizionar, iar el, un intrus, dăduse buzna în casa lui şi acum îl silea să admită ca faimoasele-i puteri magice nu sunt decăt formule găunoase. Îngenunche  şi rosti:

-Sunt de neiertat. Mi-a lipsit fervoarea pe care Atotputernicul o cere de la credincioşi. Îngăduie-mi să mai privesc o dată cenuşa. Mă voi întoarce când voi fi mai puternic, atunci voi fi discipolul tău, iar la capătul drumului voi vedea roza.

Vorbea cu o autentică pasiune, care nu era, însă, decât milă pentru bătrânul magistru atât de venerat, atât de lovit, atât de ilustru şi, la sfârşitul vieţii, atât de gol pe dinăuntru. Cine era el, Johannes Grisebach, pentru a descoperi ca îndărătul măştii nu se afla nimeni? Să-i lase galbenii ar fi părut o umilinţă. Şi-i luă, aşadar, la plecare. Maestrul  îl însoţi până la capătul scării şi-i spuse că va fi întotdeauna bine venit. 

Amândoi ştiau că nu se vor mai vedea niciodata. Paracelsus rămăsese singur. Înainte de stinge lumina şi de a se aşeza în fotoliul scâlciat, răsturnă grămăjoara de cenuşă în mâna lui concavă şi rosti un cuvânt cu glas scăzut. Roza reapăru…

*athanorul este cuptorul alchimiştilor în care se obţine aur…fiind o metaforă