Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările

miercuri, 19 august 2015

Trăiește-te pe tine însuți



O povestire a însingurării de oriunde, de oricând. A întrebărilor, a căutărilor și ….finalitatea o alege fiecare.

 „Oare mai există vreo speranţă pentru mine?” ,,Din mine nu mai poate ieşi nimic"- sună cunoscut ?! ,,nu găsea sprijin nicăieri” ……..Cu toate acestea, avea succes, putere şi işi putea permite orice. 

Dar ce insemnau bunurile materiale fără armonie interioară, fără conştinţă spirituală, fără dezvoltarea personalităţii şi, inainte de toate, fără prieteni adevăraţi şi fără un partener care să-l iubească din suflet?

,, Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld” – un nume care cuprinde în el ,,aparițiile editoriale” ale învățământului cules și ,,interpretat” de prin toate zonele lumii. Un amestec de din toate! Prototipul ,,terapeutului” este magistral creionat. Dar… e necesar și el. Aceeași ,,acumulare”de informații vandabile dar și o întoarcere bruscă spre Cel care a făcut Totul. Măcar de spaimă – uite la ce duce.
 ,,Iluminarea” din templele construite de mâinile omenești se poate stinge oricând.

Noi spunem mai simplu și direct: ,,La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Dar e important să cauți – ce găsești poate te face să te accepți. Poate…! Dar și înveți să ai discernământul necesar în alegerea informațiilor, a persoanelor cu care rezonezi spre îndrumare. Pentru că până la urmă tu le vei suporta consecințele și:,, avea cumva sentimentul că-şi va putea rezolva problemele singur”.
 Căutăm ,,deasupra” iadului propriu. Dar dacă e acolo un alt iad?! (până la ceruri ne mănâncă sfinții). Există însă o Unică Putere, o Unică Forță Creatoare, un Unic Nume – Dumnezeu, oricum I-am spune. Spre El să ne îndreptăm ființa, gândul. Legătura cu El este indestructibilă  dincolo de religii, școli, sisteme spirituale .

Nu e bine-nu e rău! Înveți din toate. Atitudinea ta contează. Karma?!- a trecut. Ce faci tu acum cu viața interioară ?! știi că o ai și e a ta, numai a ta?! Și părinții, și stră-bunicii au avut-o pe a lor. Ți-au predat-o și ție. Alege ! o trăiești pe a lor sau Tu te trăiești pe tine cum dorești?! Avem ,,memoria” lor în noi. Nu e nevoie să o ,,citim” în fiecare zi și să nu vedem că e soare, că adie vântul, să nu simțim mângâierea pe care o putem dărui, gustul unui fruct care să ne înmiresmeze clipele. Mare ,,minune”: trăim și interpretăm rolurile altora, fie că sunt genetice fie că vin din Egiptul antic. Ne place nouă să jucăm asemenea roluri (cică avem …karma sau farmece, blesteme). Jos măștile și trăiește propria ta viață Acum. Conștient. Fără trecut-fără viitor. Acum !!!

Conștientizăm mereu și mereu ,,iadul fierbinte” din jur și din noi. E bine. Odată și odată, vom începe să căutăm, vom fi dezamăgiți poate, dar dacă nu te oprești …. Te vei cunoaște pe tine, Om Minunat! ,,E ziua ta azi” poți deveni conștient de asta în fiecare clipă! Ce faci cu ea?!
E doar Ziua ta. Unică !!! pentru că mâine va fi la fel, aceeași zi de Azi.


* * *
  Fragmentul este din : ...” –,,Manualul NPL-ului spiritual” de Walter Lubeck, ed.MIX.
(Sublinierile din text îmi aparțin)


,,Intr-una dintre puţinele mele zile libere, după un mic dejun prelungit, stăteam aplecat asupra ziarului şi nu după mult timp, a inceput să-mi pară rău că mă ocup de aceste ştiri noi, dar, in acelaşi timp, vechi, intotdeauna deprimante. Aşa că l-am pus deoparte şi am incercat să caut din nou in revista Cronicile Akasha 37 un articol scurt care să-mi echilibreze starea de spirit.
După un timp, pe o pagină care-mi scăpase pană atunci, am găsit o povestire care mi-a captat imediat atenţia. Sub titlul banal de „noutăţi din dimensiunile inferioare" se găsea următoarea relatare:
,,În casa diavolului, undeva jos, intr-al şaptelea iad, cu toate că era tarziu, pe masă mai ardea incă o veioză. Obosit, dar fascinat de o carte pe care o primise chiar in acea zi de la un distribuitor, incornoratul stătea culcat in patul său şi citea. Langă el erau inşirate lucrările standard ale literaturii New-Age şi ale psihoterapiei modeme. Într-o armonie perfectă, aici stăteau una lângă cealaltă „De la Yeti la Yoghin in 90 de zile", „Vindecarea bătăturilor după metoda frăţiei galactice" şi „Creşte spre lumină - eliberează-te şi tu de cătuşele căruciorului pentru copii".

 După incă o jumătate de oră, domnul Satan a lăsat la o parte cartea şi a inceput să privească visător in lava fierbinte care aburea in faţa ferestrei sale.

 „Oare mai există vreo speranţă pentru mine?" se gandea el şi işi proiectă in faţa ochilor minţii situaţia familială şi evenimentele care l-au marcat in prima copilărie, care-i deveniseră conştiente prin lectura acestei cărţi.

„Din mine nu mai poate ieşi nimic", medita el in continuare. „Deja bunica a fost cumva psihotică, părinţii mei au fost egoişti şi narcisişti şi nu le păsa de mine, fiindcă erau tot timpul obligaţi să lupte pe Pămant impotriva concurenţei cereşti. Ori de cate ori tata se intorcea acasă stresat, incepea să spună aceleaşi poveşti: „Ha, anul acesta am ţinut cu 50% mai multe liturghii negre şi am realizat cu 20% mai multe abandonuri ale bisericii decat in perioada de bilanţ trecută. Nu mai am probleme decat cu caţiva şefi de departamente. Aceştia au ipotecat din nou un şir intreg de suflete deja amanetate. Cum pot să-mi verific socotelile in asemenea condiţii?!"
Lucrurile au continuat in acelaşi fel şi trist, micul diavol care nu găsea sprijin nicăieri, lăsă să-i atarne coada. Dar nici aşa nimeni nu-i dădea atenţie.
Nimeni nu-l putea suferi. Nici in iad nu era foarte agreat. Oamenii fugeau de el şi blestemau folosindu-i numele. Cu toate acestea, avea succes, putere şi işi putea permite orice. Dar ce insemnau bunurile materiale fără armonie interioară, fără conştiinţă spirituală, fără dezvoltarea personalităţii şi, inaintede toate, fără prieteni adevăraţi şi fără un partener care să-l iubească din suflet?

Diavolul suspină adanc. Privirea ii alunecă peste cărţi şi i se părea că nimic nu mai are sens. Nici acestea nu-l puteau ajuta cu adevărat. Nu erau altceva decat hârtie moartă.

„Stai " inviorat brusc, el işi indreptă spatele. „Bineinţeles! Este totuşi cineva care ţi-a scris!" Se apucă să răscolească prin bibliotecă şi in curand găsi ceea ce căuta.
 Lucrările care au trezit in el cele mai multe procese de conştientizare au fost scrise, fără excepţie, de Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld. Entuziasmat, trecu in revistă o anexă. Da, acolo scria: "Dacă ai probleme pe care nu le poţi rezolva imediat, prin tehnicile de autoajutorare pe care le-am descris in această carte, poţi să mi te adresezi pentru a stabili o intalnire de lucru şi o şedinţă in vederea demarării unui proces de rezolvare a acestora, prin transformare energetică." Cu ochii strălucindu-i şi mai tare, cel care-i duce la pierzanie pe cei drepţi, işi ridică privirile şi inchise cartea. 

„Da", spuse el cu un glas scăzut, dar plin de speranţă, „trebuie s-o fac". „Numai el mă poate vindeca. Procesul de rezolvare prin transformare energetică mă va conduce şi pe mine spre lumină şi dragoste!". in dimineaţa următoare, chiar in timpul pauzei pentru micul dejun, s-a indepărtat de colaboratorii care nu trebuiau să-i cunoască toate problemele personale şi a telefonat la cabinetul doctorului Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld. După două semnale sonore, i s-a făcut legătura. 

Se auzea o muzică minunată şi o voce bărbătească plăcută i-a spus: „Alo, ai ales numărul potrivit. Aici este centrul cristalelor luminoase al lui Devadip Anand Satarasch. Sunt intr-o şedinţă şi din păcate nu pot vorbi cu tine personal. Mă poţi găsi la ora..." Diavolul şi-a notat orele de consultanţă şi a inceput să se simtă gelos. Acest om mai avea şi alţi clienţi. Totuşi, in curand, a inlăturat gandurile acestea nedemne şi şi-a continuat munca. Mai tarziu, după-amiaza, a avut, in sfarşit, succes.

 „Da, aici Anand, ce pot face pentru dumneavoastră?!" a răsunat o voce stresată in receptor. „Vreau să stabilim o intalnire. Am cateva probleme, poate că mai puţin obişnuite - nu ştiu. Mă puteţi ajuta?" spuse diavolul nervos. „Nu vă faceţi griji, găsim noi o soluţie. Nu există nicio problemă pe care să nu o cunosc şi pe care să nu o pot rezolva", răspunse sigur pe el, Dr. Devadip Anand Satarasch. „Am studiat terapia psiholingvistică Chakra la Enlightment-Pyramid-Center din New York şi Muller-Work cu insuşi Mtiller, cu care colaborez. Noi doi am scris şi o carte impreună."

Diavolul ştia acest lucru de la Agenţia de distribuţie a razelor de lumină şi inlemni datorită sentimentalul de respect interior, căci ceea ce citise in această carte deschizătoare de drumuri suna bine, işi amintea cu precizie, chiar dacă n-a inţeles foarte bine despre ce este vorba. 

„În afară de aceasta", continuă terapeutul, „cu ajutorul puterii mele directe de a vedea aurele pot găsi toate blocajele cat ai zice peşte. După aceea, le dizolv cu blandeţe, cu ajutorul forţei universale de transformare prin dizolvare vibraţională. In acel moment, va ieşi la suprafaţă adevăratul tău eu dumnezeiesc, care se găseşte deasupra energiilor inferioare ale armurii tale emoţionale şi, odată cu aceasta, se va armoniza şi karma ta negativă."

Între timp, diavolul era nerăbdător să fixeze o intalnire şi, din intamplare, Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld avea vinerea următoare timpul necesar pentru o şedinţă intensivă. 
Diavolul trebuia să-şi ia concediu şi şedinţa costa aşa de mult incat chiar şi el trebui să inghită de cateva ori in sec dar, in ultimă instanţă, era vorba despre armonia sa interioară şi despre curăţarea Karmei!

Pană in momentul sosirii zilei stabilite, Scaraoţchi a avut parte de o perioadă plină de sentimente contradictorii. De mai multe ori a fost aproape de a anula intalnirea, fiindcă avea cumva sentimental că-şi va putea rezolva problemele singur. Dar, de fiecare dată, a invins senzaţia că aceasta este foarte importantă pentru el şi cărţile sale de tarot ii arătau acelaşi lucru. 

Desigur că n-a intrat total nepregătit in centrul cristalelor luminoase. S-a imbrăcat cu un trenci lung, care-i ascundea statura şi - inainte de toate, coada - şi-a pus pe cap o pălărie, ca să nu i se vadă coarnele, şi-a infăşurat in jurul gatului un şal, şi-a pus mănuşi, ochelari de soare şi cizme. Grijuliu, şi-a turnat o jumătate de litru de parfum franţuzesc scump pe pielea scorţoasă pentru ca nimeni să nu-l poată recunoaşte imediat după miros. Înarmat astfel, ieşi din casă şi porni spre locul primei şedinţe terapeutice.

Intrarea in centrul cristalelor luminoase era impresionantă şi diavolului i s-a părut că percepe şi faptul că acea clădire iradia ceva extrem de luminos şi limpede. Pe uşă, pe un panou din alamă, scria cu litere violete: „Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld - terapie psiholingvistică pentru armonia Chakra - Miiller-Work Maşter Enlighter - supervizarea de procese de transformare prin dizolvare universală - sunaţi pentru a stabili o programare."
Pentru moment, stăpanul tuturor iadurilor inferioare, mijlocii şi superioare, devenit nehotărat, a ezitat din nou. După aceea insă, şi-a făcut curaj şi a sunat la uşă.
Reuşise. Reuşise să ajungă la cel care-l putea vindeca prin propriile forţe. În sfarşit, acum, după mii de ani de blocaje sentimentale şi acumulări de Karme negative, işi va sfărama cătuşele şi-şi va putea descoperi şinele divin.

Se simţea cumva fericit. Uşa s-a deschis şi in faţa sa se găsea Dr. Devadip Anand Satarasch Erwin Kleinfeld. Un bărbat puternic, de varstă mijlocie, imbrăcat in alb, puţin supraponderal - dar şi Buddha a fost aşa -omul care, cu mult timp in urmă, ii dăduse atata de furcă. 
Omul  acesta ii zambea prietenos. „Intră, imi pare bine că ai venit", ii spuse el. Stăpanul fiinţelor intunericului intră. „Să mergem direct in sala de transformare. Simt dorinţa ta de a te transforma şi trebuie să folosim ocazia".
În sinea sa, diavolul sări in sus de bucurie şi uşurare. Terapeutul său...a simţit... dorinţa sa de schimbare!!! Cat de sensibil era acest om, cat de sigur de sine, ce minte clară, cat de puternic şi de spiritual. Michiduţă s-a felicitate pentru alegerea pe care o făcuse. N-ar fi trebuit să-i fie frică de şedinţa de terapie. A mai simţit şi o uşoară dizlocare a blocajelor. Era sigur că, intr-unanumit fel, Dr. Anand Satarasch lucra deja cu el mental-energetic sau karmic.
Era aşa de cufundat in ganduri, incat terapeutul a trebuit să repete de trei ori aceeaşi intrebare inainte ca diavolul să fie conştient de acest lucru.
„Cum? Da, am inţeles. Vreţi să-mi scot hainele şi ochelarii de soare. Cu plăcere dar, ca să fiu onest, sunt puţin inhibat. Ştiţi, nu arăt la fel ca ceilalţi oameni. Mă simt penibil şi, in afară de aceasta, nu vreau să vă sperii".
Terapeutul l-a privit cu un zambet profesional amabil şi i-a replicat: "Am vindecat mii de oameni. Mulţi dintre ei credeau ca şi tine că ar fi altfel şi că nu merită să fie iubiţi, dar nu este aşa. Ai să vezi. Vom parcurge impreună procesul de transformare prin dizolvare şi ai să-ţi descoperi sinele divin pe care il percep de pe acum, ca la toţi oamenii care se găsesc in apropierea mea. Dezbracă-te! Peste patruzeci de minute are să mai vină cineva pentru o iluminare intensivă şi vreau să avem timp suficient."
Diavolul şi-a adunat tot curajul, a respirat profund abdominal( pentru a se centra aşa cum a invăţat dintr-o carte despre aură scrisă de un domn Kiel sau Hamburg sau ceva asemănător şi şi-a scos ochelarii. A urmat pălăria şi in momentul in care şi-a dezbrăcat mantaua şi s-a intors, a auzit zgomotul unei somiere terapeutice care se răsturna, in spatele căreia se baricadase Dr. Anand Satarasch Erwin Kleinfeld. „Isuse, Cristoase! Tatăl nostru care eşti in ceruri. Binecuvantată fie impărăţia ta şi iarta-ne nouă astăzi păcatele noastre zilnice!"

Terapeutul a continuat să spună toate rugăciunile şi invocaţiile care-i veneau in minte, ţipand cu o voce sugrumată, in timp ce-şi făcea cruce: „Pleacă Satană! Pleacă! O cerule, ajută-mă! De maine am să mă duc iar la biserică şi am să mă spovedesc de două ori pe zi. Pleacă Satană!" Un moment, diavolul s-a uitat la terapeut fără să inţeleagă nimic inainte de a pricepe ce s-a intamplat cu adevărat. Obosit, a făcut un gest de renunţare şi a spus: „Scoală-te, nu sunt in timpul serviciului până mâine."

S-a intors şi a ieşit puţin mai aplecat decat la venire. S-a oprit cateva clipe in faţa firmei de la intrare, a smuls-o de pe perete fără mare efort şi a aruncat-o cat mai departe. În faţa uşii mai mirosea incă a pucioasă atunci cand Erwin Kleinfeld, palid şi inarmat cu o ramă masivă in care se găsea unul dintre cele mai importante certificate de terapeut pe care le avea, a ieşit şi el să vadă cum stau lucrurile.


Astfel, diavolul mai duce şi acum povara unei karme negative şi este şi acum limitat in capacităţile sale de socializare şi in alegerea meseriei din cauza influenţelor care i-au marcat copilăria. Dar această poveste continuă să fie rescrisă şi poate, candva, va exista cineva care să aibă inimă suficient de mare şi pentru diavol. Este posibil ca atunci să se poată deschide un capitol cu totul nou”. 


......................
Picturi_ Alex.Grey 

vineri, 23 mai 2014

Chiron și vindecarea - Relaționare personală



Ca fiecare pământean am și eu relația personală cu astrele. Prima privire asupra acestei lumi și atunci Harta astrală a acelui moment se imprimă, se codifică în noi. De asta sunt importante locul nașterii, data și ora.

Pentru că nu am reușit niciodată să îmi aflu ora nașterii am considerat că va trebui să caut altfel datele despre harta mea astrală.

Cunosc o profesionistă desăvârșită în ale astrologiei: Minerva. De ce spun desăvârșită?! Pentru că ea însăși știe și crede că mai are mult de învățat. Asta înseamnă temeinicie în ceea ce știi deja. Și iată că după mult timp în care ne-am văzut doar așa de un Bună-Bună și câteva îmbrățișări am stat o oră la ,,discuții”. Ea pregătită să îmi dacă astrograma - eu pregătită să aflu răspunsuri la frământările mele. Mulțumesc pentru tot de pe acum, pentru a nu uita cumva. Vraja lui Chiron e puternică. Kiron s-a întors.
Profesionistul nu se dezminte: a fost un pic dezamăgită dar, când a auzit ,,subiectul”, s-a luminat.

Chiron !!! ei da, pentru Chiron mi-am programat o întâlnire cu Minerva. Pentru cei care nu știți, Chiron este un asteroid descoperit în 1977, datat ( are și el ,,certificat de naștere) la Pasadena. Informații sunt pe net. Istoria centaurului Chiron la fel. Evident cu interpretările astrologilor. Am găsit că ba aste între Saturn și Uranus ba între Saturn și Neptun. Dragii mei profesioniști, un pic de atenție ar fi binevenită.Toți avem lapsusuri, scăpări de moment, dar mai verificați-vă informația scrisă și corectați-o.
Normal că este între Tatăl și Fiu , când în zona unuia, când a altuia. De asta nu este considerat planetă, pentru aceste intersectări. 
,,atinge orbita lui Saturn la periheliu, pe cea a lui Uranus la afeliu şi realizează o rotaţie completă în jurul Soarelui în 50,682 ani.
,,Chiron este planeta care guverneaza casatoria, sotul/sotia, sufletul-pereche si copii nascuti in casatorie precum si relatiile karmice”.

Am evidențiat unele din ideile bază, spuse de Minerva, pentru că sunt suport propriilor gânduri. Nicidecum astrologice. Ci ale unui profan care încercă să cuprindă o picătură din vastitate. O undă de fapt.

Chiron – fiul nelegitim al lui Saturn, fratele vitreg al lui Jupiter, nepotul frumoasei zeițe Venus al cărui părinte era Uranus, deci bunic lui Chiron. Și rudă de grad unu cu multe alte înalte fețe celeste. Probabil de asta cu unii stă mai puțin, cu alții mai mult, de când a fost ridicat la rang stelar.

Mama lui era o nimfă - Philyra, fiica lui Okeanos dar uite că a primit nemurirea de la tată: Saturn/Cronos care se unise cu Philyra în chip de cal. Nimfa se rugase și fusese transformată de tatăl ei într-o iapă pentru a scăpa de avansurile lai Saturn. Dar zeul ...

Abandonat de ambii părinți (??) din cauza înfățișării sale, jumătate cal jumătate om, este luat de Apollo care îi devine tată adoptiv și îl învață Artele: a tămăduirii - medicina, a muzicii, arta războiului, etica, filozofia, divinația, astrologia... Hercule, Achile, Esculap, Iason și fii regilor, l-au avut profesor mai târziu. Ceea ce înseamnă că trăia în lumea oamenilor fiindu-le de alinare și Mare învățător. 
Intr-o încăierare a fost atins de o săgeată plecată din arcul lui Hercule, a cărei vârf fusese înmuiat în sângele Hydrei. Rana provocată nu a fost adâncă dar suficient ca otrava să își facă efectul.

 Dureri și chinuri înfioarătoare. Iar nemurirea în acest caz era perpetua suferință aici, pe pământ nu în imperiul lui Hades, așa cum au ajuns alții. De fapt, pare a fi singurul zeu supus unei asemenea duble ,,traume”, cred eu, astrologii vorbesc de ,,trauma abandonului” (mai este, dar pe alt palier, Priap fiul Afroditei și al lui Dionisos - abandonat și el din cauza urâțeniei, având  un corp grotesc şi cu un enorm falus). Zeii urâței sălășluiau numai pe pământ?! Și zeițele, desigur. Nu provoc acum discriminare! Urâțenia arăta ,,necuviințele” zeilor, sau ....încercări genetice nereușite?! 

Și i-a dăruit nemurirea sa lui Prometeu murind sfâșiat de vulturul fratelui vitreg, Jupiter. A devenit o constelație: a Arcașului. În mare aceasta este povestea lui Chiron. ,,Descoperit” în 1977. Se spune că ,,Rana chironiană este o durere care nu va fi niciodată vindecată complet”- referire la ,,rana abandonului”.  Poate acum vom reuși împreună. Dacă ajungem individual sau ca omenire, să gândim, să simțim abandonul părinților divini, atunci Kiron ne va determina să înțelegem că ne otrăvim singuri cu veninul Hydrei. 
,,demnităţile  lui Chiron urmând să suporte o modificare pe parcursul Erei Vărsătorului, respectiv o translatare pe crucea fixă, Scorpionul urmând să devină domiciliul chironian”
                                                                      ***
Iar acum, încrucișările mele ...temporale. Cele care m-au determinat să ajung la Minerva care și ea de ani buni , îl iubește pe Chiron dar și pe Pluto (sper că nu e o indiscreție!).
Astrologia practică este o Știință. Căutarea mea se bazează pe simboluri, sensuri păstrate și în memoria neamului din care fac parte acum. Mai ales că Rusaliile sunt pe aproape împreună cu Călușarii. Apoi sublimele Sân.Ziene.

Noi avem Sîn –Toaderii !!! frații temutelor și respectatelor Rusalii, acționând ca și călușari. Nu îi putem separa. Semi-zei cabalini. Patronii călușarilor?! Așa se pare.
Este una din ipoteze. Pentru că inițial dansatorii aveau fețele acoperite iar cel care încerca să îi descopere era alungat, bătut cu bețele, chiar omorât. Călușarii nu erau pedepsiți conform normativelor umane. Ei îndeplineau un ritual sacru pentru binele tuturor, devenind în perioada respectivă ființe sacre.  


Chiar Baba Novac avea în oștirea sa 100 de călușei cu care a impresionat profund un principe maghiar. Poate ca și Ritual s-a pierdut . Ca intenție de vindecare însă nu. Forma diferă, fondul fiind același. Mentalul omului a evoluat și trebuiau  acum metode individule, așa cum este și  ReiKI.

Inseamnă că și ai noștri străbuni practicau astrologia?! Mulți sunt siguri că da.
Călușarii. ,,Aveau peste 100 de dansuri fiecare cu un ritm și o frenezie proprie” (D. Cantemir). Dacă vestitul Baba Novac avea 100 de călușeri integrați armatei sale se poate face o apropiere cu  Kiron care predă ,,Arta războiului”. Un război cu armele, cu stihiile, un război ...psihologic ( altă ,,stihie”). Acum armele cele mai ,,perfecționate” sunt cele psihotronice!!! El și cu Pluto vor face Jocul ?! Poate împreună și cu Vulcan.  Și nu e de ...joacă. Este Rătăcitorul care te scoate pe tine din rătăcire. Vai de cel care nu vede asta. Suflul lui ( Duhul?! ) poate deveni Focul purificator.Fiecare planetă devenind vizibilă vine și cu un dar și cu corecțiile necesare.

 De ce ne tot dorim cunoașterea neamului?! Refacem așa legătura energetică cu ei. Asta lipsea, un număr suficient de mare de oameni care vor atrage și vor stabiliza informațiile. Așa îi ,,înviem”. Fiecare în modalități specifice, desigur.

,,Apropo, cuvântul chiropractician, chirurg,  provin de la numele său”.
Așa este. Dar mai este un cuvânt care cuprinde toate acestea: KI ! de la ReiKi. Sublima artă de vindecare cu palmele așa cum practica și KI.ron. Se spune că dacă nu te putea vindeca Chi.ron, nimeni nu te mai putea ajuta. Acum, paradigma este de a te vindeca singur. Un terapeut te poate ajuta energetic să ieși din lipsa/plusul de energie, te poate determina să-ți înțelegi colapsurile. Dar tu îți vei schimba atitudinile și obiceiurile. Trebuia energia lui Kiron, determinarea lui care a fost premergătoare epocii actuale?! Se pare că da. Pentru că numai prin:   satelitul-Doamne (găsiți postarea pe blog)  așa cum spune părintele Rafael Noica vom reuși. Ajutoare ne sunt trimise. Ajutoare doar. Și trebuie să înțelegem bine asta pentru a nu ne pierde sufletul. Cunoașterea spirituală  ca și știința, pot să te apropie de credință.  Știința ajunge să demonstreze și ea perfecțiunea cu care am fost creați, ridicând din ce în ce mai des din umeri. Ni se dau și alte modalități de înțelegere, ale timpului de acum. Pentru cine vrea. 

Puterea sa de vindecare stătea în mâini și repet aceasta pentru că ...mi se pare uluitor. 
ReiKi - așa cum scriu demult timp, s-a extins pe planetă în... 1976 atunci când au fost inițiați primii maeștri de dna. Takata. Superbă legătură sufletească și de tămăduire individuală ni s-a dat 

Sau Chi din medicina chi.neză ?! ( scriind acum am observat al doilea chi din text). Intîmplare nu prea există. Adică, sigur: nu!

,,Semnul Săgetătorului sau Arcaşului are ca reprezentare un centaur care ţine în mâini un arc cu săgeata îndreptată spre Înalt. Chiron  după moarte a fost imortalizat în constelaţia Arcaşului”. Din nou apartenența la un ordin militar?! Puțin spus. Esoteric este mult mai mult.

Fiind alături de fratele vitreg Jupiter care este planeta guvernatoare a Săgetătorului. Apare Kiron ca semn, simbol iar Jupiter alături de nelipsitul vultur, trimite un fulger care aprinde vârful săgeții. Iar : ,,o imagine face cât o mie de cuvinte”.  Fiecare element din această reprezentare are valențe bine defite. Fiecare le va înțelege după capacitatea sa de cuprindere. Privind poza, pune-ți întrebări. Vei primi deslușirile. Intrăm așa noi înșine pe unda de vibrație a celui ,,accesat”. Informațiile venite de la alții ne sunt necesare dar dacă ele nu se și manifestă în tine, trezind latentele posibilități, atunci...

Chiron, prin faptul că a rămas pe pământ, simbolizează acum drumul spiritual: ca maestru al tău sau, și al altora ( după ce ești pregătit). Lecția pentru mine a fost de a-mi asuma să predau. Nu este ușoară. Chiar dacă unora li se pare simplu: spui ce știi! Spui, dar fiind atent la percepția celor din jur. Nu ai voie să agresezi cu informații și să-i ,,zăpăcești”. De ce? Ai nevoie de un piedestal?! Aceasta este atracția pentru unii ,,binevoitori” și pentru spiritele fragile care nu au practicat suficient, au acaparat idei de bine, de înălțare și ,, rețeta” e gata.

Energiile trezite de Chiron trebuie focalizate pentru auto.vindecare. Dizarmoniile din tine sunt asemeni otravei Hydrei care te vor otrăvi pe tine dar și pe cei din jur. Chiron a renunțat la nemurire. Nesuportând propria durere dar și pentru a nu face rău în jur. Cred că e destul scris pentru a ședea un pic acum cu noi.

Uite o ,,undă” salvatoare dacă ....dacă ai grijă de sufletul tău. Au apărut atâtea tehnici, chiar și ...cuantice. Insă nimeni nu poate trăi în locul altuia. Întru-ajutorare da! Cât este necesar, nu subjugare și dependență. 
Deci Chiron este instructor, patronul maeștrilor, un ghid spiritual dar care te pune la treabă. A invins natura sa inferioară ( l-a avut pe Apollo maestru) și acum a revenit ca ajutor, pe o nouă treaptă de evoluție a omenirii. Nu numai pentru câțiva aleși. Ne învață pe fiecare dacă avem dorința aceasta. Acel echilibru mult dorit.

Am citit că atunci când i s-a întocmit ,, certificatul nașterii” , asteroidul Vesta ( zeița nostră de-a pururi fecioară pe care nimeni nu a îndrăznit să o imaculeze cu ,,aventuri” așa cum s-a întâmplat cu ceilalți zei, atunci când au fost preluați), era 16° în Balanţă pe planul supergalactic! Acest asteroid reprezintă învăţământul tradiţional şi spiritual. Poziţia sa poate releva unificarea religiilor şi a tradiţiilor spirituale, în căutarea armoniei. Înțelegerea principiului hristic de fiecare în parte. Principiul hristic acesta nu are nimic cu religia, ci este un principiu aparţinând omenirii. Sigur că fiecare putem rămâne în religia pe care o dorim, dar iubind Creația și pe noi toți, odată cu ea. Nu otrăvindu-ne sângele cu furii, supărări, izbucniri violente și necontrolate.

Schimbările sunt întotdeauna dificile, mai ales când mentalul omenirii este atât de puternic, ca acum,  angrenând un  număr mare de oameni.
Cel care decide este omul însuși. Și Puterea Lunii a înspăimântat atît de puternic încât mulți mai tremură și acum. E doar o privire intensă, personală asupra ta însuți. Cine e în stare?! Foarte puțini.  Ție ți se accentuează taman ce e mai adânc, mai tainic și desigur , asta te inspăimântă.

Astrele predispun, omul dispune. Astrele sunt oglinda noastră și bine ar fi să ne privim fără temeri.
Ce îți arată ele?! Așa cum pe pământ atragem pe cei care tot noi îi ,,lovim” înainte energetic , tot așa și cu stele. ( am scris, voi mai scrie despre asta).

Mai sunt corpuri cerești care așteaptă să ne trimită ,,unde” ?! sunt convinsă că da. Un exemplu este Vulcan.  Altele au doar numere  prin calculele matematice făcute. Sunt dar...nu au apărut încă. Nu au căpătat ,,un chip”.

Probabil sunt așteptate conjucturi favorabile nouă, nu să le percepem ca bau/bau .  Pentru că este un obicei acesta. Întruchipăm prin și în stele propriile dezacorduri, în loc să vedem ce ne arată ca să putem remedia.

Cu ce se confruntă viața (sub orice formă inteligentă ar fi ea, pe alte planete? Ne influiențăm reciproc? Se pare că da.

Reîntâlnirea cu Chiron mi-a făcut bine.



N.B. Așa descopăr prototipurile rămase în subconștientul fiecăruia, de neam dar și al omenirii. Frumusețea datinilor noastre este de netăgăduit - dată de  Înțelepciunea profundă cuprinsă. 

sâmbătă, 3 mai 2014

De la vrăjitorie la psihotronică



Cu cât mai mulți oameni sunt/devin conștienți de o idee, de un gând, de un gest....acestea capătă tot mai multă energie iar ,,manifestarea” lor devine  Putere. La fel și în zilele noastre cu multele și diversele sisteme de vindecare. De ce erau necesare atâtea aproape dintr-o dată, într-un timp atât de scurt ?! Avem nevoie să conștientizăm propria putere de autovindecare. Iar aceasta se învață.

Știința contemporană – unii spun ,,de frontieră” – se apropie de demonstrarea acestei ,,realități”. Se crează un câmp morfic de rezonanță puternic – care este ,, baza de memorie în natură , ideea de interconexiuni misterioase de tip telepatie între organisme și de memorii colective în specii. " ( Rupert Sheldrake).

Efectele câmpului biofizic şi interacţiunea sa cu câmpurile altor membri ai speciilor par să indice că atunci, când se ajunge la un număr suficient de mare de câmpuri biofizice, care aparţin unui grup unde s-a învăţat o mimă nouă, orientarea spre această mimă se răspândeşte prin telepatie spontană, ceea ce pare să se întâmple și în vindecare. Numai că este nevoie de PRACTICĂ !!! – evident. Pentru că există și relația dintre câmpul atomic și el înșuși.

Multe au fost, sunt și vor fi lăsate, în această ,,memorie colectivă” ,,în repaos” o perioadă. Apoi când este cazul ele revin ca acum.(un aspect despre care se pot spune multe). După mii sau zeci de ani – așa se pare.
ȘTIU că este greu să începem să echilibrăm balanța intre vrăjitorie – colorată sau nu, magie și...psihotronică. Studiile, mai ales rusești, dar acum aproape în toate zonele fierbinți (sau reci – depinde de starea în care primește fiecare informația) ale planetei, arată ,,puterea cuvântului”, puterea gândului care depind de sinapse, de  calcium efflux - eliberarea ionilor de calciu în neuronii care acţionează la nivelul creierului realizând o serie de conexiuni în  frecvenţa de 6-20 Hz, pentru a nu fi afectat creierul…. Și încă multe, multe altele studiate cu asiduitate ,,științifică” în laboratoare ultra.secrete.

Inițiații psi ( citește spionii ) se folosesc de ,,arme”. Până și un simplu telefon mobil devine ,,bagheta fermecată” și e cazul să ne informăm serios asupra acestui lucru pentru că acele unde pot fi dirijate cu ușurință, constant și cu precizie. In magie se folosesc busuiocul, apa neîncepută, agheazma, tămâia ( cu o blândă acțiune energetică asupra psihicului). Să nu uit ,,bagheta” de alun, din cristale.... Știința cognitivă merge înspre plantele  psihotrope – din care avem și noi din plin. Ținându-se cont de fazele lunii, ale planetelor, de numere... care au devenit parte in cercetarea științifică.

Atunci când nu vom mai accepta ,,fricile” induse de atâta amar de timpuri va fi o ZI mare. Vom înțelege lanțurile cu care fiecare a fost încătușat asemeni lui Prometeu. Dar în propria lui casă. Această trezire este primul pas. Și fără a învinovăți pe nimeni ( gen: de ce nu mi s-a spus . Fii sigur că măcar în câteva zeci de feluri ,,ai aflat” dar .... ai adormit la loc. Informația a trecut pelângă tine).
Gândul că DUMNEZEU ne vrea fericiți, pentru că de la EL ne vine această putere de a înțelege, de a gândi trebuie să fie permanent. Dar ce facem fiecare - e doar uman.
Câmpul morfic există separat pentru fiecare dar și ca un uriaș întreg.
,,Dumnezeu ne gândește cu iubire mereu și mereu și mereu” – crezul meu repetat constant. Dacă o nonasecundă ar ,,uita” și EL de noi...

Poate părea ,,ciudată” această credință și datele concrete din cele  două categorii ale existenței. Gândiți-vă și puneți-le cu calm pe talerele unei balanțe. Fără patimă, fără a alege apriori ( aveți timp după. Nu e chiar ușor, știu asta, să renunțăm la ,,umbrelă”). Ce au făcut ,,vrăjitorii” până acum?! S-au folosit de incantații , de puterea gândului de a călători și multe, multe altele înscrise – cu eleganță în codul lor genetic. Simplu, nu?! Nu e satana de vină. Pentru că ,,studiul” acestor oameni – elegant zis ,,paranormali”, mai nou psihotronici ca să ne vâre în ceață, au dus la marile descoperiri apoi realizări. 

Cunoștiințe/învățăturile, acestor oameni au creat și susținut ,,câmpul morfic” la care avem acces acum – de aici ,,trezirile” în masă (mai mult ,,mirările” care devin blocaje psihice uneori).  Ideea este să înțelegem și noi ce făcea ,,moașa” satului și că dacă se lucra cu simpaticul Aghiuță - se poate să fie un egregor rămas și acum prin pustietăți că nu mai are cine îi da de lucru. Nu ne e comod să gândim așa?! Lasă că alții o fac și se mai și folosesc de cele învățate pentru a ne ,,ajuta” cu mai mult sârg. Da* , dar ei sunt în organizații ,,organizate” ca să ne apare !
 Nu neg că îți trebuie Mari Puteri și conștiinte pentru a stăpâni aceste forme. Asemeni oameni erau învățați de mici. Iar la noi ,,solomonarii” sunt doar un exemplu care ne dă și acum fiori. Dar sunt mândră /fericită că avem asemenea înaintași – deci o cunoaștere pe care o putem ,,accesa”. Acu* să nu creadă cineva că e ușor (simplu da). Însă ,,parametrii” tăi trebuie să fie reali, nu după fantezii. Dacă îți conștientizezi gândurile de ură, de mânie, de frică....dacă le stăpânești (??? ) atunci... Dar nu asta e țelul. Ci de a ducem o viață armonioasă. Hai să ne mulțumim cu asta – că tot nu e prea ușor.

Nu toți purtătorii genetici ajung să stăpânească puterea din ei. Și de aici –au apărut ,,legendele”. Am întâlnit multe asemenea persoane care nu știu acum ce să facă cu această energie care este ca un clocot în ei și îi înspăimîntă dar ....le și place crezîndu-se un pic/un picuț ,,deosebiți”. Noroc că empatia care se crează între noi este puternică și atunci acceptă cu calm să renunțe la micile orgolii. Apoi învață autovindecarea, singurul pas important. Ce faci ulterior-decide fiecare dar după ce ,,și-a revenit”. Și e de muncă, vă asigur. Nu o fluturare de gene-și gata!

Și da! Există farmece, blesteme, și tot arsenalul. Dar există și antidotul. Aceste perturbări ale ,,câmpurilor morfice” pe care le activăm din ,,greșeală” –adică când suntem pregătiți să le înfruntăm, ne sunt învățători, determinându-ne să mai ședem cu noi înșine, să ,,ne” reînvățăm frumusețea. Căi sunt multe. Începând de la slujbe de dezlegări până la efortul de a înțelege și schimba paradigma propriei gândiri. 


,,Dumnezeu ne gândește cu iubire mereu și mereu și mereu” și ne vrea fericiți pe fiecare și pe toți împreună.  Nevăzut – dar prezent în atât de multe forme în toate manifestările vizibile sau nu, cuantificabile sau nu. Încât nu le putem cuprinde, dar asta nu înseamnă că vastitatea nu există. 

N.B. Intenționat am ,,atins” ușor, datele știintifice. Am vrut doar să vă direcționez gândirea, să vă determin să faceți conexiuni căutînd. Singuri. Doar așa și numai așa le veți stabiliza, prin repetivitate și studiu continu, pus în practică. Nu să citiți apoi ....să uitați într-un sertar al memoriei și gata, ați rezolvat. Pare a fi , totuși, viața noastră în joc. Să învățăm regulile jocului.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Sahasrara chakra - 1-

          
Chakra Coroană, numită şi Zenitul sau Lotusul cu o mie de petale.

Numărul de petale este doar un simbol pentru toate sunetele şi energiile aflate în stare cauzală şi în diferite forme.

Elemente subordonate în corp: Creierul mare, calota craniană
Glande/hormoni subordonte: Epifiza, serotonina
Cromoterapie:Violet, alb, aur
Fonoterapie:- Vocală: ,,m”
- Notă: Si
- Acord: Si  major
- Silabă: AOM
Meloterapie: Linişte
Aromoterapie: Olibanum, lotus
Cristaloterapie: Ametist, cristal de stâncă
Naturoterapie: Pisc de munte înzăpezit




Sediul celei mai înalte realizări şi evoluţii a omului, este chakra SAHASRARA.
Culoarea dominantă este violetul, dar strălucirea ei este ca a celui mai minunat diamant, în toate culorile. În unele scrieri, apare menţionat un centru în mijlocul lotusului mare, format din 12 petale (raze guvernatoare), care strălucesc în ceea ce  noi am spune că este lumină albă, străbătută de auriu.

În chakra coroanei se reunesc toate energiile chakrelor. Aici este Puterea Creatoare a Spiritului Suprem împreună cu El însuşi, fiind o unică forţă, nediferenţiată.

De aici, coboară KUNDALINI SHAKTI şi se divide, prin manifestare creată în lumea fenomenală, devenind tot mai grosieră, până ajunge în Muladhara, unde rămâne ca potenţialitate dinamică. 

Atunci când KUNDALINI începe să ascensioneze, din chakră în chakră, ea absoarbe toate elementele şi energiile specifice centrilor respectivi, aceştia  fiind eliberaţi de energiile acumulate şi revenind la starea lor conformă celei originare. 

Aici sunt lecţiile noastre, care vor apărea în cursul ascensionării, fiind necesar a fi învăţate, ele fiind stocate la unii, de foarte mult timp (vieţi). Să nu se înţeleagă că Kundalini urcă şi aspiră tot ceea ce este ca manifestare a noastră înşine în fiecare chakră; acolo sunt energiile care ne vor direcţiona spre lecţii de viaţă adecvate cu structura energo-informaţională acumulată. Cu cât suntem mai deschişi în a recunoaşte aspectele perturbatoare cu atât mai repede se va produce învăţarea, respectiv ascensionarea lui Kundalini.

„Atenţie la ceea ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se împlinească”. Auzim,  citim despre ridicarea/ascensionarea lui Kundalini, cum simt unii furnicături pe spate… gata! se ridică Kundalini. Da! Şi în Reiki, ca şi în celelalte sisteme, prin practică, rugăciuni, post, autotratament, simboluri, se ridică Kundalini, uneori până în Sahasrara. Dar, nefiind stabilizată acolo, neavând acumulată forţa celorlalte chakre, ea coboară… la prima dizarmonie în gând sau faptă.

Există ceea ce se numeşte Calea umedă şi Calea uscată. Calea care străbate încet fiecare centru de forţă, cu conştientizările respective, în timp relativ lung, este calea umedă. Calea uscată este cea a misticilor, care în decurs de câteva ore sau zile, ard tot, KUNDALINI străbătând, împreună cu fiinţa respectivă toate etapele înălţării. Puţini au rezistat.

Atunci când atinge Sahasrara, toate energiile şi elementele se unifică aici, împreună cu însăşi Kundalini.
Este necesar ca întreg sistemul nervos să fie pregătit prin meditaţii, exerciţii, antrenamente, pentru a suporta vibraţii mai înalte. Altfel energia care se manifestă va fi „nuanţată”, în funcţie de ceea ce întâlneşte în zonele unde ajunge. Suficient pentru a nu şti foarte bine ce este cu noi. Poate, datorită educaţiei, şcolilor prin care am trecut, ştim că nu ar trebui să reacţionăm aşa, în anumite momente şi totuşi… se întâmplă. Atunci când nu lucrăm consecvent  energetic cu noi, când nu ne facem autotratament, este şi normal ca manifestările noastre (tot energii) să încerce să ne „părăsească” cumva. Cum vom fi atunci, nu trebuie o imaginaţie prea bogată.   

Emoţiile ne vor duce într-o parte, mentalul va pleca în alta şi, sigur că nu ne vom simţi teribil de bine. Din când în când ne vom mai reveni… dar pentru o perioadă scurtă de timp.

Nervii trebuie să aibă o anumită elasticitate pentru a suporta vibraţia normală, a fiecărui nivel pe care îl parcurge KUNDALINI. De aici, vibraţia va trece în întreg corpul. Noi avem încă de la naştere un anumit tip de vibraţie şi în conformitate cu el ni se va derula întreaga viaţă. Dar, acum în aceste timpuri, marea majoritate am venit, ca schimbările,  prin care înainte treceam, în mai multe vieţi, să le derulăm mult mai rapid. Doare ceva mai mult, dar şi conştientizarea realizării va fi o bucurie pe măsură. Fluctuaţiile elasticităţii nervilor, pot crea traume grave, îmbolnăviri sau chiar moartea. La nivelul măduvei spinării este transformată energia vitală în conformitate cu puterea noastră de a manifesta energia, astfel încât consecinţele să nu fie dezastruoase.

Observând detaşaţi ce se întâmplă cu noi, care sunt schimbările prin care trecem, în timpul practicării auto-tratamentului sau făcând terapie la alte persoane, vom învăţa să percepem orice schimbare de energie în corpul nostru. Vom observa schimbările pe care le produce un simplu zâmbet. 

Atunci când suntem supăraţi şi ne dăm seama că această stare ne papă din energie (şi aşa este), trebuie să zâmbim „conştient”. Iar acest lucru… se învaţă. De multe ori mi-am schimbat starea de spirit, doar zâmbind. Observ ce se întâmplă în mine atunci, ascult interiorul meu. Iar zâmbetul destinde tot. Energia trece pe o altă frecvenţă. Aceasta presupune că noi avem control asupra a tot ceea ce ne alcătuieşte. Să ştim, să fim conştienţi de această putere este o problemă a multora.

 Dar este necesar, pentru că altfel ascensionarea lui Kundalini va fi dureroasă. Nu numai din punct de vedere fizic, cât mai ales emoţional. Vom trece prin stări şi întâmplări, care dacă nu suntem atenţi, ne vor domina viaţa noastră şi a celor dragi. „Impecabilitatea luptătorului”, aşa denumeşte Carlos Casteneda, starea la care trebuie să ajungem. Evenimentele exterioare nu au o influenţă reală asupra noastră, pentru că ele sunt stări de conştiinţă care provin din interiorul nostru, proiecţii ale atitudinilor noastre. Le declanşăm şi ne ajută să le percepem pe cele interioare, ele fiind doar un pretext pentru acestea.

Dar, atunci când eşti în plină manifestare „emoţională”, este greu să accepţi că doar tu eşti autorul. Totul se învaţă cu timpul. Şi eu am trecut prin asemenea stări, unele duse spre extreme. De ce? Pentru că trebuia să le trăiesc pe propria mea piele. Din spusele nimănui, nu înveţi. Dar, informaţia primită rămâne şi ne va ajuta să înţelegem şi să avem atitudinea corectă. Este dificil, dar cu cerere de ajutor divin totul se poate.

La un moment dat, am primit un mesaj scris de la o persoană dragă, iar în timp ce îl citeam simţeam cum mă transform într-un imens bloc de gheaţă. Mesajul în sine era frumos, dar încărcătura lui energetică m-a lovit ca un… meteorit. Erau condensate energii ale multor persoane, de diferite „nuanţe şi sunete”, spre care acelaşi mesaj, mai fusese  trimis. Gestul în sine poate părea nevinovat: trimiţi aceleaşi felicitări, de-a lungul unei perioade de timp, la mai multe persoane, dar dacă, să spunem, este vorba de o încărcătură erotică, care a plecat spre celelalte, aşa va ajunge şi la tine, încă… cumulat.
Am îngheţat de nu mai puteam nici să clipesc. Iar în următoarele secunde, am explodat şi un foc imens m-a ars efectiv. Am avut senzaţia că nu a mai rămas nimic din mine. Iar acest lucru se întâmplă când te aştepţi cel mai puţin, de la cine nu ai fi crezut niciodată (sau nu ai fi dorit). Aşa se poate schimba cursul unei vieţi.
Atunci nu am înţeles. Trăisem starea de impecabilitate. Neştiinţa mea m-a „readus” ulterior, în lumea emoţiilor. Am trecut uşor peste acel episod, adică am iertat, în loc să am discernământ. Aşa că avea să mă mai coste multe… zile de autotratament. Dar acea stare mi-a fost ca jalon în trecerile ulterioare. Drumul de a reajunge la ea este  lung şi dificil. Trebuie să ai puterea de a te observa în permanenţă, ceea ce, este dificil, în mai mult decât trepidanta lume în care trăim acum. Dar nu imposibil. Şi, cum noi cerem de obicei, cunoaştere, suntem serviţi, aşa că nu avem a ne plânge.

 Tocmai aceasta este calea oamenilor, plină de suferinţe, lacrimi şi dureri până învaţă să nu şi le mai provoace singuri. Până învăţăm că Dumnezeu, Tatăl Ceresc este cel care, dăruindu-se pe Sine însuşi, prin Fiul Său, este unica realitate. Mulţi sunt doar de acord cu aceasta, mulţi spun şi cred, dar a FI în această stare înseamnă totul, înălţarea. Nu înţelegem pe deplin această abandonare. Ne este chiar teamă de ea. Egoului nostru îi este teamă, nu Sinelui, aspect al lui Dumnezeu, care coboară în materie pentru a o spiritualiza, pentru mântuire.


Iar în noi înşine această manifestare este Kundalini. Ea va reface drumul căderii, coborârii în materie, ascendent, de data aceasta. Iar acest drum doar unei singure creaţii a lui Dumnezeu îi este dat să îl refacă: fiinţa umană. Care trebuie să redevină conştientă de energiile şi forţele pe care le are şi cu care poate acţiona asupra sa, în primul rând. Îmi fac autotratament, mă echilibrez energetic, îmi ridic vibraţiile începând să caut şi să apoi să percep lumea din jur. Dar, uităm de lumea interioară, să ne întoarcem percepţiile asupra ei, pentru că acolo este El, Sinele divin. 

fragment din cartea ,,Reiki-jurnalul unui maestru” - ed. Orfeu 2ooo

Sahasrara chakra



Acum, scriind această carte, am trecut prin experienţe cât în mulţi ani de pregătire spirituală sau de terapeut. Scriam despre o chakră, iar la nivel uman aveam demonstraţiile de rigoare. Unele atribute sau ne-armonizări se manifestau ca şi conştientizări atât de intens, încât am hotărât să scriu despre câte o chakră pe săptămână, ca să mai pot respira. Şi cum nimic nu este întâmplător, de Florii, tocmai când ajunsesem la Sahasrara, a „venit şoapta îngerului”: urmează Săptămâna Patimilor aşa că voi medita în fiecare zi pe câte o chakră. Ceea ce am şi făcut. Corelarea zilelor din această săptămână, nu a fost tocmai uşoară, dar, merită orice efort. Cine îl va face, va înţelege.
La fel, se poate medita pe fiecare Chakra şi în Săptămâna Luminată. Doar, în fiecare zi, intrăm în câte una din ce le şapte Biserici, nu?!

De-a lungul canalului central (Sushumna), există  şapte centri de energie subtilă. Dar mai sunt şi alţi centri secundari care, împreună cu cei principali, au fost creaţi în interiorul nostru pe parcursul procesului evolutiv; centrii de pe partea stângă întreţin latura emoţională, iar cei de pe dreapta se ocupa de latura fizică şi mentală a fiinţei noastre. Centrii de pe partea stângă sunt emisivi iar cei de pe partea dreaptă receptivi.

Atunci când energia Kundalini se ridică şi trece prin cei şase centri destinaţi aspectelor de ordin fizic, mental, emoţional şi spiritual, ea îi hrăneşte pe fiecare în parte. Odată ce e străpuns ultimul centru situat la nivelul fontanelei (osul moale din copilărie), ne unim cu puterea universală a iubirii Divine.
O altă experienţă este că, în ascensiunea ei, Kundalini creează o stare de conştiinţă lipsită de gânduri. Noi ne gândim, fără întrerupere fie la viitor, fie la trecut. Un gând care vine asemenea unui val, după care se ridică un altul şi, tot aşa, gândurile se ridică şi coboară, iar sursa lor este exclusiv trecutul sau viitorul nostru sau al omenirii.

Atunci când Kundalini se ridică, gândurile se distanţează. Între gânduri există un interval foarte mic care în timp se dilată şi atunci se creează o stare de linişte totală.   
Atunci ne aflăm în prezent, dar lipsiţi de gânduri, de griji sau de mânie, căci prezentul este realitatea lui ACUM şi AICI, trecutul a încetat să mai existe, iar viitorul încă nu l-am format. Când suntem în această stare a prezentului, resimţim un calm şi o pace absolută. Iată modul în care atingem pacea interioară, putând simplu să ne centrăm noi înşine (monitorizare proprie, atenţia fiind doar în clipa prezentă). Este o stare care se exersează, ca orice pe lumea aceasta. Nu suntem noi obişnuiţi cu ea, atâta tot.

Liniştea interioară ne deschide inima, iar ego-ul şi condiţionările încep să se disipeze în oceanul liniştii absolute, pentru că maimuţa beată, mintea, încetează trăncăneala. Ea este obişnuită să sară de un gând la altul, să… maimuţărească totul. Un pic de odihnă, îi este şi ei necesară. Cine va încerca, se va trezi măcar cu un surplus de energie, care a fost con-sumat de dumneaei, până acum...

Atunci când energia Kundalini se ridică, ea străpunge zona fontanelei şi ne conectează cu puterea atotcuprinzătoare a Iubirii Divine care îndeplineşte întreaga lucrare vie, de refacere a fiinţei noastre pe toate palierele.

Prin iniţierea primită în Reiki, Sahasrara este deschisă, redeschisă la unii, după foarte mult timp. Aceasta se va simţi/trăi şi la nivel fizic, prin senzaţii clare: ai,,ceva” pe cap, (uneori, când este soare puternic, simţi că razele ating direct creierul, aşa că trebuie să ne protejăm). Zona fontanelei, moale la copilul mic, este ,,uşa deschisă”prin care se comunica cu Creatorul până la întărirea gradată, aşa cum cred indienii Hopi. Ea este deschisă din nou prin iniţiere. Canalul Sushumna este ,,curăţat”după cât îi este dat elevului şi după accesul maestrului respectiv la Lumină. Doar prin autotratament vom putea conştientiza şi păstra starea energetică la care ajungem prin iniţiere. Este adevărat că vom trezi, dar gradat, energiile pe care suntem capabili să le controlăm. Prin deschiderea chakrei Sahasrara suntem conectaţi cu Spiritul Suprem, dar de noi va depinde cât vom conştientiza şi ajunge la a-L cunoaşte în deplinătatea fiinţei noastre. Deoarece armonizarea începe prin iubirea desăvârşită din inimă, unde sunt cele douăsprezece roţi ale destinului, reprezentate de cele 12 zodii, de cele 12 Kali etc., tot ceea ce vom parcurge de aici înainte , va trebui să fie darul iubirii depline pe care vom învăţa să o manifestăm , cunoscându-ne pe noi înşine, mai întâi.

Dintre toate experienţele pe care le trăim atunci când cu ajutorul lui Sahasrara se deschide poarta sufletului, cea mai cuprinzătoare este că am existat dintotdeauna şi vom continua să existăm pentru totdeauna. Conştientizăm astfel într-o altă dimensiune, divină, în care avem revelaţia că suntem bătrâni precum Universul şi totodată veşnic tineri. Tot atunci realizăm că această viaţă umană este doar o experienţă, o verigă într-o succesiune neîntreruptă de experienţe care se întinde în spatele nostru şi se continuă în viitor. Dar acestea trebuie trăite AICI şi ACUM, în timpul prezent, pe care va trebui să învăţăm să-l percepem ca stare. 

Cel mai simplu este de a activa starea de Alfa. Sunt suficient de multe tehnici pentru aceasta. Una din ele este de a învăţa să privim stereogramele, destul de cunoscute în ultima vreme.

Treptat, în persoana care continuă această cale spiritulă, apare un nou mod de cunoaştere, prin identificarea perfectă – cunoaştem un lucru sau o fiinţă deoarece suntem/devenim, acel lucru sau acea fiinţă. Iar exerciţiile din „Cercul interior” ne vor ajuta la această percepţie. Conştiinţa se poate deplasa fulgerător în orice punct al realităţii sale universale, în orice fiinţă sau eveniment pe care le pot cunoaşte imediat, deoarece atunci  totul se petrece în interior, fiindcă  nimic nu mai este în afară  şi  separat. Dar, când Sahasrara nu este perfect activată, posibilităţile de eroare nu dispar, atât timp cât mentalul mai „vede” lumea, el fiind instrumentul traducător al cunoaşterii, în baza căruia ne lăsăm cei mai mulţi.

În cazul activării perfecte a lui Sahasrara realizăm că adevărata cunoaştere nu se obţine doar prin gândire ci doar prin rezonanţă. Vom şti, ,,Cunoaşterea fără cunoaştere”.

Dacă în alte sisteme, se începe cu activarea lui Kundalini, care prin ascensionare va deschide Sahasrara, prin iniţierea din Reiki, aceasta chakră este deschisă, ceea ce  înseamnă că legătura noastră cu Divinitatea este refăcută, transformările ulterioare ducând la curăţarea canalului central prin care va ascensiona Kundalini. Acesta reprezintă un mare dar, pentru omenirea de acum. Forţa vieţii care dormitează, este mai uşor trezită, având prin practicarea autotratamentului, un real şi mare ajutor. Lecţiile, asumarea lor, pot fi mai blânde, dacă învăţăm smerenia şi recunoştiinţa faţă de Iisus,de Maica , de Dumnezeu. Trebuie să învăţăm a cunoaşte ce forţe trezim, pentru a nu dominaţi de mentalul propriu, sau de alte forţe din afară, destul de prezente şi interesate în a ne domina.

Sahasrara reprezintă capătul călătoriei interioare a conştiinţei individuale. Iisus a numit această împlinire „Împărăţia Cerurilor”, Sf. Pavel – „pacea paradisiacă aflată dincolo de înţelegere”, Richard Bucke – „conştiinţa cosmică”. În învăţătura şcolii medievale budiste Zen este Satori sau Kensho, iar în Yoga ea se numeşte Samadhi sau Moksha.

În Apocalipsă acest centru de forţă este Biserica din Laodiceea, care primeşte  îndrumare:
„Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de-ai fi rece sau fierbinte!
Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea.
Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu dea pe faţă ruşinea goliciunii tale şi alifie de ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
Iată, stau la uşa ta şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor”.

Fragment din cartea : Reiki- jurnalul  unui maestru, ed. Orfeu 2000