duminică, 10 mai 2015

TERAPIA IERTARII

Din când în când e bine să ne reamintim că suntem binecuvântați având la dispoziție marile învățături. 

Să avem mare grijă de cuvintele din gândurile noastre. 




TERAPIA IERTARII - I 

In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile. Violenta acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare, personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ o luna de lucru cu acest gen de pacienti. In ciuda avertismentelor colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totusi postul. Si atunci au inceput sa apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de catuse. Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de.. pacienti violenti.

Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temutii sai pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizati.Tot ce a trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane, a declarat ulterior dr. Len. 
Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine."

In prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrand inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizatii internationale prestigioase, precum UNESCO si Natiunile Unite. Dr. Len detine un doctorat in psihologie obtinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician, practicilor de vindecare traditionale invatate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.

Cine sunt kahuna? In hawaiiana, huna se traduce prin secret, iar kahuna prin pastrator al secretuluiexpertmagistru. Daca vreti, kahuna reprezinta echivalentul mesterului in sistemul de bresle medieval. Orice meserie, arta sau mestesug avea proprii sai kahuna. Termenul a devenit insa cunoscut ca echivalent al samanului, vraciului, preotului. Legendele abunda in descrierea puterilor acestor kahuna, capabili sa realizeze vindecari miraculoase, sa influenteze vremea, sa mearga pe carbuni incinsi, sa-si atraga prosperitatea etc.

Morrnah Nalamaku Simeona s-a numarat printre ultimii kahuna veritabili dinHawaii, fiind numita oficial in 1983 de catre autoritati drept o comoara vie a Hawaii-ului (living treasure of Hawaii). Ea a infiintat Foundation of I, o organizatie nonprofit, menita sa raspandeasca filozofia si practicile psihologice ale vechilor kahuna, inainte ca acestea sa se piarda. Metoda traditionala invatata de dr. Len de la Morrnah Simeona si aplicata cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii si nu numai, poarta denumirea de ho'oponopono, care s-ar putea traduce prina indrepta lucrurilea corecta o eroare.

Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla incat mintea noastra, fascinata de complex si maestra in a complica masiv si inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de alta parte, in ciuda simplitatii ei, metoda are la baza principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuti in spiritul respectului pentru rational si stiintific.

Lumea este o reflectare a gandurilor noastre. Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau ca noi cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre.

In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in noi insine, nu in factorii exteriori.

Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate.

Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in sinea noastra despre noi.

Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o eroare de judecata.

 Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata, declara cu umor dr. Len. Te pot omori, asta-i tot.

In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate, lucrand asupra ta. Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur, cautand in tine insuti, sustine Morrnah Simeona.

Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns.

Daca nivelul nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare se schimba rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ, daca ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra, pentru tot ce se intampla in jurul nostru.

Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii
Ce inseamna sa ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in viata noastra?Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti – si nimeni altcineva – esti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le traiesti, afirma dr. Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru majoritatea oamenilor.

O idee foarte greu de digerat, intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim scuze la tot pasul, sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra, sa cultivam asiduu o mentalitate de victima. Mai mult, aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate supraresponsabile. Caci una este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in mod excesiv.


TERAPIA IERTARII – II

... Accesul la miracol si, implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea, prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical.

Nu va faceti problemeIntreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad litteram, afirma dr. Len. 

Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul ca acestia aparusera in viata sa. Problemele lor erau creatia sa si, de aceea, tot ce a trebuit sa faca pentru a-i vindeca a fost sa lucreze asupra lui insusi, sa stearga el insusi gandurile care le-au generat. Exagerare dusa la extrem, am putea spune, chiar daca descoperirile recente din fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna ca daca copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din noi a produs acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am facut ca acel lucru sa se petreaca; daca sotul ori sotia ne inseala, noi am atras asta.

Pare absurd. Totusi, evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri, tipare de actiune trecute si reactii ciudate. La urma urmei, toti am experimentat reactii care ne-au surprins si pe noi, si pe cei care ne cunosteau foarte bine – reactii in care parca nu eram noi insine, nu-i asa? Daca te confrunti cu o problema, o situatie limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: ce anume din ceea ce se intampla in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care au produs respectiva problema.

Dar cum putem sti care ganduri au creat-o? Nu va faceti probleme, spune dr. Len. O parte din voi stie. Trebuie doar sa-i dati permisiunea sa o faca."Cand judec o persoana, acea persoana devine un "prizonier al gandurilor mele".

Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. In viziunea lor – care este comuna cu cea a tuturor religiilor – Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune gandul.

Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. 

Lumea este ceea ce credem ca este, afirma Serge Kahili King, doctor in psihologie si o autoritate internationala in materie de huna. Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele, chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze din ce in ce mai bine.

In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un prizonier al gandurilor mele.Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre ea si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana.

Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire. Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii, lucrand doar asupra lui insusi.

Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii? 

Am repetat incontinuu: Imi pare rau. Te rog, iarta-ma, a declarat senin dr. Len. Asta-i tot.

De-a dreptul socant! Banuiesc ca doctorului Len ii place sa socheze, sa surpinda printr-o lovitura puternica si neasteptata, rutina noastra mentala. El spune ca oamenii, in special vesticii, gandesc prea mult. Mai exact, sunt prinsi in rutina unor programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi, el sustine cu tarie ca intelectul nu poate rezolva problemele. Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat ca "o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a generat-o".

CERE-TI IERTARE

De aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa iti purifici gandirea care a atras-o, printr-un proces de cainta si iertare

Te rog, iarta-ma ca te-am facut prizonierul gandurilor mele (si fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv comportamentul) . 

Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte – temnicerul insusi.

Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi?

Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem bolnavi, cand cineva apropiat este bolnav, cand ne confruntam cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.

Daca problema tine de sanatate, atunci putem spune corpului: Imi pare rau ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma. Si repetam acest lucru cu sinceritate, pana problema dispare.

Daca copilul are probleme la scoala, putem repeta mental: Imi pare rau ca ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma. Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr. Len si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a inceput.

Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul ca sunt prostii, povesti de adormit copiii. Dar kahuna afirma ca supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorand formularile savante. Interesant este ca psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase, destepte, intelectualizate nu ajung la pacienti. 
Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil, decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical: renuntam la a ne complica viata inutil si ne redobandim bucuria de a trai, devenim mai creativi, ne adaptam mai suplu si mai eficient schimbarilor; iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste semnificativ.


IN LOC DE CONCLUZIE

Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti devenite best-seller- uri. Una dintre ele se numeste The Four Things that Matter Most (Cele ce patru lucruri, care conteaza cel mai mult) si se refera la cele mai frecvente declaratii pe care bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte. Acestea sunt:

IARTA-MA
TE IERT
MULTUMESC
TE IUBESC

Dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declaratii care, in opinia sa, au un potential imens in a ne vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata. 

Ho'oponopono: dincolo de traditii
Un interviu cu Morrnah Simeona si dr. Stan Hew Len (cunoscut si ca dr. Ihaleakala Hew Len) de Deborah King, colaborator al New Times

"Putem apela la Divinitate, care ne cunoaste proiectul personal, pentru vindecarea tuturor gandurilor si amintirilor care stau in calea evolutiei noastre", ne impartaseste, cu blandete, Morrnah Simeona. “Este o problema legata de necesitatea de a accesa cunoasterea de sine, dincolo de intelesurile traditiei.”

Procesul la care se refera Morrnah are la baza stravechea metoda hawaiiana de diminuare (eliberare) a stresului si de solutionare a problemelor, numita Ho'oponopono.

Cuvantul Ho'oponopono inseamna sa corectezi/sa rectifici o greseala. Morrnah este o nativa havaiana Kahuna Lapa'au. Kahuna inseamna "pastratorul secretului," iar Lapa'au inseamna "un maestru al vindecarii." 
Ea a fost aleasa kahuna inca de cand era copil si a primit darul de a vindeca la varsta de trei ani.  Este fiica unui membru al curtii Reginei Liliuokalani, ultima suverana a Insulelor Hawaii. Procesul ce se prezinta acum este forma modernizata a stravechiului ritual spiritual de purificare. Acesta s-a dovedit atat de eficient, incat  Morrnah a fost invitata sa predea aceasta metoda la Natiunile Unite, la Organizatia Mondiala a Sanatatii si la institute de vindecare din intreaga lume.

Cum lucreaza Ho'oponopono?

Morrnah explica: "Noi suntem suma tuturor experientelor noastre, ceea ce inseamna ca purtam povara trecutului nostru din toate vietile. Atunci cand experimentam stres sau teama pe parcursul vietii, daca privim cu atentie descoperim ca principala cauza este, de fapt,  o amintire. 

Emotiile legate de amintiri sunt cele care ne afecteaza prezentul. Subconstientul asociaza o actiune sau o persoana din prezent cu ceva care s-a intamplat in trecut. Cand acestea apar, emotiile se activeaza, producand stres.”

Ea continua: "Scopul principal al acestui proces este de a descoperi Divinitatea din fiecare dintre noi. Ho'oponopono este un dar profund, care ne permite sa dezvoltam o relatie de lucru cu Divinitatea launtrica si sa invatam sa cerem, in orice moment, ca erorile din ganduri, cuvinte, fapte si actiuni sa fie curatate. In esenta, procesul se refera la eliberare – o totala eliberare de trecut.”

Fiecare amintire a oricarei experiente, din primul moment al vietii noastre pe Pamant, cu eoni in urma, este inregistrata ca forma-gand in taramul eteric. Aceasta incredibila banca de date/computer este, de asemenea, cunoscuta ca Subconstient, UNIHIPILI sau aspectul Copilului interior. Acest Copil interior este foarte real si reprezinta o parte a Sinelui. Celelalte aspecte ale Sinelui sunt: Mama, cunoscuta ca UHANE sau Mintea rationala si AUMAKUA Tatal, Supraconstiinta sau Aspectul Spiritual.

Cele trei aspecte compun Familia interioara, care, avandu-l ca partener pe Creatorul Divin, creeaza Identitatea de Sine. Orice fiinta umana, planta, atom, molecula are aceste trei straturi, dar “programul” fiecaruia este unic si complet diferit.

Cea mai importanta misiune pentru oameni este sa-si gaseasca adevarata identitate si locul fiecaruia in Univers. Acest proces permite ca intelegerea sa devina accesibila.

Scopul procesului Ho'oponopono este:

1) Sa conecteze cu Divinitatea in fiecare moment;

2) Sa ceara ca memoria si tot ceea ce aceasta contine sa fie purificata. Numai Divinitatea poate face asta. Numai Divinitatea poate anula sau corecta amintirile si formele-gand. Deoarece Divinitatea ne-a creat, doar Ea stie ce se intampla cu noi.

In acest sistem, nu este necesar sa analizezi, sa solutionezi sau sa iei decizii in privinta problemelor. Atat timp cat Divinitatea a creat totul, trebuie doar sa te indrepti catre Ea si sa ii ceri corectarea problemei, curatarea acesteia.

In ceea ce priveste solutionarea unei probleme, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. 

Daca experimentezi suparare sau dezechilibru, locul in car
e trebuie sa privesti este in interiorul tau, nu in exterior, catre obiectul/persoana pe care le percepi ca ar fi generat problema ta. Orice stare de stres, dezechilibru sau boala poate fi corectata doar lucrand asupra ta. Este important sa mentionez ca acest sistem este fundamental diferit de alte forme de Ho'oponopono. In metodele traditionale, fiecare dintre cei implicati intr-o problema trebuie sa participe, fizic, la rezolvarea in comun a problemei. In sistemul lui Morrnah, orice poate fi solutionat de catre tine, impreuna cu Divinitatea. Nu trebuie sa mergi niciun milimetru in afara ta pentru vreun raspuns sau ajutor. Nimeni nu iti poate da mai multe informatii relevante decat cele pe care le capeti mergand in Sinele tau.

Morrnah recomanda Ho'oponopono pentru cei care practica profesii legate de vindecare: 

"Este important sa clarifici tiparele karmice dintre tine si clientul tau, inainte de a incepe sa lucrezi cu el, astfel incat sa nu activezi vechi probleme manifestate intre voi. Poate ca nu va trebui sa lucrezi deloc cu acea persoana. Numai Divinitatea stie. Daca lucrezi cu cineva si aceasta nu este misiunea ta, poti prelua intreaga problema a clientului si tot ce este asociat cu aceasta. Ho'oponopono ofera instrumente pentru a preveni astfel de situatii."

Morrnah dorea foarte mult ca, in societatea occidentala, fiecare sa stie cum isi poate diminua stresul. "Occidentalii intampina mari dificultati in incercarea de a lasa intelectul mai la urma. Este dificil pentru o minte occidentala sa se raporteze la un Spirit Inaltat, deoarece, in Bisericile din Occident, acestea nu sunt evidentiate ca fiind reale." Ea continua: "Omul vestic a ajuns la extreme cu intelectualismul sau, care divide si ii tine pe oameni separati. In acest context, omul devine distrugator, pentru ca el crede ca poate conduce si poate face fata problemelor de unul singur, mai degraba decat sa permita fortei perpetue a Divinitatii sa curga prin el, in scopul unor actiuni juste."

Morrnah lucreaza impreuna cu asociatul sau, dr. Stanley Hew Len, care a petrecut cativa ani ca psiholog clinician consultant la Spitalul de Stat din Hawaii. El a obtinut rezultate excelente, folosind acest proces in vindecarea celor mai periculosi si violenti criminali cu boli mentale. De fapt, el nu a vorbit niciodata cu pacientii sai si nici macar nu i-a vazut. Doar le scria numele si lucra asupra lui insusi. El curata judecatile proprii, credintele si atitudinile sale, rugandu-l pe Dumnezeu sa ii arate ce sa faca pentru o anumita persoana. O data cu purificarea acelor atasamente si amintiri, starea pacientului se imbunatatea. "Divinitatea" , comenteaza Stan, "spune ca este timpul sa aducem toti copiii Acasa."
Am fost impresionat nu numai de cantitatea de cunostinte pe care Mabel Katz le are despreHo'oponopono, dar, ce este mai important, de intelegerea ei privind cum sa incluzi aceste practici in viata ta, pentru a avea succes. Pe scurt, va impartasesc cateva idei.

Sunt patru fraze generale in Ho`oponopono, care nu necesita o ordine anume: Te iubesc; Imi pare rau; Te rog, iarta-ma si Multumesc. Cum si cand trebuie folosite aceste fraze este o intrebare la care a fost necesar sa raspund adesea.

Raspunsul a fost ca, pentru a beneficia de utilizarea acestor fraze, pentru a face ceea ce se numeste „curatarea”, trebuie sa va concentrati pe ceea ce pare potrivit pentru voi, nu pe ceea ce va spune altcineva sa faceti. A intelege de ce folositi aceste fraze este, de departe, mult mai important decat exactitatea cu care le utilizati.

Scopul din spatele utilizarii acestor fraze, de a curata, nu este cu nimic mai misterios decat ceea ce sustinatorii Legii Atractiei numesc „arta de a da voie/permite.” In termeni laici, aceasta inseamna sa recunosti ceva ce nu ai dori sa existe in viata ta, sa iti dai permisiunea de a vedea acel ceva si de a avea o parere despre acesta, sa formulezi o intentie despre ceea ce ai vrea sa se intample si, apoi, doar sa-i dai drumul sa plece.
Multi oam
eni au definit acest proces Sa lasi sa plece, lasandu-L pe Dumnezeu sa faca totul, ceea ce reprezinta acelasi concept.

Atunci cand utilizezi frazele Ho'oponopono, ar trebui, mai degraba, sa te concentrezi pe eliberarea gandurilor si emotiilor tale negative, decat sa te agati de procesul in sine. Trebuie, cu adevarat, sa iti dai permisiunea nu doar sa dai drumul sentimentelor tale negative, dar si sa te detasezi de atasamentul tau fata de rezultat!

De exemplu, daca te certi cu copiii tai, trebuie sa iti permiti tie insuti sa recunosti contrastul acelui conflict, ca fiind parte din tine, nu din ei. Nu poti fi un bun parinte, daca nu recunosti, mai intai, luptele tale interioare. Dupa ce ai facut asta, poti „lasa sa plece,” cu adevarat, dorinta ta de a genera conflicte, care va fi vindecata.

Dar, fii atent sa nu gresesti! A lasa sa plece/elibera nu inseamna ca tu nu mai vrei nimic, ci, mai degraba, ca iti dai voie sa fii fericit, chiar daca asta nu se intampla.
Dupa cum spune o veche zicala, toate cele carora le opunem rezistenta, persista. Daca esti atasat de dorinta de a fi un parinte extraordinar si iti cresti copiii pentru a deveni membri-model ai societatii, vei ramane agatat de frica de a nu reusi. Apoi, ca un Maestru al materializarii ce esti, vei permite lipsei de succes sa intre in viata ta.

Noi ne sabotam succesul, chiar prin asteptarile pe care le avem! De fiecare data cand “speram” ca anumite solutii se vor ivi de la sine, ne permitem, inconstient, sa credem ca este posibil ca solutia sa nu se materializeze.

Intotdeauna, amintiti-va ca prima voastra datorie este, pur si simplu, sa fiti fericiti!  

Si nu puteti fi fericiti, daca aveti nevoie ca cineva sa faca ceva, sau ca anumite circumstante sa se materializeze, inainte de a experimenta fericirea. Sunteti cu adevarat fericiti, atunci cand puteti spune: Da, vreau ca asta sa se intample, dar voi ramane fericit, chiar daca nu se intampla.

Nu sunt multi oamenii care, cu adevarat si sinceritate 100%, au abilitatea de a face acest lucru si de aceea sunt atat de multi care au parte de rezultate limitate, atunci cand incearca sa aplice instrumente cum sunt Ho'oponopono sau Legea Atractiei.

Da, puteti avea dorinte. Totusi, daca doriti sa apelati la puterea cea mare/Divina, trebuie sa doriti sa dati drumul atasamentelor fata de rezultat (daca veti obtine sau nu ceea ce va doriti).

Da, chiar e dificil sa nu iti pese cand intarzii plata chiriei, cand nu ai bani sa iti repari masina, sau cand esti ingrijorat de boala unei persoane dragi.
Cu toate acestea, daca dorinta ta adevarata este sa rezolvi aceste situatii, atunci trebuie sa recunosti ca vindecarea sau solutionarea circumstantelor negative inseamna, de fapt, sa te vindeci/rezolvi pe tine. Din punctual tau de vedere, tu esti centrul Universului. Intotdeauna ai fost – si vei fi mereu!
Daca vrei sa incluzi cele patru fraze-cheie in practicile tale Ho'oponopono, iata cativa pasi pe care ii poti urma, oricand apar circumstante negative:

TE IUBESC – Recunosti faptul ca totul este in legatura cu tine si ca esti vrednic de atat de multa iubire de sine, cata poti tu manifesta!

IMI PARE RAU – Iti ceri iertare tie insuti, deoarece, ca un creator constiincios al vietii tale, daca ai devenit constient de negativitate, tu esti acela care a creat-o. Aceasta cainta nu este o blamare, ci, mai degraba, o recunoastere a opozitiei pe care ai permis-o in existenta ta.

TE ROG, IARTA-MA – Din nou: te ierti pe tine, nu pe oamenii sau circumstantele care au adus aceasta negativitate in viata ta. Tu esti si oamenii, si circumstantele. Toate esti TU.

MULTUMESC – Simpla recunostinta. Iti multumesti tie insuti, nu numai pentru ca ai adus, pentru inceput, opozitia in viata ta, dar si pentru ca, acum, ti-ai  permis oportunitatea de a curata negativitatea, lasand-o sa plece, stergand-o, efectiv, din viata ta.

Oare, toate astea vi se par aiurea, complet nefondate si fara dovezi stiintifice si greu de crezut?
Bine. Atunci, in cazul vostru, nu vor avea efect! Considerati conceptele cum suntHo'oponopono, Legea Atractiei si chiar credintele religioase ca fiind acelasi lucru cu vederile politice puternice, sau chiar stiluri de educatie.
Daca nu crezi intr-un anume stil de viata, nu vei reusi. Pur si simplu, nu este ceea ce esti.
Cu toate acestea, daca tu crezi in asemenea concepte, sau daca vrei sa recunosti ca exista concepte sau sisteme de credinta care nu fac parte din experienta ta, atunci Ho'oponoponoeste, in mod cert, extrem de valoros.
Ati citit Don Quijote, de Cervantes?
de `Ihaleakala
7 august 2006

Don Quijote s-a nascut narod si a murit intelept.
Care este povestea lui Don Quijote ? El si-a petrecut cea mai mare parte a timpului cumparand si citind carti despre cavaleri ratacitori, care salvau lumea. In neghiobia sa, el s-a crezut un cavaler ratacitor, realizand, inaintea mortii, ca ar fi trebuit sa urmeze calea salvarii propriului suflet.
Eu am studiat cum sa fiu un educator de tipul Don Quijote, sa salvez oameni handicapati. La fel ca Don Quijote, inca de acum circa 20 de ani, credeam ca menirea mea era sa-mi eliberez sufletul de amitirile care reactivau suferinta.
Voi, ca si mine, aveti de ales: sa experimentati lumea suferintei, cum a facut Don Quijote, sau sa experimentati dulceata si pacea Divina, prin purificare.
Munca lui Morrnah este pur si simplu geniala, o atingere Divina. Tema Identitatii de Sine prinHo'oponopono: Curatarea amintirilor, pentru a elibera sufletul, care devine, astfel, apt sa experimenteze dulceata Divina.

Deci, noi nu ne aflam aici pentru a salva pe nimeni (ei sunt deja perfecti), ci pentru a ne elibera propriile suflete de amintiri, permitand Divinitatii sa le inunde cu pace si liniste de neimaginat. Va doresc pacea pe care nici nu v-o puteti imagina!

***********
MAI MULT DESPRE HO`OPONOPONO

– Ho`oponopono este obrazul iubirii. Intoarce si celalalt obraz.
– Ho`oponopono este a intreba. Bate si ti se va deschide.
– Ho`oponopono este a fi din nou copil. Trebuie sa fim copii pentru a intra in imparatia Domnului.
– Ho`oponopono este sa eliberezi si sa dai voie Divinitatii. La orice opui rezistenta, persista.
– Ho`oponopono este a-ti iubi dusmanii. Multumesc tuturor amintirilor si vechilor programe.

Tu esti singurul care iti poate schimba viata. Tu ai intotdeauna dreptate: daca spui ca poti, poti; daca spui ca nu poti, atunci chiar nu poti.

Universul asculta intotdeauna. Cere si vei primi. Dumnezeu asteapta doar ca tu sa faci primul pas.

Marea surpriza in toate acestea este ca noi nu avem control. Control. Intentie. Toate sunt doar iluzii. Cine decide? Amintirea si inspiratia: una – spinul, cealalta – trandafirul. Putem alege, dar nu detinem niciun control. Putem cere sa renuntam la amintiri. Divinitatea decide cand. Divinitatea hotaraste cand apare sau nu inspiratia.
Sufletul nu poate trece peste amintiri. Amintirile trebuie consumate prin Manna. Doar atunci sufletul devine liber. Nu inainte.

Din paragraful 2, pagina 103, din manualul de baza Identitatea de Sine prin Ho oponopono: Curata, sterge, sterge si gaseste-ti propriul Shangri-La. Unde? In interiorul tau.
Si asa este! `Ihaleakala
– Suntem rezultatul gandurilor noastre.

Bineinteles! Dar, din nou, care ganduri? Cele 2% de care suntem constienti, sau cele 98% de care nu suntem? Putem crede ca detinem controlul, dar, pana cand nu eliberam, permitand acelei parti din noi care este perfecta si stie ce este bun pentru noi sa ne reveleze acest aspect, vom fi controlati, in totalitate, de gandurile subconstiente. 

Ho`oponopono cheama amintirile sau vechile programe. Chiar si atunci cand gandim ca procesul manifestarilor mentale ale unor situatii se materializeaza, pentru ca putem obtine cu usurinta ceea ce ne imaginam sau vizualizam, de fapt aceasta este, mai degraba, o manipulare a realitatii si, daca nu este corect in ceea ce ne priveste, va disparea la fel de repede cum a aparut. Este adevarat ca suntem puternici peste masura. Suntem creatori si putem crea cu gandurile noastre. Este foarte important sa stim asta. Totusi, este la fel de important sa stim ca nu cunoastem pe deplin cine suntem. Cu adevarat, noi nu stim tot ce gandim si, ceea ce este mai rau, nu stim ce nu stim.

– Tot ceea ce apare in viata noastra (bun sau rau), noi am creat, noi am atras.

Asumarea 100% a responsabilitatii este obligatorie! Nu este nimic in afara noastra. Suntem numai noi si gandurile noastre. Daca vrem sa schimbam ceva, pe noi trebuie sa ne schimbam.

– Toate fiintele umane sunt influentate de anumite forte si legi. Folosim aceeasi energie si acelasi oxigen pentru a respira.

Sunt intru totul de acord cu aceasta afirmatie. Nu conteaza daca ai sau nu bani, daca esti sau nu un bun profesionist sau cate grade universitare ai obtinut. Totusi, eu cred ca legea de baza care ne afecteaza pe toti este aceea ca trebuie sa ne asumam 100% responsabilitatea si sa stim ca totul depinde de alegerile pe care le facem. Noi alegem mereu si trebuie sa alegem daca preferam sa eliberam amintirile trecutului, lasand Universul (pe Dumnezeu) sa ne aduca ceea ce este perfect pentru noi, sau sa continuam sa credem ca stim tot si putem rezolva orice, de unii singuri.

– Constientizeaza- ti dorintele. Fa tot ce consideri ca este necesar pentru a simti ca dorintele tale sunt deja indeplinite.

Aceasta afirmatie este, intr-o oarecare masura, rezultatul faptului ca noi credem ca stim tot. Deoarece credem ca stim, avem tendinta de a comanda. Ii spunem lui Dumnezeu ce, cum si cand vrem ceva. Il tratam ca pe un slujitor. De unde stim noi ce este corect si perfect pentru noi? Adevarul este ca noi trebuie doar sa ii dam voie lui Dumnezeu, apoi sa-i permitem Lui sa faca lucrarea. Va asigur ca veti fi uimiti de rezultat.

– Fa tot ceea ce este necesar pentru a simti ca ceea ce iti doresti este deja aici.

In timp ce depui toate eforturile pentru a simti (fortand, manipuland) la nivel constient, partea ta subconstienta se afla in alta parte. Trebuie sa tratam subconstientul cu iubire si sa ii cerem sa permita eliberarea. Acesta este adevaratul inteles din spatele maximei „Iubeste-ti dusmanii!”

– A fi fericit - aceasta este scurtatura care te duce mai repede spre telul tau.

Mereu le-am spus copiilor mei: Treaba voastra este sa fiti fericiti. Ati observat ca, atunci cand sunteti fericiti, vi se intampla doar lucruri bune, care vin catre voi in mod miraculos? Acest lucru este posibil pentru ca, atunci cand suntem fericiti, de obicei nu prea gandim si nici nu ne facem griji. Incetam sa mai fim un obstacol in calea propriului drum si lasam ca tot ceea ce este corect si perfect pentru noi sa vina in viata noastra.

– Atunci cand te simti bine, atragi lucruri si situatii bune. Cand te simti rau, atragi lucruri si situatii rele.

Am descoperit ca, uneori, desi ma simt bine, tot nu reusesc sa atrag lucruri bune in viata mea. Cred ca aceasta se intampla fie din cauza milioanelor de ganduri inconstiente care roiesc in capul meu, fie pentru ca cer ceva pe care eu il consider bun, dar care nu este cu adevarat corect pentru mine.

INSPIRATII
de Ihaleakala Hew Len, Ph.D. The Foundation of I, Inc. Freedom of the Cosmos www.Ho`oponopono. org

Vom prezenta in continuare elementele de Lumina ale Identitatii de Sine prin Ho'oponopono:

1. Doar Divinitatea are puterea de a ierta, prin transmutarea greselilor din Mintea subconstienta, care reactiveaza ceea ce Shakespeare numeste, intr-unul dintre sonetele sale, ca fiind "...suspinele dinaintea jalei";

2. Orice problema este reactivata in Mintea subconstienta. Nu exista probleme noi sub Soare: razboaiele sunt razboaie reactivate, judecata este judecata reluata si tot asa, mereu si mereu, pe scena Mintii subconstiente;

3. Cainta precede iertarea. Prin cainta, persoana recunoaste ca este responsabila pentru erorile care se repeta in Mintea sa subconstienta. "Imi pare rau, Doamne, pentru orice se intampla in mine pe care il percep ca pe suferinta. "Te rog, iarta-ma!"

4. Care sunt aceste amintiri ce reactiveaza suferinta, manie, resentimente, ura, boala, separare… in Mintea mea subconstienta? Numai Divinitatea stie.

5. Doar Divinitatea poate corecta vinovatiile secrete, amintirile care readuc suferinta in Mintea subconstienta, prin transmutare. Transmutarea este butonul “DELETE” (“ANULEAZA”) al Divinitatii, care transforma erorile in nimic/nada/zero/ vid.

6. Transmutarea de catre Divinitate readuce Mintea la starea sa de inceput, de zero, de vid, 

7. In momentul Zero (stadiul de puritate), Mintea este infuzata cu Manna, HA – ceea ce hawaiienii numesc Respiratia vietii. Manna readuce viata in Minte.

Benjamin Libet (Universitatea California, San Francisco) spunea: “Noi nu decidem niciodata sa vedem lucrurile asa cum sunt: intotdeauna este ceva in interiorul nostru care decide ca acesta este modul in care vom percepe lumea”.

Eu lucrez cu amintirile din interiorul meu, spunandu-I Divinitatii launtrice: 
Te iubesc; Imi pare rau; Te rog, iarta-ma pentru tot ceea ce se intampla in mine, care ma face sa percep lumea in acest fel anume; Iti multumesc”.

Deoarece imi doresc sa fiu 100% responsabil, Divinitatea face partea sa, anuland amintirile din mine, astfel incat ma pot intoarce la Conditia Zero.
Socrates avea dreptate, cand spunea: “Noi chiar nu stim nimic” si este foarte important pentru mine sa pornesc de la acest punct de vedere.

Cand apare ceva, ii spun Sinelui meu Divin: Te iubesc; Imi pare rau; Te rog, iarta-ma pentru orice se intampla in mine, pe care il percep ca pe aceasta problema ivita; Iti multumesc.

Ii permit Divinitatii care m-a creat sa faca ce crede de cuviinta pentru a sterge aceste amintiri, eliberand acele amintiri din sufletul meu, astfel ca ceea ce ramane in locul amintirilor este Zero, deci ma intorc la starea mintii mele originare, care se regaseste in imaginea Divinitatii (Vid si Infinit).

Ho’oponopono m-a invatat sa lucrez asupra amintirilor mele, fara a ma implica in mod constient.

De ce trebuie sa ne iertam pe noi insine

Lipsa iertarii este cea mai mare toxina pe care am stocat-o in corpul nostru. Corpul nostru stie cum sa fie intreg. Gandurile noastre negative blocheaza caile neuronale si creeaza boli si dizarmonie intre celule. 
Emotia negativa a furiei elibereaza o substanta chimica ce afecteaza muschiul inimii. Fricile nejustificate ne compromit sistemul imunitar si ne diminueaza energia vindecatoare. 

Fiecare gand negativ pe care il ai despre tine sau despre altii creeaza o coarda sau un fir (numit aka in limba hawaiiana), care se infasoara in jurul tau, blocandu-ti accesul la Lumina si mentinandu-te in intuneric. Egiptenii au inteles aceste concepte, diagramand corzile in hieroglife. Biblia mentioneaza aceste corzi, numindu-le legaturi sacre sau retele.Imagineaza-ti cat de multe corzi ai acumulat de-a lungul vietii tale, pur si simplu pentru ca societatea noastra moderna nici macar nu recunoaste existenta acestora! Daca nimeni nu te-ar fi invatat cum sa te speli pe dinti, iti poti imagina cata mancare si tartru ai fi adunat in gura, de-a lungul anilor?

In mod similar, hawaiienii antici nu le permiteau gandurilor negative sa se acumuleze in corpul lor. Ei practicau, zilnic, un proces de taiere a corzilor, iertandu-se pe ei si pe ceilalti si restaurand armonia corpului. Ei impartaseau un scop comun, pentru toata durata vietii: acela de a se conecta cu cele mai inalte niveluri ale Creatiei.

Cum ne putem ierta pe noi insine

Inchideti ochii. Creati mental si vizualizati o scena, care se afla mai jos de locul in care va aflati. Puteti alege sa fiti afara pe o terasa sau pe un deal, privind in jos, spre scena. Pentru un timp, stabilizati aceasta imagine. Puteti alege sa va imaginati stand intr-o cabina de proiectie a unui teatru, privind in jos, catre scena. Nu conteaza unde stati. Este important sa va simtiti confortabil, atunci cand creati aceasta imagine.

Invitati pe scena oameni cu care doriti sa vindecati relatiile, incepand cu mama si tatal vostru. Daca ei nu mai sunt printre noi, invitati-i sa vina si sa stea pe acea scena. Amintiti-va: aceasta este perceptia despre mama si tatal vostru, pe care o purtati cu voi, in interiorul vostru. 

Adresati-le urmatoarea intrebare: 
Ma sprijini, astazi, in magnifica mea conectare cu Sinele meu Cel Mai Inalt? Daca primiti un raspuns clar Da, inseamna ca exista un dialog, in care nu incape nicio umbra de indoiala. Imbratisati- i si lasati-i sa plece.

 Daca va indoiti sau simtiti un dezacord in interiorul vostru, mentineti-i pe scena. Puteti observa corzi ce s-au format, de la ombilicul vostru  catre oamenii de pe scena.
 Corzile reprezinta perceptiile noastre negative si iluziile legate de acei oameni, care s-au format in trecut, cand noi nu aveam instrumentele, resursele sau intelepciunea de acum.

Apoi, cereti-le stramosilor vostri sa vina pe scena. Se poate nici sa nu-i cunoasteti pe acesti oameni, dar voi purtati in ADN toate emotiile lor negative, care v-au precedat. 

Decizia voastra de a renunta la aceste tipare este suficienta. Din nou, adresati-le aceeasi intrebare: "Ma sprijini, astazi, in magnifica mea conectare cu Sinele meu Cel Mai Inalt?

Daca primiti un raspuns clar Da inseamna ca exista un dialog, in care nu incape nicio umbra de indoiala. Imbratisati- i si lasati-i sa plece. Daca va indoiti sau simtiti un dezacord in interiorul vostru, mentineti-i pe scena. In acest grup veti include bunicii, fratii si surorile, unchii, matusile, nepotii, parintii vitregi, copiii vitregi si pe oricine considerati ca facand parte din familie. Le puneti aceeasi intrebare……
In grupul urmator se afla fostii: fostul sot/sotie, iubit/iubita, foste rude prin alianta.... Continuati cu aceeasi intrebare….

In urmatorul grup intra profesorii, mentorii din trecut si prezent, apoi prietenii (vechi si noi), iubitii/iubitele din prezent, daca aveti, colegii de serviciu fata de care percepeti dizarmonie, oricine care a murit si cu care ati dori sa vindecati relatiile, sau oricine altcineva la care va ganditi ca ar trebui sa fie acolo. Le puneti intrebarea…..
Un alt grup este cel al spiritelor nenascute. Daca ati trecut vreodata printr-un avort sau o pierdere de sarcina, puteti chema acele spirite pe scena, adresandu-le aceeasi intrebare….
.
Apoi, puneti propria voastra imagine pe scena. Aceasta este persoana pe care o percepeti ca fiind voi, cu toate obsesiile si parerile gresite despre voi insiva. Orice ati spus sau ati simtit in mod negativ despre voi insiva, a infasurat cate o coarda in jurul vostru (aspect: aproape ca interiorul unei mingi de golf). 
Aceasta este doar persoana in care ati investit energia electromagnetica. Voi, cei adevarati, sunteti pe podiumul de deasupra scenei. Intrebati-va imaginea daca ati primit dividende din aceasta investitie. Trebuie sa va vizualizati pe voi, pe scena, inconjurati de corzile ce reprezinta: Nu sunt iubit, Nu sunt demn de nimic, Sunt prea gras, Nu sunt destul de destept etc…..Trebuie sa priviti in jos, la ceea ce ati creat prin alegerile voastre inconstiente. Acum, este timpul sa va chemati Spiritul inapoi.

Folosind viziunea interioara, priviti adanc in interiorul Mintii voastre subconstiente si al Corpului Spiritual, pentru a vedea daca mai sunt zone intunecate sau gri care nu s-au miscat. Acestea NU reprezinta Mintea voastra subconstienta. Este energie densa, care s-a suprapus singura peste Mintea subconstienta, atunci cand erati mai vulnerabili sau in stare de conflict. 

Daca ati folosit, in trecut, droguri, alcool sau nicotina in exces, sau ati trecut printr-o experienta emotionala profunda, care este nerezolvata, cum ar fi violul sau incestul, atunci corpul si-a pierdut puterea, permitandu-le energiilor de niveluri mai joase sa fie atrase in corp. Imaginati si aceste forme intunecate pe scena. In CD-ul meu, vorbesc cu aceste energii in hawaiiana si, desi Mintea voastra constienta nu va intelege, Mintea subconstienta o va face. Este nepotrivit si inutil ca acele energii sa mai stea acolo. Ele nu au inteles scopul lor de a fi acolo. Toate partile din noi doresc sa evolueze la niveluri mai inalte. Ele stau lipite acolo, pana cand primesc o ghidare care sa le duca spre Lumina. Pe CD, veti fi indrumati, prin incantatii, cum sa trimiteti aceste energii mai intunecate spre Lumina, unde vor evolua intr-o forma mai inalta.

INTENTIA VOASTRA PUTERNICA DE A LE TRIMITE IN LUMINA ESTE RUGACIUNEA CARE LE VA LUMINA DRUMUL.

Respirati profund si imaginati-va ca o sursa infinita de Lumina, Iubire si Vindecare vine in jos, din varful capului, stralucind prin mintea si inima voastra. Trimiteti-o in jos, CATRE TOTI OAMENII DE PE SCENA, INCLUSIV FORMELE INTUNECATE, pana cand acestia sunt invaluiti complet de aceasta Lumina. Aceasta este Lumina ce vine de la Sinele vostru Divin. Amintiti-va: fiecare are un Sine Divin!

Acum, pregatiti-va sa comunicati cu ei.

Poate fi un simplu: Te iert. Simtiti cum ii iertati. Si ascultati cum va spun si ei: Te iert. Cereti-i Sinelui vostru Cel Mai Inalt sa faca asta pentru voi… CERE si ti se va da! Se poate realiza foarte repede. Si, facand aceasta, vizualizati- va cum luati un obiect pentru taiat (la alegere, un cutit/foarfece/ ferastrau) si cum taiati corzile, in sens opus directiei acelor ceasornicului, invartind obiectul cu care taiati in jurul vostru, astfel incat lama acestuia sa taie toate corzile din jurul vostru, care va leaga de oamenii aflati pe scena. Apoi, priviti cum toti oamenii, pur si simplu, isi iau zborul!

Pliati corzile ramase libere in interiorul vostru, deoarece aveti nevoie de toata energia pentru a va vindeca. Va eliberati de legaturile cu acesti oameni, pentru ca si voi, si ei, sa puteti creste si evolua independent. Dupa ce taiati corzile, tot ceea ce ramane este IUBIREA DIVINA. Nu puteti taia niciodata coarda IUBIRII, deoarece IUBIREA este tot ceea ce exista in aceasta lume. Orice altceva este doar perceptie sau iluzie.

Daca o persoana nu se lasa eliberata de voi, sau ramane pe scena, exista inca ceva in interiorul vostru, care nu vrea sa ierte. Daca vreti sa va cresteti vibratia si sa mergeti mai departe, cereti-i din nou Sinelui vostru Divin sa trimita, in jos, Sursa Infinita de Lumina si Vindecare asupra acelei persoane. Oferiti-i iertarea voastra adevarata… persoana pe care o iertati sunteti voi insiva. Luati un obiect pentru taiat si retezati corzile. Cand veti reintalni acea persoana, sau pe oricare alta dintre cele de care v-ati dezlegat, veti aborda orice probleme existente intre voi, dintr-o perspectiva mai inalta.
Va recomand sa taiati corzile in fiecare zi si sa va chemati Spiritul inapoi, reintorcandu- va in prezent.

Voi sunteti Fiinte de Lumina si MERITATI IERTAREA. Chemati-va Spiritul inapoi! Ca Fiinta de Lumina, voi sunteti un canal pentru Lumina. Aveti o misiune in aceasta viata – aceea de a va reintoarce la Iubirea din interiorul vostru.... Meritati sa primiti Iubirea Divina. Aceasta este starea voastra naturala.
SUNTETI BINE VENITI ACASA!
Belinda Farrell

miercuri, 6 mai 2015

Tăcerea interioară



Căutăm prezentul pentru a ne găsi pe noi înșine. Nu pe cel din trecut - nu pe cel din viitor.
Prezentul personal pare a fi o noțiune abstractă. Neputința de a renunța la un trecut care înseamnă totul : bucurii, suferințe, boli. Bucurii care devin tristeți atunci când le atingem cu gândul, suferințe care își arată colții devenind nemulțumiri, sau dorințe de răzbunare, depresii... un vast tărâm în care ne pierdem treptat.

Rememorările de acest gen devin automat viitor.  Nu avem prezent sau viitor ci un veșnic trecut asupra căruia ne focusăm cu îndârjire. Nu care cumva să ne scape! Nu știm că se poate și altminteri?! Ba da! Începem mulți să avem senzații că parcurgem o liniaritate continuă dar privind mereu în urmă.

Până și tehnicile de ,,eliberare” ( nu eliminare) emoțională ne prind în capcane care provoacă insidios aceeași direcție a privirii. Pentru că apelăm la rațiune. Trecem totul printr-un filtru cu care am fost obișnuiți. Emoția determină un anumit comportament dar nu înseamnă să ne confundăm cu/în el. 

Sunt multe praguri de trecut. Și tot mai dese. Pentru că nu prea știm cu adevărat ce vrem. Intrarea în ,,zona spirituală” a devenit cumva crepusculară.
,,În 1976 a apărut paradigma ,, Științe cognitive” care cuprinde psihologie, inteligenţă artificială, lingvistică, filozofie, ştiinţe neuronale (``neuroscience'' -- a nu se confunda cu neurologia), educaţie şi antropologie. Psihologia cognitivă  fundamental înrădăcinată în colectarea de date experimentale de la subiecţi umani, ştiinţele cognitive se folosesc mult de simulări pe calculator” – o informație care poate nu e utilă multora dar care dovedește interesul unor oameni de știință asupra descifrării misterului ,,om”. 

Tăcerea interioară este o stare aparte, unică. Gândurile sunt ,,suspendate” iar ființa trăiește la un alt nivel de percepție decât cel al conștientizării de zi cu zi. Înseamnă suspendarea dialogului interior așa cum a rămas scris în marile cărți ale omenirii.
E confundată adesea cu liniștea interioară – liniștirea simțurilor și a emoțiilor care le-a creionat cu intensitate sau nu.

Capacitatea magică a omului de cunoaștere atotcuprinzătoare este Tăcerea interioară. Cândva ea era starea naturală a lui. Influiențele din afară au făcut ca treptat ea să nu-i mai fie disponibilă, ocupând umanitatea cu alte ,,daruri”.
Doar o determinare puternică ne va readuce la ceea ce știm fără cuvinte că este un drept al nostru: Tăcerea interioară! Pentru că ea este Clipa prezentului din noi. Atunci când nu mai depindem de nimeni și nimic. Când orice am hotărî este Lege. Înfăptuirile depind de un cumul de clipe ale prezentului. Iar asta doar singuri putem realiza. Ștergerea ,,istoriei personale” nu înseamnă ,,uitarea” ci a nu mai fi sub stăpânirea emoțiilor trecutului de orice natură ar fi ele.

Vedem realitatea prin determinările pe care le-am preluat acumulându-le treptat și nu ne mai punem întrebări asupra unicității ei, crezând că este singura. Noi trebuie să ieșim din frecvențele în care staționăm. Posibilități par a fi multe și le încercăm până suntem dezamăgiți. Știu mulți cum este. 

Care este scopul final al căutărilor noastre?! Avere?! Apar îngrijorări că se poate pierde sau o dai pentru a depăși o boală. Sănătatea?! A trupului?! Încă nu s-a descoperit cum suntem nemuritori. Așa că nu luăm nimic cu noi – conturile de orice fel ar fi rămân aici. Ne vom întoarece pentru a le rezolva. Până nu reușim ni se pare că această planetă e dură. Sigur?! Cât de minunat este aici atunci când zâmbești unei raze de soare sau lună! Cât de ispititoare este aroma unei flori! Câtă gingășie este în mângâierea unei ființe. Câtă minune este AICI și noi vedem numai ratările... anterioare.

Liniștea interioară este atunci când rațiunea nu te mai determină să ai atâtea nelămuriri căutând alte și alte posibile răspunsuri la tot felul de păreri.


Tăcerea interioară este momentul când tot ceea ce a fost până atunci încetează să mai fie limitat de simțurile concrete care ne-au fost martori și îndrumători dar cărora le-am descifrat numai o fațetă. Moneda are două fețe însă numai o stare de echilibru între ele. 

miercuri, 29 aprilie 2015

Emoțiile – o comoară




Mulțumesc celor care au participat până acum la seminarii. Mulțumesc doamna M. pentru curajul tău de a învăța ceva ,,nou” și de a te bucura ca un copil chiar dacă vârsta începe cu 7… Chiar dacă așteptai să pleci....acum vrei să descoperi bucuria universului - din care ești alcătuită. Cu care și prin care să comunici tot ceea ce vezi că ești: frumusețea de a te bucura, de a trăi aici, pe frumos de fantastica planetă. Au fost clipe magice să văd un om cum se transformă în câteva ore. Am încredere că vei continua. Că nu te vei mai gândi la plecare.

Realitatea noastră capătă o siguranță de care și eu uimită. Descopăr uimită, cât am ignorat-o. ,,Plec la Bucur-Obor” și corpul a zis (kinestezic) în timp ce spuneam că ,,NU”. Știu: e șocant. Dar este REAL. Ajungi să nu mai citești dacă este expirat un produs de pe raft. Corpul tău deja ȘTIE. Cu cât lucrezi mai mult prin el, fiind atent/ă la el, sigur vei fi un om ,,informat” la secundă, despre ,,realitățile” ascunse din jur. O posibilitate la care nu gândeam că poate fi. O utilitate a celor învățate și practicate în cu totul alte circumstanțe. Însă – și asta vreau să fie un avertisment: după ce stăpânești BINE ceea ce pare a fi doar o tehnică. Dar nu e ! este mult, mult mai ….altceva. Cuvintele sunt limitative în fața acestei realități.

La început am lucrat cu emoțiile ascunse sau nu din mine. Apoi din ceilalți. Fiecare o poate face. Decomprimarea din anumite stări care provocau chiar și uragane, din când în când, se face prin lucrul direct cu emoțiile. Tehnici sunt enorm de multe. Avem de unde alege. Insă cu cât mai puternic devine cineva, cu atît influiența lui ,,nevăzută” este mai mare. Sigur voi scrie și despre asta chiar dacă …
Important pentru mine este ca fiecare să –și trăiască propria realizare. Nu prin mine sau prin oricine altcineva. Cât pot fi de folos în a arăta primii pași, în a fi o mână întinsă asta este altceva.

Sunt tehnici care folosesc cristale, magneți, aparate sofisticate, pentru eliminarea dizarmoniilor. Dar cei care au înțeles ce înseamnă KI-ul, că el există, pot lucra direct - prin curățare energetică apoi prin așezarea palmelor pe organele pereche. Mereu am ceva de învățat, de completat la cele înțelese și practicate până acum. Ajută și dansul, mișcarea. Decomprimă mușchii care eliberează tensiuni datorită faptului că anumite substanțe au devenit ,,captive”(ionii de hydrogen din acidul lactic și ai febră musculară-de exemplu). Sigur că te vei simți bine, că zbori. Însă comprimarea musculară are o cauză. Și ….dacă am putea dansa tot timpul !!! dar uneori vedem că alții dansează cu noi sau dansăm după indicații …
 Determinarea și perseverența cu care vom lucra devin ,,minuni”. Fiecare poate învăța să,, lucreze” cu el. Învățăturile, tehnicile s-au simplificat foarte mult. Baza informațională a crescut enorm. Este extrem de simplu să înveți a te ,,percepe” fiind în alpha. Când vei stăpâni asta vei ajunge și în theta. dar stăpânind metoda, nu ea pe tine. Altfel iar ajungi la deziluzii, să spui că nu ți se potrivește, sau....să te întorci la: ,,e de la satana”.

       Avem un corp care are o memorie prin care ne putem îmbogăți relația cu noi, cu ceilalți, cu Viața. Dar și această comunicare se învață, ca orice altceva. Rațiunea ne mai ,,ocrotește” netransmițându-ne unele adevăruri iar noi le și mai ansamblăm după vechi tipare, Apoi ne mirăm singuri ( dacă mai reușim) de ce iese.

Este ca în fizica cuantică: ceea ce vrei să fie – devine. ,,Ceea ce este păstrat ca informație în partea frontală devine lege apoi  realitate. Manifestare”. Dar trebuie întîi să știi că este posibil apoi  ….să exersezi constant spun neurologii care monitorizează reacțiile directe sau ale gândurilor. Uite așa ,,magia vrăjitoarelor” care amestecau –constant- ingrediente și șopoteau vorbe de Putere, parcă … capătă un sens. Ritualurile au existat dintotdeauna. Și nu numai ,,negre” ci și în oricare alte situații când se vrea dominarea, stăpânirea Sufletului omului. Dar noi avem Mintea care ne  atenționează că este la purtător și, mai ales, că o putem folosi. 

Mintea, Spiritul și Sufletul sunt împreună Trinitatea interioară a fiecăruia. Unite, ele devin Forța Om. O realitate . Ce este realitatea?! Ceea ce noi conștientizăm. Că e neagră, gri sau altfel colorată – fiecare o vede dar după prea multele părari ale altora care …ne c-am îndepărtează de propria realitate. Ne taie și voința – de care nici noi nu facem caz, ce e drept e drept.

,,Reflexiile noastre sunt propriile emoții reprimate” – bine de studiat aceasta și căutat o cale de abordare directă a lor, a emoțiilor observîndu-ne răspunsurile directe. Din zi în zi vor fi mai clare.

Vă veți convinge singuri. Dincolo de cele ce înțelegem – este necesar să ajungem la conștientizarea directă, practică a învățăturilor care sunt atât de multe, diverse și uneori ,,distorsionate”.  Ceea ce înțelege cineva este adevărul lui, percepția lui și nu a mea. Trei persoane privesc un deget să spunem – fiecare ve vedea degetul din direcția privirii lui. Dar ansamblul ,,deget” nu. Și doar el există. Sigur că fiecare va ști că este un deget pentru că l-a văzut și are o memorie a lui. Acesta este un exemplu direct. Însă percepțiile asupra emoțiilor, a metaforelor prin care ajungem la Adevăr sunt și depind de fiecare. Sunt personale. Toate împreună pot forma Adevărul. Atunci de ce să pierd timp și energie negând uneori vehement ,,direcția” privirii celuilalt?! Când eu însămi mă pot îmbogăți măcar acceptând că el ,,privește”, înțelege, cuprinde o parte de adevăr din Punctul lui de vedere (de unde privește, în acest caz:loc). 
Facem eroarea de a ,,crede” că punctul este ,,o părere” când de fapt el este doar ,,locul” din care cineva privește. Locul existenței lui dintr-un moment dat care nu poate fi ocupat de două persoane, fizic, în același timp. Insă perceput, înțeles poate fi. Când înțelegem această diferență – sigur că mai sunt și altele,  ne îmbogățim.  
Emoțiile sunt o comoară – cartea datorită căreia ne învățăm. Atfel am trăi doar funcționând.


duminică, 12 aprilie 2015

Hristos a înviat !



,,De ce l-a dat Dumnezeu pe Fiul Său, Iisus, spre jertfă ,,și încă jertă pe cruce”?
-        Pentru că singurul grai care m-ai poate răzbi până la inima oamenilor, s-a dovedit că nu mai rămâne altul, decât Jertfa Cuiva pentru ei.
Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poți uita niciodată”-,, Cuvinte Vii” – părintele Arsenie Boca

Atât de profund, de total ne iubește Dumnezeu încât ne-a arătat  direct Minunile sale înfăptuindu-le aici, pe Pământ.  Încă le descoperim rostul, încă înfricoșarea este teamă sau frică care acoperă Adevăratele Taine. Durerea pogorârii din Slavă sau răstignirea pe cruce  - dovezi zguduitoare ale Iubirii. Ale Dăruirii de Sine, una mai dureroasă decât alta.

Nu te poți apropia de ele cu gând de izbândă pentru trebile lumești. Suntem în lume dar ca Fii – Fiice nu ca salahori pe ogoarele altora.  Cerem mântuire și vrem salarii mari, cerem înălțare și vrem să conducem omenirea, cerem binecuvântare pentru îndreptări după voia noastră.

Este în noi o amintire unică, un foc care nicicând nu se stinge, o sete neostoită de nimic curgător a lumii acesteia, o foame care doar ea știe cu ce să hrănească sufletul astâmpărându-i toate: dorul de Dumnezeu! Unica răcoare de adiere și de rotund a bobului de rouă. Seceta ogoarelor este seceta din suflete care nici hrană nu vor primi.
Înviază suflete al meu întru Domnul ca să depun mărturie a Adevărurilor Sale.
 Intrarea lui Iisus în suflete se face numai prin chemare și dorire.  El este chezășia, este Începătorul Vieții pe care oricând putem păși. Veșnicia e alături mereu, ne este dată dintotdeauna doar ne-om hotărî să vrem asta.

Rămâneți întru dragostea și slava învierii  lui IISUS care să fie și a voastră.
                       HRISTOS a înviat !!!

duminică, 5 aprilie 2015

Puterea din Creație = Omul

             


             Metodele practice prin care descoperim că avem un Corp cu care putem comunica, că el  ,,transmite”, sunt o  primă ,,întâlnire” răvășitoare de cele mai multe ori. Incredibil de simplă dar  puternică, o Realitate a Firii pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Singurul care deține Adevărul despre noi  și nu minte. Prin  care nu ne putem minți. Cel care ne –a protejat de un impact dur a fost partea rațională, Conștientul,  care a ,,citit” treptat informațiile acumulate în Hartă sau în folderele unde tot am adunat ,,materiale” aflate în Subconștient.

               Intr-un folder sunt fișe ordonate: când a avut loc un eveniment, cine a participat, starea noastră dar și a celorlalți de care în mod obișnuit nu mai suntem conștienți.  Însă ea există, nimic nu se pierde cu atât mai mult informațiile care sunt energii pure folosite de noi prin  implicarea în acel eveniment.

             De ce femeile suferă ?! pentru că nu au puterea rațională a determinării, exprimării sentimentelor. De fapt nici nu și-au pus problema că asta e o realitate, numai a lor. Izbucnește totul din ele ca un Vulcan, sau un vânt, ca o ploaie sau un îngheț.
 Un bărbat, prin structura lui energo-informațională nu pricepe ,,sentimentalismele” lor, coloratura sonoră prin care sunt emise nemulțumirile. Cumva femeia dispare după o perdea și el observă gesturi dezordonate, atitudini desprinse din desene animate.

               Sunt femei care vor să ,,înțeleagă” sentimentele ,,rational”. Sentimentele, emoțiile au o istorie a lor. Ea poate fi refăcută și ajuns în punctul de plecare, de formare a folderului când ai imprimat prima dată: folder furie, sau folder frică, sau folder teamă etc. Și ai tot adunat  informația/energie  a evenimentor  asemănătoare. Jurnale cu întâmplări asemănătoare.

               Prin exercițiile kinestezice ( într-o măsură mai mare sau mai mica toți suntem și kinestezici) participanții descoperă o lumea uitată: a lor înșile. Bucuria, freamătul sunt uluitoare de fiecare data. Și pentru ei dar și pentru mine. Fiecare are un fel unic de uimire/surpriză atunci când ,,vorbește” cu partea cea mai profundă a sa. Repetivitatea evenimentelor/stărilor din viață sunt ele însele hipnotice. Ne dorim din când în când să ne ,,trezim” dar neștiind cum, începe o nouă suferință.

                Cei care au practicat ReiKi au trecut prin asemenea stări de autocunoaștere, dar mai puțin conștientizate. Pentru că ….nu ni s-a spus că există și așa ceva. Chiar când descoperi, tot ai dubii, nelămuriri. Iar ReiKi se practică și  la noi ca sistem de vindecare / energetică nu de ,,comuniune”. Așa am ajuns în căutările mele și la această formă de cunoaștere. Etapele parcurse acum își relevă necesitatea – în primul rând. Pentru a nu deveni diletantă. Pragmatismul de care am dat dovadă de multe ori, a fost de un real ajutor. Și practic pe mine, cu mine mai întîi. Apoi după o perioadă spun, arăt și altora. Teorie aș putea să predau zile în șir, nu aplic o falsă modestie.  Practic și dacă eu știu în mine, se va transmite instantaneu. De asta nu mă mir că unii știu atunci, pe loc. Alții ( mai ales cei auditivi) vor percepe un pic mai târziu. Dar îndoiala nu apare în nimeni.

                  In-conștientul este și,, în” conștient și ,,în” sub-conștient. El are privirea de ansamblu asupra a tot. Nu va interveni dacă tu îl nu  recunoști, nu accepți existența lui. Existența lui REALĂ, nu o simplă noțiune. Tepapiile eriksoniene pe asta se bazează. Pe arhetipurile existente ca informație, dintotdeauna. Noi le-am mai deturnat de la sensul lor.  De asta Erikson este unic: relaționează ca el însuși cu inconștientul celorlalți. Nu poți imita inconștientul unui om. Nu-l poți imita pe Erikson. Doar să ,,înțelegi” mecanismul și să acționezi. Citeam că persoane din preajma lui înțelegeau după o lună, un an ce le-a transmis Erikson. Și asta fiind în apropierea lui, când empatia este directă. Mă rog, se poate și acum dar trebuie învățat cum și avut răbdare –un capitol mai neconcludent pentru unii, care îl sar. Nu-i nimic, vor reveni.

              Când citim, când ascultăm muzică, sau pictăm, când ne lăsăm în voia senzațiilor din jur noi intrăm în autohipnoză. Și o facem de multe ori pe zi sau  pe săptămână. Și toți știm cum să o facem, numai că nu am fost atenți. Iar e vorba că nimeni nu ne dă un manual asupra vieții când aterizăm aici. Cred că omul întrupat este admirat de forțe care nu au curajul să vină aici. Hai să vedem și acest aspect – că este necesar.  Frica există și prin alte părți, nu numai pe Terra. De asta ne ajută cu drag - sau nu ( din anumite necesități);  aici sunt mulți factori de abordat.  A privi doar într-o direcție te face să pierzi vederea de ansamblu.

               ,,Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții” – e o înțelepciune necesar a fi înțeleasă în realitatea ei transmisă prin fiecare cuvânt/stare din propoziție. Nu e o metaforă urbană.  Atunci vom fi ceva mai atenți și nu vom lua totul cum ni se ,,spune”.

                Cred că există o unică dumnezeire din care suntem parte totală. Cred că avem și Creatori.  Iar curajul de care dăm dovadă, ajunși  la ,,marginea Creației” cum se spune, este fantastic. Unii ne încăpățânăm să ne ducem treaba începută până la capăt. Vom reuși ! sunt din ce în ce mai mulți care deja simt, trăiesc asta.

               Nu voi descrie acum tehnicile  destul de simple pe care le predau sau prin care și ajut pe cei care au nevoie și încredere. Timpul de vindecare depinde întotdeauna de ei. Dar se conving că este posibil și asta e cel mai important. Așa am avut cele mai mari bucurii.
               Tehnicile care se găsesc pe internet.  Deci nu e oligatoriu să înveți prin mine.  Nu am scris ,,cu” ci prin mine, ,,prin” empatia creată. Aspect de care fiecare ar trebui să țină cont: se crează  o rezonanță profundă, pe  baza ei se produce și un transfer de date în ambele sensuri.  Altfel nu are loc comunicarea-comuniunea. Atenție !

                De multe ori s-a întâmplat să văd un film și apoi să îmi fie recomandat de mulți dintre elevii mei. Sau ei să-mi trimită exact cartea, articolul de care am nevoie. La un anumit nivel comunicarea există, neviciată de impresii, păreri.

              Atunci când cineva înțelege un aspect al vieții, el creează o breșa prin care mulți vor ajunge la acel tip de cunoaștere, înțelegere. Pentru că avem și facem parte dintr-o aceeași unică Conștiință.

Pictura: Vladimir Kush

sâmbătă, 28 martie 2015

Sufletul și emoțiile


Gândurile ne creează realitatea. Uneori pe termen lung. Cuvintele fie că sunt doar gândite, spuse sau scrise o clădesc treptat.
Gândurile sunt asemeni unui penel care colorează tapițeria vieții tale. Emitem în permanță gânduri care devin stări datorită emoțiilor noastre. Ele sunt acuarele de diferite culori și nuanțe cu care ne înfrumusețăm viața. Sau nu.

Această creație este un proces permanent. De câte ori emitem gânduri asemănătoare se creează un tipar energetic care alunecă în subconștient. Treptat vor atrage alte confirmări și ne vom trezi într-o realitate care le confirmă chiar și atunci când nu mai suntem conștienți de ele. De fapt: mai ales atunci.

Gândurile conștiente le putem controla prin afirmații pozitive, repetitive dar cum ajungem la cele subconștiente?! Pentru că mintea subconștientă joacă un rol determinant în realitatea pe care ne-o creem permanent prin gândire.

Stările noastre sunt un cumul de gânduri pe care nu le mai conștientizăm clar. Așa au devenit parte din noi. Deci și corpul nostru începe să fie influiențat de ele.
Avem gânduri care ne influiențează psihic – atunci atragem ,,întâmplări” conforme lor în viața noastră și suferim drame sufletești. Depresiile sunt acum pe primul loc. Nesiguranța, tristețea, mânia, frustrarea, neîmpliniri, lipsa de vitalitate....

Avem gânduri care se manifestă la nivel fizic provocându-ne disconfort sau boli.
Dacă te gândești mereu la un lucru el va atrage împlinirea-manifestarea lui. Te nemulțumește cineva. Ți se ivește ocazia și pleci de lângă persoană fără a elimina nemulțumirea. Noua persoană din viață te va face să treci prin aceeași situație. Uneori chiar mai intens.
Dacă te gândești prea mult la faptul că nu îți găsești partenerul ideal, sigur nu îl vei găsi = pentru că de fapt aceasta este comanda ta. Cu cât ai fost mai ,,plângăreață” că nu îl ai cu atât forța va crește și sigur nu îl vei avea. Sau foarte greu. Tu emiți cu putere teama că nu găsești. Chiar îndoiala este un aspect al ei. Și încă unul puternic. E ca și cum ți-ai pune piedică singur/ă, cazi și stai să vezi ,,cine” te-a doborât. Poți analiza așa o viață întreagă.
Bineînțeles că sunt multe ,,nuanțe” prin care colorăm emisia emoțiilor noastre. Chiar dacă întrerupem prin afirmații pozitive, conștiente, până ele devin realitate uneori le întrerupem și pe acestea.

La fel și cu banii. Ne plângem că nu îi avem, că nu sunt sufiecienți. În loc să mulțumim plini de Iubire și Recunoștiință pentru cât ave. Ni se va mai da.
Bolile de piele înseamnă otrava proprie care iese la suprafață. Putem fi cei mai buni oameni, să îi ajutăm pe alții dar să ne otrăvim singuri. Tratăm simptomul. Uneori reușim, alteori nu – atunci este spre binele nostru. Dar ele se poate acutiza și atunci se manifestă ÎN interior. Unde e veriga/organul mai slab. Stomac, intestine, inimă, plămâni. Important să ajungi la conștientizarea sentimentului care a dus la creearea unei asemenea dizarmonii.
Un gând se manifestă prin emoții repetate care devin boli sufletești, psihice sau trupești.
Asta încearcă să rezolve religiile, psihiatrii, terapeuții.

Gândurile care au același tipar vor deveni realitatea vieții tale, oriunde ai fugi. Nemulțumirea - de orice fel, față  de viață o vei duce cu tine oriunde.

Sunt multe, multe metode de eliminare a emoțiilor care stau într-un folder în subconștientul nostru. Important să vrei să faci asta. Și nu cu jumătăți de măsură. Simți că nu ai încheiat etapa, (de obicei e repetitivă), continuă până când tu vei fi mulțumit, nu terapeutul. Cere tu ajutor atunci când e nevoie. E o recunoaștere care deschide larg ușa vindecării, nu numai pe jumătate.

Mai devreme sau mai târziu temerile, dizarmoniile își pot ,,reveni”. A avea grijă de starea ta energetică este un prim pas extrem de important.
Emoția existentă în subconștient va atrage alte emoții asemănătoare și va deveni stare. Vei emite acea vibrație mereu și mereu. Chiar dacă nu ești conștient. Oamenii pleacă de lângă tine, sau se ceartă în prezența ta. E un prim semnal. Starea de bine se schimbă treptat, tot mai des. Alt semnal. Apare o boală fizică, întîi mai ușoară apoi.... Acesta ar fi ultimul semnal.

Câteva tehnici care au dat întotdeauna rezultate:

-        Recuperarea sufletului- pun pe primul loc. Poate dura câteva zile chiar dacă te simți bine din prima zi. Continuă pentru a crea o legătură stabilă cu el. El este forța imensă din noi. Sufletul este curat și pur. Noi îl ,,învelim” cu voaluri colorate. Atunci apare ,,negru”. Dar nu esența lui e neagră ci multitudinea de voaluri. Sufletul ne vorbește prin emoții. 
Însă ... noi ,,gândim”, trăim conform cu anumite tipare.


-        Eliminarea emoțiilor din subconștient prin conștientizarea lor, aducerea lor la suprafață. Faptul că recunoști această necesitate e un pas important. Tehnici sunt multe de a acorda energia dintr-o dizarmonie cu o frecvență care s-o ajute să revină la o stare de bine.


De fapt emoțiile sunt salvatoarele noastre. 

Voi continua

Foto. pictură Vladimir Kush

duminică, 22 martie 2015

Karma și dreptul divin. Între sacru și profan



,, "Karma" înseamnă acțiune. Pentru a înțelege mai bine conceptul de karma, Swami Vivekananda în cartea sa, "Raja Yoga", folosește exemplul unei pietre aruncată în vid (unde forța gravitațională a planetelor nu există ). Orice piatră arunci în acest mediu se va întoarce în cele din urmă la tine, cu un moment (masă x viteză) egal cu cel care l-ai folosit pentru a o arunca

În același fel, orice acțiune se întoarce în cele din urmă, egal și in aceeași formă, la cel care a inițiat-o.

De ce nu este acest concept evident pentru noi toți? Explicația yoginilor himalaieni este: "pentru că uităm".
 Uneori, efectul acțiunilor din trecut se manifestă la un moment ulterior în aceeași viață, alteori se actualizează doar într-o viață viitoare, când condițiile sunt propice. Chiar când se manifestă în viața actuală, noi am uitat de mult acțiunea respectivă. Și nici nu putem vedea întotdeauna legătura, pentru ca ea nu este doar la nivelul fizic, material. Căile "Domnului" nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. Este nevoie de o adâncă profunzime spirituală.

Chiar mai dificil este să poți vedea conexiunea cu o faptă dintr-o viață anterioară, mai ales când cei mai mulți dintre noi ne întrebam încă dacă așa ceva chiar există.
Karma nu înseamna neapărat ceva rău, și nu are decât o legătură extrem de vagă cu ideea creștină de "păcat". Nu este o pedeapsă. Este pur și simplu legea firii, unde ceea ce semeni, aceea culegi

Faptele bune se vor întoarce cândva la tine, la fel ca și cele negative. Depinde ceea ce proiectezi în viață, în fiecare moment.
Karma este un concept religios și filozofic prin care fiecare activitate, decizie fizica sau spirituala are o urmare obligatorie, pozitiva sau negativă”.

Astrologia, numerologia, tarotul etc …. sunt legate de întruparea noastră aici, pe planetă. Ele relevă anumite aspecte pregnante din multe vieți, care pot fi activate în cea actuală. De asta ne alegem o linie genealogică – anumiți părinți. Venim din spații siderale. Acolo, ce făcurăm?! Doar tot noi am fost chiar dacă având o altă conștiință. ȘI în viețile trecute de aici am avut mereu o altă ființare.

Știința citirii /cunoașterii vieților anterioare țintuiește persoana într-un plan mental creat aici, pe pământ și care se tot repetă dacă ne raportăm numai la asta ca fiind litera de lege a existenței noastre. Înțeleg de ce religia noastră vrea să ne determine să renunțăm la asemenea ,,lucruri” însă nu prin amenințarea cu ….satana.

Karma reprezintă fructul acțiunilor noastre din care mușcăm mereu. Obișnuința.  Dacă acțiunea a fost  neplăcută sigur că va trebui să remediem disarmonia creată. Credem că nu stă în puterea noastră să hotărâm momentul?! Eroare. Pentru că apar mici (insignifiante) atenționări dar pe care nu le luăm în seamă. Ulterior ne amintim de ele. Și regretăm că nu ne-am ascultat ...instinctul.

Ajungem într-un loc unde avem un accident, ne întâlnim cu persoane pe care parcă le-am cunoaște de când lumea. Avem uneori acele impulsuri de a spune o vorbă bună cuiva, de a face un banal gest de ajutorare față de altcineva. Toate fac parte din ,,întâlnirile karmice”. Pe unele le trecem simplu.

 Dar, dacă nu am spune acea vorbă?! Va apare altădată, altcineva – mai vizibil- care ne va determina să o rostim. Și poate nu ne va fi la fel de ușor pentru că încărcătura emoțională implicată poate fi mai mare. Când rostim o vorbă bună așa brusc, fără nici o implicare emoțională, fără a cunoaște pe cineva, eliberăm multe din cele care au durut cândva. E o șansă enormă. Care ni se dă mereu, dar suntem ,,ocupați” cu supărările noastre și nu rostim dezlegarea.

Ne reîntoarcem și pentru a ne bucura de fructul acțiunilor noastre bune. Vom fi bogați, vom avea o viață de succes, un anumit talent... Și vom deveni orgolioși, neatenți cu cei din jur, avari ...Vom cădea. Așa cum vedem că se întâmplă în jurul nostru chiar acum. Prin grele încercări trecem. Cei care au bogății dar le lipsește partea spirituală, de credință, se trezesc că pierd totul în câteva zile: bani, poziție socială. Partea lor divină care li s-a pus la dispoziție pentru a se bucura și a o înmulți au crezut că le aparține. Mașina, casa, contul bancar, le aparțin. Ba le și merită pentru că alții au fost fraieri. Dar sunt marile lor încercări pe care nu le iau în seamă. 

Nu judecați pe nimeni pentru că...le ușurați din karmă luând o parte asupra voastră. Și nu numai atât: au dreptul de a deveni stăpânii (energetici) ai voștri pentru că le-am luat din posibilitatea de a învăța să se descurce singuri. De a-și rezolva singuri întreaga situație.

Iar ceea ce fac mijloacele de informare....fie la ei! Ne determină tocmai asta să trăim. Informații cât mai terifiante, înspăimântătoare, apocaliptice. Numai să te determine să fii implicat într-un anumit fel pe care se pricep să  ți-l ,,arate”.  E bine! Așa învățăm să fim atenți la propriile reacții. Dacă vrei să fii câștigător – poți ! Să nu vedem doar o parte a monedei, ea are două fețe mereu.

O bucurie prea mare, când crezi că tu ești mai grozav decât alții pentru că  ai bunuri materiale, sau succes, te va prăbuși. Inevitabil. Cu cât ți se dă mai mult, cu atât ,,înfricoșarea” ar trebui să fie mai mare. Cu atât ridicarea mulțumirii lor către Dumnezeu ar trebui să fie totală. Dar fără să se considere preferați ar soartei, unicii demni de a avea ,,bunuri”.

Iar cei care nu au, CAUTĂ! Evoluția este a lor. Vor căuta să învețe. Dar dacă vor urmări numai scopul material vor fi dezamăgiți. Nu că nu ar fi acum suficiente tehnici de ,,atracție”. Dimpotrivă. Au apărut (frânturi !!! să țineți cont de asta: nu veți găsi un ritual, o tehnică total redată 100%), foarte multe, mantre, cristale, pene, culori, sunete, poziții etc. Fiecare le învață după cât este el de pregătit să înțeleagă planurile superioare. Fiecare va percepe doar ceea ce îi lipsește lui. Și asta crede că este totul. Dar nu decriptează și ceea ce el știa deja, dinainte. Așa apar multe și complicate confuzii.


Karma ... spirituală!

Am suficient umor ca să înțeleg multe. Însă m-a cam luat cu fiori de câte persoane au venit să îmi spună că sunt din cerul cinci sau șapte, opt. Că au nu știu câte mii, milioane de ani, că sunt spirite ,,bătrâne”.

Situația lor nu era chiar cea mai fericită dar am descoperit că aveau ,,pretenții”. Deh: veneau din cerul opt! Cerule înalt și înstelat!!! Ce e cu sufletele astea?! Voiau să mă ,,minunez” că am parte de întâlnirea cu ei?!  Oricât încercau să pară nepăsători, faptul că le-a spus careva că sunt de la etajul opt, îi orbea. Am să spun o mică poveste.
 Sf. Siluan Athonitul, la șase luni de când era pe Muntele Athos, a primit Darul Duhului Sfânt. Starostele lui a înțeles asta și i-a spus: uite că tu ai primit Harul numai după șase luni de nevoință, iar altora le trebuie patruzeci de ani. Din acea clipă, sfântul Siluan a luptat toată viață cu acea patimă (orgoliul) care a apărut (ca o sclipire fugară) în clipa când starostele i-a spus acele cuvinte. 

Orgoliul se disimulează în suflet  având multiple aspecte. A fi atent la ceea ce este în tine, chiar dacă numai o clipă, e nevoie. Și nu numai o dată. Ci mereu, constant. Se numește ,,paza gândurilor, a simțirilor”. Și trebuie să fie permanentă altfel te vei ,,mira” că nu a trecut.

Suntem sau nu cu toții creați de Dumnezeu?! Cred că da. Ce ajungi să faci, să gândești ACUM, în viața asta, acesta este lucrul cel mai important. Evit cât pot ,,incursiunile” în viețile trecute ale altora. Rar, foarte rar fac asta și atunci motivele sunt bine întemeiate. Tocmai pentru a nu sminti.

Cum ar fi fost să îi spun unui maseor care avea o gravă boală de ochi că a ucis, plăcerea lui fiind a a-și privi victimele în ochi până la ultima suflare?! Acum îngrijea bolnavii. A avut parte de un moment divin: a văzut clar ca niciodată înainte și nici după aceea, o icoană a Maicii Domnului. A văzut textura, vopseaua de pe icoană. Totul. A fost cutremurat. Deci speranță de însănătoșire  avea și a înțeles asta. Dar alte motive erau multe. Efortul pe care ar fi trebuit să îl facă în viața asta pentru a se dedica divinității i s-a părut prea mare și simțea că nu este pregătit. Și altele.

Suntem alcătuiți din aceeași esență divină. ACEEAȘI ! Dar suntem pe diferite trepte de evoluție personală care depinde de fiecare. Evoluție către divinitate, pe verticala firii și nu pe orizontala ei care este... karmică. Da: astrologia, numerologie te pot ajuta să știi ce mai ai făcut pe aici, cândva. Dar planul mental al omenirii nu e cel care trebuie să te determine în ați cunoaște și face noi îngrijorări.

Venim cu un anumit tipar comportamental înscris în noi. Care poate fi descifrat. Dar până la a înțelege subtilitatea ,,datelor” e încă mult. Și recunosc că subiectul e foarte vast.

 ,,Stelele” PRE-dispun, omul dispune. Hai să ne uităm pe o configurație astrală. Cu un pic de umor de data asta. Marte în opoziție, în careu, în cuadratură cu... Venus, Mercur sau mai știu eu cine. Mă rog: se bat, se luptă, se supără și ei între ei. Și: DE CE să mă afecteze asta pe mine?! Da! Energia lor este foarte puternică, emanațiile energetice ale luptelor lor perturbă. Dar...
nu pe mine!!! Încercați DETAȘAREA de luptele altora, fie că sunt prin ceruri, fie că sunt pe aici. Nu sunt luptele pământenilor.

 O să învățăm greluț asta, pentru că sunt multe lucruri pe care nu le-am știut până acum. Și tot apar fenomene cosmice. Mai sunt și planete care își vor face ,,apariția”. Noi suntem încă fragili. Dar și pe noi și toate universurile ne-a creat același unic Dumnezeu. Din aceeași substanță / suflu, cum vreți să spuneți. Unii mai evoluați alții mai puțin. Dar care vor învăța. 
Avem imprimată pe retină harta stelară din prima secundă când deschidem ochii aici pe planetă-desigur. Iar până a deveni luptătorii în cine știe care trupă îngerească...

Numerele ne pre-determină și ele. Dar sunt numai atenționări. O emoție puternică umană (faptul că te-ai îndrăgostit de cineva) te face să nu iei în seamă ceea ce ți-au spus doi astrologi, numerologul și radiestezistul. Să nu faci pasul acum, să mai aștepți. Și totuși tu decizi: plec! Ok. După două-trei luni marea iubire s-a dus. Orice hotărâre a noastră pe orizontala firii,  e mai puternică decât toate configurațiile astrale. Și dacă și noi le influiențăm pe ele, atunci... e mare bal prin universuri.

Cred în frumusețea omului pentru că am credința că există dumnezeirea dintru Început.
 Orice nume i-am da, orice imagine am avea despre ea. Așa că dacă ești din cerul opt –îngrijoreză-te că picași taman de acolo. Glumesc. Dar este o altă modalitate de a privi, nu?! DIN DUMNEZEU suntem toți! Tot ceea ce privim este parte din EL și implicit din noi. Când omul se trezește spiritual, uneori uită de Credință.

 Speră că va învăța CUM să (se) manipuleze pentru a ,,avea” : o slujbă, o casă, o pereche. Implicit, că nu le are, este nemulțumit ( ascuns și în adâncurile lui) de Dumnezeu. Și speră că va reuși să Îi demonstreze că poate avea ce își dorește, și singur. 
Când ,,te rogi” spunând să îți dea , dacă sufletul tău nu se golește de orice urmă de îndoială, de orgoliu, tocmai asta va fi piedica care te va face să nu vezi răspunsul Lui atunci când apare. Aștepți o auroră boreală și trece doar un suflu blând, suav/suav. Care crezi că este iluzie. Descriu în mare ceea ce percep în multe suflete – fiecare fiind unic.

Vremurile de acum sunt cu o intensă și mare încărcătură energetică. Și nu numai aici pe frumoasa Planetă. Ci și printre stele.  Dar tot și toate suntem formați dintr-o Unică Sursă. Noi suntem cel mai departe de ea?! Se pare că da. Singuri va trebui să refacem drumul către dumnezeire. Este Unica Cale a Vieții!
 Pe verticală și nu pe orizontală. Suntem o civilizație bazată pe carbon. Dar sunt și cele bazate pe siliciu, amoniac. Astrobiologia de câțiva zeci le ani studiază aceste ,,aspecte”.

Avem karmă?! Dacă vrem da. Dacă privim numai orizontala desfășurării vieții pământene, atunci vom dansa karmic până vom ameți. 

Dacă nu, vom ridica ochii sufletului, și gândului, și  trupului către ceruri, către Dumnezeu și ...vom zâmbi precum copii când își văd Părinții. 
Atunci am renunțat la karmă și intrăm în dreptul divin al existentei Vieții. Oriunde am fi.



Așa să fie!!!

marți, 20 ianuarie 2015

Corpul de Lumină


Gândirea noastră este cea care ne crează realitatea. TOT este o uriașă CONȘTIINȚĂ din care facem parte dar ȘI pe care o reprezentăm. ,,Suflul Vieții” este în fiecare atom.
Emoțiile la oameni devin sentimente foarte colorate – cu/în frecvențe diferite. Corpul vital le reprezintă cel mai compact și tot el este cel prin care comunicăm direct.

Avem un corp vital perceput ca o emanație gri deschis spre nuanțe de albastru. Acesta este rezervorul nostru din care este alcătuit corpul fizic. Gândurile/judecățile afectează întâi acest corp vital care va colora celelelte corpuri/câmpuri din jurul nostru.  De asta se spune că întâi apar dizarmoniile aici apoi boala fizică. ,,Hrana cea de toate zilele” aici este. Această hrană este după cum gândim apoi simțim fiecare.

Puterea omului de a-și forma un ideal !!! Există?! Avem dorințe asupra lumii materiale pe care le ,,susținem” cu percepte spirituale care sunt ,,zise” însă noi înșine nu le credem LITERĂ de LEGE. Doar voroave prin care ne entuziasmăm.

Gândirea constantă alimentează corpul vital. Cum? În primul rând constanta gândirii face să se activeze uriașul potențial din care este format Corpul Vital. Așa devenim treptat conștienți de Dumnezeu. Descoperind Forța enormă din care suntem formați ÎL descoperim pe EL. Ne punem în legătură directă, personală cu EL: Pentru că EL este Lumină. Vom păstra legătura permanentă cu această Unică Sursă descoperind-o personal. Din cărți nu se poate decât a ,,lua la cunoștiință” că există. Manifestarea ne aparține. Păstrarea legăturii permanente între corpul spiritual și divinitate va fi permanentă. Chiar dacă se va mai întrerupe oricând putem reveni la ea.

Fluidele corpului vital sunt cele prin care percem cel mai clar realitatea.
Atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu în gând ne îndepărtăm de El și în manifestare. Dacă punem în contact gîndirea noastră cu cea divină EA se va revărsa deplin în noi. Corpul Vital va vibra primind energia pură a divinului iar ea ne va aparține. Acesta este Liberul Arbitrul omului: de a întrebuința energia din care este alcătuit Totul – văzut sau nevăzut.

A folosi energia din Corpul Vital gândind dizarmonii ne va îmbolnăvi pe noi, pe cei dragi dar și Întregul. Stările noastre sunt ,,gânduri/gândiri, condensate” – și ele formează emoții care pot deveni sentimente. Nu ne place ceva, apoi altceva și așa se formează O nemulțumire. Care și ea devine magnet pentru alte nemulțumiri .... O ținem tot așa până apare Furia și....nu știm ce ne-a ,,apucat”. Întrebuințăm energia corpului vital pentru a ne crea O realitate?! Sigur că da. Că devine și boală poate fi o salvare de moment pentru o grozăvie și mai mare.

Dumnezeu este Libertatea fiecăruia și vedem că EL însuși depinde de noi CUM ÎL manifestăm. EL este și în răsuflarea rostirilor nostre, în adierea vântului, în piatră și în apă. Energia dumnezeiască este în forme diferite în tot. Energia este Dumnezeu dar folosită de om prin Liber Arbitru. Noi, fiecare ÎL manifestăm.