RUGA CEA TĂCUTĂ , A INIMII

Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

 

Mi-am dat seama cât de important este cuvântul, ce forţă teribilă se ascunde în el , mai ales prin Rugă. Cuvântul este deja faptă şi nu o simplă alăturare de litere. Cu o vorbă poţi să ucizi un om sau poţi să-l salvezi de la moarte. Scrisul este o mare încercare. Tot timpul eşti in primejdie. Mergi pe un fir între două prăpastii, prăpastii în care îi poţi arunca şi pe alţii... 

Am spus mereu, am scris şi în carte că finalitatea fiinţei mele mi-am găsit-o în ortodoxie. Iar acum ştiu. 
Spaţiul Sacru al Inimii- demonstrat ştiinţific de Drumvalo. Acel toroid măsurat, analizat... există. Dar... 

Mintea şi inima nu pot fi unite decât în Duh şi în Adevăr. Şi nu pentru că vream noi, că învăţăm o tehnică - două de manipulare a gândurilor, emoţiilor şiii...gata ! Da! Se poate ! Asigur pe oricine că se poate ...să ajungă aşa în iadul propriu. Dar să nu aştepte careva să găsească acolo dulceaţa inimii pe care simţim/ştim că este dumnezeirea din noi, Hristosul pe care l-am tot răstignit. Ci vom da de patimi, îndoieli şi alte ,,virtuţi”. 

Nu mă dezic de nimic din ceea ce am învăţat până acum. Mi-e de folos în a observa /şti prin ce trec ceilalţi. Am ,,descoperit” în scrierile sfinţilor părinţi despre Spaţiul Sacru al Inimii?! Da! Dovadă că ei ştiau. Cum?! Nu prin intelect şi raţiune cum facem noi azi ci prin Duh. Subtilitatea Tainelor ortodoxiei există şi au fost păstrate dincolo de atingerea profanului care.... Cred că îşi imaginează fiecare cu uşurinţă ce ar fi însemnat să ajungă Tainele în mâinile oricui. Şi încă nu suntem pregătiţi în a le primi dar-mi-te in a le înţelege , cuprinde de fapt, in fapt, in fiinţa nostră. Pentru că nu e vorba de o inţelegere umană, raţională, filozofică ci...teologică. 

Ce a fost înlăturat...?! La acea vreme era necesar. Iar acum ies la iveală biblioteci întregi. Suntem mai demni?! Mulţi spun că ar vrea să audă de la preoţi îndrumările necesare, nelămuririle /intelectuale, emoţionale să le fie explicate...ia apoi să fie tămăduiţi . Părintele Arsenie Boca spune că avem preoţii pe care îi pregătim noi, părinţii, îndeosebi mamele. Prin hirotonie primesc Darul de a dezlega de păcate. Însă Darul Tămăduirii îl au cei care se nevoiesc în a urca Scara. 

Mintea umană, intelectul, raţiunea nu sunt tot una cu mintea divină. Fără a înţelege, percepe acest lucru nu vom trăi în Adevăr. Vom fi frumoşi , buni, înţelegători sufleteşte pentru că vrem nu pentru că suntem. 

Şi Rugăciunea inimii în prima ei fază este tot tehnică aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi. Am promis demult că voi posta despre ceea ce se întâmplă în noi in timpul rugăciunii. Dar... nu numai. Orice meditaţie dacă nu este urmărită atent, energia ei va ,,alimenta” partea inferioară (asta apropos de...,,Terapia iertării, care este, este extraordinară dar trebuie ţinut cont de aceste mari adevăruri primite de sfinţii părinţi în duh, nu prin explicaţii filozofice sau raţionale). 

Nu numai că vom fi mai nemulţumiţi ca înainte dar vom agresa şi pe cei din jur cu ,,bunele” noastre intenţii. Este mult, enorm de cunoscut, dar, a atenţiona măcar asupra pericolului la care se expun marea majoritate, mi s-a părut necesar. 
Aşa cum reiese şi din fragmentul pe care îl veţi citi, am citat din scrierile Părintelui Paisie de la Neamţ, ale fericitului patriarh Calist. 
Sper să vă fie de folos în orice tehnică aţi aplica. Dar, mai ales, în Rugă. 

„Mai întâi de toate, după cuvintele fericitului patriarh Calist, căldura (în timpul rugăciunii) vine din rărunchi,ca şi cum i-ar încinge şi pare ispită, dar nu este aşa: căldura aceasta nu-i din ispită, ci de la fire şi este urmare a nevoinţei în rugăciune. Dacă însă socoate această căldură ca din har, iar nu din fire, apoi aceasta negreşit e ispită. Dar oricum ar fi această căldură, nevoitorul nu trebuie să o primească,ci să o alunge. 

Vine şi altă căldură de la inimă şi dacă în vremea asta mintea cade în cugete desfrânate, apoi aceasta-i ispită adevărată; 

dacă însă tot trupul se aprinde de la inimă, iar mintea rămâne curată şi necuprinsă de patimă, oarecum întărită în cea mai lăuntrică adâncime a inimii,apoi aceasta-i fără îndoială din har, iar nu de la ispită. 

Ştiind toate acestea, e de neapărată trebuinţă să deprindem mintea noastră chiar de la început să stea în ceasul rugăciunii deasupra inimii şi să privească înlăuntrul ei, iar nu numai până la jumătate,într-o coastă, nici numai în partea de jos. 

Aceasta se cade să se facă, pentru că atunci când mintea stă deasupra inimii şi înlăuntrul ei săvârşeşte rugăciunea,atunci ea ca un rege, şezând sus la loc slobod, vede cugetele rele ce joacă dedesubt şi le loveşte, ca pe nişte copii ai Babilonului, de piatra numelui lui Hristos. 

Afară de aceasta, fiind destul de depărtată de coapsă, ea poate ocoli cu uşurinţă dorinţele pătimaşe, care au devenit inerente firii noastre prin păcatul lui Adam. 

Dacă însă cineva îşi strânge atenţia pentru rugăciune la jumătatea inimii,atunci sau din neîndestulata căldură a inimii,sau din pricina slăbirii minţii şi a întunecatei atenţii (datorită desei repetări a rugăciunii), sau sub influenţa luptei stârnite de diavolul, mintea sigură de sine cade spre coapse şi împotriva voinţei se amestecă cu căldura cea din pofte. 

Unii, din pricina marii lor nedumeriri sau din neştiinţă, încep să facă rugăciunea jos, în capătul inimii, lângă coapse,şi astfel, atingând cu mintea lor atât o parte de inimă, cât şi o parte de coapse, singuri cheamă ispita la ei, ca descântătorul pe şarpe. 

Iar alţii, suferind cu totul de nepricepere, nu ştiu nici măcar locul inimii şi, socotind că el se află în mijlocul pântecelui, îndrăznesc să facă acolo rugăciunea minţii. Vai amăgirii lor! 

De asemenea, trebuie a deosebi căldura în rugăciune, care este dar firesc, revărsat în inimă, ca o mireasmă bine mirositoare,prin sfântul botez, de căldura care ne vine de la păcatul strămoşesc şi care e stârnită de diavolul. 

Cea dintâi numai în inimă începe rugăciunea şi tot în inimă o sfârşeşte, dând sufletului linişte şi roade duhovniceşti. 

A doua îşi are începutul în rărunchi si tot acolo îşi termină rugăciunea, pricinuind sufletului tiranie, răceală şi tulburare. 

A treia,rezultând din amestecarea cu aprinderea poftelor,aprinde mădularele şi inima cu dulceaţa poftelor desfrâului, robeşte mintea cu cugete rele şi târăşte spre împreunări trupeşti”. 

Puterea sufletului este mintea; cu toate că ea este imaterială, îşi are reşedinţa în creier. 

- Raţiunea nu este acelaşi lucru cu mintea. Mintea nu gândeşte după normele umane, ci ea ştie cele divine. 

La fel puterea contemplativă a omului, cu toate că este nematerială îşi are şi ea reşedinţa ei. Ea este situată în partea superioară a inimii, în partea stângă a pieptului, aproape de sân, puţin deasupra lui.
Unirea minţii cu inima înseamnă unirea gândurilor duhovniceşti ale minţii cu simţămintele duhovniceşti ale inimii. 

,,Când mintea şi inima vor fi tămăduite, vor fi în acelaşi timp unite în Domnul, în partea inimii unde se află puterea contemplativă, se va forma încet, încet, un minunat templu a lui Dumnezeu “nefăcut de mână”, ci duhovnicesc, o “sfântă a sfintelor”: acolo mintea, hirotonită întru preot şi sfinţită întru episcop, se coboară pentru a-L adora pe Dumnezeu în Duh şi in Adevăr. 

Sub puterea contemplativă, în mijlocul inimii, este situată puterea irascibilă; sub aceasta, în partea inferioară a inimii, se află locul puterii senzuale sau a dorinţei.”

fragment din cartea 

Cartea vieții

Aproape întotdeauna, m-am întrebat CE îmi aduce o întâmplare, o vorbă , un gest. 
De ce am atras spre mine ? Pentru că noi suntem magnetul. Ceilalti sunt răspunsurile la ceea ce nu ştim. Nu neapărat la ceea ce întrebăm ci la ceea ce ar trebui să învăţăm. 
Suntem teribil de iubiţi, asta o spun după ani de încercări şi treceri. 
Toţi începem cu ceva , depinde de dorinţa pe care o avem şi câtă este ea. 

Imi place o veche zicală :,, dacă vecinul îţi pune gunoiul în faţa uşii, nu te certa cu el ci intreabă-te CE ai făcut de ai meritat asta''. Poate omul , de bună credinţă , chiar voia să-l ducă la container dar... cine ştie, într-un moment de ,,suspans''( cum avem toţi,adică facem şi nu ne gândim de ce, pur si simplu ,,se întamplă''), ţi-a lăsat punga la uşă, sau, i-a apărut un gand...poate a fost la tine şi a auzit că vrei să-ţi duci gunoiul...Nu asta are importanţă, de ce a făcut-o el, ci, de ce ţi s-a întâmplat ţie. Simplu, ceva din tine a atras asta.Ceva care ţncearca să te atenţioneze, să conştientizezi şi să eliberezi chiar o traumă..Evident că nu vom primi o scrisoare în care să ne fie expuse pricinile întâmplării, DAR... putem conştientiza că am primit un mesaj şi , simplu, să mulţumim. Această stare , ne pune pe recepţie. SIGUR vom primi îndrumarea de care avem nevoie în a ne cunoaste propria cauză declanşatoare a evenimentului cu pricina. 

Deschidem tv, citim ,,ceva'' , ne cade o carte în mână ( sau în cap, pur si simplu, ...se întâmplă şi aşa) 
Totul este să nu ne luăm la harţă cu vecinul. In clipa când am înţeles aceste lucruri, noi deschidem o poartă de comunicare , învăţăm să ascultăm mesajele care ni se trimit într-una. Este şi o metodă de autocontrol , benefică întotdeauna. Nu este uşor dar, nici imposibil. 
Cel care nu poate să-i ierte pe alţii , distruge podul peste care el însuşi trebuie să treacă. Nu învaţă nimic şi calea spre ură se deschide . 

Iarăşi, responsabilitatea gândurilor şi a cuvintelor care creează şi, NE creeaza propriul univers. 
Invăţăm greu să ne asumăm această responsabilitate. Dar, aşa incepe şlefuirea pietrei brute care suntem. 

Şi, nu este o cale uşoară. Vom observa destul de repede că dispar persoane din viaţa noastră , cu diferite motivaţii sau prin întâmplări dintre cele mai hazlii sau aiurea sau dureroase. 
Sau, vom auzi: S-a scrântit de tot... a luat-o la vale...Sigur că aşa se întamplă şi, uneori, nu este uşor de dus. Pot disparea prieteni de o viaţă , sau omul de lângă tine sau.. 

Orice cunoaştere transformă fiinţa umană, o schimbă energetic. Şi, depinde enorm sub ce ,,patronaj''. te pui. Unii, rămân ancoraţi în propria lor Raţiune, nesesizând că şi aceasta este tot o Creaţie. Şi încă, ancorată în nivelul grosier al materiei. 

Este o formă , uneori teribil de subtilă , a orgoliului, care te aruncă în hăuri, te îndepărtează de Unicul Creator, Dumnezeu. Sunt cele mai grele încercări prin care trece un suflet. Sunt atât de subtile încât fără o adevarată incredere în Dumnezeu, ne pierdem definitiv. Calea spre Veşnicie nu mai este. 

Doar când am ajuns să citesc vieţile Sfinţilor părinţi , a marilor asceţi şi mistici, am început să înțeleg subtilitatea cu care suntem atraşi ( atacați)de către negrutzi. Şi, nu este de glumit. Cu cât „creşti”, cu atât încercările vor fi mai dure. Dar,totul este pe măsura ta (numai noi nu înţelegem). Nu există păcat mare sau mic - pur si simplu este păcat, atât. Şi Eva a muşcat dintr-un măr...şi uite unde ne duse acest ,,banal''gest. În materie. 

Jurnal

Facem parte din octava cosmică prin care s-a manifestat Creatorul însuşi. 
Lumea noastă este însumată în cea a sistemului solar, apoi galactic, a Universului vizibil, cunoscut până la dimensiune de corpuscul care călătoreşte pe o undă. În stadiu actual al ştiinţei, a cunoaşte structura umană a dus spre descifrarea tainelor din univers. Acelaşi Nosce te ipsum. 

,, Totul este analog: A cunoaşte secretul celulei înseamnă a cunoaşte secretul lui Dumnezeu. Absolutul se află pretutindeni. Totul se află în tot. Metoda analogică străluceşte aici, în toată splendoarea sa.”( Papus :,,KABBALA, Tradiţia secretă a Occidentului”).Cartea a fost editată în 1892, la Paris. Iar acceptarea acestei idei , era departe de a fi asumată nu numai de către oamenii obişnuiţi ci şi de către cei de ştiinţă. După 1900 a descoperit Max Planck CUANTELE:sau SECRETUL CELULEI de care spune Papus in 1892. 
Vechile scrieri erau basme, acum sunt studiate …la microscopul cunoaşterii. Că există şi o altă forţă , în afară de cea gravitaţională şi anti,că orice are şi oponentul ei, a cărei cunoaştere este necesară, altfel Legea nu este completă, începem să înţelegem şi să acceptăm cu mai multă claritate. 

Dar, totul face parte dintr-o structură imensă de potenţialitate, primă şi ultimă , căreia nu putem decât să-i spunem, cu smerenie: Dumnezeu. Cred că ,la orice nivel de manifestare a Sa, El şi-a însemnat creaţia. Şi acesta este un ajutor imens, mai ales pentru lumile cele mai îndepărtate de El în clipa când Il descoperă, în neantul uitării lor. 
Aceasta este iubirea totală , în care ne lăsăm cuprinşi şi aşa începem să o manifestăm şi noi. Înţelegând cât de măreţ şi strălucitor şi total este El şi are grijă de tot, într-o ordonare perfectă. 

Când percepi asta, apare şi ne cuprinde, mai mult decât visam noi vre-odată că este posibil, fiorul unei unde de iubire, îmbinată cu o recunoştinţă fără margini. Primeşti totul şi nu dai decât poţi tu, dar din aproape în aproape, gândul la El, face ca unda dinspre tine să capete tot mai multă vigoare. Tot datorită Constanţei Lui este, dar ne lasă să credem că şi noi facem ceva. Noi , numai primim de fapt, lăsăm Iubirea să se manifeste, atât. Ea există, potenţial , în noi iar Cerul se regăseşte într-o formă care Îl oglindeşte conştient. . Acest potenţial trebuie trezit. Şi asta este voia omului. 

,,Ştiri” despre ceea ce cuprindem avem din când, acele intuiţii, doruri sau, şoapta îngerilor, cum spuneam cândva. 
Asta se întâmplă şi prin Reiki, care a fost , o undă de ajutor. Dar, nu este suficient, mai ales în stadiul în care s-a ajuns acum. 
Venind spre tine, tu trebuie să fii capabil să o primeşti. Să fii la o stare vibraţională fără ,, interferenţe”, altfel, transmisia se întrerupe şi nu mai ştii cine eşti, unde eşti, pentru că vechea structură a fost înlăturată, chiar dacă nu în totalitate. Unii, se agaţă de ceea ce le-a mai rămas, pentru că aşa cred ei, se recunosc. Eroare. 

Făcându-ne auto-tratament , zilnic ,la început, normal că rămânem pe ,,recepţie”, că ne transformăm fizic, psihic şi apar percepţii sau potenţialităţi, despre care citeam în cărţile de Basme sau vedem că le au ,, cei aleşi”. Ni se tot spune, şi repetă că toţi le avem. Da, le avem, această afirmaţie este necesar să fie acceptată fără umbră de îndoială. (este un pas imens). 
Că le manifestăm diferit, este doar din necunoaşterea noastră, atâta tot. Nu este o vină , până când, conştientizând ceea ce avem , nu folosim. 

Aici, intervine consecvenţa. Lucrând mereu, meditând, ajutând pe alţii, care vin spre noi, devenim din ce în ce mai conştienţi de ceea ce suntem, aici se produce o schismă: Unii zic că au ajuns la capăt, alţii sunt zăpăciţi de noua stare şi nici nu fac vre-un efort de auto-cunoaştere, la urma urmei. Aceste schimbări sunt din ce în ce mai dure, provoacă suferinţe, chiar schimbarea mediului exterior. Nu mai rezonezi cu colegii de serviciu (clar, ei nu au nici o vină, dar unii , cu ocazia noilor percepţii , încep să vadă şi să judece , de parcă ar fi la Hagga), nu mai rezonăm cu omul de lângă noi, care ni se pare că s-a transformat şi spunem, senini, că nu-l mai recunoaştem, începând şi cu enumerarea motivelor. 

Suntem în vechiul nostru habitat, în care ne-am complăcut. Motivele sunt multe, diverse, traversând vieţile noastre. 

La un moment dat, asta aduce Reiki în viaţa noastră, inevitabil. Nu am cuprins toate aspectele, pentru că, ele sunt atâtea câte persoane caută să se cunoască. Dacă la început pare uşor şi frumos, extaziant chiar, ei ,bine, pe parcurs, NU mai este. Am să repet mereu asta. 

Sau, se ajunge într-o stare din care crezi, organic, psihic, că nu mai poţi face nimic, totul nu mai are nici un sens sau valoare, că tu te mişti cu încetinitorul sau , cumva, dezlânat sau…în reluare.. Ce mai, o nouă formă de boală, care are ceva din toate cele vechi dar încă nu este în nomenclatorul medicinii tradiţionale, dar care pe tine te termină. 

Ei, bine, este o stare pe care am întâlnit-o citind Vieţile Sfinţilor Părinţi, trăind-o şi eu din plin , şi pe care o văd din ce în ce mai ,,acută” la cei din jur, fie ei reikişti sau nu. Este primul pas , spre ceea ce se numeşte: deznădejde. 

Ştiţi punctul final: dezicerea de Dumnezeu, de Creaţie, de Tine însăţi, pentru că nu te mai recunoşti. 

Asumarea Luminii Divine, primirea Iubirii în noi, nu este simplă, de azi pe mâine şi gata, supermani sau sfinţi. Reiki îţi arată starea, te pune pe lungime de undă dar…conştientizarea şi aprecierea sunt ale tale, de la intelectul tău până la întregul tău tot. Noi avem nevoie de ..a şti”. 

Da, aşa este dar, nu cred că poate spune cineva că duce lipsă de informaţii. Nu cred lucrul acesta. Nu ai bani să cumperi o nouă carte, ţi-o împrumută cineva ,, întâmplător” ( apropos de acest lucru. După o perioadă ceva mai mare de timp, am hotărât să mă duc la un grup de Reiki.. Am amânat de două ori dar, cum ştiu că este bine să faci ceea ce ţi se tot repetă, ca idee , care tot vine şi vine, am zis:gata! Ok, mă duc. Am stat o oră, a fost bine, grupul era frumos, acei oameni care sunt la început de drum , cu emoţii şi faţa strălucind sunt superbi 
.Aşa gândeam atunci, aşa gândesc şi acum dar, nu îi mai las în acea necunoaştere a ceea ce îi aşteaptă. 

Bine, că mulţi nu vor percepe greutatea căii şi a încercărilor prin care vor trece, asta este altceva, că se vor uita… gândind că le pui piedici ca să fii tu unicul, şi asta se poate, adică posibilităţi din acestea sunt nenumărate). 

Şi, la un moment dat, o doamnă din spatele meu m-a întrebat ceva, ce nu înţelesese bine.I-am răspuns şi, în prima pauză, stăteam deja la o terasă (făcuse cursul respectiv, venise aşa…) de parcă de asta veniserăm amândouă, să bem o cafea... Ce a fost mai drăguţ e că la un moment dat , a spus că ar vrea două cărţi, că le caută de ceva timp. Le aveam într-o sacoşă. Nici în ziua de astăzi, nu ştiu de ce le-am luat cu mine, evident că aveam un motiv, dar…erau cărţile pe care le voia. Punct, că nu mai este nimic se spus. Lucrurile se întâmplă şi gata. Tu trebuie să fii atent şi să înveţi să asculţi. Nu este deloc uşor. 

Oamenii vor să vadă culori, aure, să audă sunete, voci. Această percepţie este darul suprem, este firul direct cu dorul Inimii tale de eoni. Aşa învăţăm să- L manifestăm pe Dumnezeu, doar aşa, Ascultând. Aceasta este marea lecţie a smereniei, a ascultării, a tăierii voii proprii. Evident că tot de la părinţii athoniţi am învăţat, citind, meditând la ceea ce transmiteau ei, dincolo de slova scrisă. 
Şi ţi se explică clar, în mii de feluri, dar, rezumatul este cel de mai sus. 

Nu poţi înţelege ceva , dacă tu vorbeşti într-una şi nu asculţi ceea ce spune persoana din faţa ta. Dacă eu mă tot extaziez în faţa culorilor percepute şi tot explic ce minunate, ce frumoase, ce nemaipomenite sunt, cum să fie loc şi de altceva? Aici rămân, până culorile se vor estompa, vor deveni terne şi atunci vom considera că nu mai suntem demni, sau mai ştiu eu ce trece prin cap unora.

Pun mâna să-şi facă auto-tratament numai pentru a reveni la cele culori sau, intră în depresii, afectându-i şi pe cei din jur. 

La fel şi cu , mai nou, channelingurile, sau cu ghicitul în cafea, în cărţi …etc. Rămânem cantonaţi, pentru o perioadă, la o anumită Lume de Lumină( deci nu spun malefică, care există, dar nu asta vreau să scot în evidenţă acum), ci cât de uşor şi nesăbuit pierdem ceea ce ni se dă, şansa de a-L cunoaşte. 
Cum ar fi să vârâţi mâna într-o oală cu apă clocotită? Nu o facem că …nu vrem concediu medical , nu? Sau cine este persoana care şi-ar invita prietenii cei mai dragi, când vin la ea ,să se purifice”prin acest procedeu, cu apă clocotită? Sau să ni se ofere nouă această ..binecuvântare” când ne ducem la cineva? 

Şi dacă noi, oameni raţionali, nu o facem cum credeţi că o va face Tatăl din ceruri cu noi, atunci când vrem , când cerem , când dorim Lumină, multă, multă şi cât mai repede, cu toate atachamentele?! 

Credeţi că El nu ştie cât putem duce, ce piatră suntem şi nu lucrăm cu noi înşine?! Sau inteligenţa Lui şi Voinţa Lui sunt cumva limitate , aşa că…hai să-I spunem noi. Ştiu că nimeni nu gândeşte aşa, ne e şi frică să o facem, este o impietate, dar acţiunile noastre asta dovedesc din plin. Asta se vede de sus. Evident că nu se ia după capul nostru, altfel am fi deja o planetă cu mulţi internaţi prin spitalele lumeşti, cu o formă necunoscută de boală. 
Suntem copii plecaţi pe drumul cunoaşterii. 

Ştiu că mulţi ştiu deja tot ceea ce am scris eu aici, cu mult mai multe aspecte. Le-au remarcat şi, au trecut mai departe, considerându-le neesenţiale pentru ceea ce vor ei. 

Citeam undeva că cea mai bună stratagemă a luciferienilor, este să te facă să crezi că nu există. Aşa este. Sunt şi ei pe aproape şi cum prind momentul, cum ,, te monitorizează”.Şi , devii ,,important" în proprii tăi ochi, te laşi admirat, înjurat, numai să fii în faţă. Este doar un aspect, sunt şi altele, toţi le trecem după cum ne este felul slăbiciunilor. 

Eu mă înfricoşam şi mă consideram nedemnă de tot ceea ce mi se da. Eroare. 
Era o formă bine, bine ascunsă de Mândrie, pentru că în primele două- trei straturi ale percepţiilor mele, eu aşa apăream dar… în profunzime…nu mai era aşa. Ba mi se părea, alteori, că sunt nedemnă de cât primeam,ba mă bucuram cât de iubită sunt. Şi mi se repeta, cel puţin odată pe lună că stau prost cu capitolul mândrie, că am, că sunt tributară acestui sentiment care deţine supremaţia în ierarhia păcatelor. Am negat odată, de două ori, a treia oară…am stat şi am început analiza. Era şi timpul. 

Recunosc , că am avut şi un ajutor uman, pe aproape, căruia îi sunt recunoscătoare. M-a lăsat să-mi arăt toţi demonii din mine, ba mi-i mai arăta şi el,din când în când. Pentru că este greu să te vezi pus în faţa lor şi să accepţi că, sunt o parte din tine. Aşa că, erau etape pe care le parcurgeam, inundată de lacrimi de pocăinţă, urmate de răzvrătiri şi mânii cum nu credeam că pot să am. Nu mi se spuneau toate astea direct, pentru că trebuia să învăţ singură limbajul cunoaşteri, ci prin e.mail, de genul : ,,Când Regina vrea să devină Rege”. Atât. 
La început, săream ca arsă, că nu şi nu…că e nedrept, că uite câte dovezi am… 

Biet spirit uman…aşa învăţăm, acceptând cât de frumoşi suntem creaţi prin iubirea lui Dumnezeu şi a creatorilor celeşti.. Altfel , mai ales acum, majoritatea, pierdem nădejdea de mântuire, la unii fiind şi ultima şansă. 
Să nu credeţi că este uşor. Dar, bunăvoinţa noastră contează mult. Bună-Voinţa - două forţe dumnezeieşti pe care le avem mereu aproape, două Ierarhii Cereşti. Dacă nu aveţi încredere în Dumnezeu, mai bine renunţaţi de pe acum. 

Nici-nici. Nu veţi fi decăt ..Căldicei”. Şi riscul este de a vă pierde definitiv Sufletul, pe care ar trebuie să ştim în fiecare secundă, pe unde e. 

Se mai pierde, se mai fură,îl dăm şi singuri…Adaug, că în cartea ,,Suflete la preţ redus”, cele mai bine plătite , erau cele ale credincioşilor. Tragem singuri concluzii. 

De abia ceea ce v-am spus acum , constituie frumuseţea Reikiului, Calea pe care o descoperi, vindecându-te pe tine însăţi, de la nivelul fizic la cel spiritual. Dar, cum avem mai multe corpuri, structuri energetice, şi ele devin nivel fizic la rândul lor în cunoaştere şi, este ceva mai greu de lucrat cu ele, pentru că suntem pe un tărâm mai necunoscut, dar dacă vom vrea cu adevărat, singurul ţel fiind atingerea desăvârşirii noastre divine, cât şi cum vom cere,vom fi ajutaţi, îndrumaţi. 
Răsplata doririlor noastre , va fi vizibilă.

IUBIREA este singura forţă din univers pentru că ea este DUMNEZEU. 

Noi nu putem să iubim aşa cum ne iubeşte EL dar, ne putem lăsa copleşiţi, învăluiţi, cuprinşi în iubirea Lui. Şi atunci, vom ŞTI. Vom şti că toate celelalte : frica sau spaima sau teroarea sunt doar iluzii, nu sunt forţe reale, noi le crem, am fost obişnuiţi aşa. Noi le alimentăm. Tare greu este să ne dezvăţăm de aceasta…dar se poate. Am repetat de câteva ori…pentru mine, în primul rând. 

Nu am trăit în iubire ci în umbre care m-au dominat. Am învăţat că ochii fizici nu pot vedea realitatea , ci numai umbre bazate pe durere, pe frică, pe neajunsuri şi pe toate cele... 

Ochii luminoşi din interior, ochii spiritului, ochii sufletului mi-au dezvăluit într-o clipă de graţie şi sfinţenie ceea ce ESTE real. Realitatea iubirii 
Nu ştiu dacă este un miracol sau acesta este un nume adecvat…ştiu însă că acum….după toate tornadele , aici, în munţi , sufletul meu este liniştit şi calm, că o unică forţă îl susţine :IUBIREA . 

Iubirea LUI primită ca o ploaie de aur care a inundat totul şi odată cu acest tot şi pe mine . 

Vă doresc tuturor : PLOAIA DE AUR A IUBIRII DIVINE !!! 

În lumea Reikiului mi s-au deschis ochii cunoaşterii. Acum ştiu că a fost o cale, doar una din multele din ziua de azi. Şi mai ales, o mare încercare. 

Vastitatea poate deveni înspăimântătoare sau o noţiune fără sens. 
Cum să exprimi ceea ce nu cunoşti, pentru că, prin cunoaştere profundă, devii aidoma cu cel cunoscut?! 

În REIKI am învăţat să primesc şi să iubesc Lumina care este în fii lui Dumnezeu. 

Reiki este o metodă, devenită sistem, care are la bază principiile ezoterice transmise în Temple, în Scrierile Sacre care acum sunt relevate în masă omenirii. 

Ajutorul transmis din înalturi, este imens pentru omenirea actuală. 
Era /este, o necesitate cosmică! 

Un văl face invizibil Universul infinit. Unde este aşezat el, din ce este format? Cine l-a creat între noi şi Cine? Există teama de necunoscut. Acum, la marea majoritate, după ce am privit aievea călătoriile printre stele, nu mai există. Teama fizică a fost înlăturată, dar cealaltă, cea spiritual-emoţională?! 

Nihil Sin Deo - Nimic fără Dumnezeu, este calea adevăratei cunoaşteri, asumată prin eforturi proprii. 

Fiinţa umană, este acel punct în care se reflectă întreg universul: tot ceea ce se găseşte în cer, în infern sau pe pământ. TOATE forţele, calităţile, puterile acestora sunt cuprinse în fiinţa umană. 

Cum se produce vindecarea? 

Răspunsul meu ar fi: la nivel Cosmic, de cunoaştere a lui Dumnezeu. EL singur îşi poate vindeca creaţia, dacă aceasta vrea şi recunoaşte că are cine să o facă. Este cea mai frumoasă legătură pe care o creem în Reiki. 

REIKI este de un real ajutor prin lucrul cu Simbolurile. De la acest nivel trebuie să privim şi să asimilăm cunoaşterea simbolurilor date, prin care Cerul se face înţeles, pe care să le poată cuprinde şi mintea noastră destul de limitată până acum. 
Energii care cuprind în ele frânturi din cunoaşterea cea mare a cerului! 

Energii cu care noi lucrăm, energii necreate cu care a fost creată lumea, energii a căror semnificaţie divină trebuie să ne-o asumăm. 

Este o imensă binecuvântare din partea LUI. 
Gândul nostru este o undă cuantică, este energie. Cuvântul sau gândul, îl transformă în particulă concretă, îl stabilizează, într-un fel. 
Când emitem o particulă (un gând) ea pleacă de la noi dar reapare într-un punct din spaţiu cu care rezonează. Imaginaţi-vă un gând de ură (ca doar nimeni nu-l vede, nu?  ) Pleacă şi când vom mai emite alt gând ne trezim racordaţi la ceva mult mai puternic. Şi, mai spunem că nu avem noroc. Noi am dat, noi am primit. 

Prin iubire unda noastră ajunge la îngeri şi la arhangheli dar şi la demoni…vă daţi seama de la cine primim răspuns? De la cei pe care îi apelăm, nu? 
Şi dacă gândim „iubire’’ pentru Creator, cum ne va răspunde EL? Doar există Legea Corespondenţei care se va împlini şi într-un caz şi în celălalt. Este modul meu de a privi această descoperire ştiinţifică care m-a ajutat să-mi ordonez mult mai clar cunoaşterea primită. 
Cineva ne-a gândit şi ne gândeşte în continuare cu IUBIRE! Prin accederea noastră la cunoaştere începem să percepem frânturi din marele Gând Cosmic. Mai greu este cu însuşirea şi punerea în practică şi, mai ales, a continuării practicii. 

Fiecare Simbol este asociat unei părţi divine din noi, concentrând energia unui arhetip care se va manifestă prin accesul dat de Iniţiere. 

Structurile subtile ale fiinţei noastre nu comunică prin cuvinte ci prin energii corespunzând centrilor energetici. Aceste energii pot cumula semnificaţii complexe fără să fie necesar un singur cuvânt, manifestarea lor fiind doar percepută parţial, în conformitate cu nivelul nostru de înţelegere. Nu ne-au fost date pentru minte ci pentru a le lăsa pe ele însele să lucreze, noi fiind doar observatori dar şi beneficiari, întotdeauna. Mă uit la elevii mei. „Vor” ei să lucreze. Cu ce? Cu aceste energii atomice, nucleare (o expresie pur pământeană, care nu reflectă nici pe departe forţa cuprinsă într-un simbol). Că nu se poate manifesta în întregime puterea unui simbol, este la fel de adevărat, pentru că manifestarea lui depinde de cel care manifestă. 

Privit din acest punct de vedere, REIKI nu poate fi înţeles decât după ce fiinţa umană se lasă pătrunsă de energia simbolurilor, ea însăşi, în totalitatea structurilor ei. 

Compasiunea reflectă direct conţinutul de Lumină al unui suflet. 
Acele suflete pure în Inima şi Minte, care au lăsat deoparte judecata şi comparaţia, vor primi acces la lumină şi învăţătură după efortul depus. 
Aceasta este o Lege Divină... 
Cum se poate obţine această stare ? Cere şi ţi se va da. Este la fel de adevărat acum precum era pe vremea lui Iisus... Orice dorim adânc şi deplin în interiorul fiinţei noastre se va manifesta. 
Dacă în alte sisteme, se începe cu activarea lui Kundalini, care prin ascensionare va deschide Sahasrara, prin iniţierea din Reiki, aceasta chakră este deschisă, ceea ce înseamnă că legătura noastră cu Divinitatea este refăcută, transformările ulterioare ducând la curăţarea canalului central prin care va ascensiona Kundalini. 

Acesta reprezintă un mare dar, pentru omenirea de acum.Forţa vieţii care dormitează, este mai uşor trezită, având prin practicarea autotratamentului, un real şi mare ajutor. Lecţiile, asumarea lor, pot fi mai blânde, dacă învăţăm smerenia şi recunoştiinţa faţă de Iisus,de Maica , de Dumnezeu. 

Trebuie să învăţăm a cunoaşte ce forţe trezim, pentru a nu dominaţi de mentalul propriu, sau de alte forţe din afară, destul de prezente şi interesate în a ne domina. 
Pentru fiecare structură energetică avem unul sau mai multe simboluri, care sunt „recunoscute” de către acestea atunci când noi le accesăm. Învăţăm alfabetul cosmic al energiei creatoare. Dacă i se pare cuiva că este puţin… sau că nu poate, nimeni nu îl poate obliga... Oricum, energia se autoprotejează, din diverse motive şi diverse motivaţii, aşa că nu vom putea „lucra” cu unul sau mai multe simboluri. 

Nu ar fi cazul, să ne întrebăm de ce?! Pentru că lucrul cu noi înşine, autotratamentul, încă nu este suficient. Pentru că fizic şi psihic, mental, trebuie să fim noi înşine într-o stare de vibraţie corespunzătoare ca acea forţă să se manifeste prin noi. 

Toate simbolurile sunt tridimensionale, îmbrăcămintea lor este energie pură, sunt idei pure pe care le vom sesiza şi descifra în funcţie de noi înşine, niciodată ca alţii. Nimeni nu poate comunica învăţături totale. 

Cine Îl cunoaşte, cine poate avea măcar gândul asta? Esenţe din acest Adevăr, da! Şi asta în funcţie de cât este intelectul de pregătit să recunoască fără traume. 

Mai este nevoie şi de un mare discernământ care ne va fi dezvăluit prin Intuiţie de către Veghetorii noştri divini. 

Fiecare vom acumula până la acea secundă cosmică, când se va lăsa Tăcerea. Atunci, Adevărul ni se va revela doar nouă înşine, asimilându-l în structurile noastre, ne va aparţine, vom deveni una cu EL. 

Asta nu se transmite, este mântuirea fiecăruia. Se depăşeşte orice limită a puterii de comunicare umană. 

„Nădejdea mea este TATĂL, 
scăparea mea este FIUL, 
acoperământul meu este DUHUL SFÂNT. 
Treime Sfântă, Slavă Ţie”. 

Aceasta este pentru mine traducerea ortodoxă a Simbolui de maestru. 
Calea ascendentă spre Lumea Divină a Spiritului meu, scăparea din materie. 

Aceasta este vindecarea tămăduitoare la care am ajuns prin Reiki. Fiecare celulă a corpului a vibrat de lumină, iar mintea a primit răspunsuri care au fost transformate în Imn şi Rugăciune de împlinire. 
Nu am avut nimic a cere. Am devenit conştientă la un moment dat că mi se dă cu o iubire atât de mare, că eu nu pot să o văd, nu că ea nu există. Vălul era pe ochii mei. 
Acesta este secolul în care intelectul vrea cunoştere până ajunge în punctul în care... tace. Cunoaşterea vine atât de măreaţă şi nesfărşită încât nu poţi decât să o priveşti, lăsându-te cuprins în ea, pentru că vastitatea ei te transformă în acea nemărginire, devenind o unică manifestare. 
Imaginaţi-vă o lume în care am fi capabili să transmitem ceea ce gândim-dorim direct, fără a folosi cuvinte sau formule, prin a căror „rostire” pierdem, disipăm o parte din energie, nemaivorbind că şi concentrarea este disturbată. 
Imaginaţi-vă pacea pe care o putem dobândi atunci, calmul total, nedepinzând de nimic, necerând nimic - care ne ajută să depăşim toate neînţelegerile şi neînţelesurile 

REIKI :


 IUBIRE, 

LUMINĂ, 

CREDINTĂ ! 

http://www.orfeu2000ki.ro/reiki_jurnalul_unui_maestru/1270.htm