miercuri, 1 septembrie 2010

CRISTALE



Efectele subtile ale cristalelor sunt date şi de structura lor fizico-chimică. Iar in acest caz, chimia mineralelor ne relevă alchimia fiinţei umane.
Mesajul terapeutic şi cel divinator se bazează pe cunoaşterea elementelor care intră în structura pietrelor şi a mineralelor. Dintre acestea, Oxigenul este cel mai răspândit, apoi Siliciul şi Aluminiul.

Un fir de nisip are aceeaşi formulă ca şi cuarţul: Si O2. Ce le diferenţiază? Structura din ce în ce mai ordonată dată de înmagazinarea informaţiei în medii diferite şi ca timp diferit. Acestea se petrec în Marele Athanor, care este Natura însăşi, în care orice creştere sau transformare, este conştientizată prin acest act formându-se structuri noi din ce în ce mai ordonate.

Deci unul dintre marile procese ale devenirii este cel de conştientizare, prin care starea amorfă (nisipul) devine stare cristalină (cuarţ).
Sistemul periodic al elementelor poate fi privit ca o GRILĂ EVOLUTIVĂ A FIINŢEI UMANE. Cele şapte perioade (rânduri) reprezintă nivelurile de integrare, iar grupele (coloanele) reprezintă etapele evolutive parcurse de fiinţa umană pe fiecare dintre cele şapte niveluri (care, nu în totalitate însă, corespund cu cele şapte chakre). Legăturile chimice sunt un simbol al condiţionărilor care înlănţuie fiinţa în manifestare.
Studierea acestor aspecte este importantă, deoarece stările noastre determină schimbări chimice în organism. Iar dacă o stare persistă (mânie, tristeţe, furie), ele duc la schimbări în structură chimică a organismului. La fel şi râsul, zâmbetul sau iubirea.

A fost un moment amuzant când am încercat să caut în tabelul lui Mendeleev elementele care sunt determinante... în iubire.
Nu asta are importanţă acum... Joaca este pentru fiecare. Iubirea alimentează diferit fiinţa umană, şi măcar acest lucru vă rog să mă credeţi, până veţi verifica, desigur.
Oricum, ştim toţi că iubirea schimbă toate structurile create, diferenţierea stărilor fiind în funcţie de cele cinci etape ale elementelor.
În anumite conjuncturi, intervine blocarea într-una din stările care poate duce la boală. Terapeutic, se acţionează pentru deblocare prin utilizarea unui cristal care să conţină elementele chimice deficitare sau în exces.

Atitudinea preponderentă a fiinţei umane este dată de Oxigen; el simbolizează individul blocat în amăgirile superficiale (exterioare, aparenţele) ale trecutului propriu.
Oxigenul este un simbol al ego-ului manifestat din plin pe planetă, care duce la acţiuni distructive, separatoare, atât între fiinţe dar şi în interiorul fiinţei uluitoare, care este cea umană.
Greu de acceptat că un element ne determină?!
Suntem o planetă pe care ori trăim împotmoliţi în trecut ori refugiaţi în viitor, prin amintirile idealizate ale trecutului pe care le catapultăm în iluzii la a căror materializare nu avem şanse să participăm, deoarece clipa când putem da starea de împlinire este cea prezentă. Întotdeauna.
Despre asta, am mai scris...
Deocamdată, scriu despre cuarţuri, revenite în viaţa noastră acum.

Şi ele au apărut ca alternativă terapeutică, necesară trecerii de la starea involutivă (descendentă), la cea evolutivă (ascendentă).
De ce am adăugat descendentă şi ascendentă? Pentru că, din cauza Ego-ului, „alunecarea” în neanturi este mai profundă acum. Neanturile au devenit mai copleşitoare pentru fiinţa umană, macină pe mai multe structuri energetice care s-au conturat în fiinţa umană mai clar ca până acum.
Dar orice monedă are două feţe. Revin la nisip, la starea lui amorfă... Potenţialul există în el. Poate deveni o lacrimă a lunii, o Perlă. Natura, în Athanorul ei, face ca misterul sa devină vizibil doar ca formă. Nu şi ca devenire. Calea este transmutarea, cum spuneau alchimiştii, sublimarea, cum spunem acum, legi pe care trebuie să le descoperim fiecare. Fiecare are Calea lui... Cine crede că există o reţetă universală este pierdut... Va experimenta fără să asimileze, fără să conştientizeze, trecând din stări în stări care îl pot zăpăci în cel mai bun caz.
 Tocmai Ego-ul ne poate ajută prin încăpăţânarea de a vrea mai mult, de a înţelege mai mult, să ne deschidă căi şi porţi spre calea ascendentă, spre mântuirea înţeleasă cu toată fiinţa noastră, urmând etapele iniţiatice nebănuite până acum.

Ego-ul, care creează sentimentul că suntem deosebiţi sub diferite aspecte faţă de ce este ÎN EXTERIOR (şi aici e cea mai teribilă glumă), tocmai el ne dă impulsul de a ieşi din această stare (ignoranţă) şi a căuta în altă parte, în INTERIORUL nostru, conştientizând că în noroiul materiei se află cea mai strălucitoare esenţă: Spiritul reflectat prin sufletul nostru. Lotusul. 

Materiale pentru studiul cuarţurilor se găsesc în reviste, în cărţi, pe net... Discernământul evident că este necesar.

Am scris această introducere pentru a vă da o mică idee celor care nu ştiţi despre lumea cristalelor, poate un pic altfel decât în marea majoritate a cărţilor, cărţi în care se prezintă „efectele” terapeutice, după zodii, după culoare, dar mai observăm în dreptul Malahitului: CuCO3, sau Cuarţ roz: Mn 3+. Acestea sunt elementele preponderente în cuarţul respectiv şi care au o mare importanţă în terapie, rolul lor fiind de a adăuga ceea ce lipseşte sau a înlătura ceea ce este în exces în unele cazuri.

Un apel telefonic, o goană prin oraş cu mâinile împreunate în rugăciune, taximetristul care gonea făcând slalom printre maşini fără să-l fi rugat, un chip pe care nu se mai vedea nici o umbră a unui gând sau a unei simţiri, ci doar undeva, în adâncuri, o luminiţă care se topea...
Prietenul meu care iubea totul, care dăruia şi colţul lui de cer, acum era înaintea mea, nemaiputând să articuleze nici un sunet de bun-venit sau să facă un gest oricât de vag.

Cândva, îi dăruisem un granat, piatra care asigură trăinicia unei prietenii şi certitudinea revederii. Avea piatra în mână şi ne privea pe amândouă, ca şi cum nu ne vedea... Sau poate vedea legătura subtilă dintre noi două... Cred că da.
I-o dăruisem după o discuţie mai „aprinsă”, când spusese că nu crede în... CRISTALE.

„Fantezii născute de minţi care au prea multă imaginaţie...” (scriu eu frumos acum, ca să nu vă oripilez... pentru ca are/avea, de fapt, un limbaj mai colorat). A fost atât de vehement, încât ceilalţi au preferat să tacă. I-am luat mâna şi i-am pus în palmă un granat. Avea o nuanţă superbă şi ştiu că a fost clipa când tot ceea ce au însemnat cristale în vieţile lui s-a activat ca undă de cunoaştere. A strălucit în palma lui, dar el l-a aruncat într-un buzunar, nepăsător. Însă în privirea lui, sclipise acea re-cunoaştere, acea re-amintire pe care o ştiam prea bine.

„Cândva, va fi telefonul fără fir! Las’ că ai să vezi tu!”, i-am spus mai în glumă, aşa cum sunt toate adevărurile care ne depăşesc ca înţelegere a momentului când sunt rostite. Multora ni se întâmplă asta...
O perioadă, aducea „întâmplător” discuţia despre cristale, apoi am început meditaţiile în grup. El a făcut cursuri şi cu DaEl... Îmi povestea ce descoperiri mai făcuse în tratamentele cu cristale. Era prea entuziasmat şi nu mai voia să ştie de nimic altceva. Începusem la un moment dat să am mustrări că i-am deschis această poartă! Eronat! Nu am fost decât un pion, atâta tot.

Iar acum, stătea cu granatul în mână, iar eu mă uitam mică şi neajutorată la fiinţa din faţa mea. Femeia iubită plecase printre îngeri, iar de luni bune, ştiam că vrea şi el să plece cât mai repede.
Îmi spusese că îşi amenajase o cameră de meditaţie. Spre acea încăpere priveau ochii lui stinşi...
Am ieşit în hol şi parcă străpungeam falii de timp şi spaţiu. Era o senzaţie fizică. Parcă intram în dimensiuni din ce în ce mai puternice, dimensiuni a căror energie te absoarbe... Greu de explicat, teribil de trăit!!! Dar acolo era răspunsul la starea prietenului meu.     
M-am gândit să mai chem pe cineva, să fim mai mulţi... Am revenit la prietenul meu, am pus mâna pe telefonul care se descărcase, cu toate că abia îl încărcasem, ştiam prea bine asta. Bun! Nu trebuie, nu trebuie, nu am să chem pe nimeni. 
Ca pe un copil l-am aşezat pe canapea.
„Ce-ai făcut, nătărăule!” (scuze, dar asta este „alintătura” mea când sunt supărată foc). Iar nătărăul s-a uitat la mine şi a încercat să zâmbească. „Doamne, încă simte, încă gândeşte cât de cât” aşa că am început să-i scanez câmpurile. În întâlnirile noastre, mai exersam unii cu alţii, ştiam că are câmpuri bine structurate, armonioase, pe care le simţeam rând pe rând. Acum, mâinile au trecut prin aer şi m-am oprit în interiorul lui... Asta a fost senzaţia... Suficient de şocant ca să mă gândesc în următoarea clipă „DOAMNE, TU ŞTII MAI BINE!!! TE ROG FRUMOS, AJUTĂ-L”. Stăteam cu mâinile pe pieptul lui şi simţeam frigul, gheaţa din interior. Minute, zeci de minute, am stat aşa. La un moment, dat a început să tremure de parcă avea convulsii. Pur şi simplu, devenisem o statuie care ţinea mâinile pe el şi Îi mulţumeam Tatălui. Nici un gând, nici un sentiment, eram doar o stare de energie.
A adormit.... Un somn profund, din care a ieşit spunând „Mi-e sete”.
În sfârşit, am avut cu cine discuta.

Citise vechi cărţi, vechi manuscrise ajunseseră la el. Începuse să adune cristale de prin toate colţurile lumii. Ele şi veneau spre el, de ajunsese să aibă o colecţie pentru care şi cele mai mari muzee l-ar fi invidiat. Ştia deja care fusese contribuţia lui în Atlantida, în alte vieţi, la manipularea prin cunoaşterea dată şi de cristale. Şi trecuse, sau aşa credeam eu, peste aceasta. Nu tu, cel de atunci, ci tu, cel de acum, ce faci, asta este important.
Nu este uşor de dus o asemenea reamintire. Mulţi îşi doresc asta, dar nu ştiu ce-i aşteaptă în acele clipe, când e ca şi cum eşti TU cel de acum, pentru că mentalul nu poate face deosebirea dintre timpurile trecut-prezent. Acea vibraţie te poate domina, se poate infiltra atât de puternic, încât devine „reală”, este ca o autohipnoză din care s-ar putea să ieşi niţel aiurit (măcar).
„- Zi, până nu te arunc pe geam, că tot ai vrut să zbori!!!”. A început să râdă uşor, uitându-se amuzat la mine. Sigur, la diferenţa de constituţie dintre noi, când ar fi putut să mă ia sub un braţ...
„- Cristalele, du-te să le vezi, s-au prăbuşit!”
„- Măi, tu nu ţi-ai revenit cu toţi neuronii sau ai sinapsele aiurea? Unde să se prăbuşească ?’’
De fapt, ştiam că are dreptate... Mă întorsesem de pe hol, plecând din acele energii care creaseră un baraj suficient de... aiurea.

Aşa că am ascultat o poveste pe care am s-o redau succint.
Cumpărase geode de cristal/ametist de o culoare ameţitoare (aveam să mă conving că aşa este. O culoare indigo totală, cum nu credeam că există). Baghete de turmalină, de la verdele cel mai intens şi pur, la un roz diafan, albastre şi indigo. Cu acestea, în primul rând, dar şi cu altele specifice, voia să facă arc de trecere.
Să-şi sublimeze propria energie, să transmute starea elementelor chimice din organism... Se pregătise prin post şi rugăciune, meditaţii...
„- Bilet... ai avut ?”. Nu era vorba de aprobarea nimănui. Peste liberul arbitru nu trece nimeni dar trecem noi înşine când nu ascultăm, iar el ştia de ascultarea Tatălui Ceresc.
„- Nu. Am... A fost mai puternică „dorinţa”.
Deci un sentiment, o dorinţă umană a materiei îl făcuse să ajungă aici... Concluzia a fost că nu mai reuşise să se desprindă de energia degajată din cristalele pe care le activa prin prezenţa lui. Evident că informaţiile cu care rezona el erau biblioteci întregi de cunoaştere.

Asta facem toţi când rezonăm cu un cristal. Rezonăm cu informaţia elementelor stocate în el sub formă de informaţii. Un cristal de 5 cm creşte în 10 mii de ani. Uneori, am avut senzaţia că rezonez doar cu o moleculă dintr-un cristal, cu ceea ce este stocat doar în ea, nu cu totalitatea cristalului. Bun... Este percepţia mea. Nu o luaţi de bună, verificaţi şi iar verificaţi.

Şi ca idee că universul ne pregăteşte pentru tot ce vine, de câteva zile bune, reîncepusem studiul chimiei şi al fizicii. Primisem şi un mesaj în care cerusem un răspuns şi am fost îndrumată spre fizica din clasele de gimnaziu. Ştiu că dacă o informaţie este mai „aspră”, păi tocmai aceea îţi trebuie în cel mai scurt timp. Sau voiam să ştiu cum se mişcă electronii, dacă formează figuri geometrice clare, mă rog, întrebări absurde aparent, cărora nu le mai dădeam de capăt şi nici eu nu mai ştiam ce caut, ce vreau... (Oricum, aşa cum mi-a spus cineva: tu nu te plictiseşti niciodată! Asta e sigur !!!), până m-am apucat să curăţ şi să reaşez cristalele ! Fiat lux! Şi atât.

Dar informaţiile din ele m-au ajutat în clipele care au venit peste prietenul meu.
Acum sunt doar gânduri disparate. Poate prin ceea ce voi scrie, ca un jurnal al acestei întâmplări, am să pot să atenţionez că nu este de glumit, că nu este doar o toană.

„Vai, ce Fruuuumoooase sunt!!!”, şi le atârnăm pe noi. Sau le purtăm în poşetă, dormim cu ele, pentru că ni le-a dăruit o persoană dragă.
După aventura prietenului meu, mi-a venit o idee. De fapt, vorbind la telefon cu un prieten, l-am întrebat dacă are cristale. „Da, am unul şi îl ţin la capătul patului”. „Mă bucur!” I-am spus să-l spele cu apă rece, cu săpun, să-l pună la încărcat pe lună plină, la soare, pe pământ... Mă rog, informaţiile strict necesare, de început.

Trebuie să îl armonizăm cu noi!!! Tot aşa auzim, citim... sau noi cu el? „Conştientizarea” acestei armonizări este importantă.
Când luăm un cristal în mână, gata exclamaţiile:,,ce culoare are, o fi potrivit cu zodia mea?"... Parcă este psihoză în masă. E ca şi cum i-am spune iubitului:  „Simt cum mă strângi de mână” fără a fi atenţi la fiorul atingerii şi căldura care ne cutremură. Ce să-i faci dacă atât simte omul?!
Aşa şi cu cristalele. ÎNLĂUNTRUL nostru... oare CE SIMŢIM?
Şi mi-a venit o idee. Am dăruit multe cristale. Aşa că am luat cristalul meu între palme şi am trimis gânduri de reactivare a iubirii şi luminii către toate cristalele dăruite vreodată, în toate timpurile şi dimensiunile. De ce am făcut asta? Pentru că, la un moment dat, cristalele încep să activeze energia negativă din jur, amplificând-o. La fel ca şi piramidele pe care le-am văzut la unii prieteni. Rar când lucrurile nu scapă de sub control. Şi nici nu bănuim de ce.

Cine a primit telefoane şi mesaje de la prieteni cu care nu a vorbit de mult?
Nu am realizat de prima dată ce se întâmplă. Tot şoapta îngerilor m-a îndrumat. Cineva mi-a spus că a găsit cristalul pe care i-l dăruisem şi pe care credea că l-a pierdut. Aşa că mi-a sunat !!! Şi mie, clopoţelul. A fost simplu să-i întreb pe ceilalţi dacă mai au cristalul dăruit. „Sigur că da”.
Sigur voi face această reactivare din când în când. Este o obligaţie. Dacă ţi s-a dat o conştientizare, trebuie să ţi-o asumi şi să procedezi în consecinţă. Şi e minunat !!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text.