Reiki este
un sistem de autovindecare, terapie şi evoluţie spirituală. La ora
actuală s-au dezvoltat multe sisteme ReiKi, cel puțin 150: ReiKi Fire, Karuna Reiki Gendai Reiki Ho, Tibetan
Reiki, SeiKim, Isis SeiKim, Inforeiki, Kundalini Reiki, Șamanic Reiki, Dolphin
Reiki etc. etc.
Primele
grade sunt predate ca în sistemul ReiKi Usui de bază apoi se adaugă alte
informații.
Reiki, ca și
alte sisteme energetice, spirituale venite din Orient, din zonele nordice sau amazoniene,
se practică de 100 și ceva de ani pe Planetă. A atins un nivel critic de masă. Nimic nu este
întâmplător. Noi, oamenii, animalele, plantele, Planeta însăși avem nevoie de vindecare
conștientă. Și nu datorită câtorva inițiați, ci datorită fiecăruia dintre
noi. Ne vindecăm pe noi înșine ca să știm să vindecăm și pe alții. Fiecare
vindecare presupune vindecarea unei dureri fizice sau emoționale. O traumă, că
tot e la modă acum.
La noi mai
puțin, dar s-au făcut studii științifice cât de benefic este un tratament
ReiKi. S-a aprobat ca practică medicală alternativă.
INIȚIEREA și
apoi autotratamentul sunt baza. Fiecare profesor-maestru predă în funcție de el
însuși, de nivelul spiritual, energetic la care a ajuns. Însă, l-a nivel
subtil, am mai spus și voi repeta, avem acces la informațiile, la
cunoașterea Maestrului Usui.
Noi nu avem
ARTA și ȘTIINȚA RESPIRAȚIEI în timp ce facem autotratament. Ba respirăm și pe
gură.
Puterea
autotratametului ar crește enorm, deoarece ar crește LEGĂTURA CU SURSA CREAȚIEI,
cu ENERGIA EI. Ar crește puterea de concentrare, de atenție asupra unui
obiectiv. Să nu ne zboare gândirea în toate părțile după câteva secunde.
Concentrarea
pe respirație e cea mai simplă și la îndemână retragere dintr-un tsunami.
Oricare ar fi el. Obișnuința fiecăruia este de a rămâne centrați pe supărări,
dezamăgiri. Concentrați-vă pe respirație și ele instant vor dispărea. Erați într-o realitate, acum
sunteți în alta! Respirația corectă este pe nas și abdominală. Nu lăsați
să vă consume viața, consumați voi -conștient- AER: prana, pe nadisul drept
Pingala și mana, pe nadisul stâng IDA (care e o respirație interioară).
Fiți
martorul respirației care a fost un automatism și, nu mai este. Numărați 4 sec.
pentru inspirație, 4 sec pentru expirație, cu mici pauze, la început, între
ele. Ca să învățăm ceva și să stabilizăm, pașii mici cei mai importanți.
Respirația de
până acum a atras influxuri magnetice care ne-au pus pe jar. Dacă vrei altceva,
inspiră acel „ceva”. Vei atrage. Va veni. Ai deja puterea asta. Emoțiile tale
au atras energii care ți-au alimentat stările de până acum, acelea pe care
le-ai uitat deja. Universul însă nu a uitat: ți-a servit ce ai comandat ieri, săptămâna
trecută, sau chiar azi dimineață. Starea interioară subtilă, de care nu vrem să
fim conștienți, există și e magnetică. Lansăm amprente energetice în jur
datorită stărilor noastre și ne mirăm că ni se răspunde „aiurea” de cei dragi
sau chiar de necunoscuți.
Trecem prin
diverse, diferite încercări, pentru că altfel nu vom învăța nimic. Ne vom agăța
de alții, vom căuta mereu tehnici, informații, guru, maeștri, profesori sau
terapeuți. Sigur că avem nevoie să învățăm de la cineva. Și învățăm ,,așa DA”
sau „așa NU” (nu suntem atenți și practicăm după cum credem noi așa că ori nu
va funcționa ori ne vom îmbolnăvi. Nu cel care a predat e de vină. Ai preluat
eronat. Sau chiar tehnica nu ți se potrivește. Data viitoare vei fi mai atent.
Sper!).
Maestrul
Usui a primit INIȚIEREA pe muntele sfânt Kurama. Un puternic influx energetic (i
s-a răspuns la dorința de a ști cum să vindece, ce traiectorie să aibă viața
domniei sale, deoarece trecuse și prin grele încercări materiale). Același
răspuns -influx energetic îl primim și noi prin INIȚIERE. Vom pune în PRACTICĂ-
ne vom VINDECA. Nu….-NU!
În cei patru
ani în care a practicat și predat ReiKi, explicațiile pe care le-a dat elevilor
domniei sale nu cred că seamănă cu cele care au ajuns la noi. Pentru că
învățăturile spirituale, de credință, din zona reaspectivă sunt altele decât
ale noastre. ARTA RESPIRAȚIEI e, poate, ocultată, în zona vestică.
Prin
INIȚIERE avem access direct la la INIȚIEREA primită de maestrul Usui cu tot
ceea ce presupune ea. Cunoștințe la care ajungem când ne este dat-dăruit, în
funcție de efortul fiecăruia. Când știi un lucru parcă îl descifrezi și îl
faci mai bine. Noi însă, stăm bine cu dorința de a acumula tot mai multe
informații fără a le verifica prin practică personală. Dacă ne spune cineva că
vom avea nu știu ce rezultat, practicăm AȘTEPTÂND rezultatul respectiv. Care,
în proporție de 50 sau 100 la sută, nu va veni. „Nu rezultatul contează ci
drumul pe care îl parcurgi!”, cum îl parcurgi.
Fiecare nou sistem
ReiKi apărut aduce încă o deslușire a ceea ce am primit. Cred, totuși, că sunt unele
care au fost fabricate artificial, cu intenții pecuniare sau dorința de a ieși
în evidență. Învățăm: așa NU!
Respirația este legătura cu Spiritul nostru, cu cel
Suprem, cu Universurile. Prin respirație putem desface orice blocaj din noi sau
din relațiile noastre (Shiva swarodaya). Sau lăsăm să fie un automatism
funcțional în regim de supraviețuire.
Respirația prin Nadis PINGALA ne face activi, întreprinzători dar
poate genera și neliniște, neastâmpăr, mișcare continuă, bruscă. Depinde de
conștientizarea noastră.
Respirația prin Nadis IDA ne poate face calmi, liniștiți, reflexivi,
creatori dar și leneși, somnoroși, fără chef de nimic. Depinde de
conștientizarea noastră.
Ideal ar fi să respirăm conștient pe ambele nări numai că
nu suntem setați așa. Oricum nu respirăm 100% numai printr-o nară. Așa că putem
să creștem procentul de inspirație prin nara care nu funcționează atunci când
avem nevoie.
Suntem într-un grup și ne necăjim de ceva, ne supărăm. Nu
o să punem degetele pe nas în văzul tuturor ca să vedem ce nară funcționează și
s-o activăm pe cealaltă. Pur și simplu
respirăm profund, abdominal de câteva ori, focusați pe starea care apare. Atât
de simplu e! dar uităm, taman atunci nu ne amintim! Am ieșit din zona limitrofă
a Paradisului interior unde stăm marea majoritate. Dacă am exersa 5-10 minute
zilnic, de 2-3 ori, am crea un nou automatism care se va activa când avem
nevoie. Vrei încredere, liniște calm?! Inspiră voit, conștient prin nara stângă.
Vrei forță, putere pentru împlinirea planurilor tale? Respiră voit, conștient
pe nara dreaptă.
Trăim închiși într-o lume cu coordonate vibraționale limitate.
Putem schimba ce nu ne place. Nu numai tehnica e necesară ci alegerea de a
practica sârguincios.
Concluzie: ARTA
RESPIRAȚIEI este arta de a învăța să avem propria Viață sub control,
asumându-ne, minunile ei! MAMA Planetă ne pune la dispoziție tot ceea ce avem nevoie. Am folosit partea materială a
celor cinci elemente. Esența lor am uitat-o dar o vom redescoperi. Este în noi.
Avem access
la atât de multe căi care duc spre vârful muntelui. Fiecare este de folos. Energiile
latente din noi se „trezesc” fie că vrem sau nu, fie că suntem conștienți sau
nu. Ce facem cu ele…. Oricum, începutul este minunat de fiecare dată.
Răscolește ființa umană înspre profunzimile ei.
ReiKi stabilizează această ARTĂ pe nivele de
percepție și energetice cum mulți, încă nici nu bănuiesc. Sigur, vom afla !!!
„Sunt practicant reiki si am maestria. Am citit ultimile articole ale dumneavoastra. Numai despre respiratie. Ce treaba are reiki cu toate astea? Vreti sa schimbati, sa impuneti noi forme de reiki?” etc.
RăspundețiȘtergere................................
Nici gând să schimb ceva în sistemul ReiKi. Dimpotrivă. „Hiperspațiul” (da, denumirea îmi aparține) pe care l-am predat, am descoperit cu uluire și bucurie că se preda în Japonia de către maestrul Chujiro Hayashi. Maestrul Frank Arjava Petter, căsătorit cu nepoata unei eleve a maestrului Chujiro Hwashi a scris clar că se preda ca practică. Sunt convinsă că la nivel subtil, datorită Inițierii, am „atins”, am primit această informație care s-a dovedit de un real ajutor. La inconștiententul colectiv, toți avem acces. Însă informațiile din ReiKi sunt din alt „tărâm”, ca să spun așa. Sunt mult mai mult: tărâmul ființei interioare.
Dacă pentru cineva RESPIRAȚIA nu înseamnă mare lucru, e ok.
N.B. Nu așteptați răspuns pe email.