Am primit un email de la persoană dragă care mă ruga să ajut pe cineva care
e gata de plecare dar încă nu știe. Insă cei apropiați trec deja prin durerea
despărțirii. Sigur, poți ajuta persoana respectivă ca trecerea să fie calmă,
lină dar mai trebuie conștientizat un aspect care îi privește pe cei din jur.
Vine inevitabil clipa când cei dragi pleacă în Eternitate. Sunt convinsă că
fiecare ȘTIE când se apropie acea clipă: și cel care pleacă și cei care (încă)
mai rămân.
Unii află brusc când va avea loc trecerea. Și depinde ce/cât știe despre
,,trecere”. Însă sunt persoane care chiar dacă ,,nu află” tot ȘTIU și acceptă
în interiorul lor că ,,a avenit vremea”. Și simt că se ,,eliberează” în curând.
Pentru că ei ,,știu” ceea ce partea rațională din fiecare încă nu știe sau chiar nu acceptă.
Ei bine, în asemenea momente, cei din jur duc o luptă teribilă, pe mai
multe planuri.
- Să nu
îi spună persoanei dragi că trecerea pe aici se apropie de final. Repet: la
nivel de Suflet, subliminal, inconștient, cum vreți să îi spuneți, cu toate că
există diferențe conceptuale între toate acestea, persoana respectivă știe.
-
Și, ce
e mai greu, frica, teama sau chiar groaza de acea clipă a despărțirii. Însă
aceaste ,,unelte” interne sunt ale celor care rămân. Care le trăiesc intens. E
firesc, e normal, e omenește. Însă ... e necesar să fie depășite aceste stări.
Pentru că LE TRANSMITEM persoanei care e
gata de plecare. Nu le spunem, le ,,ascundem” dar SIGUR le transmitem. Și așa, o influiențăm.
Îi provocăm răni, răni sufletești,
chiar chinuri trupești. Cred
că ați auzit că ,,dacă nu știi că există ceva, acel,,ceva” sigur că nu va
exista pentru tine”, nu se va manifesta în realitatea vieții. Așa mulți duc o
,,boală” (o dizarmonie energetică) pe picioare ani buni. Și dintr-o dată ...
pleacă brusc! Aici pot fi multe abordări, dar nu despre asta vreau să scriu
acum. Ci despre atitudinea celor din jur.
-
Încercați
să vă gândiți cu adevărat la
cealaltă persoană. Și numai la ea. Dacă
este ,,timpul”, vrerea LUI să plece, oricum așa se va întâmpla. Dar.... aici e
un lucru dificil de acceptat, de trăit real,
atunci când ești în asemenea situație. Sufletul persoanei VEDE chinul
celor din jur și ,,alege” să mai rămână. Și atunci ,,plătește” prin durere
pentru încă câteva clipe. Pentru că îi iubește pe cei dragi. Și atunci apare
SUFERINȚA la toți cei implicați. Știu, sunt momente dificile dar putem să facem
un efort și să ne pregătim înțelegând și acceptând câteva înțelesuri. Așa vom
traversa mai ușor această perioadă. De care e dificil și de discutat, dar-mi-te
de trecut.
-
Putem
să fim recunoscători că nu suferă, că pleacă fără suferință fizică. Această
recunoștiință ne ajută să conștientizăm că persoana respectivă nesuferind, e o
binecuvântare. Iar clipele trăite împreună pot fi minunate cu cât știm că deja
sunt mai puține. Să lăsăm durerea noastră, personală deoparte. Să nu lăsăm
spaimele de necunoscut să ne macine. Astea sunt stările noastre. Amestecate cu
,,uluirea” că nu îi vom mai privi niciodată pe cei dragi. Ba da ! dincolo de
corpul lor, prezența lor va fi de-a pururi. Corpul se întoarce în pământ, lutul
la lut. Ce rămâne în suflete, fără a provoca și a ne provoca dureri, trebuie celebrat.
-
Să
încercăm de a nu provoca dureri în plus celor care trebuie să plece. Gândurile,
sentimentele noastre se transmit și afectează persoana respectivă. De asta era
și este obiceiul, ca familia să nu fie prezentă în camera respectivă. Durerea
celor dragi, poate întoarce pentru un timp pe cel care e gata de plecare. Chiar
putem provoca asemenea durere a revenirii?! Se știe că da !!! avem dreptul să o
facem?! Pentru că apar în noi acele dureri care nu pot fi explicate în cuvinte
și nici nu se cuvine a le face?! Dar dacă ne gândim O CLIPĂ că e spre binele
persoanei și după Voia LUI să plece și să nu mai sufere, trecem peste
simțămintele noastre. În care este și propria frică de ,,dincolo”. Întrebarea
,, putem provoca asemenea durere a revenirii” să ne-o punem nouă și atunci, nu
că găsim răspunsul, ci găsim resursa de moment să eliberăm și, să fim
eliberați.
-
Nu
putem cere încă o clipă de durere fizică sau sufletească celui care pleacă.
Această conștientizare poate bloca din când în când tot ceea ce simțim noi
înșine în acele clipe. Și sunt multe în noi: spaima de necunoscut, de propriul
necunoscut, pierderea unei obișnuițe de a avea ,,real” în viața pământeană pe
celălalt... se țes multe în noi. Dar acel moment trebuie lăsat să curgă....
-
Iar
atunci când veți găsi resurse să păstrați vie, caldă și tandră amintirea celor
dragi, veți găsi în voi o putere de iubire unică ! A propriei vieți! Și o să
vedeți că dizarmoniile, micile supărări....toate trec și rămâne doar o stare
caldă și blândă că a fost cineva lângă noi. Iar în acele clipe, acea prezență
există. Să nu chemăm cu durere-durerea. Să fim conștienți că Lumina se întoarce în Lumină!
