Deficitul de elemente chimice din organism
afectează starea de sănătate, comportamentul uneori pe termen lung,
iremediabil. Poate fi înlăturat ușor prin administrare corespunzătoare la
sfaturile unui medic competent.
În exces ele devin toxice ajungând să domine alte
elemente din corp asupra cărora au o acțiune ca de prădători.
Din această cauză sunt necesare dezintoxicări
anuale, cu atât mai mult atunci când ne confruntăm direct cu metale grele dar
și atunci când alte elemente chimice considerate benefice, necesare sunt în
exces.
Odată cu eliminarea metalelor grele se extrag și alte
metale necesare: Ca, Mg și Zn. deoarece acestea au fost slăbite.
Virușii, bacteriile sunt atrase de metale grele
datorită faptului că organismul este slăbit. Partea bună este că atunci când ne
dezintoxicăm se elimină și ele.
Multe handicapuri de învățare se datorează
prezenței lor în organism.
Dacă poți convinge o persoană că are o structură emoțională
puternică și pozitivă, se elimină cu
ușurință metalele grele. Ceea ce înseamnă să fii o persoană foarte apropiată,
în care să aibă deplină încredere (stare va determina o altă configurare a
anumitor zone din creier).
Mulți oameni absorb metale grele datorită sentimentelor
și programelor subconștiente.
Manganul
este un element chimic cu
simbolul Mn și numărul
atomic 25. Are o culoare alb cenușie, asemănător fierului, și se găsește în stare liberă în natură în combinație cu
mai multe minerale, în principal cu Fe. Manganul este un microelement esențial
în toate formele de viață. Necesarul zilnic pentru un adult este de
2–3 mg.
Manganul face parte din
grupa elementelor care se presupune că sunt generate în stelele masive
cu puțin înainte de exploziile de tip supernovă.
Este un metal dur și foarte
fragil, paramagnetic, care se topește foarte greu, dar oxidează ușor.
Manganul se dizolvă ușor în acid sulfuric diluat.
Se găsește în apa de fântână, în pesticide, erbicide. Unii compuși sunt folosiți
la fabricarea bateriilor electrice, în
bateriile alcaline de tip nou, care vor fi probabil înlocuite pe viitor cu
baterii pe bază de litiu, sunt adăugați în benzină pentru a mări cifra
octanică, în
fabricarea vopselelor etc.
O deficiență de mangan în
unele plante poate duce la deteriorarea aspectului lor, în special la legume și
cereale. Pentru a compensa această deficiență, în îngrășăminte se adaugă sulfat de mangan (MnSO4)
Compușii manganului sunt mai
puțin toxici decât cei ai fierului, nichelului sau cuprului. Totuși, în cantități mari, manganul este toxic.
Datorită toxicității sale, expunerea la praf sau vapori de mangan nu trebuie să
depășească valoarea de 5 mg/m3 chiar și pentru perioade
scurte.
Acest mineral are un rol
foarte important în organism fiind o componentă
esenţială a unor enzime, dar şi activator
pentru altele.
Manganul pare
să aibă un rol important în utilizarea de către corpul uman a vitaminei B1 și
a vitaminei C și în producerea insulinei de către celulele
beta din pancreas.
Manganul este necesar pentru reglarea zahărului din
sânge.
Manganul împreună cu
superoxid-dismutaza formează o enzimă ce este responsabilă de eliminarea radicalilor liberi produşi de
activitatea mitocondriilor. Mitocondriile sunt organite celulare
responsabile de producerea energiei şi astfel 90% din consumul de oxigen al
organismului are loc aici. Din această cauză mitocondriile sunt vulnerabile la
atacul radicalilor liberi.
Manganul activează câteva
enzime care influienţează metabolismul
glucidelor, aminoacizilor şi al colesterolului.
Acest mineral este şi
cofactor enzimatic pentru enzimele care participă la producerea ţesuturilor cartilaginoase şi osoase.
Pentru vindecarea rănilor
organismul are nevoie de o producţie crescută de colagen.
Manganul activează enzima care participă la formarea colagenului
prin furnizarea aminoacidului prolină.
- are rol important in procesul de formare
a tiroxinei (hormon tiroidian)
Carenţa
de mangan nu este foarte des întâlnită dar produce demineralizarea
oaselor, sterilitate, dezvoltare greoaie, malformaţii ale scheletului, iritaţii
ale pielii etc.
Absorbţia manganului poate
fi influenţată negativ de magneziu, fier si calciu
(toate din suplimente alimentare).
Spre
deosebire de manganul ingerat, cel inhalat este eliminat de ficat doar după ce
a ajuns la nivelul creierului.
Simptomele pot să apară
după câteva luni sau chiar ani, iar acestea sunt similare bolii Parkinson
(tremurături, mers dificil, spasme ale muşchilor feţei). Acest sindrom se
numeşte manganism şi este precedat
de simptome ca iritabilitate,
agresivitate şi halucinaţii. Dacă este
absorbit în exces duce la nebunie. Ucigașii psihopați au un nivel ridicat de
mangan în creier.
- Alte tulburări
neurologice: uitarea viselor,
convulsii, crize de epilepsie;
Inhalarea acestui mineral
poate provoca leziuni şi la nivelul
plămânilor şi astfel poate fi cauza bronşitelor, tusei şi a respiraţiei
greoaie.
Cele mai multe cazuri de
intoxicare cu mangan prin ingerare s-au datorat consumului de apă contaminată.
Ca şi în cazul inhalării,
intoxicarea produce daune neurologice foarte grave. În cazul copiilor aceasta
poate produce scăderea inteligenţei şi hiperactivitate.
Cele mai sensibile persoane
la acţiunea toxică a manganului sunt:
- persoanele ce suferă de afecţiuni ale ficatului, acesta fiind principalul organ care elimină manganul din organism;
- nou-născuţii absorb mult mai bine manganul, dar elimină mult mai puţin decât un adult;
- persoanele ce suferă de carenţă de fier – s-a dovedit că o cantitate mică de fier în organism creşte riscul de acumulare a manganului în creier.
- persoanele ce suferă de afecţiuni ale ficatului, acesta fiind principalul organ care elimină manganul din organism;
- nou-născuţii absorb mult mai bine manganul, dar elimină mult mai puţin decât un adult;
- persoanele ce suferă de carenţă de fier – s-a dovedit că o cantitate mică de fier în organism creşte riscul de acumulare a manganului în creier.
Cele mai importante surse de mangan
sunt: ananasul, migdalele, alunele, fulgii de ovaz, orezul brun, pâinea
integrală, spanacul, cartofii dulci etc.
Laptele matern conţine 3-10 µg mangan / litru şi formula pe bază de lapte de vacă între 30 şi 50 µg/litru. Nu au fost observate semne ale carenţei sau excesului în cazul copiilor ce au fost alăptaţi şi de aceea suplimentele alimentare nu sunt recomandate.
Laptele matern conţine 3-10 µg mangan / litru şi formula pe bază de lapte de vacă între 30 şi 50 µg/litru. Nu au fost observate semne ale carenţei sau excesului în cazul copiilor ce au fost alăptaţi şi de aceea suplimentele alimentare nu sunt recomandate.
Morganit
Manganul PUR este stabil în aer dar
când conține 1% carbon (Mn industrial) se oxidează la umezeală. Așa cum Iubirea pură este înlăturată cu ușurință de rigiditatea în
gândire.
Manganul este absorbit de cei care se îndoiesc că sunt apreciați, că le sunt ,,văzute” eforturile. Dacă
nu, devin morocănoși, ranchiunoși, sensibili la critică. Vrea să aibă stima
celor din jur ( cei cu exces de crom au nevoie să se stimeze ei înșiși,
apărându-și propriul univers cu îndârjire, de priviri indiscrete). Cei cu exces
de Mn abia așteptă să afle reacția celor din jur, hrănindu-se cu ea fiind gata
oricând să se adapteze chiar să se transforme în bine pentru a fi apreciați. Au
nevoie să fie mereu și mereu susținuți dacă nu devin depresivi.
Fiind instabil lăuntric nu suportă critica aspră (pe cea blândă, da) el
însuși criticând blând, dorind să fie ascultat dacă nu, se supără și pot deveni
extrem de violenți.
Pot fi de ajutor cristale
purtate o perioadă lungă de timp (mereu curățate). Cristalele ajută la
urmărirea constantă a scopurilor propuse, rezistență la tendințele exterioare
care pot deruta sufletește. Nu ne mai afectează emoțional întâmplările din jur.
Ele pot
aduce o eliberare a suferințelor vechi si a amărăciunii, determinând un
sentiment de ușurare, ca și cum o imensă greutate a fost luată de pe Sufletul
nostru. Poate face mai ușoară vindecare rănilor vechi, a traumelor de mult
uitate.
În concentrații mai mari,
compușii de mangan, în special bioxidul de mangan, sunt cei care dau culoarea ametistului. Pot da și sticlei,
ceramicii sau cărămizilor o culoare violetă, maronie sau neagră (în funcție de
modul de obținere și de compoziția sticlei).
Manganul se găsește în Rodoncrozit
(carbonatul
de mangan), rodonit, în cuarț roz, turmalină roz, sperssatin.
Sau
în Morganit – „Smaraldul Roz” care deschide inima la un alt nivel (Be3Al2Si6O18
cu ioni de mangan).
Morganitul este un bun energizant a iubirii interioare care se va răsfrânge și
în jur.
sperssatin
-Vă recomand să citiți cartea ,,Codul secret al cristalelor” - Dr. Dorin Dragoș
Intoxicările cu metale grele, farmecele, blestemele sunt din ce în ce mai puternice.
Incep cu a scrie despre Argintul viu. Voi continua cu plumbul și alte metale grele.
-
Argintul viu
- Mercur - elementul chimic cu
simbolul Hg și număr atomic 80
- Mercur - prima planetă de la soare
- Mercur - Zeul comerțului la romani
„Acționează ca o otravă
asupra tuturor lucrurilor, și găurește urnele, țâșnind din acestea datorită proprietăților sale maligne. Toate substanțele plutesc pe suprafața argintului viu,
cu excepția aurului, fiind singura
substanță care este atrasă de aceasta. De aici și excelentul rol de rafinare al
aurului, datorită abilității ușoare de respingere a impurităților în momentul
când se află într-un vas pământiu cu aur. Odată ce aceste superfluități sunt
expulzate, nu rămâne nimic de făcut decât să fie separat de aur.-Pliniu
Mercurul (υδράργυρος, greacă Hydrargyros, latină „argentum
vivum”, „vif argent”, „argento vivo” sau argintul viu)
este un element chimic reprezentat prin simbolul Hg și
care are numărul atomic 80.
Mercurul reprezintă unul din
cele 6 elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiată
de cea a camerei. Celelalte elemente sunt: cesiul, franciul, galiul,
rubidiul şi nemetalul brom. Dintre acestea, bromul şi mercurul sunt lichide la
condiţii standard de temperatură şi presiune. În tabelul periodic al lui
Mendeleev, Hg aparține blocului d.
Depozitarea mercurului se
face prin obţinerea unor forme insolubile, cum ar fi sulfura
de mercur (compus inofensiv), însă e otrăvitor în forme solubile, cum ar fi clorura de metil.
Mercurul reacționează cu pulberea de sulf, utilizată în kitul de protecție contra
scurgerilor accidentale de mercur, pentru absorbirea vaporilor degajați
de acesta.
Mercurul se găsește câteodată în stare nativă printre
crăpăturile mineralelor de mercur din a căror descompunere provine. Acesta a
fost extras în mod continuu încă din anul 415 î.Hr.
Pigmentul roșu vermilion, forma
pură a sulfurii de mercur, este obținut în urma reacției mercurului (redus
din cinabru) cu sulful. Cinabrul
poate fi produs și pe cale sintetică din soluții a sărurilor de mercur prin
adăugarea hidrogenului sulfurat (H2S) precipitatul format fiind varianta neagră a cinabrului
(Metacinnabarit) care prin contact ulterior de câteva zile cu soluție de
amoniumpolisulfit se va transforma în varianta roșie de cinabru.
Este greu solubil în apă, din care cauză se
poate folosi pe scară largă, în fabricarea vopselelor, acoperind bine
substratul vopsit și fără pericolul de intoxicației cu mercur.
Mercurul este
alb strălucitor ca argintul. In stare solidă, are o structură hexagonală
compactă, puternic distorsată (fiecare atom este înconjurat de șase atomi la
0.300nm și de alți șase atomi la 0.347 nm).
Mercurul este singurul metal lichid la temperatura obișnuită. Coeficientul de dilatare termică a mercurului este foarte mare.
Având tensiune superficială foarte mare (480 dyn * cm-1), mercurul în stare pură se rostogoleste pe hârtia albă fără să lase urme. El este foarte greu. Conductibilitatea termică a mercurului este redusa (la 0oC, este de 2,2% din aceea a argintului).
Mercurul emite
vapori monoatomici în spații bine ventilate.
Prin actiunea descărcărilor electrice în vapori de mercur rezultă o lumină bogată în radiații ultraviolete.
Prin actiunea descărcărilor electrice în vapori de mercur rezultă o lumină bogată în radiații ultraviolete.
Mercurul are tensiunea de polarizare puțin mai mare decât a argintului; deci poate fi considerat ca făcând parte dintre metalele pretioase.
Nu se combina cu azotul, fosforul, carbonul, siliciul, și borul.
Mercurul lichid este otrăvitor, însă în mai mică măsură decât sărurile sale, solubile deoarece el se absoarbe greu în organism.
Sărurile de mercur sunt foarte otrăvitoare și
provoacă repede moartea.
Vaporii de mercur provoacă
otrăviri cronice, care se manifestă la început printr-o durere de cap,
salivație abundentă, atacarea gingiilor și mucoasa gurii, gust metalic în gură,
tremurături nervoase…
Otrăvirea cu mercur poate
rezulta din expunerea formelor hidrosolubile ale acestuia (precum clorura de
mercur sau metilmercurul), la inhalarea vaporilor de mercur sau consumarea
alimentelor contaminate.
La data de 10 octombrie 2013, în
cadrul Convenției de la Minamata privind mercurul, 140 de țări s-au
angajat să înceteze emisiile de mercur. Din 1996, Statele Unite interzice
folosirea mercurului în baterii, iar în Uniunea Europeană cantitatea maximă
admisă este de 5 ppm.
Mercurul a fost cunoscut de
chinezi şi indieni, fiind găsit şi în mormintele egiptene ce datau din 1500
i.Hr. Cuvântul indian pentru alchimie este Rasavātam care înseamna „calea mercurului”. Denumire
importantă pe care o regăsim în toate filozofiile orientale.
Prin 500 d.Hr mercurul era
utilizat ca material de amalgamare cu celelalte metale. Alchimiştii credeau că
mercurul reprezintă materia originară a celorlalte metale.
Cinabrul – HgS, există
și ca mineral cunoscut sub denumirea de Sângele
Dragonului. Mercurul din punct de
vedere alchimic reprezintă Sufletul, renașterea lui și capacitatea de
regenerare iar Sulful reprezintă Spiritul. Cele două elemente reprezintă când
sunt împreună legendara Pasăre Phoenix care renaște din cenușa predecesorilor.
Aparține zodiilor Leu și Scorpion, celor născuți marți sau miercuri, sau care sunt sub
influența numerelor 5 și 8. Atrage abundența și bunăstarea fiind considerată Piatra
negustorilor. Dar atenție la ce „negustorii” practicați ca să nu vă otrăviți
singuri.
Trimiterea Argintului Viu este printre cele mai cunoscute acte de magie. În prezent a devenit mai mult decât atât: suntem
supuși direct elementului mercur Hg prin mâncare, iluminat, termometre, în
unele cosmetic (rimeluri), în plombele dentare, în unele antiseptice sau în
substanţele conservante din vaccine. Marea majoritate fiind interzise acum.
Argintul
viu este componenta energetica a mercurului.
În corpul uman elementele
sunt transformate, transmutate. Corpul persoanei căruia i se trimite argintul
viu, transformă această energie în mercur fizic. Cei care au argint viu trimis de mult timp le apare la analize un surplus de
mercur în organism dar până atunci nu iese nimic.
Argintul viu se poate
trimite și direct. Sunt mulți care relatează că au văzut bobițele
strălucitoare. Ele ajung la persoana cărora le este destinată.
De ce se fac asemenea trimiteri?! Sunt ele nedrepte?!
MAGIA Argintului Viu există.
Iar în fața ei doctorii se declară neputincioși. Mai ales că este depistat doar
atunci când deja este instalat în corp. Simptomele unei boli sunt evidente dar analizele sunt bune. Starea
persoanei se înrăutățește și poate muri fără a se ști de ce. Nu este cazul să
dăm vina pe doctori deoarece ei au protocoale clare. Iar dacă analizele nu
arată despre ce este vorba, nu le putem cere să-și dea cu presupusul. Pentru că
simptomele datorate prezenței Argintului viu sunt diverse și nedetectabile (încă)
de aparatura medicală existentă. Cel puțin la noi. Aparatele de Biorezonanță le
detectează în faza intermediară – adică doar când mai este un pas de a se „instala”
în corp.
În astrologie, Planeta Mercur este pusă în legătură cu psihicul individului şi cu calităţile intelectuale ale
acestuia. Se știe acum că intoxicația cu mercur provoacă
leziuni în creier, tulburări psihice etc. Persoana respectivă nemaiputând să se
concentreze, apar stări de vertij etc.
Acumularea și depunerea mercurului în
creier, de unde se elimină foarte încet dă o simptomatologie foarte
asemănătoare cu cea a bolilor psihice.
Bolnavul are stări de instabilitate, dureri de cap, oboseală permanentă, amețeli, tulburări de somn. Se produce chiar o inversare a timpului de somn, bolnavul prezentând somnolentă diurnă și insomnie noaptea.
Bolnavul are stări de instabilitate, dureri de cap, oboseală permanentă, amețeli, tulburări de somn. Se produce chiar o inversare a timpului de somn, bolnavul prezentând somnolentă diurnă și insomnie noaptea.
Când valorile absorbției de
mercur sunt crescute, apar semnele caracteristice ale intoxicatiei cu mercur,
manifestate printr-o tulburare psihică, de la un tremur al ploapelor și a
mâinilor până la stări de anxietate; frică, timiditate, nesiguranță sau
iritabilitate, aspecte care îl fac pe omul bolnav să aibă o atitudine
neexplicabilă, de neînțeles de cei apropiați. Apar și erupții pe piele iar
bolnavii sunt îndrumați către medicii dermatologi.
Următoarele simptome pot
indica o intoxicaţie cu metale grele: agresivitate, alergie,
slăbiciune generală, lipsă de motivaţie, anemie, astmă, dereglări de tensiune
sangvină, oboseală cronică, depresie, dereglări senzoriale (senzaţie de
amorţeală, extremităţi reci, furnicături), deficit energetic, inflamaţii,
epilepsie, fibromialgie, dureri articulare, eczeme, herpes, aritmie cardiacă,
dereglări hormonale, deficienţe auditive, hiperactivitate la copii,
sensibilitate la infecţii, afecţiuni neurologice, nervozitate, neurodermită,
psihoze, afecţiuni fungice, iritabilitate, dereglări ale funcţiilor tiroidiene,
insomnie, ameţeli, dereglări de văz, neuralgie trigeminus, transpiraţie
abundentă, inflamaţii ale gingiilor, tremur, autism, legastenie.
Apar dureri puternice ca niște
cârcei în corp, dureri mari de picioare de nu se mai poate călca, ori are
mâncărimi de piele și spuzeală pe tot trupul.
Mercurul are afinitate cu rinichii, afectează
sistemul imunitar, memoria, iar manifestările fizice pot fi sub formă de
infecţii. La nivel cutanat pot apărea bubiţe sau eczeme, iar în cavitatea
bucală se observă tot felul de leziuni, depozite albicioase la nivelul
tegumentului, care nu-şi găsesc rezolvare pe calea medicinei alopate.
De asemenea, la nivel
digestiv apar tulburări gastro-intestinale, iar la nivelul esofagului pot
apărea arsuri. În corp, argintul viu se depune
pe celule, se lipeşte ca o pilitură de fier şi, fiind o energie grea, atacă mai
întâi organele genitale.
Analiza firului de păr (analiza minerală tisulară) este cea
mai precisă modalitate de a afla concentrația de metale grele din corp. Testele de sânge sau urină nu sunt întotdeauna relevante, deoarece metalele grele se depozitează în grăsimi, păr sau unghii.
Argintul viu aduce
boala, vrăjmășie, dezbinare în familie, ura între bărbat și femeie și greu
poate fi oprit, căci el nu stă locului niciodată. Argintul viu descântat si
trimis către casă ori o persoană, se duce singur pe drum, prin apă, peste
munți, văi, își urmează calea, orice i s-ar pune împotrivă.
“Vrăjitoarea descântă argintul-viu şi-l trimite cui i se
porunceşte. Argintul-viu pleacă singur de la vrăjitoare şi, ajungând la casa
unde e hotărât, se risipeşte în cofe, în străchini, în aşternuturi şi în toate
lucrurile din casă. Cei din casă câteodată îl văd, dar nu pot face nimic ca
să-l depărteze. Din toţi cei din casă nu se îmbolnăveşte decât acela care e
ursit de vrăjitoare. Bolnavul simte un fel de cârcei în tot trupul şi se umple
de spuzeală, dând din ea un fel de apă. Aceasta nu se poate vindeca decât numai
prin descântece şi fumuri” (Candrea, 1944, 178-179).
Se îmbolnăvește doar cel ursit și numit după numele de botez. Este de ajuns ca vraja ursită cu argint viu să pătrundă
într-un vas din care acesta mănâncă sau bea. Intră în trup și greu se mai află leac.
Atunci când argintul viu
este trimis cu adresă precisă, orice tratament pe calea medicinei alopate
devine inutil. Mercurul nu are voinţă proprie, nu poate să discearnă între bine
şi rău, el primeşte o comandă pe care o execută cu precizie. Odată ajuns la destinaţie, atacă biocâmpul victimei până
crează spărturi prin care organele din jur încep să piardă energie, de aici o
stare permantă de sfârşeală. Mercurul erodează efectiv biocâmpul, creând
breşe care permit energiilor străine să intre. Și cum persoana este într-o
frecvență energetică din ce în ce mai distructivă, energiile atrase vor fi
asemenea.
Având capacitatea de
transmutare, adică trece din stare materială în stare energetică sau invers,
unele persoane îl pot duce ,,pe picioare” mult timp. Depinde mult de evoluția spiritual,
sufletească. Dacă unei persoane i s-a trimis doar partea energetică a
mercurului, analizele vor ieşi bine, deoarece materia nu este infestată. Dar
asta nu înseamnă că este mai puțin periculos. Dimpotrivă.
CUM RECUNOASTETI VRAJA CU
ARGINT VIU?
O cale magică, practicată de
inițiați/e,
de a ști „ dacă o persoană are trimisă o lucrare cu argint viu este
acela de a înfige cuțitul magic în grinda ușii, în „inima" unei căruțe
numind pe cel ce se crede a fi vrăjit. Dacă din lemnul ușii sau din
„inima" căruței a picurat apă, sau dacă dupa trei zile când se scoate cuțitul
el are vârful ruginit este semn sigur că persoana respectivă are argint viu
intrat în trup și trebuie desfăcută vraja cât mai repede”- găsim scris în multe
cărți de Magie.
Am scris inițiați/e și nu vrăjitori/e, pentru că tendința de a
arunca copilul odată cu albia este mare. Admirăm, plătim sume uneori
exorbitante pentru a învăța tehnici orientale, dar le aruncăm, ne dezicem de ale
noastre care sunt adevărate „manuale de înțelepciune”. Pentru că au fost
preluate uneori chiar de cei care ne spun că sunt „de la satana” iar ei le
folosesc sub alte denumiri, alte metafore. Un subiect asupra căruia merită să gândim un pic mai mult.
Odată ajuns în câmpul unei persoane, argintul viu se localizează în zona micului bazin, iar de acolo afectează atât fizicul, cât şi psihicul. Poţi pierde timp şi bani mergând pe la doctori, făcând fel de fel de analize, fără a fi depistat.
Odată ajuns în câmpul unei persoane, argintul viu se localizează în zona micului bazin, iar de acolo afectează atât fizicul, cât şi psihicul. Poţi pierde timp şi bani mergând pe la doctori, făcând fel de fel de analize, fără a fi depistat.
Totuși de ce organismul nu intră
în alertă?
Din Medicina tradiţională
chineză sunt cunoscute trei câmpuri energetice ale omului, numite cinabru (sulfură
de mercur) sau Tan
Tien, deci mercurul are o componentă în noi! Primul câmp de cinabru-Tan Tien poate fi condensat prin
anumite tehnici (de colectare, condensare, purificare, transformare și
rafinare) într-o sferă roșie de energie care va
fi circulată prin cele două meridiane extraordinare (ducând și la unirea lor). Este
posibil ca aceste câmpuri de cinabru care există în structurile noastre
energetice să permită energiei argintului viu să
pătrundă fără a-i opune rezistenţă, considerând-o „de-a casei”. Doar astfel
energia distrugătoare poate păcăli organismul, spiritul şi sufletul.
Cea mai eficientă cale de a-l elimina din organism
este tehnica celor trei ouă. Acestea, ţinute la nivelul creştetului
bolnavului, pot face miracole. Sigur că putem zâmbi la această „tehnică” dar vă invit să căutați informații științifice
despre albușul-gălbenușul din ou. Pentru că
albuşul are capacitatea de a capta, prinde, aduna energia
mercurului. În momentul în care ouăle sunt sparte într-un borcan cu apă,
albuşurile se ridică, lăsând să se vadă nişte bule argintii (acestea reprezintă
forma energetică a argintului viu), mai mari sau mai mici. Dacă gălbenuşul de
ou se sparge, este semn că avem de-a face cu un atac psihic. Nu oricine o poate
face. Curățenia sufletească și trupească sunt necesare. Sunt secrete, Taine
care încă păstrate, deținute de persoane cu adevărat speciale, spre
binecuvântarea noastră.
Un
remediu de primă urgenţă poate fi preparat din 10 albuşuri de ouă amestecate cu lapte dulce.
Această compoziţie duce la absorbţie la nivelul stomacului, împiedicând
răspândirea metalului în organism. O să vedem de ce.
Cel mai bun remediu
împotriva vrăjilor cu argint viu este Lumina. Descântecele asta făceau. Acum spunem Rugi.
Important este să ai Credință. Creatorul este același dintru începuturi, oricum L-am
denumi.
Detoxifierea de mercur.
-Îndepărtarea
plombele de amalgam de metal din gură. Acest lucru este important mai ales când
umpluturile sunt aliaje de mercur, nichel, cupru. Cea mai dăunătoare este
evaporarea mercurului din amalgamul dentar. S-a calculat că în 7
ani, jumătate din mercurul din plombe se evaporă, iar din acesta 80% rămâne permanent în sistemul nervos.
O plombă cântăreşte circa 0,5 până la 1 gram.
Se consideră că 1 mg de metil de
mercur este mortal, deci două plombe ar fi suficient pentru a omorî un om, dacă
s-ar elimina instantaneu cantitatea de mercur conţinută. Doar datorită faptului
că organismul are timp să „împrăştie“ otrava, supravieţuim. Sistemul nervos
mare conduce mercurul spre sistemul limbic, acolo unde se află sediul emoţiilor
noastre.
Tocmai de aceea apar dereglări
emoţionale, modificări, foarte des, care aduc cu ele dependenţă, perversiuni,
dependenţă de droguri. Deseori aceasta din urmă este un rezultat al
otrăvirii cu mercur. Acesta este preluat prin membrana bucală, prin mucoasele
bucale, ajunge în nervii care se găsesc în mucoasa bucală, pornind de acolo
către măduva spinării şi către creier. Tot acest traseu durează 48 de ore, timp
în care mercurul ajunge în creier.
Ingurgitarea de particule fine de mercur provenind de la amalgamul dentar
pot impregna intestinul, fiind și mai periculoasă, căci doar circa 5-7%
va fi preluat de către sistemul sangvin. Bacteriile care se află în intestin formează din acest
mercur, metil de mercur, care este de 50 de ori mai otrăvitor decât mercurul
din plombe. Ori acest fenomen, de
transformare a mercurului în metil de mercur cu ajutorul bacteriilor din flora
intestinală, pare a fi complect ignorat.
Pentru
persoanele care au amalgam dentar este importantă efectuarea detoxifierii. Şi
mai bine ar fi dacă simultan s-ar înlocui şi amalgamul cu substanţe care să nu
conţină metale.
Există
persoane care nu au amalgam dentar dar sunt intoxicate cu mercur. Acesta se
datorează faptului că mama, în timpul sarcinii sau
alăptării, transmite primului născut 60% din mercurul pe care îl are ea în
organism.
Studiile
certifică faptul că în creierul pacienţilor Alzheimer decedaţi se găseşte de 4
ori mai mult mercur şi de 2 ori mai mult aluminiu decât la persoanele fără
Alzheimer.
Şi
tumorile conţin
aproape întodeauna mai mult mercur decât restul ţesuturilor înconjurătoare.
Metalele
grele în organismul nostru joacă un rol principal în declanşarea afecţiunilor
cronice cum ar fi Morbus Crohn, leucemia limfatică, etc. Metalele grele
favorizează infecţiile cronice provocate de fungii, bacterii, microplasme sau
virusuri. Simptomele sunt deseori provocate de infecţii, iar greşeala de a
terapia infecţia, fără a cerceta factorii favorizanții ai acesteia, deci
„mediul înconjurător“ şi implicit fără a efectua şi o detoxificare a
organismului de metale grele, este o practică curentă.
Este un fapt certificat ştiinţific că avem cu toţii o „colecţie“ de neurotoxine
în corpurile noastre, iar acestea împreună au un efect sinergetic.În toxicologie,
prin sinergie 1+1 fac 100, un principiu
extrem de important. Atunci când vom elimina mercurul
din organism, celelalte toxine îl vor urma aproape de la sine.
Dacă
mercurul nu va fi eliminat, e necesar să eliminăm celelalte toxine individual,
una câte una. Metalele grele sunt primar,
neurotoxine nu carcinogene. Sunt
otrăvuri pentru sistemul nervos. Foarte multe chimicale cunoscute sunt
neurotoxine. Neurotoxinele sunt permanent eliminate prin ficat, bilă şi
intesine, însă circulând „în jos“sunt din nou resorbite în organism şi ciclul
o ia de la capăt, ajungând la faza de boală cronică.
Dacă reuşim să întrerupem acest ciclu, cu ajutorul substanţelor care vor „lega“ neurotoxinele (acest proces se numește chelare),atunci cantitatea de
neurotoxine va fi masiv redusă se poate obţine vindecarea afecţiunilor, chiar
a celor cronice. Asta
apropo de ceea ce ȘTIAU descântătoarele noastre atunci când foloseau cele trei
ouă.
La ora actuală nu mai există hrană care să nu conţină mercur şi alte substanţe toxice. Așa
că trebuie să vă hotărâţi singuri ce anume vreţi să mâncaţi, carne de vacă sau
de la alte animale, intoxicată cu substanţe carcinogene (pesticidele,
ierbicidele şi alte substanţe asemănătoare), sau carne de peşte, intoxicată cu
neurotoxine. Ce boală doriţi să să căpătaţi, scleroză multiplă sau cancer?! Crudul
adevăr. Alimentaţia exclusiv vegetală este o soluţie absolut sigură?! plantele
preiau toxine din mediul înconjurător, cu care sunt în legătură osmotică.
Cel mai bun lucru
este să detoxifiem organismul de câteva ori
pe an!!!
Numărul cazurilor de autism se
dublează o dată la câţiva ani. Autismul, după cum se ştie astăzi, are mult
de a face şi cu bacteriile din intestine. Iar ceea ce se ascunde în
spatele acestui fenomen sunt daunele provocate sistemului imunitar de către metale
grele. Calea terapeutică este eliminarea metalelor grele, prin homeopatie şi
modificarea pozitivă a alimentaţiei.
În
timpul unei cure de dezintoxicare a metalelor grele, infecţiile cronice (pe care le avem aproape cu toţii) încep să devină vizibile. Problemele cu
rinichii, bacteriile, fungiile, ecoplasmele trebuiesc în această fază luate în
considerare în acţiunile terapeutice. În procesul de detoxifiere şi eliminare a
metalelor grele, infecţiile din organism încep să se „trezească“. Este poate cel mai
periculos şi mai dificil moment, în care mulţi pacienţi şi terapeuţi
intră în panică, şi trec la alte acţiuni terapeutice, în loc să continue
terapia.
Nu
există o dezintoxicare de metale grele fără ca să devină manifeste simptomele:
- vedere
un pic înceţoşată, dureri de cap, dureri de rinichi, diaree, oboseală
cronică, dureri musculare, dureri generalizate. Sau o afecţiune anterioară
pare a se înrăutăţi brusc. Aceste simptome confirmă de
fapt că eliminăm metalele grele din corp.
Există o serie întreagă de cazuri de copii care s-au născut cu autism sau
care au căpătat autism timpuriu, sau alte afecţiuni neurologice, deoarece
mamele erau intoxicate cu mercur, cu metylmercur. Acești copii sunt foate
palizi, deoarece hemoglobina este în aceste cazuri legată de mercur, în loc
să fie legată de fier. Inteligenţa lor este deseori normală, dar felul în care recepţionează lumea înconjurătoare, prin văz,
auz, miros, gust, este complet diferită de modul normal,
modificându-le comportamentul, atitudinea, relaționarea.
Mercurul mai este periculos şi prin faptul că distruge fibrocinele, şi
astfel bariera care protejează creierul este ruptă, în acesta putând intra
liber tot felul de otrăvuri care îmbolnăvesc sistemul nervos, şi care, multe
dintre ele nu sunt direct provocate de mercur, ci de către otrăvuri secundare,
cărora li s-a uşurat intrarea în creier, prin defectarea barierei sânge-creier.
Mercurul se „aşează“în
organism în locurile unde în mod normal sunt mineralele. Mercurul este un metal, ca
şi selenul, cuprul şi zincul, care sunt metale bune. Dacă organismul este
saturat cu minerale bune, precum calciu, magneziu, molibden, germaniu, cupru
sau zinc, atunci apare o „concurenţă“ între metale pentru aceste „locuri“.
Astfel se poate obţine evitarea „aşezării“mercurului prin ocuparea acestor
locuri cu metale şi minerale bune. Calciul împinge „în lături“mercurul,
şi astfel pacientul capătă imediat simptomele unei otrăviri cu mercur.
Important este să ştim că fiecare metodă (încercare) de detoxificare
eficientă, este deseori în faza primară confundată de organism cu o otrăvire cu
metale grele și trebuie continuată terapia.
Această problemă (electrolitică) poate fi rezolvată prin laptele de capră.
Acesta este foarte bogat în microelemente şi conţine în cantităţi relativ mari
calciu şi magneziu. Este unul dintre cele mai eficiente produse naturale în
detoxifiere. Cu două pahare de lapte de capră proaspătă, putem rezolva o cură
de detoxifiere.
Varza acră (murată), de 4 ori pe zi câte 2 linguri de varză acră. În
aceasta se află mult metion, un aminoacid care detoxifică şi care constă din
multe materiale fibroase de legătură, care leagă mai ales metalele grele.
Un
alt produs este pectinul din mere, pere. O lingură cu vârf pe zi.
Pectinul se foloseşte când se face marmeladă.
Nu
uitați să consumați pătrunjel și coriandru, brocoli! Acestea vă ajută să
eliminați toxinele din corp si, mai ales, metalele grele.
Oricând
puteți să consumați cât mai mult aceste alimente pentru a evita îmbolnăviri
grave.
De
asemenea eficace este şi Chitosanul, care leagă metalele grele în
intestin. Chitosanul este scheletul exterior al insectelor (carapacea), întâlnit
la multe moluşte, dar şi în ciuperci şi alge (în pereţii celulari ai acestora).
Chitosanul este folosit în medicina asiatică de foarte multă vreme în scopul
detoxifierii.
***
Cinnabar
Sper
că această incursiune în lumea magiei dar și a științei (magia contemporană) să
vă ajute în a înțelege unele aspect ale vieții de care toți avem parte. Insă
pentru rezolvarea problemelor căutați o persoană care să vă îndrume, să vă
monitorizeze îndeaproape. Și mai ales în care să aveți încredere. Numai așa
veți trece cu bine de clipele dificile care apar.
Cine
crede că pot fi eliminate metalele grele numai pe cale energetică este într-o
gravă eroare. Experiența mi-a demonstrat cu prisosință acest lucru. Sigur că prin
diferite forme de terapie pot fi stabilizate energiile la care corpul ajunge în
etapele dezintoxificării. Chiar este de dorit acest lucru.
Prin
testare kinestezică sau măsurători radiestezice se pot determina plantele,
legumele, fructele necesare în diferite etape dacă medicina alopată nu are „leac”
pentru vindecare.
Și
nu uitați: gândurile,
sentimentele, convingerile negative, toxice, „atrag” ca un magnet metalele grele.
Și nu numai! De asta este nevoie să apelați la o persoană care să vă îndrume cu
răbdare.
O gândire, stare, convingere în dezacord cu
Legile Universului nu va lăsa ca vindecarea să aibă loc oricât ne-am dori noi
asta. Continuând să avem stări dizarmonioase, cele care au atras boala,
ea poate recidiva oricând.
Celulele care sunt afectate de toxine ne fac un serviciu: ele se sacrifică
pentru a atrage otrava și a o depozita. Dacă intervenim
la timp schimbându-ne stările dizarmonioase ne vindecăm apoi cu ușurință putând
înlătura depozitele toxice pe care organismul le-a creat. Tocmai pentru a ne
ajuta. Ei da! Acest lucru mi se pare cu adevărat a fi miraculos. Dar a elimina
doar celule respective (efectul) și nu cauza va duce la recidivă.
Poate mai mare, mai dureroasă decât înainte.
Ura,
mânia, frica, stresul etc. devin mari toxine, grele în energia corpului
fiecăruia. Iar un terapeut începe prin a te îndruma spre a înțelege aceste aspecte
din viața ta. Ele pot fi nesesizabile de persoana în cauză, care s-a obișnuit
cu ele încât i se par normale. Sau nu știe cum să și le transforme.
Cea
mai minunată experiență de care avem parte este profundul mister al ființei umane
intim legată de Natură. Ea ne oferă ajutorul de care avem nevoie.
Vă doresc gânduri armonioase, cu iubire!
Ai trecut prin experiența Argintului viu sau a metalelor grele? scrie te rog părerea ta. tema este foarte vastă și încă cercetările sunt în plină desfășurare.
RăspundețiȘtergereNu imi solicitați REȚETA de eliminare a Argintului Viu. Fiecare persoană are „rețeta” ei. Sunt multe aspecte de care trebuie ținut cont atunci când lucrezi cu o asemenea energie. Și nu depinde numai de aspirația sau dorința cuiva de a face bine.
Vă puteți folosi de remediile naturale despre care am scris. Desigur că mai sunt și altele.
Să avem zile liniștite și binecuvântate!
Arsenic (As) Surse de intoxicare:
RăspundețiȘtergere• Legume şi fructe crescute pe soluri contaminate, în special strugurii şi vinurile;
• Fructele de mare (midii, stridii);
• Pesticidele, fungicidele, otrava pentru şobolani;
• Berea, sarea, apa contaminată din reţea;
• Tutunul, fumul de ţigară;
• Substanţe folosite la tratatrea lemnului, industria electronică, CET-urile;
Efecte: În cazul intoxicaţiei cronice cu Arsen este afectat în primul rând sistemul gastro-intestinal, ficatul, sistemul nervos, pielea.
• Anorexie, diaree, colici abdominale;
• Dermatite, cheratoză, alergii cutanate, vitiligo, căderea părului;
• Cefalee, stări de oboseală, de ameţeală, irascibilitate, nevrite periferice;
• Eliminarea Arsenicului pe cale urinară poate duce la afectarea rinichilor;
• Pe termen lung are efect cancerigen (cancer de piele, ficat);
Aluminiu (Al) Surse de intoxicare:
• Băuturi carbogazoase în cutii de aluminiu, ustensile de gătit din aluminiu, folia de aluminiu;
• Medicamente antacide;
• Antiperspirantele;
• Praf de copt, sarea și alti aditivi alimentari;
• Apa potabilă contaminată;
Efecte: Prin inhibarea unor enzime la nivelul SNC poate provoca encefalopatii, retard mental, scaderea atenţiei şi gradului de concentrare la copii. La vârstnici creşte riscul apariţiei bolii Parkinson şi Alzheimer, demenţă, stări depresive.
• Concurenţa cu Calciul şi Manganul creşte riscul apariţiei osteoporozei şi altor dereglări a structurii osoase, apariţia litiazei renale (pietre la rinichi), tulburări a glandei tiroide.
• Nounăscuţii sunt frecvent diagnosticaţi cu un nivel ridicat de Aluminiu şi cu afectarea precoce a mai multor funcţii a SNC. Intoxicarea se produce în perioada prenatală trecând bariera placentară de la mamă la făt.
Cadmiu (Cd)
Cadmiul are un grad ridicat de toxicitate şi o perioadă lungă de eliminare din organismul uman. Gradul de poluare a mediului cu compuşi ai cadmiului este direct proporţional cu gradul de dezvoltare industrială a unei ţări.
Surse de intoxicare:
• Alimentele cultivate pe solurile contaminate cu Cd.
• Apa potabilă contaminată;
• Peştele oceanic tonul, codul.
• Uleiurile minerale pentru automobile, gazele de eşapament
• Expunerea profesională: industria petrochimica, producţia de semiconductoare, metalurgie, baterii şi acumulatoare, CET-urile.
• Fumul de ţigară este o sursă extrem periculoasă de intoxicare cu Cd atât pentru fumătorii activi cât și cei pasivi.
Efecte:
• Inhibarea funcţiei enzimelor responsabile de producţia energiei în organism.
• Blochează secreţia unor substanţe necesare funcţionării normale a SNC, produce leziuni ale ţesutului nervos rezultatul fiind tulburări de memorie, concentrare, învăţare, stări depresive și alte dereglări comportamentale.
• Prin dereglarea metabolismului Calciului, Fosforului şi Vitaminei D duce la apariţia osteoporozei, osteoartritelor şi altor afecţiuni osteoarticulare.
• Prin eliminarea din organism a zincului creşte la bărbaţi riscul apariţiei adenomului de prostată şi a unor disfuncţii de dinamică sexuală. Eliminarea zincului creşte riscul apariţiei diabetului zaharat.
• Pe termen lung are efect cancerigen.
Dovezile ca metalele toxice cauzeaza, contribuie la, sau accelereaza dezvoltarea bolilor cronice, sunt disponibile pe larg in literatura stiintifica. Toxicitatea metalelor se adauga la stresul oxidativ, inhiba producerea si utilizarea de antioxidanti, blocheaza functionarea enzimelor si otraveste biochimia sulfului, afectand in sens negativ functionarea fiecarei celule, tesut, organ si sistem din corp.
RăspundețiȘtergereAr fi incorect sa invinuim pentru epidemiile de oboseala, depresie, neliniste, atasamente fata de mancare si droguri, rezistenta la insulina, diabete, dizabilitati de invatare, alergii, astm, probleme digestive, oboseala glandelor de adrenalina, dezechilibrelor hormonale, pierderii de memorie si a altor probleme de sanatate foarte raspandite, doar toxicitatea metalelor, dar metalele pot cu siguranta sa joace un rol major in aceste conditii.
Cu toate ca simptomele otravirii cu diferite metale se suprapun de obicei, diferite metale tind sa favorizeze diferite locuri.
Mercurul si cadmiul se acumuleaza mult in rinichi, dar cadmiul nu trece de bariera sangelui din creier, asa cum face mercurul. Supraincarcarea cu cadmiu este mai mult asociata cu neuropatia periferica decat cu problemele sistemului nervos central.
Plumbul se acumuleaza in principal in oase si deranjeaza eritropoeza, formarea celulelor rosii, contribuind la sanatatea precara a oaselor, osteopenie si osteoporoza.
Litania efectelor adverse de la expunerea la mercur, plumb, cadmiu si arsenic este una lunga. Include degenerarea fizica, musculara si neurologica.
Metalele grele toxice pot cauza, contribui la sau accelera boala Alzheimer, Parkinson, distrofia musculara, scleroza multipla si alte deranjamente ale creierului sau neurologice.
Metalele toxice contribuie de asemenea la problemele sistemului reproductiv feminin, cum ar fi dificultati de menstruatie, infertilitate, avort, pre-eclampsie, hipertensiune indusa de sarcina si nasteri premature.
Metalele toxice sunt legate de asemenea de un risc crescut de cancer la san. Un studiu recent efectuat la Universitatea Georgetown a aratat ca metalele mercur, cupru, cobalt, nichel, plumb, cositor si crom si de asemenea vanadiu activeaza locurile alpha de receptori de estrogen in liniile de celule de cancer la san in moduri similare cu estrogenul uman estradiol.
Metalele altereaza de asemenea expresia genelor, perturband echilibrul hormonal si accelereaza proliferarea celulelor de cancer la san.
Mercurul si alte metale toxice contribuie mai departe la dezvoltarea si cresterea cancerului, prevenind biosinteza si functionarea vitalenthine, un regulator endogen al cailor metabolice cheie necesare pentru un sistem imun viabil. Cantitati adecvate de vitalethine controleaza raspunsurile de imunitate, probabil pentru toate tipurile de cancer si agenti infectiosi ca SIDA.
Se strang din ce in ce mai multe dovezi ca vitalethine este de asemenea crucial pentru metabolismul colesterolului, a productiei de celule rosii si a prevenirii diabetului. Pentru ca corpurile noastre sa produca vitalethine natural, avem nevoie de aminoacidul L-cysteine care contine sulf si vitamina acid pantotenic.
RăspundețiȘtergereDaca proteina folosibila, de inalta calitate si cisteina devin deficitare din cauza unei diete sarace sau a otravirii cu metale, corpurile noastre vor incerca sa compenseze producand cisteina din aminoacidul esential metionina prin intermediarul toxic homocisteina. Metalele toxice problematice din corp se pot lega si interfera cu conversia homocisteinei, blocand-o astfel incat sa se acumuleze metabolic.
Nivele ridicate de homocisteina sunt marcatoare de probleme cardiovasculare, cancer, alte boli ale societatii industriale si imbatranirii premature. Ele sunt asociate cu problemele arteriale, neoplasie, tumori si o lunga lista de dezechilibre metabolice. Nivelele de homocisteina sunt mai ridicate la cei mai multi vegetarieni din cauza ingestiei inadecvate de proteina si vitamine B (in special B12) sau a excesului de soia.
Pro-oxidanti si antioxidanti Mercur, cadimu, arsenic, plumb si alte metale toxice promoveaza formarea peroxidului de hidrogen, a peroxidului de lipide si a radicalilor hidroxil si interfereaza cu procesele critice antioxidante. Corpul este asadar lipsit de agenti critici de protectie.
RăspundețiȘtergereGlutatihione este unul din antioxidantii principali intracelulari ai corpului. Cand metalele toxice, cum ar fi mercur sau cadmiu, se leaga cu glutatione, atat metalele toxice cat si glutathione ar putea fi excretate din corp prin bila. Chiar daca este bine ca metalele toxice sunt excretate afara din corp, procesul epuizeaza celulele de glutathione. Asta este ca si cum ai arunca bebelusul odata cu apa din cada!
Pentru a face lucrurile si mai rele, mercurul inhiba activitatile reductazei glutathione si a sintetazei glutathione, cele doua enzime cheie critice la metabolizarea glutathione si interfereaza cu functionarea dismutazei superoxid, o alta enzima necesara pentru corp pentru antioxidare.
Antibioticele si metalele toxice
RăspundețiȘtergereRecent, o alta problema legata de metalele toxice a aparut: candida albicans si alte organisme patogenice rezistente care se acumuleaza din cauza folosirii antibioticelor. Aceste microorganisme sunt capabile de a capta grupurile methil (CH3-) - necesare pentru imunitate si alte functii ale corpului - pentru scopul lor diabolic.
Asta nu inseamna numai ca homocisteina toxica nu se converteste in metionina buna, dar inseamna si ca mercurul elementar si ionic este convertit intr-un mercur metilat care este mult mai toxic. Mercurul metilat are o afinitate mult mai mare la tesuturile de grasime si este mult mai greu de eliminat din corp.
Cercetatorii de la Fundatia Bolilor de Inima din New York au descoperit ca antibioticele folosite pentru a trata infectiile nu sunt eficiente in prezenta metalelor grele, cum ar fi mercur si plumb. Aceste metale coexista cu infectii cum ar fi Chlamydia trachomatis sau Herpes simplex, cat si cu cytomegalovirus sau alte microorganisme, incluzand virusi asociati cu cancer.
In mod tragic, studiul metalelor toxice este trecut in mare parte cu vederea in scolile pentru doctori si nutritionisti, chiar daca cunoasterea efectelor lor adverse ar putea ajuta la darea de raspunsuri in multe studii clinice complexe.
Kaayla T. Daniel, PhD, CCN este un nutritionist certificat si scriitor pe teme de sanatate.
RăspundețiȘtergereGalen D Knight, PhD, este biochimist si scriitor pe teme de sanatate.
Care este motivul pentru problemele digestive ale multor oameni, care apare desi acestia consuma produse probiotice de calitate inalta si hrana si supe biologice? De ce sunt unii bebelusi bolnavi, chiar cand parintii lor au o dieta inaintea conceptiei si in timpul graviditatii si lactatiei?
Raspunsul ar putea fi metalele toxice. Chiar daca ne hranim corpurile cu mancare de calitate, nu putem sa obtinem starea de sanatate completa atata timp cat devenim depozite de gunoaie precum mercur, aluminiu, cadmiu, arsenic, plumb si nichel.
Chiar si "metalele pretioase" aur, argint, platina pot crea probleme. Amestecate bine cu o doza de clor si fluoride gasite din abundenta in apele municipale, nu mai este de mirare ca atat de multi dintre noi suntem bolnavi si obositi.
Medicii in ultimele cateva decenii au inceput si ei sa oberve din ce in ce mai multi oameni "stralucind in intuneric" din cauza deseurilor si armelor nucleare. Folosirea armelor cu asa numitul "uraniu saracit" in conflictele armate este suspectata pentru contributia la sindromul Razboiului din Golf, un grup de probleme de sanatate asociat cu combatantii din Golf cat si cu conflictul prezent din Irak si alte ciocniri armate.
Cu toate ca problemele mentale si fizice datorate metalelor toxice au crescut in ultimii ani, limbajul nostru accepta in mod tacit toxicitatea istorica a unor metale. Inainte se spunea "nebun ca un palarier", din cauza folosirii mercurului la fabricarea palariilor in Razboiul Civil american, si "otravit cu plumb" ca umor negru pentru "a fi impuscat".
Lumea medicala recunoaste in prezent doar toxicitatea acuta a metalelor, cele care conduc la simptome dureroase, imediate si severe, incluzand crampe, ameteli, voma, transpiratie, dureri de cap, dificultati de respiratie, convulsii si probleme cognitive, motorii si de limbaj.
Cu toxicitatea acuta a metalelor, efectele consumarii, inhalarii, contactului cu pielea si alte expuneri sunt cunoscute. Toxicitatile acute se petrec deseori la locul de munca, cand muncitorii sunt expusi substantelor periculoase, cu toate ca se pot intampla si accidente acasa.
Pesticide, ierbicide si ingrasaminte chimice deversate acasa sau la scoala, de exemplu, sunt unele din motivele obisnuite pentru care oameni anterior sanatosi se alatura grupului celor sensibili la chimicale si devin bolnavi din cauza mediului.
In 1986, Congresul a infiintat Agentia pentru Substante Toxice si Registrul Bolilor (ATSDR) in cadrul Departamentului de Sanatate si Servicii Umane, pentru a gestiona efectele substantelor periculoase pentru mediu si sanatatea umana.
In cooperare cu Agentia de Protectie a Mediului din SUA (EPA), ATSDR alcatuieste o lista de substante periculoase in fiecare an. Din 275 de substante in lista pe 2007, arsenicul este nr 1, plumbul nr 2, mercurul nr 3, cadmiuul nr 7. Din aceste patru de temut, mercurul este cel mai studiat, dar toate patru au efecte adverse similare asupra corpului.
Kaayla T. Daniel, PhD, CCN, este un nutritionist clinic certificat si un scriitor pe teme de sanatate.
Galen D. Knight, PhD este biochimist si scriitor pe teme de sanatate.
Sursa: Westonaprice.org/environmental-toxins/1447-mad-as-a-hatter.html
. Plumbul va inlocui calciul de exemplu; cadmiul va inlocui zincul; iar aluminiul si nichelul vor inlocui magneziul si manganul. Aceste substitutii vor permite un anume grad de functionare a enzimelor, dar in timp se va ajunge la disfunctionalitati fiziologice.
RăspundețiȘtergereTrist e ca, pentru a te intoxica, nu mai ai nevoie de decenii sau ani. Bebelusii sunt nascuti cu intoxicatii din cauza ca mercurul si alte metale trec prin placenta de la mamele intoxicate. Grupul de Lucru asupra Mediului raporteaza ca mostrele de sange luate din sangele ombilical de la copiii nou nascuti arata o medie de 287 de toxine, incluzand mercur, substante anti-foc, pesticide si chimicale Teflon.
Dacă poți convinge o persoană că are o structură emoțională puternică și pozitivă, se elimină cu ușurință metalele grele.
RăspundețiȘtergereMulți oameni absorb metale grele datorită sentimentelor și programelor subconștiente.
Mercurul este absorbit de persoanele insolente, vanitoase, mediocre, arogante, disprețuitoare, trufașe, dictatoriale, paranoice, veșnic nemulțumite. „Orice metodă este justificată pentru a-și atinge scopurile”. Cauzează depresii și multe tipuri de cancer. Se poate lega cu alte metale grele din corp. De hemoglobină, în detrimentul fierului, și duce la anemie.
FLUOR –îmbătrânește prematur corpul afectând așa și psihicul uman. Se acumulează sub formă de depozite. Încep amăgirile lăuntrice, profunde care deteriorează sistemul de valori considerându-le învechite.
Buna.te rog, să imi spui care este calea de a scăpa de argintul viu? Va las o adresa de mail, pt că am.o poveste destul.de.maricica și as dori sa știu dacă mă.puteti ajuta. lenusdorobantu@yahoo.com
RăspundețiȘtergereAdresa mea de email: dordanaela@gmail.com
ȘtergereDoresc sa discut cu dv despre intoxicatie cu metale grele .mercur .pt tratament
Ștergere💮 Mulțumesc!
RăspundețiȘtergereMultă sănătate!
ȘtergereAm fost diagnosticata cu intoxicatie cu mercur , nu am ajuns la analize decat foarte tarziu desi mi se prevazuse acest lucru.As vrea sa iau legatura cu d.voastra.Multumesc!
RăspundețiȘtergeretrimiteți un mesaj: dordanaela@gmail.com
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereFiecare are leacul său. Analizele sunt de ajutor. Multă sănătate!
ȘtergereZeolitul ajuta foarte mult.
RăspundețiȘtergereZeolitul ajuta foarte mult.
RăspundețiȘtergereAșa este!
RăspundețiȘtergere