Plăţi
ţi se cer zi de zi prin modalităţi pe care nu avem putinţa de a le observa
imediat.
Când
nu facem o plată corectă, Universul o va echilibra prin modalități care nu ne
vor fi pe plac: plătim mult mai mult pentru ceva care se dovedește că nu are
acea valoare, chiar și prin pierderi care ne supără. Balanța se va echilibra
întotdeauna! Chiar dacă nu suntem conștienți de ce. De multe ori, dacă
suntem suficienți de sinceri, începem să înțelegem și, vom deveni mai atenți.
Doamne ajută !!!
Așa
au apărut „costurile” și manipulările cu ajutorul lor. Nu mereu dar ideea că
tot ce este valoros este și cel mai bun, a prins de minune.
Am
auzit de multe ori: ,,Dacă tot are Harul acesta, el mi-e dator mie, că aşa
este „creştineşte”. Adică, omul tot greşeşte (de aici apar
dizarmoniile fizice, emoționale, psihice), iar altul care a dat ani buni din viaţă,
care a renunţat la multe, a plătit el însuşi, în multe şi poate chinuitoare
moduri, e și dator să te ajute. Nu e chiar aşa! Nu vom învăţa mare
lucru. Ceva din noi se va împotrivi. Refuzând să ajuţi pe cineva e cel mai mare
bine pe care îl poţi face. Şi ţie şi lui! Îl poți determina să se
îngrijescă singur cu mai multă atenție.
Plățile depind
de:
-
situaţia (momentană), financiară. Aici e un fapt real ( nu întâmplător dar
fiecare va încerca să vadă şi să accepte de ce este aşa).
- De
valoarea informaţiilor/terapiei pe care simte fiecare că le-a primit. E vorba
de.....conştientizarea proprie.
-Unii consideră valoros ceea ce are un preţ mare.
Altminteri nu vor lua în considerare nimic, sau aproape nimic din ceea ce
primesc. Conştientizarea lor este prin valoarea materială pe care o dau, ei
având acest mod de apreciere.
Nu
e bine, nu e rău. Este aşa şi gata!
Mi
s-a spus – și așa este, că îndepărtez oamenii, și trebuie să înțeleg că acesta
este sistemul lor de evaluare. Asta nu înseamnă că nu au nevoie
- dar îi ,,determin” să perceapă că eu însumi nu consider
valoroase informațiile, cunoașterea. Că nu am încredere în mine etc. Și le
dau dreptate și lor, înțeleg lor punctul de vedere pe
care (momentan?) nu îl depășesc. Aruncă asupra mea ca să le fie mai ușor cu ei
înșiși.
Bine,
mai e și vanitatea, orgoliul uman. Ești apreciat că ai făcut cursuri de sute de
dolari, euro chiar dacă nu știi să explici sau chiar să practici...dar ai făcut
cursul.
Știu,
nu e atât de simplu. Sunt multe aspecte de luat în seamă: ai primit o mică
sămânță, care poate, va prinde să crească mai târziu. Sau, pur și simplu ai
făcut o plată pentru a echilibra o veche datorie. Față de instructor, sau față
de Univers. Ți s-a oferit o șansă.
VREAU
SĂ PRODUC ACEST DECLIC, această ASUMARE PERSONALĂ.
Și am văzut că este unul din cele mai dificile lucruri. Te atrage un
seminar, un curs, un terapeut?! Gândește-te cât îți poți permite. Pregătește un
plic - chiar și cu Mulțumiri sau cu
cât îți poți permite atunci. Dar fără: dau mai puțin ca să mă duc în club sau
în concediu, să îmi iau o nouă pereche de pantofi. Mi s-a întâmplat să aud, în
direct, asta. De atunci am hotărât să prezint la orice început, acest material
pe care eu, personal, îl consider esențial.
Plata,
donația de fapt, va fi DARUL TĂU- PENTRU TINE ÎNSĂȚI. Te evaluezi așa pe tine. Simți
și apreciezi ceea ce tu ai primit și știi că îți va folosi. Nu
pot face asta în locul nimănui. Tu te evaluezi pe tine, starea ta. Așa devii
atent asupra percepțiilor interioare, asupra stării tale.
Vreau
să ajut ca fiecare să CONȘTIENTIZEZE starea lui personală. Să perceapă dacă a
,,primit” ceva și –mai ales- să aprecieze ceea ce a
primit, STABILIZÂND energia informației, a stării. Insist
mult asupra acestui aspect.
99%
din oameni nu sunt obișnuiți cu asta. Un preț și gata! Și-au luat de-o grijă!
Se uită mirați la mine și tot insistă. Și eu mă uit curioasă la ei și aștept să
văd ce or să facă. Cum ies din ,,încurcătură”.
Și
mai știu un lucru: CÂT DAI - ATÂTA AI!, spus direct: CU ATÂTA RĂMÂI !!!
M-am
convins de acest ADEVĂR care poate irită pe unii care ,,vor un preț”
pentru că așa sunt obișnuiți. Nu să evalueze singuri ceea ce este ÎN interior,
starea lor, dacă s-a schimbat ceva.
Rolul
observatorului care stabilizează energia! Sunt un pic debusolați și nu
le convine să-și asume responsabilitatea propriei decizii. Nici eu nu vreau să
decid pentru alții. Dar, recunosc că uneori este dureros.
RĂMÂI doar
cu cât ești în stare să apreciezi, SĂ CONȘTIENTIZEZI !!!
Ori
nu suntem deprinși să răsfoim foile sufletului pentru că imediat alergăm după
altceva, mai valoros.
Sunt
convinsă de aceste Adevăr. Atunci când devii conștient de impactul
energetic al informațiilor, sau a terapiei, înseamnă că apreciezi, conștientizezi,
în tine acea energie care se va stabiliza cu cât o vei conștientiza mai
mult, mai des.
Repet: îți
APARȚINE! Când te pun în situația de a face singur o evaluare, treci
în revistă ceea ce ai primit, devii conștient de starea ta. Și vei dărui tu
însuți, în funcție de cât conștientizezi. Restul se va diminua, disipa
in timp. Pentru că tu nu ai echilibrat balanța.
Uneori
am senzația că sunt persoane care plătesc pentru a scăpa de
responsabilitatea asumării celor învățate, pentru a nu le practica. Dacă au
plătit - deja e bunul lor și-l pot pune .....la păstrare! mare e comedia umană!
dar ăștia suntem. Poate totuși cândva le va folosi.
Încerc să văd din mai multe unghiuri același Adevăr. Pentru
că este firescul vieții umane.
Și mai este ceva: am auzit –și mi s-a întâmplat și mie, persoane care au spus că doresc să facă un curs, să participe la seminarii , dar nu aveau bani. Insă - i-au primit. Dorința lor a fost atât de puternică încât au ,,atras” acei bani. Multe sunt de învățat și de aici. Au căpătat încredere în puterea lor de manifestare - cum se spune acum, pe bună dreptate.
Clipe binecuvântate mereu !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text.