sâmbătă, 26 septembrie 2015

Sfaturile unui calugar





“In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai.L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.

 ”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu mă deschid și las Sfântul Duh să curgă prin mine. Nu întreb niciodată omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac - ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi.
Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu în om pătrunzând în chilie. La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.

Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. 
Si miracolul pentru mine nu îl numesc vindecare, îl numesc trezirea omului în Dumnezeu..”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :

“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. 

Dacă ai credința nestrămutată că El este în tine, realizezi că nimeni nu poate sta între tine și Dumnezeu. Ca să te rogi cobori în tine, închizi ochii și în inima ta o să găsești liniștea. Acolo te așteaptă Dumnezeu.

Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. 
Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. 

Dacă lași iubirea din inima ta să îți scalde mintea, o să vezi cum gândurile tale își găsesc singure drumul către Cer.”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:

”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala în ceea ce privește relația ta cu Dumnezeu. 

Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. 

Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. 

Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie.

 Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. 
Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.

 “Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

Si m-a intrebat:
”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?

Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosești când cauți cu mintea, inima nu te obosește vreodată. 

Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea..

 Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:

Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie.

 Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. 

Nu fugi după Dumnezeu, stai liniștit și lasă-L să se exprime prin tine”.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca 

s-a rugat catre Dumnezeu să îl lumineze ca să poataă dărui la cei din jur, dintr-o credință fermă că cererea sa este auzită și îndeplinită, și apoi s-a lăsat purtat de valurile vieții, s-a deschis și i-au venit rugăciunile pe care le simțea cu sufletul.

Nu s-a indoit nici un moment si rugămintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. 
Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvântare, bogăția inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legatura, si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze. 

“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni.. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama. 
Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate, din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

Ce poti face tu ca om este să studiezi Cuvântul Intemeietorului, să îl simți, să citești și să alegi acele rugăciuni pe care le simți cu Sufletul, pentru că dacă doar le rostești fără suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugăciune omul se înalță prin Cuvânt care este fapta, prin gând și prin trăire.  

Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.

Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne găsim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea. 
Caută tăcerea, nu urmări șirul cuvintelor mele, ascultă-l pe Dumnezeu în tăcerea mea.”

Si de  cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:

 “Eu când vorbesc cu un om, îl privesc pe Sfântul Duh în el. 

Să fii lipsit de respect la adresa unui om este ca și cum ai fi lipsit de respect în fața tronului lui Dumnezeu. 

Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descoperă-L aici.

Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grăbi să vorbești. 

Cuvintele sunt alcătuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. 

Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. 

Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. 

Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:

”când faci ceva cu toata inima lași puterea celesta a Sfântului Duh să coboare prin tine, omul nu binecuvântează cu puterea omului ci cu cea a Duhului, și în fața Sa toți suntem egali.”

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra. 
Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai.”

Nu stiu ce ati simtit voi citind aceste randuri insa eu L-am simtit pe Dumnezeu.

 Ascult tăcerea și inima mea este plină de Lumină.

January 8, 2012 / Ortodoxia Romana
---------------------------


Un articol citit demult, primit acum pe email. 
Ascultați Tăcerea din inimă apoi veți găsi și Lumina - însoțitoarea dintotdeauna.Schimbări profunde se petrec în ființa umană când  trăiește gândindu-L pe Dumnezeu și nu prăvălindu-se în abisurile lumii. 

 Căutați_L ca să deveniți Tăcerea LUI !!!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu